Finlanda accelerează spre NATO, Macron vrea Ucraina aproape de UE și Putin apelează la cartea sovietică

Într-o perioadă în care suntem copleșiți de informații pe toate canalele despre războiul din Ucraina, Panorama selectează și explică trei dintre principalele subiecte de săptămâna aceasta.

Finlanda și Suedia accelerează spre NATO

Al nouălea val de lărgire a NATO ar putea să poarte numele lui Vladimir Putin. Războiul declanșat după invazia din Ucraina a schimbat decisiv percepția scandinavilor cu privire la aderarea la organizația nord-atlantică. Iar această schimbare de opinie publică în țările neutre, aflate între Rusia și Alianță, este poate cel mai însemnat efect ale războiului lui Putin dintre cele resimțite în afara Ucrainei.

Astfel, aprecierea față de Tratatul Nord-Atlantic a crescut în Finlanda de la 53% în februarie la un record de 76% în cel mai recent sondaj, de la începutul lunii mai. Autoritățile de la Helsinki au anunțat joi, 12 mai, prin vocile președintelui Sauli Niinisto și premierului Sanna Marin, că vor demara „fără întârziere” procesul de aderare la NATO. Este de așteptat ca un astfel de anunț să vină zilele următoare și de la Stockholm.

Aderarea celor două țări scandinave la NATO nu este doar în beneficiul acestora, ci și al Aliaților de pe flancurile de Est și de Nord. Entuziasmul față de integrarea în blocul militar are, însă, o bază solidă de cooperare deja existentă, iar cele două țări au fost neutre doar teoretic. În practică, soldații din Finlanda și Suedia au participat la numeroase exerciții comune în zona Mării Baltice cu militarii din țările membre NATO în ultimele decenii, după cum amintește și fostul premier finlandez Alexander Stubb într-un editorial publicat în „Financial Times”. Acesta mai arată și cu ce își aduce Finlanda contribuția la zestrea Alianței: este vorba, printre altele, de o capacitate de luptă în război de 180.000 de oameni, cu tot cu rezerviști, 62 de avioane F-18, alte 64 de F-35 care au fost comandate și vor ajunge în dotarea armatei finlandeze. Finlanda este și una dintre cele mai capabile țări din punct de vedere al securității cibernetice.

Pentru Finlanda, neutralitatea era o chestiune de care depindea existența țării, în contextul Războiului Rece și al graniței uriașe cu URSS. Aderarea la NATO păstrează acum aceleași coordonate. În schimb, pentru Suedia, aderarea în organizația nord-atlantică este o schimbare majoră de ideologie, în contextul în care țara nordică a fost neutră de la 1834 încoace. Sigur că Suedia și-a coordonat o serie importantă de acțiuni și operațiuni cu Aliații, însă mult mai subtil decât vecinii finlandezi, încercând să își păstreze imaginea de promotor al dezarmării pe care o câștigase în perioada Războiului Rece.

Însă și la Stockholm percepțiile cu privire la aderarea la NATO s-au schimbat. Dacă în 2017 doar 35% dintre suedezi vedeau cu ochi buni o posibilă aderare, în aprilie 2022 procentul a crescut până la 54%, cu o opoziție de numai 24%. Mai mult, Suedia s-a implicat și a trimis arme Ucrainei, pentru prima oară din 1939-1940, când a înarmat vecinul finlandez în timpul războiului declanșat de URSS. Totodată, autoritățile de la Stockholm au anunțat că își vor mări bugetul apărării până la 2% din PIB, amintește cercetătorul suedez Roger Svensson. Totul în contextul în care mai multe aparate de zbor rusești au fost interceptate pe deasupra teritoriului Suediei de la începutul războiului în Ucraina.

Sigur că armata Suediei este mult mai mică decât cea a Finlandei, cu numai 24.000 de militari, cu tot cu rezerviști. Însă cele 71 de avioane JAS 39 Gripen și cele cinci submarine pot să schimbe decisiv jocul în Marea Baltică.

O analiză amplă despre extinderea NATO în spațiul scandinav a fost publicată de ”Financial Times” și o puteți citi aici.

Emmanuel și Boris se luptă pentru inimile europenilor

Cu Germania prinsă în păienjenișul legăturilor cu Rusia și cu un Olaf Scholz încă neexperimentat, după „domnia” de 16 ani a Angelei Merkel, lupta pentru poziția de lider al lumii libere de pe celălalt mal al Atlanticului se dă între Boris Johnson și Emmanuel Macron. Cei doi au susținut discursuri istorice în ultima săptămână, unul la Strasbourg, de Ziua Europei, celălalt în Suedia și Finlanda.

Într-un discurs ținut cu ocazia prezentării raportului Conferinței pentru Viitorul Europei, Emmanuel Macron a lăudat curajul poporului ucrainean, care luptă pentru un viitor european. Însă liderul francez a amintit că procesul de aderare este unul care poate dura chiar decenii, iar ucrainenii, ca și moldovenii sau georgienii, nu trebuie să fie lăsați să aștepte atât de mult.

