DEZVOLTAREA SĂNĂTĂȚII ROMÂNEȘTI

Câte spitale a construit sistemul privat în România

Powered by

Computer Hope Guy

În 2019, valoarea pieței de servicii medicale private din România era de 2,9 miliarde de euro, reprezentând 1,3% din Produsul Intern Brut (PIB). Pandemia nu doar că n-a pus frână expansiunii din sector, ba chiar a accelerat-o. În condițiile în care pacienții nu au avut acces în spitalele de stat, ei s-au reorientat, pentru mai multă siguranță, către spitale private.

Unul dintre sectoarele economice cu cea mai rapidă ascensiune în România ultimilor 20 de ani a fost sectorul privat de sănătate. Aflat în continuă dezvoltare, sistemul privat vine în întâmpinarea nevoilor de sănătate ale populației prin servicii medicale de calitate, accesibile într-un timp scurt. Diferența majoră este însă dată de infrastructura modernă din spitalele private, aparatura de ultimă generație, tehnologii noi și, nu în ultimul rând, de o mai bună comunicare medic-pacient. A fost astfel firesc ca o parte tot mai mare a pacienților să se reorienteze către spitale private. Iar piața a crescut constant, pentru a acoperi cererea. Dacă în anul 2000, la nivel național existau doar trei spitale private, numărul acestora a ajuns la 159 în 2020.

„Beneficiarul direct al dezvoltării sistemului medical privat este pacientul, care are acces nerestricționat la servicii de medicină primară, prevenire și educație medicală, dar și la o rețea extinsă de clinici private”, explică pentru Panorama Cristian Hotoboc, președintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED).

Apartamentul din Piața Unirii și conceptul inovator

Regina Maria, Medlife, Medicover, Sanador și Gral Medical sunt principalii furnizori privați de servicii medicale. Totul a pornit în urmă cu 25 de ani, când într-un apartament din Piața Unirii din Capitală a fost deschis primul cabinet privat de cardiologie. Era punctul de start al principalului furnizor de servicii medicale din România – rețeaua privată de sănătate Regina Maria. 

Pionieratul operatorului privat nu s-a oprit aici. A introdus, pentru prima dată, conceptul de abonamente medicale în 1996. În același an a fost înființat și al doilea mare jucător din piață, Medlife, în timp ce Medicover și-a început activitatea acum două decenii. Sanador și Gral Medical, clinici aflate în primii cinci operatori ca și cotă de piață, au fost lansate mai târziu, în 2001, respectiv 2003. 


Nevoia de acces la servicii de sănătate a românilor care trăiesc în mediul rural i-a determinat pe operatorii privați să construiască spitale private și la sate. Construcția de unități sanitare cu paturi a început abia în 2004, iar dezvoltarea nu a fost la fel de rapidă și nici la fel de susținută precum cea din mediul urban. Conform Institutului Național de Statistică, 15 unități sanitare private cu paturi deservesc la ora actuală satul românesc.

În prezent, liderul de piață Regina Maria operează la nivel național prin intermediul a 135 de locații proprii, din care opt spitale, patru centre de spitalizare de zi, patru maternități, zece campusuri medicale, 25 de centre de imagistică, 25 de laboratoare de analize, 70 de puncte de recoltare și 311 clinici partenere, având o cifră de afaceri în 2019 de 187,9 milioane de euro. 

Medlife își desfășoară activitatea în 12 hyperclinici, 6 spitale, 18 laboratoare proprii de analiză, 3 maternități, 12 centre de excelență, precum și 8 farmacii, având și parteneriate cu 145 de clinici din țară. Cifra de afaceri a companiei în 2019 a fost de 207 milioane de euro. Sanador, înființat în 2001, a avut o cotă de afaceri de 74,7 milioane de euro în 2019.

Cum funcționează sistemul privat 

„Liberalizarea pieței spitalicești s-a făcut treptat, a fost un proces extrem de greoi. Bețe în roate a pus tocmai statul, care deține monopolul pe sectorul spitalicesc. La început, privații au putut oferi doar un număr limitat de servicii”, declară pentru Panorama expertul în economia sănătății Nicolae Done, manager la Analysis Inc. din  Statele Unite ale Americii (SUA).

Ulterior, tipul de investigații oferite a devenit din ce în ce mai complex. Cert este că operatorii privați suplinesc nevoia de servicii medicale mai ales în zona de laborator și analize medicale, precum și pe segmentul de imagistică (CT, RMN). 

Așa se face că, la ora actuală,  20% din cheltuielile totale din sistemul medical românesc sunt concentrate în privat. Contribuția este semnificativă prin intermediul plăților directe ale populației pentru accesarea serviciilor medicale private, dar și prin deconturile de la stat și prin intermediul abonamentelor medicale sau al asigurărilor voluntare. 

Situația din România nu este cu mult diferită de cea din restul statelor europene: și acolo, în jur de 80% din cheltuielile totale din Sănătate sunt acoperite din fonduri publice. Singura excepție este Cipru, unde cel mai mare procent de cheltuieli sunt reprezentate de sistemul privat (57%). 


În schimb, sistemul medical românesc este orientat cu precădere spre tratarea pacienților și nu pe prevenirea unor boli evitabile. Iar această lipsă de interes a autorităților de a investi în programe susținute de prevenție și investigații uzuale are nenumărate consecințe, țara noastră fiind cap de afiș la incidența și prevalența unor boli cum sunt cancerele, diabetul sau bolile cardiovasculare. 

Sistemul privat și rolul său cheie în promovarea prevenției

Potrivit Eurostat, cheltuielile cu prevenția reprezintă doar 1,4% din totalul cheltuielilor de sănătate din România. Prin comparație, media europeană este de 2,8%. Lipsa investiției în prevenție se traduce printr-o speranță de viață mai scăzută. O româncă are o speranță de viață medie de 82,7 ani în timp ce un bărbat are o speranță de viață medie de 78,5 ani. În Franța, de pildă, speranța de viață medie în cazul femeilor este de 88 de ani, în timp ce bărbații au o speranță de viață medie de 84,1 ani. Singura țară care este situată în urma noastră la acest indicator, care arată eficiența unui sistem de sănătate, este Bulgaria. 

“Prevenirea şi politicile susţinute în acest sens se impun. Lipsa lor face ca România să nu fie pe un loc onorabil în topul speranţei de viaţă, chiar dacă aceasta creşte”, spune Cristian Hotoboc, președintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED).


Orientarea sistemului de stat pe tratarea bolilor prin internare și nu pe prevenirea lor se oglindește și în numărul paturilor existente la nivel național. În timp ce statele europene au tăiat din numărul de paturi pentru a putea schimba piramida serviciilor și pentru a oferi servicii de zi, în ambulator, pacienților, România se distinge cu un număr de paturi peste media europeană. Doar puțin peste 5% din totalul acestora se află în sistemul privat. 

Pe de altă parte, sectorul medical privat are un rol-cheie în promovarea și conștientizarea de către populație a importanței prevenției. Cel mai recent studiu realizat de PALMED arată că, în România, 9 din 10 unități medicale care au capacitatea de a asigura prevenirea afecțiunilor sunt private. Cum s-a ajuns aici? 

Abonamentele de sănătate - un motor de creștere pentru operatorii privați

Anul 2001 a reprezentat un moment de cotitură pentru expansiunea operatorilor privați. O modificare legislativă, prin care angajatorii erau obligați să asigure examinarea periodică a stării de sănătate a propriilor angajați, a făcut ca piața abonamentelor medicale să se extindă de la an la an. Practic, tot mai multe companii, în special companii mari și mijlocii, au cumpărat astfel de abonamente propriilor angajați. Conceptul introdus de rețeaua de sănătate Regina Maria a fost preluat și de alți furnizori de sănătate, care au venit pe piață cu soluții similare. În prezent, peste 1,62 de milioane de români dețin un abonament privat de sănătate, cota de piață valorică fiind deținută de către rețeaua de sănătate Regina Maria, cu aproximativ 51%.

„Stimularea dezvoltării unui sistem medical alternativ bazat pe abonamente medicale reduce povara impusă pe sistemul public de sănătate prin creșterea nivelului de educație medicală, cu accent prioritar pe partea de prevenire și reducerea numărului de afecțiuni cronice. De asemenea, crește nivelul general de sănătate populației, în special a celei active și decongestionează spitalele publice”, susține Cristian Hotoboc.

Și costurile suportate din bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cu serviciile medicale incluse în abonamentele de sănătate este mai redus. Totodată, creșterea gradului de sănătate a angajaților determină o creștere a eficienței în toate sectoarele de activitate ale economiei naționale, implicit o creștere a PIB, dar și o scădere a costurilor cu concediile medicale, cost suportat din același buget al Casei Naționale de Asigurări Sănătate. 

