De ce ucide cancerul în România mai mult decât în restul UE

Aproape 100.000 de români se îmbolnăvesc anual de cancer în timp ce peste 50.000 sunt condamnați, în fiecare an, la moarte. România nu știe cu exactitate câți bolnavi de cancer are în prezent: nu face registre naționale, nu are o evidență a celor care au supraviețuit și nu poate creiona politici de sănătate, bugetate adecvat, cu accent pe prevenție. Această lipsă a statisticilor clare, dar și depistarea mult prea târzie a bolii fac să avem un grad de mortalitate mai ridicat decât alte țări din Uniunea Europeană.

Când vorbim de incidența cancerului în România, diagnosticarea este punctul nevralgic. Asta pentru că de la primul contact al pacientului cu sistemul până la un diagnostic de precizie pot trece până la șase luni. Timp prețios pierdut de pacienți care luptă contracronometru.

Și numărul mic de specialiști din domeniul oncologiei de la nivel național – mai puțin de 900, conform Institutului Național de Statistică -, concentrați în centrele universitare sau în spitalele județene, scade șansele pacientului român la diagnostic timpuriu, inițiere în tratament și monitorizare.

Cu toate că accesul bolnavilor de cancer la tratament s-a îmbunătățit în ultimii ani, românii beneficiază cu întârziere de ultimele terapii aprobate la nivel european. Tabloul sumbru e conturat de specialiștii consultați de Panorama pentru a înțelege care este povara cancerului în România, ce soluții există pentru a îmbunătăți condiția pacientului român cu cancer dar și care sunt riscurile pentru cei care suferă de această boală.

Concret, dacă în anul 1995 peste 32.000 de români mureau de cancer, numărul celor care și-au pierdut viața din cauza bolii a crescut, ulterior, de la an la an. Astfel, în ultimul deceniu, în jur de 50.000 de români au murit de cancer în fiecare an, conform cifrelor raportate de Institutul Național de Statistică (INS). Majoritatea deceselor sunt înregistrate în mediul urban, cei mai afectați fiind bărbații, arată aceleași date.

La nivelul Uniunii Europene, rata medie a mortalității cauzate de cancer a fost, în 2017 (cele mai recente date disponibile armonizate pentru întregul bloc comunitar, publicate de Eurostat) de 252 la 100.000 de locuitori. În cazul României, ea se ridică la 289 de morți la 100.000 de locuitori.

Totuși, calculul pentru România l-am realizat pe baza unei populații rezidente de 19 milioane (conform celui mai recent recensământ național, din 2011). În realitate, în contextul unei populații mai scăzute - dar încă neconfirmate oficial, rata mortalității este mult mai ridicată.

Unde mor cei mai mulți români de cancer

Panorama a suprapus numărul deceselor cauzate de cancer pe numărul total de decese din fiecare județ. Statistica națională poată fi urmărită pe cele două hărți de mai jos - prima ilustrează cifrele cele mai recente, cea de-a doua arată statisticile din anul 1995, pentru a putea urmări evoluția.

Județele Cluj, Tulcea, Timiș, municipiul București, Brașov, Ilfov și Iași au înregistrat cele mai ridicate rate de mortalitate prin cancer în 2020, după cum reiese din datele statistice compilate de Panorama pentru materialul interactiv „Cât de sănătoși sunt românii”, o radiografie care analizează evoluția tuturor indicatorilor relevanți din sistemul public de sănătate în ultimii 30 de ani.

Practic, unu din cinci decese înregistrate în aceste județe este cauzat de cancer.

Cea mai gravă situație se poate observa la nivelul județului Cluj, unde peste 22% din totalul deceselor din 2020 au fost cauzate de cancer. În prezent, pe raza județului există nouă secții dedicate diagnosticării și tratării pacientului oncologic, potrivit datelor Ministerului Sănătății.

Similar, în județul Tulcea 20,3% din decese au fost cauzat de cancer. Tulcea se confruntă cu probleme majore din perspectiva resurselor umane în sănătate. Inclusiv medicii de familie sunt puțini pe raza acestui județ, unde și numărul de paturi de spital este situat sub media națională.

Din datele analizate de Panorama, Tulcea numără doar 809 paturi de spital și doar 92 de cabinete de medicină de familie. Totuși, județul beneficiază de o secție de oncologie destinată tratării pacienților cu cancer în cadrul Spitalului Județean de Urgență Tulcea.

În București, 19% din totalul deceselor au fost cauzate de cancer. În termeni absoluți însă, adică strict numărul de decese cauzate de cancer, fără a fi corelat cu totalul deceselor sau cu populația totală a județului, Bucureștiul a înregistrat cel mai mare număr: aproape 5.000 de pacienți cu cancer au murit în Capitală.

Totuși, acest indicator nu oferă o perspectivă limpede asupra realității ci, dimpotrivă, deschide discuția către una dintre cele mai grave probleme pe care le are România atunci când vorbim despre cancer. Mulți pacienți se tratează în marile centre urbane și universitare, unde numărul specialiștilor este mai ridicat și aparatura mai modernă. Fără registre naționale, statul nu poate urmări aceste cazuri.

Nevoie acută de registre naționale pe cancere

De mai bine de 20 de ani, asociațiile de pacienți cer înființarea unui registru național al cancerului. Ulterior, au solicitat elaborarea unui plan național de combatere a cancerului, văzând explozia de cazuri diagnosticate și mai ales decesele care s-au produs de la an la an. Peste timp, România a făcut pași timizi în această zonă și a creionat un plan național de combatere a cancerului.

După îndelungi dezbateri, documentul urmează să fie trimis în Parlament pentru aprobare. Între altele, planul național de cancer, care cuprinde aspecte clare legate de traseul, diagnosticul și tratamentul pacientului oncologic, prevede și înființarea unor registre de cancer.

În prezent, datele referitoare la cancer în România sunt culese din statistici internaționale, respectiv din Global Cancer Oncology - Globocan și sunt estimări făcute pe baza cifrelor din țări cu profil asemănător României. Am avea nevoie de propriile noastre date, susțin experții. În lipsa lor, nici Ministerul Sănătății, nici Casa Națională de Asigurări de Sănătate și nici guvernul nu pot face politici exacte pentru prevenirea și controlul acestui fenomen.

„Registrul e ca o oglindă. Ne poate arăta câteva lucruri: unui pacient îi poate spune dacă a fost tratat bine. Unui medic îi poate spune dacă pacienții pe care îi tratează au parte de același rezultat terapeutic și de aceeași calitate a vieții ca pacienții cu aceleași caracteristici tratați de un alt coleg”, explică medicul Marius Geantă pentru Panorama.

„Unui manager de spital îi arată, o dată, care este performanța în materie de supraviețuire, de tratament, raportat la alte centre, dar și modul în care sunt consumate resursele pentru a trata anumite tipuri de cancer și cum se corelează acest lucru cu rezultatele. În final, autoritățile pot avea o viziune asupra costurilor, eficienței și asupra modului în care au fost utilizați banii”, adaugă președintele InoMed.

Potrivit acestuia, registrele naționale de cancer, pentru că ar trebui să existe câte unul pentru fiecare tip de cancer, ar arăta cu precizie diferențele în protocoalele de tratament de la un județ la altul. Ar putea fi identificate, astfel, bunele practici, pentru a alinia centrele care nu au rezultate cu cele care au rezultate bune în materie de diagnostic și tratament.

De fapt, punerea diagnosticului face diferența și poate reduce sau poate mări speranța de viață a pacientului oncologic. Cancerul pulmonar, de pildă, este diagnosticat, în medie, după șase luni de la prima prezentare a pacientului în cabinet. În străinătate, diagnosticul de cancer pulmonar e pus între 45 și 60 de zile de la primul contact al pacientului cu medicul.

De ce ucide cancerul. Unde se împotmolesc lucrurile?

Este cunoscut faptul că pacientul român ajunge târziu la medic, uneori și din lipsă de educație sanitară. În cazul diagnosticării cancerului, mare parte din timp se pierde pe aspectele birocratice legate de comunicarea dintre diverșii specialiști implicați în acest proces: medicul de familie - specialist - radiolog - anatomopatolog - oncolog.

Lipsa de prioritizare, o dată ce pacientul are o suspiciune de cancer depistată de medicul de familie, contează și ea.

În România, ratele de supraviețuire la cinci ani după tratarea unor forme de cancer, precum cancerul de sân, de prostată și de col uterin, sunt sub mediile Uniunii Europene, arată un document al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). Rezultatele slabe sunt date de „diagnosticul tardiv și de ineficiența în tratament”, conform aceleiași surse.

În realitate, peste 40% din cazurile de cancer pot fi prevenite iar mortalitatea poate fi, de asemenea, redusă prin diagnosticarea timpurie.

„Dacă fiecare dintre noi ar conștientiza cât de importantă este testarea, oamenii ar putea fi salvați și costurile cu intervențiile chirurgicale, cu investigațiile pentru punerea diagnosticului ar scădea enorm. Și suferința oamenilor ar fi mai mică. Pentru că una e să faci screening și să descoperi o leziune benignă, precanceroasă, care poate fi rezolvată chiar și dacă e un cancer descoperit în stadiu incipient. Și alta e să descoperi un cancer atunci când e simptomatic și calitatea vieții scade foarte mult”, adaugă medicul de familie Mihaela Udrescu.

Oncologi supraîncărcați

Medicul de familie este doar primul pas în traseul pacientului. Ulterior, acesta ajunge la oncolog, iar numărul acestora e disproporționat de mic față de numărul de cazuri diagnosticate în România - 100.000 pe an, conform estimărilor Globocan.

Din datele analizate de Panorama reiese că în 2020 activau în sistemul public 897 de specialiști în domeniul oncologiei, în creștere față de 2019, când la nivel național existau 820 de astfel de specialiști, potrivit Institutului Național de Statistică.

Dacă în urmă cu 15 ani pacienții aveau o supraviețuire limitată, terapiile la care au totuși acces în prezent le-au prelungit speranța de viață. Cu alte cuvinte, și vizitele la oncolog sunt mai dese, iar specialistul e acum nevoit să facă față nu doar valului nou de pacienți, ci el e nevoit să aibă grijă și de cei care vin din urmă.

Chiar și așa, numărul de paturi la nivel național destinate afecțiunilor oncologice a rămas aproape constant în ultimii șapte ani, ajungând la 3.621 în 2020.

„Modul în care ținem pasul cu toate aceste inovații din perspectiva resurselor umane va fi o provocare”, spune medicul Marius Geantă, adăugând că pandemia COVID-19 a afectat grav depistarea noilor cazuri de cancer și îngrijirea bolnavului de cancer în România.

Accesul la terapiile noi și criza de citostatice

O soluție în acest sens ar putea-o aduce planul național de cancer, care va obliga instituțiile să pună un diagnostic de precizie în maximum 60 de zile pentru a putea fi inițiat tratamentul. Potrivit specialiștilor, față de acum 10 ani, pacienții cu cancer nu mai întâmpină la fel de multe probleme legate de accesul la terapii noi.

Pe de altă parte, un studiu făcut de Federația Europeană a Asociațiilor și Industriei Farmaceutice (EFPIA) arată că România păstrează un decalaj de 900 de zile între momentul în care un medicament e aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului până la data la care pacientul român are acces la respectivul produs, nou apărut.

Situația e diferită atunci când vine vorba de citostatice. În aprilie 2021, în plină criză provocată de pandemia COVID-19, pacienții cu cancer au acuzat sincope în tratament. Lipseau la vremea respectivă o parte din citostatice, medicamente ieftine, de bază.

S-a întâmplat în București, la cel mai mare institut cu profil oncologic din țară - IOB, dar, în urma unor discuții purtate de autorități cu conducerea instituției, s-a descoperit că sincopa a fost produsă din motive birocratice.

Bolnavii de cancer s-au mai confruntat de-a lungul timpului cu probleme referitoare la citostatice, motiv pentru care în 2019 a fost adoptat un ordin de ministru prin care 125 de medicamente citostatice și 47 de imunosupresoare, necesare în tratamentul cancerelor și în cazul transplantelor de organe, nu au mai fost distribuite în afara României timp de șase luni.