DOCUMENTAR PANORAMA & MCKINSEY

TEASER | Relația toxică a românilor cu banii: de ce suntem greieri sau furnici și cum ne afectează asta viitorul

Computer Hope Guy

Panorama lansează joi, 6 octombrie, documentarul video „De ce trăim de azi pe mâine. Complicata istorie a relației românilor cu banii”, realizat în parteneriat cu McKinsey România. Cu ajutorul datelor obținute dintr-un studiu cu un eșantion de o mie de persoane, am analizat tiparele financiare ale populației și am documentat șocurile economice din ultima jumătate de secol, pentru a înțelege care sunt cauzele care încă ne afectează felul în care trăim, cheltuim și economisim. 

Marile crize economice schimbă fundamental felul în care trăim și produc efecte ani buni după trecerea lor. Se schimbă legi, mentalități, tipare de consum și de economisire. Pentru americani, „Marea Inflație” din anii ’70 și Lunea Neagră din 1987 au fost astfel de momente. Pentru nemți, a fost faptul că începutul anilor 2000 i-a prins drept „bolnavul Europei”, cu o economie care nu mai performa ca-n trecut. Japonia a avut un „deceniu pierdut” începând cu 1991, iar China a decis să devină „fabrica lumii” în urma planurilor cincinale și a sărăciei extreme de pe vremea lui Mao. 

Însă, dacă ar fi să alegem un singur „cutremur” economic din istoria recentă a României, care ar fi? Care dintre traumele financiare din ultimii 50 de ani dictează felul în care ne raportăm astăzi la bani și la viitor?

Pentru că, atunci când vorbim despre aceste două constante – bani și viitor – România chiar este altfel. O Românie de azi pe mâine. Cheltuim mult, impulsiv și prost. Nu avem planuri pentru pensie, deși ne este clar că nu ne vom putea întreține din banii primiți de la stat. Nu economisim nici atunci când ne-am permite să o facem. Nu avem încredere în bănci, însă suntem fruntași la jocurile de noroc și investiții în criptomonede. Suntem o națiune a extremelor, dominată de frica excesivă față de viitor și mirajul câștigurilor peste noapte. 

Nu putem alege o singură criză economică responsabilă pentru felul în care arată astăzi România. În ultima jumătate de secol, ele s-au succedat cu o repeziciune amețitoare. De fapt, singurele perioade de relativă stabilitate economică au însumat mai puțin de 10 ani din perioada analizată.

Cozile și frigul din anii ’80, șocul Revoluției, inflația, devalorizarea leului și șomajul din anii ’90, schemele piramidale precum Caritas și FNI, creditele cu buletinul, crizele imobiliare și austeritatea girată de FMI, totul pe fondul unui exod uriaș al forței de muncă, au modelat România în care trăim astăzi. Și toate acestea încă ne dictează relația cu banii și cu propriul viitor. 

Tu ce traume financiare ai?

Prima mea lecție de economie a avut loc la jumătatea anilor ‘90, deci aveam 4-5 ani. E una dintre primele mele amintiri și o țin minte pentru că absurdul ei m-a făcut să privesc cu totul altfel piața din cartier. Atunci, sora mea mai mare mi-a explicat că „uite, cu banii cu care ieri cumpărai un televizor, azi cumperi un ou”.  

Vreo doi ani mai târziu, a venit și primul contact cu noțiunea de „valută”: un vecin de-o vârstă cu mine a plecat să cumpere înghețată de la dozatorul din colțul străzii și a plătit cu o bancnotă de o sută de mărci. O găsise în șifonier, înghesuită printre prosoape, când căuta un săpun. Pe vremea aceea, așa arăta balsamul de rufe: săpunuri Camay scoase din ambalaj și băgate printre haine. S-a întors acasă adus de doamna care vindea înghețată și câteva săptămâni ne-a făcut cu mâna de la geam când ne vedea pe-afară. 

Când am început să lucrăm la acest documentar, nu credeam că am traume financiare care să-mi afecteze tiparele de cheltuire și economisire în vreun mod care să conteze. Am copilărit în tranziție și eram toți la fel de săraci. Evident că nu voi renunța niciodată la punga cu pungi, voi compara prețuri și m-aș califica lejer la proba olimpică de cumpărat exclusiv articole la reducere. Dar nu face toată lumea așa? Eram convinsă că da și că nicidecum nu e vorba de vreo traumă financiară. 

Și-apoi am auzit asta: „Era perioada în care creditele bancare deveneau cu adevărat accesibile pentru populație. A fost un moment de cotitură”. Ne-a spus-o într-un interviu pentru acest documentar Aurelian Dochia, analist economic și fost bancher, vorbind despre primii ani din deceniul 2000-2010. Și a doua zi mi-am luat liber. 

Mama mea a crescut doi copii singură. Încă refuz să-i ascult poveștile din anii ‘80, îmi face rău fizic să le aud. Când a putut să ia credite de la bancă, a stat mult pe gânduri: nu dacă să ia sau nu, ci cum să facă să ia cât mai multe. A fost educatoare și nu greșesc dacă spun că toate colegele din grădinița în care lucra erau giranți pentru toate celelalte, pe rând, de la director și până la doamnele de la curățenie. Nu se întreba nimeni de dobânzi, comisioane și alte costuri.

După ce băncile nu existaseră pentru românii de rând atâția ani, șansa de a cumpăra un aragaz nou sau de a închide un balcon în termopan nu putea fi ratată. Și nimănui nu-i trecea prin cap să pună la îndoială condițiile oferite de instituțiile de creditare.  u exagerez când spun că mama a plătit și de câte trei ori valoarea inițială a unui împrumut cu scadența de maximum cinci ani.

Perioada în care a rambursat aceste credite (de nevoi personale de la bănci, de la IFN-uri și multe CAR-uri) s-a numit și adolescența mea. Le-am terminat de plătit împreună, când eram și eu angajată de câțiva ani. 

Așa am ajuns la 32 de ani, cu carte de muncă și card de salariu de 12 ani, fără să fi avut vreodată măcar o descoperire de cont. Oricând am avut de plătit ceva mai scump, am strâns bani. Am istoric de credit impecabil, credeam eu. Am cel mai rău istoric de credit, de fapt, mi-au explicat multe bănci acum un an, când am făcut simulări pentru un credit de nevoi personale de 10.000 de euro. 

„Banca n-are cum să știe dacă o să rambursați banii, dacă n-ați mai rambursat.”

„E foarte ciudat ca o persoană de vârsta dumneavoastră să nu aibă istoric de creditare. Ați locuit în străinătate până acum?”

„Vă facem mai întâi un card cu descoperire de cont, apoi s-ar putea să vă calificați la credit”. 

„-Stați cu părinții, vă ajută cineva cu cheltuielile casei? 

-Nu, le plătesc singură. 

-O să trec totuși că locuiți cu părinții, că dă mai bine, are cine să vă ajute cu facturile.”

Intersecția dintre Kafka, episodul din Sex and the City în care Carrie își dă seama că și-a cheltuit toți banii pe pantofi și povestea mea preferată, „Puf Alb și Puf Gri”, în care iepurașul Puf Alb, care fusese cuminte, e totuși pedepsit și rămâne acasă în timp ce Puf Gri merge la bâlci. 

Două bănci au avut până la urmă încredere în mine și am fost eligibilă pentru credite de nevoi personale cu dobânzi despre care știam că sunt corecte. Însă n-am putut să semnez hârtiile, am preferat să renunț pentru moment la achiziție. 

Când au venit rezultatele studiului McKinsey pentru acest documentar, am aflat că există o categorie întreagă de oameni exact ca mine. Hiper-precauți, care privesc banii și investițiile cu o teamă exagerată. Sunt numiți „Disciplinații”

Este una dintre cele patru tipologii de români identificate în studiu. Mai sunt „Descurcăreții”, oamenii care s-au obișnuit să trăiască în instabilitate și impredictibilitate, „Bon-viveurii”, aceia care cheltuiesc și ce n-au, și „Armonioșii”, adică acea categorie care are o relație sănătoasă cu banii. Doar o treime dintre români au reușit să găsească acest echilibru. Restul oscilează între extreme.

Pe larg, despre fiecare dintre aceste tipologii, cu trăsăturile ei și cauzele din spatele lor, puteți citi într-un material pe care-l vom publica tot mâine, 6 octombrie. 

Toate aceste șocuri economice prin care am trecut încă au efecte asupra noastră. În cazul meu, hiper-precauția. Pe Alex Varninschi, cu care am lucrat la acest documentar și căruia i se datorează calitatea imaginii, profunzimea cadrelor, montajul, coloana sonoră și toate detaliile care fac diferența, crizele economice din România l-au făcut „Bon-viveur”. Încă încercăm să ne convingem reciproc că facem alegeri financiare foarte greșite. Vă invităm să vizionați, din 6 octombrie, un documentar despre bani și economisire realizat de-un greiere și o furnică.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Elena Dumitru

    Elena lucrează în presă de 12 ani, de-a lungul cărora a acoperit două mari domenii: jurnalismul economic și cel de investigație. A început la ziarul „Adevărul”, iar din 2014 s-a alăturat platformei de investigații RISE Project, unde a făcut parte din echipa de jurnaliști care au lucrat la seria #PanamaPapers.


Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc