Etica de lucru aduce performanța

Drumul de la joacă la milioane de dolari în Dota 2. De ce „e greu cu românii” în esports

Computer Hope Guy
Turneul de Dota 2 The International 10 a adunat premii de 40 de milioane de dolari și a strâns la București cele mai bune echipe de Dota 2. Foto: Valve.

În mijlocul gazonului de pe Arena Națională, nu aleargă transpirați după o minge jucătorii din două echipe de fotbal. În a doua săptămână ploioasă de octombrie, pe marele stadion de la București, gazonul e ocupat de o scenă imensă, pe care echipe de câte 5 tineri așezați în fața calculatoarelor, în niște cotainere transparente de sticlă, își încordează în primul rând mințile, apoi ochii în monitoare și degetele pe mouse-uri și tastaturi, pentru a-și regla miriadele de strategii de joc, atac și apărare ale eroilor cu care se luptă în meciurile din universul online al Dota 2, regele „esports” și cel mai dificil joc de strategie online, dar și cel mai bănos dintre sporturile electronice (dintre care cele mai populare sunt bazate pe jocurile League of Legends, Fortnite sau Counterstrike).

Într-o industrie care a depășit în 2021 venituri de 1 miliard de dolari și care are un public de peste 700 de milioane de fani în întreaga lume, ce se întâmplă pe stadionul de la București este un moment istoric. The International, turneul anual de Dota 2 care echivalează în circuitul profesionist de esports cu o Liga Campionilor la fotbal, adună cele mai bune 18 echipe de Dota 2 din întreaga lume. Anul acesta, după ce pandemia l-a amânat cu un an și l-a prigonit din Suedia, turneul și-a aniversat la București a 10-a ediție, închiriind contra 500.000 de euro Arena Națională.

Și a atins cel mai mare fond de premii din fulminanta istorie a sporturilor electronice profesioniste: 40 de milioane de dolari și ceva mărunțiș, din care echipa câștigătoare pleacă acasă cu peste 18 milioane. Din păcate, valul 4 de Covid din România a anulat în ultima clipă planurile organizatorilor și fanilor din întreaga lume de a umple tribunele Arenei Naționale, așa cum se întâmplă de obicei la toate turneele majore de „esports”.

Este șah cu emoții! Așa îmi place mie să descriu Dota. E un șah în care toată echipa contribuie la strategie”, îmi povestește Vlad „Mangusu” Săteanu cu ce se mănâncă acest joc devenit sport, cât de pe românește o poate face unui neofit pentru care jocurile de tip MOBA (Multiplayer online battle arena) sunt ceva mult prea haotic pentru vârsta lui.

„Mangusu”, porecla lui Vlad care i se trage dintr-o glumă despre preferința lui pentru eroul Magnus din Dota 2, este singurul român care participă în 2021 la The International, campionatul elitei profesioniste de Dota 2. Nu însă din postura de jucător, ci de antrenor al echipei SG Esports, din Brazilia, cu care a ajuns să lucreze din primăvara acestui an. Calificați în premieră la acest nivel de top, tinerii brazilieni antrenați de „Mangusu” vor privi finala The International 10 de pe margine, chiar în ziua când coach „Mangusu” face 24 de ani. Brazilienii nu și-au putut sparge statutul de „underdogs” la acest turneu și au fost a doua echipă eliminată, plecând totuși acasă cu un premiu de 100.000 de dolari.

Lui Vlad „Mangusu” îi simți pasiunea în glas și o structură mentală super-organizată în explicații, care i se trag negreșit din faptul că se joacă pe calculator de la 6 ani și a copilărit în universul jocurilor de strategie online, de la Warcraft 3 la Dota, în internet-cafe-ul părinților săi din Mediaș.

Discuția cu el, dar și cu un fost jucător și antrenor român de Dota 2, care nu mai vrea atenția faimei, după ce a ajuns la cel mai înalt nivel al jocului în circuitul profesionist, te face să pricepi cum în spatele a ceea ce mulți privesc ca pe un simplu joc pe calculator, se află un univers similar cu al sporturilor de performanță, unde pentru a ajunge în top trebuie să faci sacrificii și să investești timp și pregătire ani de zile. Cu o disciplină vecină cu milităria, cu antrenamente de 10-12 ore pe zi și cu „bootcamps” pe post de cantonamente ca ale sportivilor de top.

Un univers cu care jucătorii români de Dota 2 care visează să ajungă profesioniști nu se împacă prea bine, răpiți mai ales de mirajul financiar al „esports” – puști de 20 și ceva de ani, plătiți cu salarii de mii de euro pe lună pentru a concura în competiții unde premiile puse în joc rivalizează deja cu cele ale unor turnee de sport cu tradiție. Dar mai puțin dispuși la munca imensă și la etica de lucru din spatele performanței. Este unul dintre motivele pentru care în prezent nu există o echipă românească la nivel înalt, deși în România există talente care au ajuns în topul mondial al Dota 2. Cel mai cunoscut dintre toți este W33, româno-sirianul de 26 de ani Omar Aliwi, care a câștigat peste 2,2 milioane de dolari jucând profesionist Dota 2, dar care momentan nu mai joacă la nicio echipă de club și nu a putut să se califice la The International.

Mirajul banilor: premii de Champions League, salarii de bancher

Sumele și cifrele care se învârt în jurul universului Dota 2, jucat la nivel profesionist, nu din an în Paște de amatori în căutare de distracție, fascinează la prima vedere, așa cum a făcut-o și suma de 40 de milioane de dolari, pusă în joc la București de compania americană Valve, producătoarea jocului. Este un fond de premii care rivalizează fără rușine cu cele ale turneelor de Grand Slam la tenis – de exemplu US Open a avut în 2021 57 de milioane de dolari puși la bătaie. Însă, spre deosebire de Dota 2, unde echipa câștigătoare pleacă acasă cu 18 milioane de dolari (echipa care câștigă finala Champions League la fotbal ia spre exemplu 23 de milioane de dolari, în 2021), Emma Răducanu a câștigat doar 2,5 milioane de dolari pentru trofeul de la US Open.

Și mai frapant pentru cei nefamiliarizați cu universul Dota 2 este că banii strânși pentru premiile The International provin aproape în întregime de la jucători, care cumpără diverse pachete „cosmetice” (de decorat eroii) sau cu niveluri de joc în Dota 2. Iar cele 40 de milioane de la turneul de anul acesta reprezintă doar 25% din întreaga sumă strânsă într-un an de Valve, de la jucători. Restul de bani merge în organizarea turneelor de Dota 2 și în conturile companiei (care pune și ea 1,6 milioane de dolari la fondul de premii al turneului The International, an de an).

Jucătorii de Dota 2 plătesc bani frumoși, deși nu există lucruri de cumpărat care să îți dea avantaje competitive în joc, față de jucătorii care nu plătesc nimic, așa cum se întâmplă în aproape toate celelalte jocuri online.

„Nu există scurtături, nu poți să păcălești jocul. Nu există nimic pe care să îl cumperi în joc și care să îți ușureze sau să îți îmbunătățească performanța. Acest joc e pur și simplu bazat pe skills”, explică Andreea Eșanu, jurnalistă care acoperă „esports” de ani de zile, pentru publicația online de profil gosugamers.net.

„Cine joacă Dota e mai hardcore-ist”, îmi explică râzând un fost antrenor de Dota 2 profesionist, când îl întreb ce îi motivează pe jucători să bage bani într-un joc fără să primească ceva de pe urma căruia să profite direct în joc. „Motivația lor e că iubitorii de esports simt că fac parte dintr-un întreg la care participă activ. Pentru că eu exist și am plătit „compendiumul” ăla (pachet de nivele pe care le poți accesa în joc – n.r.), niște copii or să câștige niște milioane de euro. Ei știu că participă la premiu și le place jocul foarte tare”.

Dota 2 e un joc care are un sentiment foarte puternic de comunitate, îți explică antrenorul „Mangusu”. „A fost creat de comunitate, de fapt el a fost la început un ‘mod’ în Warcraft 3. Toată dezvoltarea a fost susținută de comunitate și opinia ei este foarte ascultată”.