Liste de așteptare reduse în România față de UE

Din aceste motive, mediul privat derulează constant campanii de prevenire, în special în rândul populației tinere, active, care deține abonamente medicale la aceste clinici, stimulând astfel accesul la servicii medicale și conștientizarea importanței prevenirii. 

În România, costurile din sistemul privat de sănătate sunt de câteva ori - chiar de zeci de ori - mai mici decât în alte state europene, precum Germania, Franța sau Marea Britanie. Timpul de așteptare este și el mult mai redus, în special pentru investigații imagistice și intervenții chirurgicale pentru care în alte state europene se poate aștepta și câte 6 luni sau chiar mai mult.

„Pe partea de prevenție, în general costurile sunt mai mici ceea ce explică parțial de ce sectorul privat a fost lăsat să joace un rol, însă majoritatea cheltuielilor din păcate sunt pe servicii curative și de urgență.  În general, mulți oameni cred că statul trebuie să intervină mult mai puternic în sistemul de sănătate, sub premisa faptului că pacienții sunt vulnerabili și nu pot discerne calitatea serviciilor și produselor medicale, și din considerente de echitate. Este o atitudine foarte paternalistă însă, care ignoră faptul că în multe alte sectoare ale economiei sunt asimetrii de informație între furnizori și consumatori, însă statul nu are monopol”, completează Nicolae Done. 

Competiția din privat ridică standardele și în sistemul public

Doar din 2010 și până în prezent, sistemul privat a investit peste 2,8 miliarde de euro în infrastructură medicală. Abonamentele medicale sunt cele care asigură un flux constant și predictibil de venituri și permit realizarea investițiilor. Pentru a putea ține pasul cu standardele impuse de privați, managerii spitalelor publice au fost puși în situația de a investi în aparatură mai eficientă pentru ca actul medical să poată deveni unul mai calitativ. 

“Fără competiție, care nu poate avea loc cu adevărat decât într-un sistem bazat pe furnizori privați, calitatea și eficiența serviciilor tind să stagneze pe termen lung, deși pe termen scurt și mediu poate avea loc un progres limitat. În alte tari, privatul joacă un rol mult mai important, și deși nivelul de reglementare variază de la țară la țară, România este una din țările codașe la acest capitol”, explică pentru Panorama expertul în economia sănătății Nicolae Done, manager la Analysis Inc. din SUA.

O parte dintre furnizorii de servicii medicale private dețin acreditări oferite de organisme internaționale (SRC – Surgical Review Corporation, JCI – Joint Commission Internațional), care atestă normele de siguranță, nivelul de complexitate și de calitate a actului medical, calitatea îngrijirii pacientului. Rețelele private asigură pacienților și medicilor acces la un dosar medical electronic, complet securizat: un istoric medical al fiecărui pacient, cu lista completă de investigații, consultații și analize efectuate de acesta. 

Migrația medicilor și asistenților la spitale private

În plus, clinicile private reușesc să păstreze personalul medical și a atras masiv medici și asistenți din sistemul public de sănătate. Salariile competitive, programele de pregătire și accesul la tehnologiile de ultimă generație sunt doar câteva dintre motivele pentru care medici și asistenți medicali din sistemul public au ales să migreze definitiv către operatorii privați de sănătate. Rata procentuală a medicilor din sistemul privat a crescut treptat și s-a stabilizat la un procent de 40% începând cu anul 2015. Cu alte cuvinte, aproape jumătate dintre toți doctorii din România lucrează, astăzi, și în sistemul privat. 

În prezent, aproximativ 78.000 de angajați lucrează în sectorul privat de sănătate. Modul în care aceștia comunică cu pacientul român și răbdarea pe care o au față de cei care le trec pragul cabinetului este considerat un alt punct forte al sistemului medical privat.


„Românii încă au o aversiune la plata directă pentru serviciile de sănătate sau la conceptul de "profit" în sistemul de sănătate, deseori nerealizând faptul că sistemul public este în general mai ineficient și că furnizează servicii de slabă calitate. Fiind aservit politic prin definiție și beneficiind "din oficiu" de un statut de monopol care îl protejează de competiție, aceste caracteristici nu îl forțează să inoveze și să crească eficiența, pentru că nu răspunde nevoilor consumatorilor. Dacă ne așteptăm să avem servicii de calitate "gratuite", putem aștepta mult și bine, pentru că principiile economice de bază ne spun că e imposibil. Cum se spune în vest: nimeni nu muncește pe gratis, așa că bunurile și serviciile trebuie să fie plătite cumva”, explică Nicolae Done. 

Pariul spitalelor private în pandemie 

Dar pandemia a accelerat dorința românilor de a se trata în spitale private. Pentru mai multă siguranță și pentru a avea acces mai rapid la servicii de sănătate. Mediul privat a răspuns pozitiv, în plină pandemie, cu resursă umană și materială la nevoia românilor pentru prevenirea unor afecțiuni, monitorizarea și gestionarea bolilor.

Profilul pacienților care au trecut pragul furnizorilor privați s-a schimbat în pandemie. Persoanele cu afecțiuni mai puțin grave, dar care nu obișnuiau să facă investigații de rutină, au ales să meargă mai des la medicii din sectorul privat. La fel și bolnavii cronici, spune Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC). 

„Sistemul privat a avut un rol important în a prelua mulți pacienți cronici care nu aveau alte opțiuni în contextul în care decizia autorităților a fost de aceea de a le limita accesul în spitalele de stat. Evident că nu toți pacienții cronici au avut posibilitatea de a merge în privat însă grație unei modificări  legislative o parte din ei au putut beneficia de servicii în sistem privat care au fost decontate de stat, fără să mai fie nevoie de contribuție proprie. Iar acesta a fost un lucru bun. Spitalele private nu au ajutat doar pacienții cronici, ci au preluat inclusiv pacienți COVID, reducând presiunea din sistemul public de sănătate”, explică pentru Panorama Radu Gănescu.

El susține că banii ar trebui să urmeze pacientul, indiferent că acesta alege să se trateze în sistem privat sau în sistem public.

„Cred că situația COVID a expus și mai mult limitele sistemului public. E greu de prezis dacă va duce la schimbări pe termen lung, însă eu sper că va pune presiune pe factorul politic să liberalizeze mai mult sectorul de sănătate, acordând un rol mult mai important sistemului privat și crescând rolul competiției din sistem”, conchide și expertul în economia sănătății Nicolae Done.

Cum e în străinătate: Franța vs. Bulgaria

Franța este țara europeană cu cea mai ridicată speranță de viață. Deținătoare a unuia dintre cele mai performante sisteme de sănătate din Europa, Franța oferă îngrijiri de sănătate la standarde foarte înalte tuturor cetățenilor, indiferent de situația economică sau vârsta pe care o au. 

Sistemul de sănătate din Franța este parțial finanțat din contribuțiile la sănătate care cad în sarcina angajatului și a angajatorului. Spre exemplu, în 2016 un angajat francez vira aproximativ 8% din salariu către asigurările sociale de sănătate, în timp ce angajatorii plăteau aproximativ 13% din brut. Asigurarea de sănătate acoperă între 70% și 100% din costurile medicale atunci când vine vorba de vizite la medic sau cheltuieli de spital. În prezent, Franța alocă unul dintre cele mai mari procente din PIB Sănătății, respectiv 11,5%. Este depășită în clasament doar de Elveția, care alocă un procent de 12,3% sănătății.

În Franța, cei care își achită contribuția la sănătate pot accesa inclusiv servicii private în baza asigurării sociale de sănătate. Aceștia sunt nevoiți însă să achite diferența de cost din propriul buzunar.

La polul opus, Bulgaria este statul european care alocă cel mai mic PIB pe cap de locuitor pentru aspectele legate de sănătate, fiind în urma României. Sistemul bulgar are la bază o finanțare public-privată, existând și acolo contribuții la sănătate, taxe, plăți din buzunar pentru diverse servicii și chiar și asigurări voluntare pentru cei care și le permit. În prezent, 42,2% din cheltuielile totale din sistemul medical bulgar sunt în spitale și clinici private. 

La fel ca și România, Bulgaria s-a confruntat cu un val de plecări din sistemul medical. Chiar dacă numărul medicilor este suficient raportat la populație, problema majoră este legată de asistentele medicale, prea puține comparativ cu nevoile societății. Concret, țara vecină are cel mai mare deficit de asistente medicale din întreaga Uniune Europeană, fenomenul migrației punând guvernanții în situația de a căuta soluții pentru a reține cadrele medicale în țară.

Acest articol este susținut de Regina Maria - Rețeaua Privată de Sănătate. 

 


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.



Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc