Ciocnirea civilizațiilor. Portretul bugetarului, prin ochii șefului venit din privat

Obișnuiți cu ritmul, rigorile și motivațiile mediului de lucru privat, oamenii de afaceri sau simplii angajați care au decis să ia taurul de coarne și să intre în politică, câștigând la vot conducerea unui oraș, județ sau sector din București, s-au ciocnit cu o specie de angajat de care știau doar din povești: bugetarul. Au aflat pe pielea lor cât de adevărate sunt clișeele care circulă despre muncă și bugetari, ce îi motivează și mai ales ce îi demotivează. Și de ce sunt ei mai protejați de lege decât orice alt muritor de rând din câmpul muncii, chiar și atunci când greșesc flagrant sau dau pe la serviciu doar când își amintesc.

Pentru alegerile locale din 2020, Elena Lasconi a abandonat munca de jurnalist și aparițiile de vedetă tv la diverse evenimente, pentru a fi primărița Câmpulungului argeșean, unde locuiește de mai mulți ani. Radu Mihaiu a luat pauză de la antreprenoriatul în IT, după ce o mai făcuse o dată în 2016, când a lucrat cu ministrul Cristian Ghinea la Fondurile Europene, și a câștigat primăria sectorului 2 din București. Omul de afaceri Romeo Dunca și-a mutat atenția de la companiile din transporturi și imobiliare, prin care și-a clădit averea de milioane de euro, pentru a câștiga președinția consiliului județean Caraș-Severin.

Cu toții au trecut printr-o schimbare șocantă de paradigmă a muncii în echipă, de la mediul privat la cel de stat, pe care o descriu de parcă s-au pus toți trei de acord înainte, în aceleași tușe generale.

Portretul-robot al bugetarului la muncă, atunci când nu este un incompetent angajat pe pile politice, care refuză sau nu se pricepe să își facă treaba, este cel al unui om demotivat, deresponsabilizat, lipsit de orice resort care să îl încurajeze să fie profesional mai bun, dar care este în schimb blindat până în dinți de protecții legale, care îl fac aproape intangibil.

Pe de altă parte, atunci când își face treaba și își dovedește competența, bugetarul este aruncat la colț de șefi și ținut undeva în spate. De obicei, pe acest tip de angajat se bazează și bunul mers al instituțiilor publice, atât cât există. În mod paradoxal, acest portret generalist nu este pictat doar de manageri veniți în administrația publică din mediul privat, ci și de oameni care le apără interesele bugetarilor, prin sindicat. Chiar dacă diferă cauzele invocate, imaginea efectului obținut este aceeași.

Această ciocnire de moduri de lucru este inerentă pentru managerii care provin din mediul privat și nu sunt pregătiți deloc pentru ce îi așteaptă în sectorul public, iar pericolul de a eșua este mare, explică Sorin Ioniță, expert în politici publice și administrative.

„Te trezești cu câte un manager sau chiar investitor de succes, care a condus niște firme, le-a lansat, că se duce la stat și e pierdut în spațiu, vehiculând clișee de management pe care uneori nici în firma lui poate că nu le-a aplicat, dar le-a învățat la MBA. Dacă s-ar face niște cursuri, niște studii de caz, măcar când s-ar duce acolo ar ști ce îi așteaptă. Nu e mai ușor să le rezolvi, dar măcar ești conștient de probleme”, arată Ioniță cum de multe ori managerii din privat se împotmolesc rapid în instituțiile bugetare.

O specie de bugetari aflată în pericol de extincție: competenții băgați sub preș

După atâția ani la cârma propriilor afaceri, Romeo Dunca a știut să radiografieze rapid apele prin care a început să navigheze, de toamna trecută, când a câștigat șefia Consiliului Județean Caraș-Severin, din partea PNL. Îi împarte în două grupuri pe bugetarii veniți la muncă în subordinea sa. Unii sunt „oamenii cinstiți, muncitori, care sunt împinși prin birouri, prin colțuri pe acolo, nu prea dă lumea doi bani pe ei, dar ei sunt cei care fac tot timpul treaba și rămân aceiași indiferent de cine vine la conducere”. Ceilalți sunt „piloșii și profitorii”.  

„Din păcate, au început să fie foarte mulți, pentru că pe cei care muncesc nu prea mai dă nimeni doi bani. Eu știu să apreciez cât de important este un om bine pregătit, un meseriaș, în orice domeniu. În ultimii ani sunt atât de căpușate instituțiile, companiile atât au fost de ornate cu pile, amante, relații, nepoți, mătuși, încât ceilalți deja se sufocă”, povestește Romeo Dunca.

Venită din iureșul vieții de televiziune la primăria Câmpulung Muscel, pe care a câștigat-o din partea USR-PLUS, pe Elena Lasconi a luat-o amețeala când a deschis ușa muncii printre bugetari.

„Trecerea de la privat la stat este foarte dură. Aici există un ritm de a face lucrurile… sau de a nu le face. Majoritatea celor care lucrează la stat mi se pare că nu sunt responsabilizați și nu știu pentru ce lucrează. Nu își doresc decât să se uite la ceas, să treacă timpul și să își ia salariul. La privat, dacă vrei să faci un proiect, mobilizezi lângă tine oamenii buni, specialiști, și te apuci să faci treabă. Aici, nu se poate spune”, spune fosta vedetă tv.

Ca și afaceristul Romeo Dunca, Lasconi a găsit însă în sistemul pe care a început să-l coordoneze „și oameni dedicați, care stau peste program, nu cer recuperări de zile, și care chiar fac lucruri în administrație”.

Radu Mihaiu, primarul sectorului 2 din Capitală, se mai ciocnise de modul de lucru bugetar în 2016, când fusese cooptat de ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, în echipa sa. „Venisem cu multe preconcepții, că toți bugetarii sunt leneși, că nu se muncește, că lucrurile merg prost și că sunt oameni care nu își dau interesul. Adevărul este că sunt astfel de oameni, uneori sunt și oameni corupți, dar sunt și oameni care vor să își facă treaba”, își amintește Mihaiu, care a câștigat localele din toamna 2020, din partea USR-PLUS.

Ca și ceilalți „privați” care au ajuns să coordoneze echipe în mediul bugetar, Mihaiu i-a găsit în aceeași poziție pe bugetarii care chiar fac treabă: „Cumva, erau marginalizați. Din nefericire, majoritatea acestor oameni nu erau și în funcții de conducere. Dacă ei voiau să își facă treaba bine, nu au fost promovați, pentru că cei din față nu își doreau cu adevărat să aibă pe cineva de capul lui. Am întâlnit puțini oameni în funcții de conducere care să își dorească să facă treabă cu adevărat”.

Bolile sistemului bugetar le cunoaște și le recunoaște cel mai bine un om din interior, Vasile Marica, liderul Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex. Sunt boli care durează nu de ieri, ci de 30 de ani în sistemul bugetar și tocmai asta îi face pe bugetarii neinfectați să cedeze.

„Nu ascund că sunt oameni aduși pe pile, care nu își fac treaba. Dar sistemul se bazează întotdeauna pe oamenii care muncesc și își fac datoria. Și aici e marea problemă, pentru că este mare demotivare din cauza asta. Toată lumea într-o localitate mică știe de fiecare ce-i poate pielea. Și când văd că îl aduc pe unul pe care nimeni nu dă doi bani ca pregătire, dar pentru simplul fapt că sparge semințe cu cine trebuie sau spune bancuri mai bine sau este prieten cu un politician, ajunge într-o poziție…”, explică sindicalistul Marica cât de simplu este să ruinezi din interior încrederea într-un sistem corect.

Bugetarii români și confrații săi din Europa

În România lucrează 1,25 milioane de angajați la stat, din totalul de aproape 5,5 milioane de cetățeni salariați. Salariile lor au crescut în ritm accelerat în ultimii ani, mai sus decât cele din mediul privat.

România nu este însă o excepție în peisajul european. În multe alte țări, salariile oferite la stat sunt în medie mai mari decât cele din mediul privat.

Dintre bugetari, aproape 448.000 lucrau la începutul anului 2021 în administrația locală, conform datelor Ministerului de Finanțe. Salariile lor sunt chiar mai mari, în medie, decât ale restului bugetarilor și celor din mediul privat.

Contrar percepțiilor publice, România nu are un aparat bugetar mai masiv decât alte state, ba chiar se află înspre coada clasamentului european, când vine vorba de proporția bugetarilor în masa totală a salariaților.

Protecția cu dus și-ntors. Cum ajung bugetarii să adeverească clișeele la muncă

Dacă angajații la stat nu vin deja gata croiți să nu își facă treaba și să nu le pese, mediul de lucru ajunge de multe ori să îi împingă într-acolo. Portretul-robot al angajatului la stat a ajuns să fie un clișeu de referință pentru cineva leneș, care nu își face treaba și vine la muncă doar pentru a-și încasa salariul. În realitate, nu e totul atât de negru, dar este suficient de real, încât să nu mai conteze nuanțele. Cum ajunge bugetarul să confirme clișeul despre sine?

„Oamenii nu se simt reprezentați, sunt plafonați, nu simt că cineva face ceva pentru ei, dar nici nu există dorință din partea lor să facă ceva pentru comunitate, și când spun comunitate îi includ chiar și pe ei înșiși. Să lucrezi într-un mediu trist, posomorât, cum este în multe din birourile lor, nu mi se pare în regulă”, explică Elena Lasconi.

Pentru Romeo Dunca, e clar că lipsa unui sistem de responsabilizare, în care să existe măcar amenințarea unor urmări, în cazul în care nu îți faci treaba, este una dintre marile bube ale muncii la stat.

Intangibilitatea pe care legea funcționarilor publici le-o oferă multor bugetari a transformat această categorie într-o castă, crede Romeo Dunca: „Legiuitorul, ca să îi poată apăra, le-a betonat pozițiile. Este incredibil de greu să te scapi de un om care nu își găsește rostul, nu mai vorbim de cei care îți aduc pagube. Dar instituțiile se târăsc, merg înainte pentru că există câțiva oameni acolo, care sunt de 20-30 de ani în sistem, care muncesc”.

Radu Mihaiu arată că sistemul de castă al bugetarilor este întărit și de faptul că „la stat s-a ajuns și prin sistemul – mai am și eu un frate, o prietenă. Sunt multe cazuri în care se aduc unii pe alții. Și atunci se și apără unii pe alții”, explică primarul sectorului 2.

Antreprenorul IT ajuns primar știe că legislația îi supraprotejează pe funcționarii din subordinea sa, spre deosebire de niște angajați din mediul privat, în asemenea măsură încât cei care nu își fac treaba nu pot păți mai nimic: „Oamenii care nu își fac treaba sunt foarte greu de dat afară. Se câștigă în instanță pe bandă rulantă procese, iar funcționarii știu asta”.

Gândită pentru a-i proteja pe funcționari de abuzurile din partea conducerii politice a instituțiilor, care se schimbă odată cu puterea de la guvernare, legea care îi apără pe bugetari în mod justificat de furtunile politice a ajuns să fie ea însăși abuzată chiar de cei pe care îi protejează.

„Legea îi sprijină pe funcționarii publici foarte mult și este foarte greu să scoți din sistem oameni care nu își fac treaba, care sunt de rea credință și care nu încearcă decât să fenteze sistemul, prin tot felul de chestii, de la concedii medicale la lucruri făcute cu rea-știință. Trebuie să faci o grămadă de hârtii, comisii de disciplină, trebuie să constați foarte multe abateri”, explică primărița Elena Lasconi.