Acest puternic simț de comunitate și pasiunea pentru joc îi fac pe fanii Dota 2 și ai „esports” în general să participe în număr foarte mare la evenimente live, cum trebuia să fie și cel de pe Arena Națională.

dota 2 the international
Turneul de Dota 2 The International 2017 s-a desfășurat, ca toate evenimentele majore de „esports”, pe un stadion plin din Seattle, SUA. Foto: Valve.

„Fanii jocului sunt extrem de mulți în întreaga lume. Am fost la câteva turnee și au fost stadioane pline până la refuz, ca la un meci de fotbal”, spune jurnalista Andreea Eșanu.

În mod curios, poate mai des decât în cazul sporturilor tradiționale, fanii Dota 2 preferă mai mult să se uite, decât să se joace, deși e vorba de un joc creat cu accent imens pe competiție. Explicația total contraintuitivă ți-o dă antrenorul „Mangusu”: „Jocul e foarte greu, iar comunitatea nu e deloc primitoare. E foarte greu să pătrunzi în acest joc și să te bucuri de el, dacă te joci doar ocazional. Nu e un joc pe care poți să-l joci confortabil, revenind după o pauză de o lună. E un joc pe care îl joci multe ore pe săptămână”.

Nu doar premiile competițiilor profesioniste de Dota 2 iau ochii, ci pentru mulți jucători un punct forte de atracție pentru a lupta să ajungă cât mai sus îl reprezintă salariile. Jucătorii de Dota 2, ca și de alte sporturi electronice, pot ajunge să primească salarii lunare fixe, dacă sunt selectați de cluburi profesioniste. Cu cât mai sus în top, cu atât mai mare salariul.

Din ce povestesc „Mangusu” și veteranul de top, salariile în Dota 2 pleacă de la câteva sute de euro pe lună, pentru semiprofesioniști și juniorii proaspăt intrați în circuitul profesionist, în țări din Europa de Est, spațiul ex-sovietic sau China. Cu tot cu câștigurile din concursuri, un jucător semiprofesionis poate ajunge să câștige echivalentul a 2-3.000 de lei pe lună. „Ceea ce nu e o sumă extraordinară”, calculează „Mangusu”. La nivel înalt însă, salariile lunare devin pe măsura performanței și rivalizează cu ale unor sportivi offline.

Aceste 18 echipe pe care le vedem la The International au niște salarii de neimaginat pentru România – un începător la 17-18 ani are 3.000-5.000 de euro pe lună, jucătorii mari ajung la 10-15.000 de dolari sau euro pe lună”, povestește jurnalista de „esports” Andreea Eșanu.

Veniturile globale din sporturile electronice („esports”) vor crește la peste 1 miliard de dolari în 2021, în creștere cu circa 15% față de 2020, iar peste 75% din venituri sunt constituite de sponsorizări și drepturi de difuzare media, conform celui mai recent raport al Newzoo despre piața mondială de „esports”.

Audiența live-streaming-ului (transmisiuni în direct online) pentru aceste jocuri este imensă, estimată să ajungă la aproape 730 de milioane de oameni în 2021, în creștere cu 10% față de anul trecut. Iar pandemia nu a făcut decât să accelerat adoptarea live-streamingului de „esports”.

China are cei mai mulți fani ai „esports”, cu 92,8 milioane, urmată de SUA și Brazilia. Tot China este și cea mai mare piață pentru sporturile electronice, care aduc de acolo venituri de 360 milioane de dolari în 2021. Urmează SUA și Europa de Vest, ca mărime a piețelor.

„Greu cu românii” și mentalitatea că ajungi Hagi din noroc. De ce nu are România echipe în Dota 2 la nivel înalt

Cu toate atracțiile financiare, infrastructura de internet în top mondial și o comunitate dezvoltată de tineri înclinați către domeniile IT și gaming, ai zice că România are un loc asigurat în liga mare a „esports”. Și chiar sunt români care au ajuns printre cei mai buni jucători de Dota 2 din lume. Au trecut însă ceva ani de când nu mai există decât apariții sporadice. Niciodată însă ca echipă, împreună cu alți români, și niciodată nu au rezistat prea mult, chiar și după standardele „esports”, unde carierele jucătorilor ard mai intens ca lumânările, din cauza solicitării intense a jocului.

În România la Dota 2 e o vorbă: greu cu românii! Nu o zic eu, așa zice lumea în general”, râde încurcat Vlad „Mangusu”, când îl întrebi de ce lipsesc jucătorii români de pe scena mare a Dota 2.

România are foarte multe avantaje în gaming, crede tânărul jucător de Dota 2, și îți enumeră calitatea internetului, cultura jocurilor de PC, nu de console ca în Asia, faptul că jocul e gratuit și că România e situată avantajos geografic. „Mie mi se pare că suntem într-o poziție foarte bună comparativ cu alte țări din Europa, iar lucrul care este cel mai bun e că toți banii pe care îi câștigi sunt în euro. E mult mai simplu pentru un jucător din România, o dată ce ajunge semipro, să aibă un venit decent, față de cei din Vestul Europei, care nu ar putea să joace direct full-time, pentru că nu își permit”, spune „Mangusu”, referindu-se la costul vieții mult mai ridicat în Occident.

Totuși, ceva nu se leagă pentru jucătorii profesioniști din România. Și „Mangusu”, și antrenorul veteran care s-a retras din circuit, pun însă fără ezitare degetul pe rană: e vorba de mentalitate. Din discuțiile cu cei doi profesioniști în Dota 2, îți dai seama că cei mai mulți visează la câștiguri rapide, captivați de mirajul financiar din top, însă nu sunt dispuși să pună osul la muncă și să îndure ore de antrenament și alte sacrificii personale, la schimb cu timpul dedicat studiului jocului.

„Mai demult, jucătorii erau mai serioși. Era parcă un procentaj mai mare de oameni care înțelegea că trebuie să transpire și să se sacrifice ca să ajungă foarte competenți într-un domeniu, oricare ar fi el, pe când azi vezi toți gibonii care cred că să ajungi Hagi sau Halep ține de noroc”.

- fost antrenor de Dota 2 la nivel înalt.

Mentalitatea majorității jucătorilor români de „esports” este viciată de felul de a fi al multor angajați din România. Sunt mai importante orgoliile personale și intrigile de la locul de muncă, decât munca în echipă și cooperarea.

„Nu a contat niciodată că am avut destul talent și România a avut destule talente, până în 2017 cel puțin, ca să meargă la campionatul mondial. Am avut mereu destul de mulți jucători încât să avem o echipă care să fie la limită în top 20 mondial. Dar niciodată nu s-a potrivit ca acești jucători să joace sub forma unei singure echipe. Mereu au fost probleme între ei, neînțelegeri. Nu a existat niciodată destulă seriozitate. La Dota, mentalitatea, modul în care te comporți, gândești și îți ajuți coechipierii contează mult mai mult decât în sporturile tradiționale. Ei aveau conflicte, din cauza ego-urilor și asta a făcut imposibilă crearea unei echipe cu cei mai buni jucători din România”, povestește „Mangusu”, care la cei 24 de ani ai săi, are experiență de peste 10 ani în Dota.

Cu ochii pe scena de „esports” din România și din lume de vreo 8 ani, jurnalista Andreea Eșanu și-a format și ea o idee despre mentalitățile din Dota românească: „Sunt puști care cred că dacă au un rang mare în joc deja sunt la nivelul super-competitiv și nu acceptă salarii la nivel de România, vor prefera să facă streaming și să ia bani de la fani. Sunt foarte răutăcioși, cu o mândrie uneori stupidă. Jucătorii pe care îi avem de succes și-au găsit succesul în general prin afară. O echipă românească care să bubuie nu prea.

Fostul antrenor de Dota crede și el că jucătorii români din prezent „sunt extrem de delăsători. Pe vremea când jucam eu Dota în echipă pro, plăteam bani să jucăm, că era nevoie de net, calculatoare, periferice, mâncare, curent. Acum, jucătorii au salarii și unii nu se trezesc să joace meciurile oficiale la timp, d-apăi să facă antrenamente”.

Ce înseamnă să fii „pro” la Dota 2. Sacrificiile „te termină psihic”

Dacă stai de vorbă cu jucătorii și antrenorii profesioniști de Dota 2, afli că în spatele mirajului că te afli în fața unui fenomen în care niște puștani se joacă și mai sunt și plătiți să facă asta, se află multă sudoare și ore investite în a pune la punct cele mai mici puncte strategice și tactice ale jocului. Ca de altfel în orice sport de performanță, nu doar în cele electronice, profesioniștii de top trag de zece ori mai mult înainte să se bucure o dată de magia jocului, așa cum ar face-o un amator pe care nu există presiune.

dota 2 the international
Una dintre cabinele de joc de pe Arena Națională, la The International 10. Foto: Valve.

„Dota în special te termină psihic, pentru că trebuie să faci niște lucruri foarte grele cu alți oameni. Trebuie să cooperezi pe chestii greu de făcut și explicat, iar jocul e de așa natură că, cu cât ești mai prost, cu atât crezi că ai dreptate, când în realitate e mult mai complex. Efectul Dunning Kruger”, povestește fostul antrenor de Dota.

Dinamica jocului este extraordinar de complexă, nu e vorba de un simplu joc unde te lupți cu niște monstruleți și cel care dă mai repede din mouse și tastatură câștigă. Sunt peste 120 de eroi, fiecare cu abilitățile sale, care se împletesc mai bine sau mai prost cu ale celorlalți și mai ales pot contracara mai bine sau mai prost adversarii.

„Mangusu” revine la paralela cea mai la îndemână pentru cei din afara „esports”: fotbalul. Dacă la fotbal ai câteva scheme de așezare în teren, gen 4-4-2, în Dota 2 „totul e la puterea a 10-a”. Sunt atâtea combinații și dinamici posibile în joc, încât e imposibil ca cineva să le știe pe toate.

Jucătorii profesioniști de top, care ajung la The International, au în comun câteva lucruri, spune veteranul retras: „Se dezvoltă în ani de zile să fie tot mai buni. Sunt consecvenți și serioși, învață mai repede pentru că urmăresc replay-uri, citesc mecanici de eroi, sunt interesați de toate aspectele jocului. Nu joacă 2 ani și ajung buni, joacă 7 ani, dar lumea îi observă doar în ultimul an și zic – mamă, e Dumnezeu”.

„E absolut identic cu orice sport de performanță. Jucătorii care ajung buni nu joacă miuța 10 ore pe zi, se antrenează pentru fotbal 10 ore din zi. Așa și aici, nu se joacă 10 ore, ci 10 ore învață să devină mai buni. Dacă joacă serios, e ca la olimpiada de matematică, te doare capul la final de prea multe calcule și gândit”.

- antrenor Dota 2 la nivel înalt

Nu sunt doar povești. „Mangusu” îți deapănă programul unei zile și unei săptămâni obișnuite pentru echipa sa de brazilieni, SG Esports, iar asemănările cu un cantonament al unor sportivi de performanță din jocurile fizice sunt frapante. Ca și restul jucătorilor de la turneul de Dota 2 de la București, și clubul brazilian a sosit în România cu câteva săptămâni înainte de competiție. Unii pentru a respecta carantina anti-Covid, dar cu toții pentru a se obișnui cu atmosfera, fusul orar, spațiul de joc.

„Ne trezim, avem vreo 2-3 ore în care jucătorii se joacă meciuri individuale, la întâmplare, în care sistemul îi bagă în meciuri cu alți jucători de nivelul lor. Sunt meciuri de încălzire, unde își îmbunătățesc aptitudinile pe eroi individuali. Apoi avem meciurile cu toată echipa, de obicei sunt 4 pe zi. Aici jucăm meciuri de antrenament cu alte echipe profesioniste. După ce terminăm cu ele, luăm o pauză. Ei se joacă individual, iar eu mă uit peste replay-urile din acea zi și le pregătesc. Vreo oră și ceva ne uităm la replay-uri, discutăm concepte. Ziua se încheie cu echipa jucând alte meciuri. În total, într-o zi când suntem în pregătire, se joacă vreo 12 meciuri. Se joacă de dimineață, până se culcă, în afară de vreo o oră. În rest totul este la program stabilit, când ne ducem la sală, când mâncăm, când ne uităm la replay-uri”, enumeră fără să clipească antrenorul din Mediaș al brazilienilor de la SG Esports.

Iar când echipa câștigă, satisfacțiile izbucnesc ca în imaginile de mai jos, cu staff-ul SG Esports.

De aceea, privind prin comparație la mentalitățile cel mai des întâlnite ale jucătorului român cu ambiții de profesionist, fostul antrenor veteran e oarecum dezamăgit: „Jucătorul de Dota clasic din România zice că vrea să fie pro, dar e ca și cum vrei să înveți fotbal doar jucând fotbal, nu și alergând ture de teren. Ei zic că e o prostie, la ce îți trebuie aia, tu trebuie să dai cu șutul în minge”.

Drumul până la milioane îl faci cu buzunarele goale. „La Dota trebuie să fii Hagi”

Până să poată ajunge în topul profesionist al „esports”, un jucător se zbate într-un fel de cerc vicios. Pregătirea pentru a ajunge sus necesită ani de zile și oricât de talentat ai fi, nu poți să arzi etape. Cu cât crești în rang, în sistemul de evaluare al jocului (punctele MMR – matchmaking rating), cu atât mai mult intri pe radarul echipelor profesioniste de Dota 2, iar șansele să ajungi să joci într-un cadru organizat, profesionist, cu salariu, antrenor, sponsori, psiholog și tot tacâmul unui club de sport, cresc și ele. Până acolo însă, drumul e lung și plin de neajunsuri.

Drumul către topul Dota 2 seamănă într-o măsură cu fotbalul, spune „Mangusu”: „Ai șanse să devii profesionist numai dacă joci de când erai mic”. Problema e că, spre deosebire de alte sporturi tradiționale, în „esports” nu există o infrastructură sau sistem care să poată susține jucătorii aflați la început de drum către o carieră de profesionist.

„Joacă foarte mult timp de când sunt mici, apoi ajung într-un anumit loc în clasamentele mondiale – să zicem că dacă ești cel puțin top 1000 în Europa, poți începe să joci semiprofesionist. Nu există însă structuri care să crească jucătorii până în punctul unde ajung să fie decenți. O dată ajunși semiprofesioniști, acolo apar și structurile – nu în România. Dar nu contează, pentru că dacă ești român, ești primit în comunitatea europeană. Nu mai contează din ce țară ești, dacă ești bun ești primit de alte echipe”, îți explică pe scurt sistemul antrenorul brazilienilor de la SG Esports.

arena nationala The International
Scena The International 10, de pe Arena Națională. Foto: Valve.

Vlad „Mangusu” e un bun exemplu. La 6 ani se juca Warcraft 3 și a continuat să se joace toată copilăria. „În gimnaziu și liceu au fost foarte multe probleme, pentru că îmi petreceam tot timpul liber jucând. Dar mereu m-am descurcat foarte bine la școală, deși într-una părinții se chinuiau să îmi limiteze timpul de joc”, râde el când își amintește începuturile.

Pasul către facultate, în 2016, la UBB Cluj, la Programare, a însemnat pentru „Mangusu” și prima pauză mai consistentă, de aproape jumătate de an, de la Dota. A revenit însă la joc după ce a abandonat Programarea pentru Jurnalism, unde avea mai puțin de învățat și deci mai mult timp pentru joc.

Pasul la o carieră full-time profesionistă în Dota 2 l-a făcut abia în 2021, când a intrat pe radarul brazilienilor de la SG Esports, după ce a căpătat ceva faimă pe scena braziliană de Dota 2, comentând și analizând meciuri pe stream-ul de Youtube al unui brazilianului D2Bowie. Până atunci, evoluția sa în Dota 2 a însemnat mult timp investit în joc, pe bani puțini sau chiar deloc.

De aceea, paralela dintre Dota 2 și fotbal se rupe la bani, crede veteranul care s-a lăsat de Dota 2 profesionist: „La fotbal poți să joci la orice echipă și câștigi totuși ceva bani. Nu trebuie să fii Hagi ca să câștigi bani din fotbal. La Dota, cam trebuie să fii Hagi. Salarii serioase au primele 16 echipe din lume, nu primele 1.000. Dacă copilul meu joacă Dota pe 300 de euro pe lună la o echipă Tier 3 (divizia a treia – n.r.), ce învață după 4-5 ani? Ce știe să facă după?”.

Sus în top sunt bani mulți în Dota 2, dar câți dintre jucătorii care visează la o carieră de gamer profesionist ajung acolo, în primele 10-20 de echipe din lume? „Cei care sunt foarte buni fac foarte mulți bani, dar nu există multe echipe care să fie decente și să aibă un trai extraordinar. Sunt multe echipe chiar și în Divizia a 2-a care nu câștigă salarii”, spune „Mangusu”.

Echipele românești de „esports”, între experimente și eșecuri

Dincolo de mentalitatea multor jucători români de „esports”, în România e greu să formezi echipe, deși câteva există și au existat. Pentru a pune pe picioare o echipă de „esports”, trebuie să investești în primul rând în salariile jucătorilor și în infrastructura necesară jocului, fără să poți să ai acces la competiții cu premii mari, pentru că jucătorii sunt încă prea slabi în rang. Chiar și așa, au fost experimente de echipe centrate pe jucători mai avansați, plătiți, dar care au picat pradă mentalității românești păguboase, descrise de cei doi profesioniști.

„Problema e că atunci când creezi o echipă, la început trebuie să joci nu știu cât timp fără să ai un salariu. Asta însemna foarte mult timp în care te comporți ca și cum ești profesionist, dai absolut totul, chiar dacă tu nu faci deloc bani. Și mereu în România a fost mentalitatea că prima dată îmi dai salariu și după aia mă trezesc de dimineață. Au fost multe cazuri cu jucători chiar buni, care au primit echipe cu salarii, a fost lume care a încercat să facă echipe, și ei tot nu au fost profesioniști, să se trezească când trebuie, să nu se certe întruna”.

- Vlad „Mangusu” Săteanu

„S-a încercat să se facă echipe pur românești, dar într-un fel sau altul se întâmplă mereu românisme – un manager fuge cu banii, unul trage în stânga, altul în dreapta”, spune și jurnalista Andreea Eșanu.

Un alt aspect negativ al „esports” în România este că, în ciuda câtorva evenimente și turnee locale care au loc an de an, fenomenul nu a pătruns în cultura mainstream, spre deosebire de străinătate.

„Cred că ține de educație și de „lag”-ul istoric pe care îl avem în orice alt domeniu. Toată lumea care e de vârsta noastră a crescut fără internet, fără acces. Am pierdut niște generații din start. Cei mici, care vin din spate, nu au niciun fel de program de esports. În școli, de exemplu, țări dezvolate cum e SUA au burse de esports la facultăți. Noi încă suntem în acel stadiu în care e considerat o joacă”, explică Andreea Eșanu.

Alte state, precum SUA, China, Coreea de Sud, Rusia, Germania sau Finlanda, recunosc „esports” ca sporturi oficiale. „Asta înseamnă că pot avea subvenții de la stat, că atunci când se duc să joace prin alte țări pot obține vize de sportivi, pentru a putea justifica banii câștigați la concursuri”, explică Andreea Eșanu.

În România, prima tentativă de a oficializa existența „esports” a apărut în vara anului 2021, când fosta deputată PNL Mara Mareș a anunțat că un grup de lucru a pus la punct un proiect de lege prin care să introducă „esports” în legea educației fizice și sportului. Deocamdată, acest proiect de lege nu apare pe agenda publică a parlamentului.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Andrei Luca Popescu

    S-a apucat de jurnalism crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București. După 16 ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul sau Europa Liberă, dar și la emisiunea de investigații a televiziunii Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă. Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film.