Open minds

Ochii ageri ai autorităților ne privesc prin camere de supraveghere. Cum reacționează când le ceri socoteală?

Computer Hope Guy
Centrul de control al camerelor de supraveghere gestionate de poliția locală din sectorul 2, București. Foto: George Călin/Inquam.

În ultimii ani, am fost martorii unei expansiuni considerabile a sistemului de supraveghere publică. Străzile, parcurile, locurile publice unde interacționăm cu toții zi de zi au devenit din ce în ce mai atent puse sub lupa autorităților, prin camerele video administrate. La începutul anului, am demarat un proiect de cercetare exploratorie pe tema supravegherii stradale și impactului asupra drepturilor și libertăților cetățenilor, implementat de către Centrul pentru Inovare Publică (CIP), Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI) și Centrul de cercetare în etică aplicată (CCEA), având ca partener media platforma Panorama.ro.

Am vrut să aflăm mai multe detalii despre felul în care autoritățile gestionează aceste camere video, cum procesează datele înregistrate, cine are acces la respectivele informații, ce tehnologii folosesc, care este amplasarea camerelor și, desigur, cât de multe camere au.

Analiza noastră este abia la început, dar primul pas a fost făcut: am luat la întrebări autoritățile locale. Urmează să conectăm răspunsurile lor cu perspectivele tehnice, juridice, politice și morale pe care le implică utilizarea camerelor video la scară largă. Pentru a vedea, în final, ce implică aceste lucruri în comunitățile în care trăim.

Monitorizarea excesivă în spațiul public nu e justificată

De multe ori, discuția despre supraveghere gravitează în jurul ideii că cetățenii nu ar trebui să aibă ceva de ascuns în spațiile publice. Ba chiar mai mult, că aceste camere de supraveghere îi protejează pe cetățeni, conducând la combaterea sau reducerea infracționalității în zonele protejate video.

De aici, fenomenul amplasării camerelor video a luat amploare. Avem astăzi, spre exemplu, autorități publice care instalează astfel de camere pentru a supraveghea felul în care cetățenii reciclează (sau nu) gunoaiele. Totuși, din cercetarea noastră, nu reiese o corelare, nici directă, nici indirectă, între reducerea infracționalității, a contravențiilor și numărul camerelor video. Nici că acestea au condus la o mai bună conduită civică – respectiv că locuitorii au devenit mai responsabili și au poluat mai puțin mediul, de exemplu. În aceste cazuri, e foarte posibil ca fenomenul contravențional sau infracțional doar să se mute într-o zonă neacoperită de camerele video.

Nici autoritățile locale din România nu par că și-au pus aceste probleme, deși conform GDPR-ului pe care îl invocă atât de lejer atunci când vor să blocheze accesul la informații, este obligatorie o analiză de securitate sau de impact asupra datelor personale, înainte de instalarea sistemelor de camere de supraveghere în spații publice.

Cum reacționează autoritățile când le întrebi de supraveghere

Am trimis 47 de cereri de acces la informații de interes public, în baza legii 544/2001, tuturor orașelor reședință de județ din țară, inclusiv Primăriei Capitalei și celor șase sectoare din București. Am dorit să aflăm câteva informații esențiale de la fiecare primărie, printre care:

  • Câte camere de supraveghere au în administrare;
  • Unde sunt localizate acestea (și să ne transmită coordonatele GPS, în cazul în care le dețin);
  • Hotărârea Consiliului Local care reglementează amplasarea camerelor de supraveghere pe domeniul public;
  • Politica privind prelucrarea datelor video;
  • Specificațiile tehnice ale camerelor achiziționate;
  • Datele colectate, autoritățile care au acces la aceste date, procedura de ștergere a datelor;
  • Existența camerelor cu tehnologie de recunoaștere facială și existența dronelor de supraveghere.

Am primit răspunsurile din partea majorității primăriilor contactate, cu câteva excepții: Brăila, Suceava și Miercurea Ciuc. Acestea nu au dat curs solicitării noastre de a ne pune la dispoziție aceste informații de interes public, cel puțin până în acest moment.

Unele primării au confirmat prompt primirea cererii și transmiterea numărului de înregistrare. Altele au răspuns succint, într-o manieră care nu oferea de fapt răspunsurile pe care le solicitam. Făceau pur și simplu trimitere la legislația în vigoare sau ne invitau să căutăm hotărârile Consiliului Local într-o secțiune vastă a website-ului primăriei.

Timpul de soluționare a variat. Nu toate primăriile s-au grăbit să dea curs solicitării noastre legale. Primăriile din orașele mai mari sau centrele regionale în care autoritățile reacționează prompt au transmis în timpul alocat toate detaliile cerute. Alte autorități au depășit chiar termenul legal. Au spus că birocrația a întârziat realizarea formalităților procedurale, pentru a primi în timp util răspunsul semnat.

Cum ajungi să poți întreba ceva o autoritate publică?

Până să ajungi să poți cere, din postura de cetățean, o informație publică de la autorități, te lovești de un mic hățiș. Deseori, trebuie să scormonești pe website-urile instituțiilor, pentru a găsi adresa de e-mail la care trebuie să trimiți solicitarea, persoana responsabilă sau secțiunea specializată din site, unde poți să afli procedura de solicitare a informațiilor publice.

Primării precum Cluj sau Brașov au sisteme utile pentru cetățeni, unde aceștia pot urmări în timp real statusul solicitării lor sau pot depune o solicitare online direct de pe pagina de website a primăriei. Nu e nevoie ca cetățeanul să formuleze singur o solicitare pe email.

Alte primării fac publice doar informațiile persoanei de contact, în timp ce spre finalul clasamentului regăsim acele primării care nu au nici măcar o adresă de e-mail publică unde te poți adresa, așa că nu poți apela decât la corespondența standard de tip contact@primarie.ro. E tipul de adresă de unde sunt șanse mari să nu primești înapoi niciun răspuns, pentru că solicitarea ta se pierde într-un neant de email-uri.

Transparența autorităților publice locale este o preocupare constantă a inițiatorilor acestui proiect. Centrul pentru Inovare Publică, împreună cu parteneri din societatea civilă, din mediul academic și din mass-media, construiesc un instrument prin care să evalueze gradul de deschidere a guvernării locale.

Harta camerelor de supraveghere. Ce primării au pus umărul și care au pus bețe în roate

Trebuie să recunoaștem că nu le-am dat ușor de lucru primăriilor. Cererea noastră a fost relativ complexă. A necesitat documentare din partea autorităților, colaborare cu Poliția Locală și cu autoritățile/instituțiile din subordinea Primăriei, pentru a putea răspunde elocvent tuturor întrebărilor. Astfel că am fost bucuroși să primim răspunsuri complete și relevante, inclusiv coordonatele GPS ale camerelor de supraveghere din partea primăriilor: Alba Iulia, Arad, Cluj, Craiova, Giurgiu, Piatra Neamț, Satu Mare, Slobozia, Timișoara, Vaslui. Acestea vor fi integrate ulterior într-o hartă a camerelor de supraveghere disponibile, pe care o vom publica.

Însă răspunsurile de la alte primării, precum cea a Sectorului 2 din București, ne-au parvenit în mod separat, neprimind un răspuns agregat, astfel că fiecare instituție/autoritate din subordinea Primăriei Sector 2 ne-a transmis, pe rând, răspunsurile privind camerele pe care le gestionează.

Nu toate primăriile au binevoit să dea curs solicitării noastre de a ne furniza datele despre camerele de supraveghere într-un format editabil. Am cerut acest lucru din două considerente: pentru a vedea cât de transparentă și deschisă este autoritatea în raport cu cetățeanul, dar și pentru a putea analiza cât mai bine datele transmise.

Formatul editabil este folosit în mod direct de către analiști de date și programatori, pentru a scoate statistici din date, pentru a le putea folosi pe o hartă, pentru a compara seturi de date între ele.

Am primit documentele în format editabil de la Primăria Capitalei, Cluj, Oradea, Pitești, Târgu-Mureș, Baia Mare, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Alba Iulia.

Dar de la alte autorități am avut reacții neașteptate – „dacă legea nu prevede acest lucru, nu vă transmitem materialul în format editabil”.

Autoritățile care ne-au trimis informațiile legale într-un document scanat de pe hârtie, de tip imagine, care însă conținea linkuri către hotărârile Consiliilor Locale, ce nu puteau fi accesate direct din document, nu au făcut decât să ne pună bețe în roate și să îngreuneze accesul la informații de interes public.

Felul în care autoritățile aleg să îngreuneze modul în care cetățenii pot utiliza informațiile este în sine o piedică la accesul nestingherit la informații de interes public. Desigur, alte cazuri au fost cu mult mai contradictorii, întrucât informațiile nu au fost transmise deloc sau parțial (unele întrebări ale solicitării fiind complet ignorate).

De altfel, au existat și răspunsuri contrare informațiilor publice pe care le deținem. Spre exemplu, Primăria Sector 4 transmite că nu ar avea în administrare camere video, deși în presă apar informații care contrazic primăria. Este precizat că în perioada 2016-2017 au fost achiziționate camere video la nivelul Sectorului 4, conectate la dispeceratul Poliției Locale. Pentru a realiza o dublă verificare asupra informațiilor pe care le deținem, vom corela datele obținute prin răspunsurile la solicitările în baza legii 544/2001 cu informații pe care le extragem din Sistemul Electronic de Achiziții Publice – SICAP.

Secretomania autorităților se ambalează mai nou în GDPR

Au existat și cazuri precum Primăria Focșani, care a considerat inițial că datele cerute de noi sunt confidențiale. Am revenit către primărie și le-am explicat că toate celelalte autorități ne-au transmis aceste date. La aflarea acestei vești, municipalitatea focșăneană s-a răzgândit. Datele nu au mai fost secrete și am primit informațiile cerute.

De aici reiese și un aspect recurent în societatea din România și nu numai. De la intrarea în vigoare a Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR), a existat o schimbare de paradigmă privind înțelegerea sensului de protecție a datelor.

Dacă, în mod istoric, raționamentul acestui regulament a fost să-i protejeze pe cetățeni împotriva potențialelor abuzuri din partea statului, acum statul a ajuns adesea să se folosească de GDPR ca de un paravan. Autoritățile se ascund în spatele lui, deseori fără temei legal, doar pentru a evita să dea informații cetățenilor. Nici nu ar trebui să existe un conflict între grija autorităților pentru protecția dreptului la viața privată și a datelor personale, pe de o parte, și dreptul la informații de interes public, pe de altă parte. Datele personale din informațiile de interes public pot fi anonimizate.

Jurnaliștii de investigație și reprezentanții organizațiilor societății civile se confruntă din ce în ce mai des cu refuzul statului de a furniza informațiile solicitate și pare că pârghiile legislative nu sunt atât de facile. Cei care se confruntă cu așa ceva ar trebui să dea autoritățile în judecată, pentru a obține informațiile publice dorite.

Știind care este durata medie a soluționării unei astfel de cauze, este foarte probabil ca respectiva informație să nu mai fie de actualitate sau relevantă în momentul obținerii după apelarea la instanța judecătorească. Devine astfel dificil pentru jurnaliștii sau persoanele din societatea civilă care au nevoie să transmită un mesaj rapid și veridic către comunitatea din care fac parte. Astfel, este nevoie să existe mecanisme mai eficiente pentru contestarea refuzurilor de acces la informații de interes public din partea autorităților.

Încă din 2015, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), prin Decizia nr. 37/07.12.2015, a statuat că nu poate fi considerat un motiv de refuz faptul că informațiile solicitate conțin date personale, atunci când aceste date personale pot fi anonimizate, iar informațiile solicitate pot fi comunicate cu datele personale astfel excluse. Cu toate acestea, iată că, în practică, întâlnim în continuare instituții publice care nu respectă sau nu cunosc această decizie.

Pentru noi, datele despre folosirea camerelor de supraveghere de către autorități reprezintă doar un prim pas pentru a putea înțelege mai bine felul în care autoritățile informează cetățenii cu privire la amplasarea camerelor video, colectarea și prelucrarea datelor cetățenilor și ce implicații există în comunitate prin acest fenomen al supravegherii video în spațiile publice. Mai mult decât atât, experiența contactării autorităților ne-a putut oferi perspective relevante despre cât de facilă sau de dificilă este interacțiunea cu instituțiile publice, în acest domeniu.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Cezara Panait

Legal Researcher, Centrul pentru Inovare Publică

Cezara Panait este Legal Researcher în cadrul organizației Centrul pentru Inovare Publică unde este implicată în proiecte privind supravegherea stradală și libertățile fundamentale, precum și în activități privind analiza democrației și a transparenței la nivelul administrației publice locale. De asemenea, este Head of Digital Policy în cadrul organizației Europuls – Centrul de Expertiză Europeană, unde coordonează activitatea privind politicile digitale și lucrează cu precădere pe dosare privind platformele online, automatizare și inteligența artificială.
 

Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc