Bugetarea participativă, din Brazilia în România

Cum își dau primarii cu bățul democratic în picior, când își întreabă cetățenii: „ce doriți să facem de banii aceștia?”

Computer Hope Guy
Nicușor Dan, primarul Capitalei, supervizează o campanie de igienizare a Parcului Cișmigiu. În 2021, primăria a bugetat cu 100.000 de euro un studiu despre obiceiurile migratoare ale ciorilor care fac mizerie în Cișmigiu. Foto: Octav Ganea/Inquam

Să vină primarul să te întrebe pe ce proiecte ți-ai dori să fie cheltuiți banii publici în orașul tău este visul de bine al oricărui cetățean. El există și funcționează și în realitate, doar că România mai rău se poticnește de el. Se numește bugetare participativă, un lucru care apare tot mai des în arsenalul pe care primăriile din România îl scot la bătaie, în puținele și beneficele momente când chiar sunt preocupate să interacționeze cu cetățenii pe care îi reprezintă.

Modelul a pornit din America de Sud, ca o metodă de a rezolva probleme punctuale și de a implica locuitorii în activitatea „cetății”. Bugetarea participativă pe stil românesc a îmbrăcat însă o haină superficială, care nu rezolvă decât marginal nevoile cetățenilor. Asta când nu dă rateuri ridicole, precum a reușit Primăria Capitalei, cu finanțarea unui proiect legat de ciorile dăunătoare din parcul Cișmigiu.

Bugetarea participativă este un proces prin care locuitorii sunt chemați să contribuie la decizia despre cum sunt cheltuiți banii dintr-un buget special alocat, pentru orașul sau cartierul lor.

Scopul? Cetățenii primesc un cuvânt direct de spus asupra cheltuirii banilor publici în comunitatea lor și au ocazia să propună proiecte și idei care să le rezolve probleme cu care se confruntă stringent. Pentru primării, e un fel de „reality check”: când ieși din birouri, chiar poți să afli ce vor și cu ce se confruntă oamenii care te-au votat și pe care îi reprezinți. Bineînțeles, acesta ar fi modul ideal în care ar funcționa lucrurile.

În România, cel mai adesea, primăriile organizează niște concursuri de proiecte online, unde cei care au habar că așa ceva se întâmplă pot vota. Evident, nu mulți cetățeni știu de acest lucru. De aceea, vizibilitatea acestor proiecte în comunitate este extrem de redusă, totul transformându-se într-un concurs de popularitate între diverse ONG-uri – care își mobilizează mai bine fanii. Efectul? Chiar dacă nu sunt total lipsite de sens, adesea proiectele rezultate din această consultare publică nu ating interesele sau nevoile celei mai mari părți a comunității.

Activistul civic Adrian Dohotaru, fost deputat în legislatura precedentă, este unul dintre cei mai aprigi susținători ai acestui mecanism. De altfel, el a și scris o carte despre cum se desfășoară bugetarea participativă în România. Pentru ca acest mecanism să fie unul eficient, spune el, e nevoie de încredere între cetățeni și autorități. De transparență, dar și de schimbarea paradigmei în care autoritățile locale își desfășoară activitatea.

În România, există o mare neîncredere în cât de deschise și transparente sunt autoritățile locale și că nu vor distribui resursele în mod clientelar. E de datoria primăriilor să arate că pot fi mai transparente, că pot distribui mai echitabil sumele din buget. O variantă ar putea fi bugetarea participativă. Dincolo de rezultatele care sunt foarte clare, că vedem în ce se investește, putem avea comunități mai mulțumite pentru că părerea lor chiar contează. Și asta mi se pare că e un mare beneficiu pentru democrație, oricât de idealist ar suna”, a explicat Adrian Dohotaru, pentru Panorama.

Bucureștiul și triștii săi pași într-ale bugetării participative: de la speriatul ciorilor, la sterilizarea pisicilor

Bugetarea participativă pare, la prima vedere, un eșec în București. S-a viralizat episodic în spațiul public, dar într-un sens negativ. Ediția din 2021 a ajuns în atenția presei și cetățenilor prin ridicolul situației: proiectul câștigător a fost ales, prin votul celor care au participat, cel privind ciorile din Cișmigiu. A fost bugetat cu 500.000 de lei, adică peste 100.000 de euro. A fost nevoie ca Nicușor Dan să iasă public cu o postare în care să explice cum s-a ajuns ca primăria să dea bani pe acest lucru.

Pe scurt, proiectul viza realizarea unui studiu de specialitate, care să determine de ce migrează ciorile în parcul Cișmigiu, unde produc pagube și mizerie. O reală problemă și cât se poate de stringentă pentru cei care se plimbă prin Cișmigiu, însă cu siguranță nu o problemă pe care să dea doi bani cea mai mare parte a locuitorilor din București, care se confruntă cu probleme mult mai acute în acest oraș.

