Ce a rămas după exodul medicilor

România a pierdut cel puțin 40.000 de doctori în ultimii 10 ani, iar deficitele rezultate pe anumite specializări medicale sunt evidente și acute. Unele dintre ele au fost scoase la lumină de pandemie. Altele rămân, deocamdată, ascunse. Deși, în prezent, „exodul medicilor” s-a temperat drastic, sistemul de Sănătate din România va rămâne ani buni sub spectrul deficitului medical, cu costuri umane și financiare uriașe.

În plină criză sanitară mondială, România se pare că se află în fața unei schimbări de paradigmă: exodul medicilor a încetinit drastic. Acum, pentru prima dată în ultimul deceniu, fenomenul mobilității personalului medical și dorința doctorilor de a emigra s-au mai estompat. Numărul solicitărilor pentru obținerea unui certificat de bune practici, esențial pentru ca medicii să poată profesa în străinătate, s-a înjumătățit în 2021 față de 2017.

Concret, dacă în 2017 și-au exprimat intenția de a pleca din țară 1.462 de medici, doar 776 de doctori au solicitat în 2021 certificate de bună practică de la Colegiul Medicilor din România, potrivit datelor puse la dispoziția Panorama de către forul medical.

Departe de a fi un indicator absolut, întrucât evidențiază strict intenția medicilor de a profesa în străinătate, nu și mutarea lor efectivă într-un alt sistem, cifrele de la Colegiul Medicilor din România sunt cel mai relevant reper. Nici Ministerul Sănătății nu deține o statistică exactă cu privire la numărul celor plecați până acum.

Câți medici mai avem, de fapt?

Conform Institutului Național de Statistică (INS), în România activează nu mai puțin de 65.740 de medici. Cu 7.000 în plus față de 2017, când sistemul medical era decimat de fenomenul migrației. Ce a dus, totuși, la această creștere a numărului de specialiști din sănătate, vizibilă pe cifre în ultimii trei ani? Majorările salariale din 2018 au avut o contribuție semnificativă.

Datorită lor, România a ajuns să câștige peste 2.000 de noi medici pe an, o rată de absorbție nemaiîntâlnită în sistemul nostru de sănătate de mai bine de un deceniu. Anterior, România abia dacă reușea să înroleze 1.000 de noi doctori într-un an.

În 1990, în țara noastră profesau 38.997 de medici, în timp ce în 1989 în unitățile sanitare subordonate primăriilor, Ministerului Sănătății și Ministerului Învățământului își desfășurau activitatea 39.306 medici, conform unor cifre obținute de Panorama de la INS.

Totuși, valul masiv de plecări din sistem, care a debutat o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană, a generat pierderi de sute de milioane de euro - din cheltuielile statului cu școlarizarea și specializarea doctorilor. Pe termen mediu și lung, exodul se reflectă în deficite pe anumite specializări medicale - adică timpi de așteptare uriași până când pacientul ajunge la medicul de care are nevoie.

Pentru a înțelege ce a rămas după exodul medicilor, ce vine din urmă dar mai ales pentru a vedea ce se întâmplă cu mobilitatea din sistem, Panorama a consultat cifre, studii și experți din zona de sănătate publică.

Majorări salariale, pandemie și condiții mai bune

Dimensiunea reală a exodului nu este cunoscută deși estimări au fost făcute de diverse instituții din țară. Cel mai recent raport Euromonitor scoate în evidență o cifră alarmantă: peste 40.000 de cadre medicale născute și pregătite în România profesează la ora actuală în cele mai dezvoltate state ale lumii. Germania, Franța, Belgia, respectiv Marea Britanie sunt destinațiile favorite pentru medicii români care au luat decizia de a ieși din sistemul medical românesc.

„În privința situației migrației medicilor, subliniem faptul că aceste cifre reflectă numărul medicilor care au solicitat certificat de bune practici în vederea practicării profesiei de medic în afara țării, neputând fi compilată o evidență a celor care practică efectiv medicina în alte state”, arată Colegiul Medicilor din România într-un răspuns pentru Panorama.

„Ulterior eliberării documentelor pentru a profesa în străinătate, petenții nu informează Ministerul Sănătății referitor la utilizarea acestora în alte state ale Uniunii Europene”, transmite și Ministerul Sănătății la solicitarea Panorama.

Pe de altă parte, este esențial să înțelegem ce se întâmplă în spatele cifrelor oferite de Colegiul Medicilor din România atunci când vorbim de ieșiri și intrări în sistem. Tendința descrescătoare legată de plecări și o dorință mai scăzută de a emigra se remarcă încă din 2018.

„Avem date statistice care arată că decizia de creștere a salariilor în sistemul public a determinat o oprire a exodului medicilor în sănătate”, a explicat pentru Panorama conferențiarul Florin Buicu, vicepreședinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților și medic primar sănătate publică.