Astfel, Macron a propus un sistem pentru țările care împărtășesc aceleași valori cu Uniunea Europeană, printre care și țările „care au plecat” – referință clară la Regatul Unit. În cadrul acestuia ar urma să existe o coordonare politică în domenii precum securitatea, energia sau transporturile, până ce țările care își depun candidatura devin state membre. Planul lui Macron a fost apoi prezentat și într-o vizită oficială la Berlin. Potrivit Politico, cancelarul Olaf Scholz a părut mai degrabă pesimist în legătură cu ideea liderului francez.

În timp ce Emmanuel Macron a anunțat planul pentru „Uniunea Europeană și prietenii săi”, Boris Johnson a mers la Helsinki și Stockholm, unde a semnat tratate bilaterale de securitate cu premierul suedez Magdalena Andersson și cu președintele Finlandei, Sauli Niinistö.

„Războiul din Ucraina ne forțează pe toți să luăm decizii dificile. Dar statele independente ar trebui să fie libere să ia decizii proprii, fără frică, influențe sau amenințări”, a spus Boris Johnson, în timpul conferinței cu liderul guvernului suedez.

Gestul lui Boris Johnson are o importanță majoră din punct de vedere simbolic, cu rolul de a convinge populațiile celor două țări cu privire la beneficiile aderării la NATO, însă are și o componentă practică. Asta pentru că cele două state scandinave se tem de o escaladare a provocărilor rusești în perioada în care trec de la state candidate la state membre NATO. Perioada se va încheia după ce cele 30 de țări membre vor vota pentru primirea lor în Alianță, iar asta ar putea dura până la 12 luni.

O amplă analiză publicată de cotidianul britanic „The Guardian” susține că garanția din partea Marii Britanii, cu arsenalul său nuclear, ar trebui să fie un factor îndeajuns de puternic pentru ca Moscova să renunțe la provocări.

Putin și amintirea sovietică

Veștile de pe teatrul de război sunt în mare parte încurajatoare pentru Ucraina, a cărei contraofensivă este la un pas să elibereze orașul Harkov, pe măsură ce armele livrate de Occident încep să facă diferența pe teren. O victorie în Harkov ar crea mari probleme pentru Rusia în ceea ce privește liniile de aprovizionare și ar încetini și mai mult avansul pe frontul de sud, acolo unde armata rusă a reușit să obțină cele mai consistente victorii. În acest context, cu înfrângeri militare tot mai frecvente, Vladimir Putin a celebrat la începutul acestei săptămâni „Ziua Victoriei”.

Mulți specialiști se așteptau ca Vladimir Putin să declare oficial război Ucrainei, ceea ce ar fi însemnat mobilizarea rezerviștilor. Alții sugerau ca acesta ar putea să declare victoria, ținând cont că Mariupolul a fost cucerit aproape în totalitate, legând astfel și pe cale terestră Crimeea de regiunile separatiste Donbas și Lugansk.

În schimb, liderul de la Kremlin a ținut încă o dată un discurs halucinant, în care a vorbit despre provocarea neo-naziștilor ucraineni care doreau să obțină arme nucleare, susținuți de SUA și de NATO. Nicio declarație de război, dar nici vreo victorie proclamată. Soldații au fost mai puțini ca în anii precedenți, iar show-ul aerian a fost anulat din motive meteorologice, chiar dacă la Kremlin a fost senin.

Putin a vorbit însă despre protejarea „patriei-mamă” și despre respectul față de „eroii înaintași”. În acest sens, reputata istorică Anne Applebaum a explicat într-un editorial pentru „The Atlantic” de ce victoria sovietică este singurul lucru pe care Putin îl poate oferi rușilor. Applebaum a amintit despre glorificarea soldatului sovietic și despre cum Al Doilea Război Mondial începea odată cu invazia lui Hitler pe 22 iunie 1941, și nu pe 1 septembrie 1939, o încercare de a ascunde din memoria colectivă infamul Pact Ribbentrop-Molotov. Boris Elțîn a vrut să repare aceste lucruri imediat după căderea Cortinei de Fier, dar gesturile sale au fost întoarse de actuala administrație de la Kremlin.

De altfel, Applebaum argumentează că „putinismul” este o ideologie bazată pe intimidare, dar goală de conținut. Tocmai de aceea, rușii sunt hrăniți cu povești despre un trecut glorios, dar nu au de ce să privească cu speranță către viitor. Din această teroare se naște sprijinul pentru Vladimir Putin, în locul căruia rușii nu văd niciun lider bun de pus în loc. Însă Applebaum susține că, pentru a putea convinge oamenii de rând să participe la un nou război pentru protejarea „patriei-mame”, Putin ar avea nevoie de un alt factor pentru crearea entuziasmului în jurul războiului. Asta pentru că poveștile privind Al Doilea Război Mondial nu mai au tracțiune.

Citiți întreaga analiză a istoricei Anne Applebaum în „The Atlantic”.