A urmat apoi ediția din 2022, în care câștigătoare au fost desemnate două proiecte mai greu de contestat. Este vorba de un proiect privind refacerea „coroanei” de spații verzi a Bulevardului Regina Elisabeta și un proiect privind sterilizarea „pisicilor hoinare” din București.

Cele două proiecte au fost alese din numai opt, desemnate eligibile. În total, au fost depuse 30 de proiecte. Bugetul total, alocat acestui proces, a fost de 1 milion de lei (circa 200.000 de euro), iar cele două proiecte câștigătoare vor primi fiecare câte o jumătate din respectiva sumă.

Felul în care a decurs bugetarea participativă în Capitală, în 2022, este o dezamăgire pentru activista Irina „Zamfi” Zamfirescu, expert în buna guvernare, care a monitorizat activitatea Primăriei Capitalei în ultimii ani.

Asta nu e bugetare participativă, ci un concurs de popularitate. Bugetarea participativă înseamnă că dezbați bugetul pentru investiții cu întreaga comunitate. Știu că ăsta e modelul românesc, dar e o prostie. Firea a adus bugetarea participativă în București și nici ea nu a implementat nimic. Nicușor Dan văd că a început să scoată din proiectele câștigătoare, anul trecut. Spre deosebire de Firea, pare că încearcă să le implementeze. Însă, inclusiv din proiectarea exercițiului, îmi amintesc că au fost declarate eligibile doar opt proiecte, ceea ce dintr-un oraș cu 3 milioane de locuitori este un lucru absolut ridicol”.

O altă problemă indicată de Irina Zamfirescu este cea privitoare la faptul că bugetarea participativă este foarte slab promovată de Primăria Capitalei, motiv pentru care nu ajunge și la cei care ar putea să profite cel mai tare de acest instrument. Pe de altă parte, în forma actuală, bugetarea participativă este inaccesibilă chiar și pentru cei care au mai avut de-a face cu astfel de interacțiuni cu autoritățile locale.

Estimarea de cost este o mare problemă cu care m-am confruntat și eu. Voiam să propun un proiect pentru dulapuri pentru oamenii fără adăpost, să aibă o cheiță, să aibă unde să își lase lucrurile. Nu există în București așa ceva. De unde să știu eu cât costă? Iar să pui la votul popular prioritățile Capitalei are legătură foarte mare cu like-urile pe care le ai pe Facebook. Să îmi fi aprobat mie proiectul, oamenii din București, care sunt reticenți la proiectele sociale, mă îndoiesc că s-ar fi apucat să voteze”.

Irina Zamfirescu spune că proiectele ar trebui să aibă un impact mai mare asupra cartierelor, iar pentru asta ar trebui gândite pe zone ale orașului.

Există riscul ca proiectele să fie gândite doar pentru centrul Capitalei, unde sunt persoane educate, cu venituri, cu timp să stea pe site-ul primăriei, cu resurse să ceară ajutor pentru acele proiecte. Sunt absolut convinsă că ar fi putut Ferentariul să scoată apa de la subsol, din blocuri, unde sunt șobolani și e o problemă de sănătate publică. Dar oamenii ăia nu sunt pe site-ul primăriei, să afle de bugetarea participativă. Nu au prieteni să le dea like pe postare”.

Ideea de trecere la proiecte de bugetare participativă, care să fie aplicabile cartierelor, este și una dintre soluțiile la care se gândește expertul Adrian Dohotaru. Acesta susține că actuala structură este haotică și pune în concurență proiecte punctuale cu cele mari, care pot fi aplicate pentru întregul oraș și care, automat, atrag mai multe voturi. 

O soluție pentru a duce proiectele către cartiere ar fi implicarea în bugetarea participativă a primăriilor de sector. De altfel, au existat mai multe încercări în acest sens, din partea mai multor edili de sector, în ultimii ani. Însă Irina Zamfirescu atrage atenția că nici acestea nu funcționează corespunzător.

„Acum vreo doi ani, am depus un proiect, ca cetățean al sectorului 3, din partea OPTAR. A câștigat, dar nu m-a căutat nimeni, niciodată. Deci, mă îndoiesc că la sectoare se întâmplă mai multe decât la Capitală. Ce am văzut la sectoare, dar nu știu dacă s-a întâmplat – Clotilde Armand a anunțat că iese la discuții în stradă, cu cetățenii, pentru a populariza bugetarea participativă. Dacă chiar a făcut asta, atunci e un pas înainte”.

Și într-adevăr, au fost proiecte de bugetare participativă în mai multe sectoare din Capitală. În 2020, în sectorul 1 nu mai puțin de zece proiecte au câștigat o bursă de 200.000 de lei. Proiectele câștigătoare au avut însă un număr maxim de 200 de voturi și până acum au fost implementate doar două dintre ele, care nu implică elemente de infrastructură.

Cu un format asemănător, dar cu o bugetare mult mai generoasă, de 4 milioane de lei, au venit cei de la Primăria Sectorului 3. Asta în timp ce Primăria Sectorului 6, aflată la prima ediție de bugetare participativă, va finanța șase proiecte de câte 200.000 de lei.

În alte țări, bugetarea participativă este structurată așa cum explică și experții consultați de Panorama. De exemplu, la Paris există proiecte largi la nivel de oraș, proiecte la nivel de arondisment în 20 de locații, apoi la nivelul celor mai dezavantajate comunități și la nivel de școli. Totodată, prin crearea a 200 de urne, din care jumătate mobile, votul fizic este echilibrat ca proporție în raport cu cel electronic, iar astfel pot participa mai multe categorii la vot, arată Dohotaru în cercetarea sa.

De ce scade interesul pentru bugetare participativă la Cluj

Trendul privind bugetarea participativă în România a început acum câțiva ani, la Cluj-Napoca. Felul în care procesul s-a produs în capitala Ardealului a fost o sursă de inspirație pentru alte orașe din țară. În 2017, la prima ediție, au fost peste 40.000 de voturi și 9.500 de votanți.

Ca o comparație, în 2022, bugetarea participativă a atras puțin peste 4.000 de voturi în Capitală. De zece ori mai puțin. Însă, și pe malul Someșului apetența publicului pentru acest proces s-a diminuat de la an la an. În ultimul an, au fost doar puțin peste 3.500 de voturi.

Adrian Dohotaru crede că pierderea interesului s-a produs pentru că oamenii s-au plictisit să aștepte ca proiectele câștigătoare să devină realitate. Primăria a preferat să construiască proiecte mai vizibile și care erau mai ușor de implementat. Un alt impediment ar fi suma alocată, de 150.000 de euro pe proiect, mult prea mică, în opinia lui Adrian Dohotaru. O bugetare mai importantă și dezbateri mai transparente ar revigora pofta clujenilor pentru acest model, mai spune fostul deputat.

„Eu nu exclud mecanismele online, dar zic să fie mai ‘profi’. Însă, una e să te întâlnești față în față cu zeci de oameni. Pot fi chiar mai mulți. Poți să ai oameni cu care te vezi într-o școală, de exemplu. Poți să ai întâlniri la nivel de cartier, care pot fi mult mai de impact. Poți, prin design, să faci componenta asta offline mai relevantă”, spune Dohotaru.

Fostul deputat a oferit și un exemplu grăitor pentru necesitatea unor discuții între cetățeni. La un moment dat, au existat mai multe proiecte privind canalul Morii, din Cluj, care se băteau cap în cap. Nu a câștigat niciunul.

„Ce vedem noi în România, în momentul de față, e că avem platforme care sunt digitale, dar adesea nu pot primi comentarii. Și atunci, cum pot cetățenii să își îmbunătățească, să șlefuiască anumite proiecte, dacă nu pot fi comentate? Ce dezbatere e într-o variantă digitală de bugetare participativă, dacă tu nu ai nici măcar niște ‘zoom-uri’ pe care le poți folosi, un Google Meet?”, se întreabă Adrian Dohotaru.

Ciugud to be true” și alte aspecte pozitive ale bugetării participative în România

L-am provocat pe Adrian Dohotaru să numească și câteva lucruri bune cu privire la bugetarea participativă din România, pe care le-a văzut de-a lungul cercetării sale. Primul exemplu pozitiv pe care l-a menționat a fost localitatea Ciugud, de lângă Alba Iulia, primul „smart village” din România. Aici, proiectul a început chiar cu copiii din curtea școlii.

Școlarii au simulat niște alegeri, și-au ales primar, viceprimar și așa mai departe, care apoi și-au consultat „electoratul” în legătură cu ce proiecte de investiții ar vrea să răsară în Ciugud.

„Copiii au ales mai multe locuri de joacă, ce lipseau din diverse locuri ale comunei și chiar și din curtea școlii, care era deschisă pentru toți. Modelul acesta este bun, pentru că bugetarea participativă poate fi inserată la nivel de școli. Asta se întâmplă și în zone din Europa, cum ar fi în Portugalia, unde e obligatorie la școli”, spune Dohotaru.

Un alt exemplu de bune practici este la Timișoara. Acolo, funcționarii din primărie au ales să îi invite în comisia care decide eligibilitatea proiectelor și pe reprezentanți din societatea civilă, ca să nu își dea cu părerea doar aparatul tehnic al primăriei.

Asta ar elimina și un aspect care a avut loc la Cluj, explică expertul. „La Cluj, multe proiecte care sunt eligibile, pentru că nu vor să își bată capul cu ele, sunt declarate neeligibile. S-a ajuns ca 80% din proiectele depuse la Cluj să fie declarate neeligibile”.

De asemenea, cercetătorul a mai arătat că Oradea a fost primul oraș în care autoritățile au organizat și dezbateri față în față pentru proiectele de bugetare participativă, nu doar online. La Cluj, primăria a reușit să mediatizeze procesul și a creat un oarecare entuziasm în jurul bugetării participative, care cu timpul s-a estompat însă.

Chiar dacă bugetarea participativă are foarte multe carențe în România, există mai multe proiecte punctuale care s-au dovedit de succes.

Poate cel mai reușit proiect de bugetare participativă din România este cel al microbuzelor școlare din Cluj-Napoca, proiect câștigător în 2017. La început un proiect pilot, datorită succesului de care s-a bucurat, proiectul a mai fost bugetat cu încă 4,8 milioane de lei, lucru ce a dus la achiziționarea altor zece autobuze școlare noi.

La capitolul proiecte punctuale de succes care sunt și populare s-ar putea număra extinderea Parcului Rozelor, din Cluj-Napoca, pista de atletism din Oradea sau spațiile de joacă noi din școlile din Ciugud. Totuși, aceste „microrealizări” pălesc în comparație cu reușitele bugetării participative din alte țări.

Bugetarea participativă are rădăcini sud-americane

Pe lângă fotbal, samba și cafea, Brazilia a dat lumii și un bun model de bugetare participativă. Acest lucru a apărut într-un context similar cu cel din Europa Centrală și de Est, după o dictatură. Atunci, forțele politice au decis că trebuie schimbat modul în care se luau deciziile în comunitate. Orașul în care s-a inventat practic bugetarea participativă este Porto Alegre.

„Autoritățile din Porto Alegre, un oraș de un milion de locuitori din sudul Braziliei, au zis că vor să discute mult mai clar cu cetățenii care să le spună cum să distribuie o bună parte din buget. S-a ajuns ca la începutul anilor 2000, aproape 100.000 de locuitori să se întâlnească în spații publice și să ia decizii care uneori erau destul de punctuale, alteori pe investiții medii. Investițiile mari erau discutate de delegații ale cetățenilor, alături de consilieri locali, de funcționari din primării, într-un consiliu al bugetării participative, care era separat de consiliul local”, povestește Adrian Dohotaru.

Diferența principală față de modelul care a ajuns în România este dat tocmai de acest aspect al aducerii bugetării participative printre oameni:

„Nu s-au bazat, ca în Europa Centrală și de Est, pe o variantă superficială, în mediul online, ci pe dezbateri publice. În Porto Alegre, erau 100.000 de oameni care decideau cum trebuie distribuit bugetul orașului. Ăsta e un avantaj mare, pentru că a avea dezbateri presupune și alegeri mai informate, nu doar un vot superficial, de popularitate, pe platforme online, în care vedem cum e cazul României – adesea nu funcționează, sau funcționează deficitar”.

Potrivit studiului realizat de Adrian Dohotaru, în primul deceniu de funcționare al bugetării participative la Porto Alegre, s-a dublat numărul de kilometri de canalizare, au fost pavați peste 250 de km de drumuri în cartiere mai sărace, a fost extins transportul public, numărul de școli s‐a triplat, s‐au construit 100 de creșe cu sprijinul municipalității, s‐au creat 20 de clinici de cartier. Orașul a deschis o bancă de microcredite, a făcut un incubator de mici afaceri sau a înființat o cooperativă de reciclare.

Astfel, banii au ajuns să fie distribuiți chiar în zonele în care era cea mai mare nevoie de ei. Brazilienii din Porto Alegre alocau banii invers proporțional cu calitatea vieții din zonele respective. „Principiul acesta este important, s-a păstrat însă în prea puține locații”, spune Dohotaru.

Dacă acest principiu s-ar fi păstrat și la București, de exemplu, ar fi însemnat că proiectele cărora li s-ar aloca cei mai mulți bani ar trebui să fie în cartiere subdezvoltate, cum este Ferentari, și mai puțini pentru parcul Cișmigiu și bulevardul Regina Elisabeta, din buricul târgului, care teoretic oricum beneficiază de mai mulți bani de la bugetul local.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Eduard Nicolae Popa

    În aproape un deceniu de presă, a lucrat atât în online, cât și în televiziune sau print. Printre cele mai importante nume din portofoliul său se numără B1 Tv, Vice sau Fanatik. De patru ani coordonează proiectul editorial Total Baschet, unul dintre cele mai bune site-uri de nișă din presa sportivă din România. Pasionat de politică și sport, cu care a avut cel mai mult de furcă din postura de jurnalist, a căutat tot timpul să găsească povestea din spatele a ceea ce se vede la suprafață.


Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc