Andrei Luca Popescu

Andrei Luca Popescu

Redactor-șef adjunct Panorama.ro

Unul dintre jurnaliștii seniori cu care a fost lansat proiectul Panorama.ro, Andrei Luca Popescu s-a apucat de presă crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. După aproape 20 de ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul, Europa Liberă sau Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă.

Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film. De-a lungul carierei, a primit pentru materialele sale distincția de „Tânărul jurnalist al anului” (Freedom House) și mai multe premii în cadrul Galelor Superscrieri.

Articole de Andrei Luca Popescu

Statul vrea „all-in”

România mulge jocurile de noroc la două mâini, dar s-ar putea să parieze prost

Licențele pentru „păcănele” (sloturi) s-au scumpit de peste trei ori. În România există aproape 70.000 de sloturi, pentru care se va plăti o taxă anuală de 4.600 de euro pe fiecare aparat. Foto: George Călin/Inquam.
România are unul dintre cele mai alambicate regimuri fiscale din UE pentru jocurile de noroc. Iar cu noile taxe și impozite care intră în vigoare de la 1 august, jocul tocmai s-a făcut și mai scump. Creșterea dărilor i-a înfuriat atât pe jucători, cât și pe organizatori.
Povestea în două minute

Toți ochii pe Marea Neagră. Ce fac SUA și România în fața Rusiei

Militarii americani din divizia 101 Aeropurtată au sosit la Mihail Kogălniceanu, la finalul lunii iunie, în cadrul rotației forțelor americane prezente în România. Foto: Armata SUA.
Cu războiul declanșat de Rusia în Ucraina la graniță, România este în mod natural parte a ecuației de la Marea Neagră, într-o regiune în care NATO se va concentra acum mai mult decât a făcut-o vreodată.
Alianța în vreme de război

Cele trei mari teme cu care NATO și România pleacă acasă de la Madrid

Președintele SUA, Joe Biden, și președintele României, Klaus Iohannis, la summitul NATO de la Madrid. Foto: presidency.ro
Cei 30 de aliați NATO se ridică de la masa tratativelor care i-au adunat timp de trei zile, la Madrid, cu decizii care nu au darul să tragă linie, ci mai degrabă să deschidă noi strategii și direcții de acțiune militară. Punerea lor în fapte nu e însă o temă prea ușoară.
Călătoriile, în blocaj

Vara vrajbei noastre, pe aeroporturi. Cum a ajuns transportul aerian în criză

Pe Schiphol, în Amsterdam, ca pe multe alte aeroporturi din întreaga lume, se formează cozi imense și haos, din cauza lipsei de personal și a dereglării traficului aerian. Foto: Profimedia Images.
Mii de zboruri anulate zilnic în toată lumea, întârzieri cu orele, cozi imense la check-in sau la bagaje, pe aeroporturi din Europa sau din America. Sunt ingredientele unui film care rulează în reluare, zi de zi, în această perioadă, pe cele mai multe aeroporturi.
„Harvardiștii” și „securitarii”

Imaginea succesului la vârf: Moldova și Bulgaria au diplome la Harvard, România – cursuri la SRI și Armată

Președinții Maia Sandu (absolventă de masterat la Harvard) și Klaus Iohannis (absolvent de fizică la Cluj). Foto: Octav Ganea/Inquam.
În Moldova și Bulgaria, sar în ochi „harvardiștii”. În România, iese în evidență clubul „securitarilor”: un premier și miniștri care, pe lângă lipsa lor de pregătire în domeniile pe care le coordonează, au cursuri la instituții de învățământ din sistemul de securitate.
Panorama războiului

100 de zile de război, Orban salvează iar Moscova și cât clipește Putin de la HIMARS

Sistemele lansatoare de rachete HIMARS, trimise de SUA în Ucraina, ar putea schimba balanța forțelor în luptele de artilerie care se dau în Donbas. Foto: Profimedia.
Ce a câștigat și ce a pierdut Putin în Ucraina, după 100 de zile de război; cum arată noile sancțiuni pe petrolul rusesc și cum a salvat din nou Viktor Orban pielea Moscovei; cadoul HIMARS trimis de SUA în ajutor Ucrainei și cum așteaptă Putin să clipească Vestul.