J’accuse AUKUS

Cele 4 fețe ale crizei submarinelor din Australia și miza nervilor francezi

Computer Hope Guy
Până să primească submarinele nucleare din acordul AUKUS, în locul celor franceze cu propulsie Diesel, Australia trebuie să se descurce cu cele 6 submarine mai vechi pe care le deține. Foto: Shutterstock.

Cea mai recentă bombă geopolitică, detonată prin parteneriatul militar dintre Australia, SUA și Marea Britanie (AUKUS) în regiunea Indo-Pacific, a pus Franța și China pe jar și a provocat reacții diplomatice internaționale cu fierbere intensă din partea Parisului. În prim-plan s-a aflat mega-contractul prin care Australia se obligase să cumpere 12 submarine clasice din Franța, dar pe care l-a denunțat pe neașteptate, după îndelungi tergiversări, pentru a merge pe mâna unor submarine nucleare fabricate în SUA sau Marea Britanie. Aceasta este însă doar fațeta comercială și care contează mai puțin în această veritabilă răsturnare de situație, dintr-o regiune dominată naval și comercial de China.

O miză cu mult mai multe implicații decât un contract bănos, de peste 50 de miliarde de euro (90 de miliarde, în dolari australieni), pe care SUA și Marea Britanie l-au suflat de sub nasul Franței, este cea geopolitică. Pivotarea militară a Americii către Asia, anunțată încă de acum 10 ani de Obama, printr-un termen preluat din baschetul îndrăgit de fostul președinte american, a fost dusă acum la cel mai intens nivel din perioada recentă. Totul printr-o mișcare executată rapid de SUA și Australia, care a lăsat nu doar Franța, ci întregul bloc european într-un mare ofsaid strategic, ca să păstrăm terminologia sportivă.

1. Miza geostrategică și pivotul. SUA încinge jocul militar, Australia intră în clubul nuclear, contra Chinei

Dincolo de dimensiunea financiară și tehnologică a acestei afaceri, miza cu adevărat importantă a AUKUS este schimbarea fulgerătoare a balanței de putere din regiunea Indo-Pacific, unde ambițiile teritoriale ale Chinei sunt dublate, mult mai agresiv decât o face Rusia în Marea Neagră de exemplu, de construirea de insule artificiale, pe care sunt poziționate armamente.

Prinsă între dominația comercială a Chinei și nevoile de securitate regională, care se ciocneau cu ambițiile aceleiași Chine, Australia a avut în trecutul recent un traseu ambivalent în ce privește poziționarea față de Beijing. A fost parte a patrulaterului de securitate poreclit QUAD, menit să contracareze ambițiile Chinei în Indo-Pacific și format în regiune la inițiativa Japoniei, alături de SUA și India, dar l-a părăsit în 2010. Apoi s-a răzgândit și a revenit, reluând exercițiile militare comune desfășurate sub nasul Chinei, alături de aliații săi.

Acum, însă, parteneriatul cu SUA și UK și accesul la tehnologie militară nucleară reprezintă un pas decisiv și extrem de clar al Australiei în opoziție cu prezența Chinei în regiune.

Similar, însă din considerente diferite, nici SUA nu „și-au pus banii unde au dat din gură”, ca să cităm o expresie americană. Celebrul „pivot către Asia”, anunțat de președintele Barack Obama pentru a contracara ascensiunea Chinei, a întârziat să își arate rezultate prea puternice, mai ales în domeniul militar din regiunea Indo-Pacific. Prin noul parteneriat AUKUS, SUA anunță că situația se schimbă și că „pivotul” tocmai ce a făcut un pas militar decisiv în regiune.

Poate că nimic nu vorbește mai bine despre importanța gestului de la Washington decât faptul că americanii au fost de acord, pentru prima oară în peste 50 de ani, să ofere acces la tehnologia nucleară folosită pe submarine și altui stat în afară de Marea Britanie, singura țară care avea până acum acest privilegiu militar.

Cum s-a ajuns la această veritabilă răsturnare a balanței de putere din regiunea Indo-Pacific, așa cum o descrie Stephen M. Walt, profesor de relații internaționale la Harvard?

Pentru Australia, în pasul decisiv au contat probabil nu doar hibele contractului militar cu Franța, ci și politica comercială tot mai dură a Chinei la adresa sa. Dacă până nu demult exista un curent de opinie dictat mai ales de interesele comerciale, că Australia nu ar trebui să se pună iremediabil rău cu gigantul chinez și puterea sa comercială, măsurile recente luate de Beijing contra Australiei au contat mai mult: China a blocat sau a limitat importurile de cărbune, vin, carne de vită, homari sau orz din Australia.

„Cred că frica de a face acest pas ar fi fost mult mai palpabilă în urmă cu 3 sau 4 ani, poate chiar și cu 2 ani în urmă. Dar când relația ta este doar despre pedepse și aruncarea de insulte, sincer, deja prețul este plătit. China nu mai are avantajul fricii, al înfurierii, pentru că este tot timpul furioasă”, explică analistul Euan Graham, de la think-tankul britanic International Institute for Strategic Studies (IISS), în New York Times.

Pentru SUA, pasul este la fel de decisiv și arată că nevoia de a forma o alianță cu efecte militare vizibile și puternice, pentru a contracara China, este mai acută ca niciodată. China nu doar că lucrează activ la controlarea regiunii indo-pacifice, ajungând să creeze insule artificiale în Marea Chinei de Sud și plantând acolo echipamente militare prin care își poate proiecta forța militară în întreaga regiune. Mai există o realitate: forța navală a Chinei a depășit-o pe cea a SUA, în număr brut al navelor și submarinelor – circa 350, în comparație cu SUA, care au mai puțin de 300.

După dezastrul retragerii din Afganistan, încheiată într-un haos care a ridicat un val de critici atât din partea aliaților săi, cât și a scenei politice interne de ambele părți ale baricadei, SUA aveau nevoie și de o reafirmare a puterii globale. Semnalul cel mai recent al unei „pivotări” puternice către o regiune mai puțin bătătorită și „încinsă” de conflicte armate decât Orientul Mijlociu sau vecinătatea Rusiei, dar cu implicații cel puțin la fel de importante pentru politica externă și comercială a SUA, cum este China, a contribuit cu siguranță la atingerea acestui obiectiv.

Marea Britanie, de asemenea, este în căutare de reafirmări și consolidări ale parteneriatelor strategice și militare, după episodul Brexit, iar AUKUS se poate spune că îi convine.

Dincolo de implicațiile geopolitice, AUKUS deschide porțile pentru o realitate mult mai brută și care, în domeniul militar, reprezintă poate cea mai de speriat amenințare: folosirea tehnologiei nucleare.

Deși Australia este o oponentă fermă a nuclearului, iar premierul Morrison a pus un accent cât se poate de clar pe faptul că submarinele care vor ajunge la Canberra folosesc doar propulsie nucleară, nu și armament nuclear, precum și că Australia nu intenționează să își dezvolte un program nuclear civil, gestul rămâne o provocare. Și SUA, și UK au anunțat că înțelegerea cuprinde doar livrarea de mini-reactoare nucleare pentru propulsia submarinelor, nu armament nuclear. Totuși, această tehnologie funcționează pe bază de materiale nucleare îmbogățite, pe care Australia va trebui să le obțină de undeva sau să le producă singură.

Prin acest acord, Australia devine al șaptelea stat care va deține submarine nucleare. Deocamdată, doar 6 țări dețin o astfel de tehnologie militară: SUA, Rusia, China, Franța, Marea Britanie și India.

2. Miza comercială. Un rateu de 55 de miliarde și un contract eșuat

Înțelegerea militară și comercială dintre Australia și Franța, prin care compania Naval Group (cea care trebuie să livreze și cele 4 corvete românești, la Constanța) trebuia să înzestreze forțele navale australiene cu 12 submarine propulsate de motoare Diesel, scârțâia de mult. Tocmai de aceea, oficialii australieni au încercat să dreagă situația și nervii de la Paris, băgând la înaintare chiar această scuză: nu era clar că nu ajungem nicăieri?

„În final, a fost o decizie despre dacă submarinele care urmau să fie construite, cu un mare cost pentru cetățenii australieni, urmau să fie capabile să facă treaba pe care noi aveam nevoie să o facă, când ar fi intrat în serviciu. Gândirea noastră strategică, bazată pe cele mai bune sfaturi de securitate și apărare pe care le-am avut la dispoziție, a fost că nu și-o vor face”, a încercat să justifice decizia premierul Australiei, Scott Morrison.

Nu este o minciună, ci doar o anumită parte de adevăr. Tratatul semnat între Paris și Canberra, încă din 2016, și care a avut ca fațetă comercială cel mai scump contract de înzestrare al armatei australiene, cu 12 submarine, a suferit modificări și întârzieri care nu puteau să bucure Australia. Prețul estimat inițial aproape s-a dublat între timp: de la circa 30 de miliarde de euro (50 miliarde dolari australieni), la peste 55 de miliarde de euro (90 de miliarde dolari australieni). Și asta doar pentru navele în sine, pentru că serviciile de mentenanță a submarinelor ar fi costat încă pe atât, conform estimărilor anunțate de oficiali militari în Senatul australian, în 2019.

Iar banii nu sunt totul. Australia, una dintre marile forțe navale din regiunea Indo-Pacific, care contrabalansează amenințarea dominantă a Chinei în oceane, era în criză de timp: în 2026, submarinele sale de clasă Collins își terminau resursa de viață și trebuiau înlocuite. Submarinele franceze de clasă Barracuda urmau să fie livrate însă de Naval Group abia după 2035, cu finalizare în 2050.

Pentru a evita această sincopă ce ar fi creat o mare vulnerabilitate militară Australiei, guvernul de la Canberra a decis în vara lui 2021 să recondiționeze toate cele 6 submarine aflate deja în uz cu niște costuri care au produs scandaluri politice interne.

submarine aukus
Australia trebuie să își înlocuiască vechile submarine de clasă Collins. Foto: Shutterstock.

La pachet cu această întârziere majoră venea și aspectul tehnologiei acestor submarine: cu propulsie clasică Diesel, incapabile să stea prea mult ascunse în adâncuri și foarte ușor de detectat de armata chineză, deci fără să prezinte un avantaj tactic nici în tatonările militare frecvente din Marea Chinei de Sud, nici în cazul unui conflict deschis.

Un alt aspect comercial care nemulțumea Australia era faptul că negocierile cu francezii, care s-au întins până în 2021, vreme de 5 ani, au dus la obținerea unei componente de offset de doar 60% din costurile submarinelor, care să fie cheltuiți în industria navală locală, în special la Adelaide.

Tranziția către o tehnologie mai modernă, mai capabilă să pună probleme inamicilor, dar și să escaladeze cursa înarmării nucleare, a venit deci oarecum natural. Va fi totuși un proces de durată, pentru că retragerea din contractul cu Naval Group nu se poate face imediat și va veni cu penalități.

„Nu s-a sfârșit. Avem contracte. Australienii trebuie să ne spună cum vor să iasă din ele. Vom avea nevoie de niște explicații. Avem un acord interguvernamental pe care l-am semnat cu mare fanfară în 2019, cu angajamente precise, cu clauze. Cum vor ieși?”, a arătat, furios, ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian.

Într-adevăr, contractul cu Naval Group are o clauză care stipulează un termen de 12 luni pentru găsirea unor soluții de a continua contractul, în cazul în care o parte decide că nu mai vrea să continue. După acest termen de un an, mai există un termen de 2 ani până când contractul este efectiv încheiat. Poate și de asta, noua înțelegere AUKUS este că, în următoarele 18 luni, Australia, SUA și UK vor lucra la detaliile noului contract prin care submarinele nucleare și tehnologia aferentă vor fi livrate.

3. Nervii francezi și eșecul european în domeniul apărării

Am vorbit de pivotarea baschetbalistică a SUA, care a lăsat Franța într-un ofsaid fotbalistic. Problema e că mișcarea se răsfrânge ca un eșec nu doar al Franței, ci al întregului bloc european. Pentru a rămâne în paradigma sportivă, trebuie spus că pivotarea în baschet presupune o răsucire și (eventual) o schimbare de direcție. Acest lucru presupune însă că jucătorul, adică SUA în cazul nostru, părăsește o poziție pentru a ajunge în alta mai avantajoasă, de atac la coș. Presupune deci o tranziție către alt loc și apariția inevitabilă a unui spațiu gol, dar și lăsarea în urmă a unor coechipieri. Exact cum s-au mișcat și americanii, în raport cu Franța.

„Oricât s-a încercat descrierea pivotării către Asia fără a pivota din alte locații, așa ceva nu este posibil. Resursele militare sunt finite. Dacă faci mai mult într-o zonă înseamnă mai puțin în altele”, spune Richard Fontaine, șeful Center for a New American Security, în New York Times.

Franța a reacționat extrem de dur în termeni diplomatici, după anunțul AUKUS. Și-a retras ambasadorii din Australia și SUA, a anulat întâlniri la nivel înalt cu oficiali din cele două state. Reacția poate părea pentru mulți ca o criză de nervi a președintelui Macron, însă este pe măsura manierei în care AUKUS a luat naștere: adică pe la spatele Franței, fără nicio atenționare, așa cum ar fi normal între aliați.

Franța și Macron au pierdut mult mai mult decât un contract militar, într-adevăr extrem de profitabil pentru industria franceză. Au pierdut orice pretenție de inițiativă strategică de securitate în regiunea Indo-Pacific, lucru care se răsfrânge asupra întregului bloc comunitar european, care se dovedește încă o dată incapabil să se impună acolo unde contează pe glob.

Reacțiile Franței au fost poate mai dure decât ale Chinei, care s-a rezumat la a anunța, prin vocea unui purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, că AUKUS „va dăuna serios păcii și stabilității regionale, va exacerba cursa înarmării și va afecta eforturile internaționale de non-proliferare nucleară” și că este „un comportament absolut iresponsabil”.

În privința comportamentului aliaților săi, Franța e de aceeași părere, și pe bună dreptate. Ministrul de Externe Jean-Yves Le Drian a declarat că mișcarea lui Joe Biden amintește de practicile predecesorului său, Donald Trump: „Ce mă îngrijorează este comportamentul americanilor. Această decizie brutală, unilaterală, neprevăzută seamănă foarte mult cu ceea ce făcea domnul Trump. Aliații nu își fac astfel de lucruri. Este inacceptabil”.

Franța a acuzat Australia, dar și SUA, că au negociat în secret, pe la spatele Parisului, acest acord și că i-au „înfipt un cuțit în spate”, în cuvintele șefului diplomației de la Paris. Într-adevăr, nimic din ceea ce s-a negociat pentru AUKUS nu pare să își fi făcut loc până la urechile părții franceze. Cel puțin nu din partea SUA.

Surse oficiale citate de New York Times au descris cum s-au desfășurat jocurile în spatele cortinei și cum a ajuns Franța să fie pusă în această situație înjositoare. Oficialii americani, dar și cei britanici, s-ar fi bazat că australienii vor duce vestea cea proastă la urechile Franței, fiind vorba de un contract militar al Australiei. Macron a avut întâlniri la nivel înalt cu Joe Biden și Boris Johnson, chiar în această vară, fără însă să primească vreun avertisment pentru ceea ce se negocia deja la Canberra. De partea cealaltă, Australia s-ar fi temut că dacă Franța află, va face demersuri pentru a submina înțelegerea, astfel că oficialii australieni au ținut și ei secretul.

Dacă așa au stat sau nu în realitate lucrurile nu putem fi 100% siguri, însă ce e cert e că nu mai demult de 30 august 2021, cu vreo două săptămâni înainte de anunțul AUKUS, miniștrii apărării și de externe din Franța și Australia ieșeau public să anunțe cât de bine cooperează  și cum programul privind submarinele Naval Group merge înainte.

Nervii Franței de la cel mai înalt nivel au o explicație și mai profundă decât contractul submarinelor și maniera jignitoare în care aliații săi au tratat-o. Franța își simte nu doar trădate, ci și anulate eforturile de a reprezenta Europa ca broker de stabilitate și putere în regiunea indo-pacifică.

În 2018, președintele Macron vorbea în Australia despre crearea unei „axe Indo-Pacifice” formată din Franța, India și Australia, care să contrabalanseze ambițiile hegemonice ale Chinei în regiune. Această viziune era una de cooperare cu restul actorilor regionali, care la vremea respectivă erau reticenți, inclusiv Australia, față de maniera dură și unilaterală a administrației Trump față de China. Acum, reticența Australiei s-a transformat în curaj, însă nu alături de Franța, ci de SUA și Marea Britanie.

În cadrul blocului comunitar, Franța era forța din spatele definirii unei strategii a UE pentru regiunea Indo-Pacific. Ironia a făcut ca documentul acestei strategii să fie publicat chiar a doua zi după ce Australia, SUA și UK au anunțat noul lor parteneriat, care a lăsat Franța cu ochii în soare.

Poate cea mai plastică și dură interpretare a întregii situații, care explică și motivul real pentru nervozitatea extremă a Franței după acest episod, o are tranșantul analist britanic Edward Lucas, pentru CEPA: AUKUS „subliniază impotența Franței și irelevanța planurilor sale pentru autonomia strategică europeană”.

„Lecția ultimelor săptămâni este că lumea nu merge după ceasul de la Bruxelles, cu lungile sale perioade de consultare, cu atenția curtenitoare față de ciclurile electorale ale celor 27 de state membre și cu weekendurile și serile sacrosancte sau cu pauzele de prânz. Merge după ritmul brutal pe care l-am văzut în avansul talibanilor către Kabul și în urmărirea superiorității militare regionale de către conducerea Chinei. După ceasul de la Bruxelles, UE are greutăți să facă față amenințărilor din apropiere (fragilitatea din Balcanii de Vest, reprimarea protestelor din Belarus, jihadiștii din Sahel, războiul civil din Siria), fără să mai vorbim de cele ale unor superputeri ca Rusia și China. Rezultatul: când țări serioase fac pași serioși pentru a răspunde unor amenințări serioase, cei neserioși sunt lăsați pe dinafară”.

- Edward Lucas, analist politică externă.

4. Clubul contractelor de arme pentru Australia e dominat de SUA

Submarinele nucleare pe care Australia urmează să le cumpere în cadrul parteneriatului AUKUS din SUA sau Marea Britanie (nu s-a stabilit încă exact), în locul celor franceze, vin să betoneze însă și o altă realitate comercială.

Australia este unul dintre cei mai mari importatori de armament din lume: ocupă locul patru, cumpărând peste 5% din echipamentele militare vândute în perioada 2016-2020 și înregistrând o creștere a achizițiilor militare din import de 41% față de cincinalul precedent.

Cine este principalul furnizor de armament al Australiei? SUA. Americanii sunt responsabili de 69% din livrările de armament pentru Australia, în ultimii 5 ani, urmați la mare distanță de Spania (21%) și Elveția (3,4%), conform celui mai recent raport al institutului suedez SIPRI, privind tranzacțiile cu armament.

Franța nu se numără printre furnizorii importanți de armament pentru Australia, însă contractul cu Naval Group ar fi răsturnat această balanță comercială. Marile achiziții militare australiene nu s-au orientat prea des către Europa continentală, iar mărturie stă contractul recent pentru nave anti-submarin ale marinei australiene, care a fost semnat cu britanicii de la BAE Systems. Sau un amănunt care a stârnit ceva iritare peste Ocean, în contractul cu Naval Group: armamentele submarinelor franceze Barracuda erau produse în SUA, deci practic forța de foc a acestei achiziții era tot americană.

Franța este însă al treilea cel mai mare exportator de echipamente militare din lume, după SUA și Rusia. Armamentele franceze își găsesc clienți în întreaga lume, iar regiunea Indo-Pacific a ocupat primul loc în ultimii 5 ani, ca destinație de export militar, cu India, care a fost principalul client al armamentului francez (21% din vânzările militare franceze au mers acolo). Ceilalți doi mari clienți de armament ai Franței, în ultimii 5 ani, au fost Egipt și Qatar.

Poate că de aceea, rana comercială provocată Franței de pierderea acestui contract se va vindeca mult mai ușor decât cea geopolitică, a pierderii influenței într-o zonă fierbinte de pe glob.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Andrei Luca Popescu

    S-a apucat de jurnalism crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București. După 16 ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul sau Europa Liberă, dar și la emisiunea de investigații a televiziunii Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă. Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film.