În 2018, salariile medicilor au fost mărite substanțial. Și, cu toate că nu au ajuns la nivelul lefurilor încasate anual de doctorii din străinătate, ele au fost suficient de mari pentru a-i determina pe unii absolvenți de medicină sau chiar doctori să amâne sau să renunțe la ideea de a emigra.

Rezervat în a pune exclusiv pe seama majorărilor salariale estomparea intenției medicilor de a părăsi sistemul medical românesc, Ungureanu spune că factorii care au dus la un astfel de tablou sunt multipli. Pandemia a exercitat, la rându-i, o influență asupra dorinței medicilor de a profesa în străinătate. Și nu din cauza restricțiilor de călătorie impuse tuturor, ci mai degrabă din cauza faptului că și medicii din alte țări, la fel ca și cei din România, au fost puși în situația de a trata exclusiv pacienți COVID-19.

„Dacă motivația persoanei ar fi să evolueze profesional, probabil că a pleca în străinătate pentru a trata tot pacienți COVID nu e ceva foarte ofertant. Avem de-a face cu un joc între motivațiile pe care cineva le are pentru a pleca: există factori push - care te împing să pleci din sistemul de sănătate în care lucrezi și factori pull - care te atrag către un alt sistem. Uneori, ei sunt în oglindă. Cert este că nimeni nu pleacă din cauza unui singur motiv”, completează Marius Ungureanu, adăugând că îmbunătățirea condițiilor din unele spitale românești ar putea fi un al treilea factor care a contribuit la estomparea exodului în rândul medicilor.

Drumul de la 46.000 de euro la 150.000 de euro

Chiar și în aceste condiții, migrația medicilor a lăsat urme adânci în sistemul de sănătate. A generat nu doar pierderi financiare masive, ci și un deficit major de resurse umane, după cum evidențiază raportul Euromonitor elaborat în decembrie 2021. Documentul pune, negru pe alb, și diferențele între salariul anual mediu brut al unui medic român și cele pe care le obțin doctorii cu specialități similare în alte state europene.

Lesne de înțeles că leafa e un motiv pentru care s-a plecat masiv. Un medic român în Germania poate câștiga, pe an, 147.380 de euro pe când în România, chiar și după majorarea salarială făcută etapizat, nu primește mai mult de 46.657 de euro anual. În schimb, dacă ne uităm spre câștigurile obținute de medicii din Europa de Est, ele sunt mai apropiate de cele ale medicilor din România.

Un medic care profesează în Polonia câștigă 53.385 de euro pe an, unul care lucrează în Ungaria ajunge la 56.267 de euro. Prin comparație, un medic român care profesează în sistemul italian atinge un venit de 128.256 de euro anual.

Țările nordice, care i-au atras mai puțin în trecut pe doctorii români, par să fie un cârlig pentru o parte dintre absolvenții de medicină și medicii rezidenți, care și-ar dori să primească o leafă lunară ce pornește de la 2.000 de euro. Conform Euromonitor, salariile medicilor rezidenți din România au crescut de la o valoare brută de 3.065 de lei în 2017 la aproximativ 7.500 de lei în 2018, atingând pragul de 8.000 de lei în 2020.

„Creșterea salariilor medicilor rezidenți a făcut în așa fel încât numărul rezidenților care au ales să rămână în România după specializare să fie mai mare decât în anii anteriori majorărilor”, explică medicul Florin Buicu.

Deficite acute în specializări critice după exodul medicilor

Comparat nu de puține ori cu o hemoragie a halatelor albe, exodul medicilor a lăsat numeroase specialități din România descoperite sau cu prea puțini medici la suta de mii de locuitori. Consecințele sunt numeroase în plan social: pacienți care nu pot ajunge la specialist, pentru că acest specialist nu este în proximitate, subdimensionarea corpului medical, resimțită din plin în pandemie, când tocmai specialitățile deficitare au contat.

Potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial în noiembrie 2021, printre specialitățile deficitare din România se numără anestezia terapia intensivă, epidemiologia, pediatria, medicina de laborator sau microbiologia. Din lipsă de specialiști, autoritățile s-au văzut nevoite să „cârpească” necesarul din teren. Problema majoră, arată Marius Ungureanu, e faptul că deși scoate la rezidențiat poziții în specialitățile problematice, România nu dispune de o strategie clară în materie de resurse umane în sănătate.

Spre exemplu, aveam puțin peste 2.700 de medici specializați în terapie intensivă la nivel național în 2020, în timp ce, în același an, tot la nivel de țară existau doar 247 de medici de sănătate publică și management. În România lucrează 698 de epidemiologi și puțin peste 2.900 de pediatri.

Spre deosebire de alte state europene, România avea un medic la 306 locuitori în 2019, potrivit INS. Situația este cu atât mai gravă în mediul rural unde, în același an unui medic îi reveneau 1.571 de locuitori.

Ping-pong între instituții: nu știm câți doctori au plecat din România

Despre o politică coerentă de resurse umane în sănătate nu poate fi vorba. Autoritățile nu au o evidență limpede cu privire la câți medici români au plecat cu adevărat în străinătate, câți au rămas în sistem și câți vin din urmă. Datele sunt disparate, astfel că ping pong-ul dintre instituții face aproape imposibilă creionarea unui tablou real cu privire la dimensiunea exodului medical.

Și, din această perspectivă, neavând o imagine clară, aceleași autorități se află într-o poziție ingrată: nu au cum să elaboreze o strategie eficientă de resurse umane în sănătate.

Spre exemplu, certificatele de bună practică pe care medicii le obțin de la Colegiul Medicilor din România, necesare pentru a profesa în străinătate, trebuie dublate și de obținerea unor certificate de conformitate de la Ministerul Sănătății. Cele două documente, ambele exprimând intenția, produc efecte doar împreună. Fără ele, medicul român nu are șansa de a se angaja sau de a colabora cu un spital sau cu o clinică din afară.

Cert este că, la ora actuală, nici Ministerul Sănătății și nici Colegiul Medicilor din România nu dispun de un mecanism prin care să poată verifica în ce măsură un doctor care a solicitat certificatele profesează în străinătate. Inclusiv medicii care vor să colaboreze punctual cu un spital din afară se supun acelorași reguli: au nevoie de certificat de conformitate și de certificat de bune practici.

„Aici explicația e alta: pe anumite specialități, rare la nivel european, cum sunt terapia intensivă sau medicina de urgență, anumite spitale din Europa fac contracte punctuale, pe perioada concediilor, pe o săptămână, două sau o lună. Iar cei care solicită certificatele o pot face și pentru genul acesta de deplasări. Și au fost cazuri pentru că e o variantă de lucru”, admite conferențiarul Florin Buicu.

„Ceea ce vedem este doar vârful icebergului. Noi nu știm câți pleacă, nu știm nici câți se întorc. Nu avem o strategie de resurse umane în sănătate, ci ne preocupăm de resursa umană ici și colo, atunci când lucrurile devin acute. Realitatea este că problematica resurselor umane în sănătate nu poate fi gestionată de pe-o zi pe alta, pentru că formarea unui medic durează șase ani de facultate, plus între trei și șapte ani de rezidențiat, în funcție de specialitate. Deci nu putem să spunem că dacă dorim să facem o schimbare acționăm azi și vedem rezultatele poimâine”, a punctat medicul Marius Ungureanu.

Cum să ții pasul cu schimbarea când nu știi de unde pleci

Specialistul mai spune că o strategie și o politică coerente în domeniul resurselor umane din sănătate sunt esențiale pentru a ține pasul cu schimbările din sistem. Nevoile populației se schimbă de la un an la altul, mixul de servicii medicale se schimbă și el.

Un studiu efectuat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) în 2018 arată că, în timp ce țara noastră are tot mai puține locuri la medicină pentru studenții români, ponderea străinilor care doresc să-și efectueze studiile în România este din ce în ce mai mare. Nu e sigur dacă prestigiul universităților de la noi a luat avânt în ultimii ani ori dacă taxele anuale - care variază între 4.000 și 6.000 de euro - sunt considerate atractive de tinerii care nu reușesc să între la o facultate în țara de baștină.

„Există o nevoie urgentă de planificare a forței de muncă viitoare din sistemul medical românesc, pe baza unor decizii care să facă legătură între numărul de studenți admiși în școlile de medicină cu proiecția de necesar de doctori pentru următorii ani”, notează studiul citat.

Câți doctori putem câștiga după exodul medicilor

La nivel național, în ultimii trei ani universitari au ieșit pe porțile facultăților de medicină puțin peste 15.000 de licențiați, numărul anual păstrându-se constant în jurul a 5.000 de absolvenți, conform unor cifre obținute de Panorama de la Institutul Național de Statistică.

Cert este că pregătirea acestor viitori medici costă foarte mult. Mai exact, 81.000 de lei, adică echivalentul a 16.000 de euro per student pentru cei șase ani de facultate. Concluzia se desprinde dintr-un studiu făcut de un consultant al Organizației Mondiale a Sănătății la solicitarea României în anul 2016. Suma nu include și anii de rezidențiat, care implică și ei o serie de costuri, de la salariul rezidentului la instruirea acestuia în spital.

În 2017, efectele erau deja evidente. Trecuseră 10 ani de când România intrase în Uniunea Europeană, facilitând astfel drumul medicilor emigranți. Alarmate de cele 43.000 de solicitări pentru certificate de bună practică și de conformitate, autoritățile românești au vrut să tragă o linie și să vadă dimensiunea pierderilor cauzate de exod.

Au calculat atunci că 3,5 miliarde de lei a fost suma plătită de România, respectiv echivalentul a 700 de milioane de euro, pentru formarea unor oameni care nu au dat nimic înapoi sistemului în care s-au format.

„Ce facem noi în așa fel încât acea cheltuială să fie o investiție și nu o pierdere? Până la urmă, această cheltuială e făcută din buzunarul tuturor românilor. Din acest motiv, e cu atât mai important să avem o abordare strategică a resurselor umane și a inserției pe piața muncii”, declară Marius Ungureanu.

El amintește că în 2016 a fost elaborat un plan integrat pentru resursele umane în sănătate, la care și-a adus contribuția și un consultant de la Organizația Mondială a Sănătății. Șase ani mai târziu, strategia a rămas într-un sertar și nu a fost niciodată implementată.

În consecință, politicile de sănătate publică defectuoase au făcut în așa fel încât România rămâne și acum printre codașele Uniunii Europene din perspectiva numărului de medici la mia de locuitori. Avem sub 3 medici la mia de locuitori, media europeană fiind de 3.4, asta plasându-ne mult sub nivelul altor țări precum Franța, Germania, Italia sau Anglia, preferate de medicii români care au emigrat.

„România nu-și respectă medicii”

Felicia Buruiană (foto) este medic român în Marea Britanie. A plecat din țară dinainte ca granițele Uniunii Europene să se deschidă pentru România. Decizia de a profesa în sistemul medical britanic a luat-o în 2005. Chiar și acum, în contextul Brexit, peste 2.400 de doctori români lucrează în Anglia, conform unui raport întocmit de General Medical Council, omologul Colegiului Medicilor din România.

Documentul arată că România este a treia țară care dă medici străini Angliei, după Irlanda și Grecia. „Nici pandemia și nici Brexitul nu i-au determinat pe medicii români din spitalele britanice să revină în țară”, spune Felicia Buruiană. La fel ca și alți colegi români pe care i-a întâlnit în spitalele în care a lucrat în ultimii 13 ani, Felicia nu intenționează să mai revină acasă. Pentru ea, Anglia este acasă.

Admite că nivelul salarial și condițiile din România nu sunt suficient de satisfăcătoare pentru a o determina să se întoarcă. Specializată în ginecologie oncologică, doctorița se bucură în fiecare zi că a avut curajul de a pleca.

„În 2004 m-am supărat foarte tare pentru modul în care am fost tratată în România. Când am hotărât să plec nu m-am uitat doar la salariu, deși ultimul meu salariu din septembrie 2005 a fost de 615 lei. La vremea respectivă, 150 de lire pe lună. Supraviețuiam doar pentru că mă ajutau părinții. Dar nu banii au fost motivul pentru care am plecat, ci faptul că România nu își respectă medicii. Lucrurile făcute superficial și deficiențele din sistem te determină să nu revii în țară, altfel decât în vizite sau în vacanțe”, a povestit pentru Panorama medicul Felicia Buruiană.

Nu exclude o colaborare prin care să poată veni în sprijinul unor pacienți români, ca și clinician. Nu ar spune nu nici contribuției la dezvoltarea de politici publice în zona de sănătate, dacă i s-ar solicita expertiza în acest sens. Ar refuza, în schimb, să revină în România pentru a-și desfășura activitatea de zi cu zi într-un spital de aici.

„Eu nu aș zice că România a dat medici altor sisteme. Oamenii au plecat pentru că erau nemulțumiți și pentru că nu erau apreciați”, punctează Felicia Buruiană. Specialitatea practicată de Felicia Buruiană este printre cele mai deficitare în România.

Fenomen masiv de îmbătrânire în rândul medicilor de familie

O analiză recentă scoate în evidență că medicina de familie, poate una dintre cele mai populate specialități de la noi, s-ar putea confrunta cu mari probleme în viitorul nu foarte îndepărtat.

Fenomenul masiv de îmbătrânire remarcat la această categorie de medici ar putea avea consecințe majore în următorii 10 ani: fără măsuri clare, vom ajunge în situația de a avea mai puțin de un sfert din doctorii de familie care activează în prezent, respectiv 12.424 la nivel național.

„Auzim de la autorități că au crescut numărul de locuri la rezidențiat în medicină de familie. Asta nu înseamnă nimic. Important este cum îi motivezi să termine rezidențiatul și să practice medicina de familie. Cum îi motivezi să se implice? Noi mergem foarte puțin în profunzime. Sunt alte state care privesc lucrurile integrat și, pentru a-i motiva și reține pe doctori, merg pe colaborări foarte bine puse la punct între ministere. Politicile de sănătate publică nu se limitează doar la sistemul de sănătate”, a conchis Marius Ungureanu.