Această protecție legală a bugetarilor care nu-și fac treaba „este foarte descurajantă pentru ceilalți” care își fac treaba, spune primarul Radu Mihaiu, pentru că la final toți sunt scoși egali, pe sistemul „ziua trece, leafa merge”.

De ce bugetarul nu-i ca privatul, iar logica motivațiilor de la firmă nu merge la stat

Expertul Sorin Ioniță povestește cum, pe vremea când preda cursuri de politică publică, mulți oameni din privat se holbau la el uimiți, auzind ceva ce am auzit cu toții, la nivel de clișeu – la stat nu e ca la firmă. Sunt trei mari motive pentru care organizarea muncii la stat diferă de cea dintr-o firmă privată, iar managerii care vin la primărie sau la Consiliul Județean, din mediul privat, ar putea avea un șoc dacă nu țin seama de ele.

Primul motiv este că nu poți măsura performanța într-o instituție de stat, din principiu, nu atât pentru că nu ai mijloace practice, spune Ioniță, care râde când aude de planurile guvernului Cîțu de a acorda sporuri salariale bugetarilor, în funcție de performanțe: „Este o utopie că ai putea măsura performanța unui individ funcționar public sau la nivelul unei instituții, ca într-o firmă”.

Poți face evaluări aproximative, ca manager, dar nu poți avea indicatori precum profit, target-uri, ca la o firmă privată, explică Sorin Ioniță, care dă un exemplu comun, cel al profesorilor: „Cum măsori performanța unui profesor la clasă? Nu prea știi unde să le pui target – clasa poate e mai bună, poate e mai proastă, depinde de școală, de background-ul social al copiilor. Nu poți pune toți profesorii pe un benchmark”.

Al doilea motiv este „principal-agent problem”, acel principiu din științele politice și economice care este definit ca un conflict de priorități între o persoană sau grup și reprezentantul autorizat să acționeze în numele lor). „Este mai greu decât într-o firmă privată să aliniezi motivația angajaților cu cea a proprietarilor, care la stat suntem cu toții, cetățenii”, spune Sorin Ioniță.

Al treilea motiv ține de motivațiile după care oamenii care muncesc funcționează. „Ierarhia motivațiilor la funcționari este cea a lor, privată: securitatea job-ului, leafă mai mare, să treacă timpul mai ușor. Sunt motivații pe care le are toată lumea, dar într-o firmă le aliniezi mai ușor cu prioritățile managementului, care sunt în principal ca ei să muncească tot timpul pentru firmă. La stat, nu prea există metode”, spune Ioniță.

Managerii veniți de la privat să conducă instituții de stat își pot frânge rapid gâtul, dacă nu iau în calcul aceste particularități ale culturii muncii în sectorul public, care nu sunt ceva specific doar României, ci apar peste tot în lume.

Bugetari desconsiderați de șefii politici aplică strategia ariciului la muncă

De pe tărâmul bugetarilor, sindicalistul Vasile Marica știe că legea îi protejează pe funcționari, însă nu chiar atât de mult încât să nu poată fi sancționați. Problema și mai mare, spune el, este cu sistemul de protecție pe care bugetarii și l-au dezvoltat ei singuri, ca reacție adversă la conducerea politică.

„Mulți și-ar face treaba, dacă politicul nu și-ar aduce toți acoliții în sistem. Sistemul de avansare în sistemul de stat este extrem de politizat. Multora din colegii mei le este teamă să mai ia o decizie singuri. Când vezi că nimeni nu îți ține spatele, politicianul fuge de această chestie, iar în fața opiniei publice tot pe tine dă vina. În ani de zile, ușor-ușor, lucrurile au degenerat, lipsa de asumare a devenit un fel de protecție internă a sistemului”, spune Vasile Marica.

Acest mecanism de autoprotecție este și o reacție a faptului că unii miniștri din domenii sensibile ajung să nu își mai asume decizii, prin semnătură, cerând în schimb celor din subordine să o facă ei, spune Marica. Dacă șeful nu face, de ce să facă subordonatul? Reacția de arici sub asediu a multor bugetari face ca lucrurile în sistem să se blocheze.

Efectul, ca în orice echipă unde șeful se ferește să își asume lucruri și aruncă totul în cârca subordonaților, este dezastruos, explică liderul sindical: „Acest lucru se simte de sus până jos. Oamenii ajung demotivați când văd că liderul lor, să zicem ministrul, nu vrea să semneze nimic, iar ei sunt criticați că nu sunt buni, dar sunt puși să semneze decizii în locul lor. Dacă nu ții spatele și nu îți asumi, e ca într-o familie – dacă tata te ceartă toată ziua și nu face nimic…”.

De la bugetari beți la muncă, la eternul concediu medical. Cum separi apele în echipele de bugetari

Noii manageri din administrație trebuie totuși să facă echipele să funcționeze, pentru că de ele depinde bunul mers al unui oraș, sector sau județ. În unele cazuri, e greu, pentru că oile negre sunt greu de dat la o parte.

Elena Lasconi a ajuns să își testeze câțiva subordonați cu alcooltestul, pentru a avea proba științifică a ceea ce simțea zilnic cu propriul nas, când se intersecta cu ei. „Unii, chiar și purtând mască, sunt cunoscuți ca fiind consumatori de alcool, și am făcut un control inopinat. Imediat după asta, acel angajat și-a luat concediu medical, nu a mai venit pe aici, oricum nu făcea nimic, oricum o lălăia. Oricum, legea îl protejează”, își amintește primărița de la Câmpulung cum l-a prins pe un angajat al municipalității cu alcoolemie de dosar penal în Codul Rutier – 0,85 la mie.

La sectorul 2, în București, primarul Radu Mihaiu își amintește că s-a lovit de cazul unui angajat „care pur și simplu nu venea la muncă”, iar primăria nu a reușit să îl dea afară.

„Sunt probleme cu unii dintre noi, au băut, nu-și fac treaba, dar și oamenii aceștia au fost aduși tot printr-o pilă, la un moment dat”, te întoarce sindicalistul Vasile Marica la una dintre cheile de boltă ale defecțiunii sistemului bugetar, care a ajuns sufocat de „pile”, cum spune și Romeo Dunca, de la Caraș-Severin.

Ce pot face totuși liderii instituțiilor, atunci când se ciocnesc de astfel de cazuri nu sporadic, ci în mod extins, în instituția pe care o conduc? Nu prea multe, iar ce pot face durează oricum foarte mult.

Bugetarii sunt evaluați anual și pot fi sancționați în cazul unor evaluări proaste. Măsura care mătură răul de la rădăcină și repune echipele pe făgașul dorit de noii manageri rămâne deocamdată reorganizarea structurilor din instituție. Pe o scară mai mică sau mai mare, toți trei aleșii intervievați de Panorama au aplicat această metodă a schimbării organigramelor în instituțiile lor.

„Oamenii sunt tentați să vrea să muncească mai bine, pentru a demonstra că merită să fie păstrați”, consideră primarul Radu Mihaiu.

Doar că nu întotdeauna măsura dă rezultate rapid, arată Romeo Dunca. Schimbările de organigramă în Consiliul Județean Caraș-Severin, prin care noul președinte a încercat să restructureze și să micșoreze aparatul bugetar din subordine, au fost atacate în instanță de subordonații săi. Până la un verdict definitiv, treaba în instituție merge înainte ca de obicei.

„E o mare amorțeală. Lucrurile funcționează ca un râu de șes, împuțit, cu apă stătută, o cloacă așa, care curge ușor între niște maluri, nu iese din albie”, descrie plastic situația cu care se confruntă Romeo Dunca.

Colac peste pupăză, din toamna lui 2020, Curtea Constituțională a desființat și unul dintre cele mai importante instrumente de control împotriva abaterilor la muncă, în instituțiile publice: comisia de disciplină și sancțiunile ei. Un articol mai vechi de lege a fost declarat neconstituțional, așa că bugetarii care au fost eliminați din sistem pentru că nu își făceau treaba pot acum să revină, câștigând procese pe baza acestei decizii de neconstituționale.

Unde nu merge cu frica de pedeapsă, noii administratori veniți din privat la stat știu că poate funcționa mai bine motivația.

Elena Lasconi vrea să scoată „în față oamenii care își fac treaba și să-i promovez, să știe lumea despre ei”. Chiar și lucruri ce pot părea mărunte și meschine au rolul lor într-o echipă, arată noua primăriță: „Tot ce a însemnat bonusuri primite de la operatorii de telefonie mobilă – telefoane, laptopuri, să le oferim angajaților care chiar își fac treaba bine. E important, trebuie să se bucure pentru că sunt luați în seamă. Până acum, telefoanele erau luate de primari, date pe la rude, amante”.

Cine vindecă sistemul bugetar de marea sa boală – politizarea?

Pentru sindicalistul Vasile Marica, o mare parte din problemele sistemului bugetar se trage din politizarea sa sau din incapacitatea celor aflați la vârful lanțului trofic din sistemul de stat. El amintește că de multe ori „se dă vina pe funcționari, dar se uită că sunt probleme cu legile, că softurile nu funcționează, că lucrurile nu sunt organizate bine de miniștrii care se plimbă pe acolo. Funcționarii aplică legi pe care le fac niște politicieni. Cum sunt făcute, așa sunt aplicate”.

Cele mai multe exemple negative de bugetari la muncă se trag tot dintr-o istorie de combinații politice, mai mărunte sau mai mari, în cazul funcțiilor de conducere. „I-a numit PSD, i-a numit PNL, acum vrea și USR-PLUS, că ceilalți au. Când îl pune partidul pe funcție, apoi vrea să îl mențină acolo. Politicienii vorbesc pentru public într-un fel, dar pe de altă parte le convine să aibă șeful de la Mediu, de exemplu, dintr-un județ, prin care să poată să își ajute prietenii sau să îi încurce pe cei care nu-i sunt dragi”, explică Vasile Marica cercul vicios al politizării sistemului bugetar.

Salvarea e individuală, crede liberalul Romeo Dunca, din fruntea Consiliului Județean Caraș-Severin: „Putem aștepta dezvoltare și progres din anumite primării, consilii județene unde a aterizat câte un edil mai înfipt, care își rezolvă problemele pe persoană fizică și îi trage pe toți, îi motivează. Dar acestea sunt excepțiile”.

Nicio lege nu va rezolva marile răni și boli care viciază munca la stat, crede sindicalistul Vasile Marica, pentru că mereu legea va fi aplicată sau îndoită tot de oamenii din sistem, mânați de aceleași interese.

Expertul în politici publice Sorin Ioniță consideră și el că sancțiunile și legile nu au șanse mari de a corecta problemele sistemice, ci doar de a corecta extremele: „Pot fi legi mai dure, sancțiuni, dar problemele fundamentale ale muncii la stat nu se rezolvă cu asta. Poți să mai tai din ghearele sindicatelor, să mai dai afară pe câte un nătărău din aceia care chiar nu vine pe la serviciu, dar problemele tot nu se rezolvă. Sunt doar corecții pe la margini”.

Așa că lucrurile se pot mișca deocamdată doar la scară mică, de către șefi politici care au voința să schimbe ceva, arată Elena Lasconi: „Eu fac asta cu tot sufletul și cu credința că putem să schimbăm țara, chiar și începând cu un oraș mic cum e Câmpulung. Mi se pare foarte important să fim un exemplu pentru oamenii de bună credință din România, să facă un pas în politică, pentru că altfel vom sta tot pe canapea și ne vom plânge de cine ne conduce. Dacă nu facem ceva, nu se va schimba nimic”.