Minunata lume nouă

Job-urile din industriile creative, față în față cu Inteligența Artificială: s-a dus și ultima frontieră umană?

Computer Hope Guy
Théâtre D’opéra Spatial, lucrarea generată cu ajutorul AI, pentru care a fost premiat la un concurs de artă Jason Allen / Foto: Ascannio / Shutterstock

În august, la un târg anual de artă din Colorado, SUA, juriul declara câștigătoare o operă generată de Inteligența Artificială (AI, în acronimul englezesc, mult mai folosit și la noi). Premierea „Théâtre D’opéra Spatiala trezit consternare în rândul artiștilor. Aceștia l-au acuzat pe creatorul ei, Jason Allen, că trișase.

O lună mai târziu, internetul începea să freamete: DALL-E 2, unul dintre cele mai performante generatoare de artă AI devenea accesibil publicului larg (urmat îndeaproape de un altul, Midjourney), stârnind entuziasm și teamă deopotrivă. „Viitorul e aici” au spus unii, în timp ce alții au prezis că ar fi începutul sfârșitului. Pus în față cu acest salt evolutiv imens al Inteligenței Artificiale, omul și-a simțit atacat unul dintre atributele pe care îl credea numai al lui: creativitatea.

Dar este de fapt ce face AI creativitate? Indiferent de răspuns, un lucru e cert: sistemele artificiale sunt deja utilizate ca generatoare de artă, iar unele opere au fost vândute la licitații, și nu pe sume derizorii. Încă din 2018, celebra casă de licitații din Marea Britanie, Christie’s, scotea la vânzare „Portretul lui Edmond de Belamy”. În doar șapte minute, pictura, realizată cu ajutorul AI, s-a vândut pentru o sumă de aproape 40 de ori mai mare decât cea preconizată. În loc de 10.000 de dolari, opera a fost achiziționată cu 432.500 de dolari, incluzând taxele.

Am vrut să aflăm ce implicații are apariția unei astfel de tehnologii pentru viitorul meseriilor care implică creativitate, precum cele de ilustrator sau graphic designer, dar și cum sunt generate aceste opere de artă complexe, care deja nu mai pot fi deosebite de cele făcute de om. Odată ce înțelegem cum apar, trebuie să discutăm cum ne raportăm la ele. Pentru a vedea ce îi rămâne omului (creativ), Panorama a discutat cu specialiști în matematică și AI, neuroestetică, filosofie și din industria creativă.

Piața va căuta oameni care „să vorbească” cu AI-ul

Să începem cu partea practică. Una dintre primele preocupări aici e dacă aceste noi produse digitale poartă vreun soi de amenințare pentru artiști sau pentru cei care își câștigă pâinea din industriile creative, ca ilustratorii sau graphic desginerii. În timp ce unii spun că algoritmul e noua pensulă, alții cred că ar fi un nou tip de artă care pur și simplu depășește cadrele actuale.

Elena Gavriloaie este graphic designer și ilustrator freelancer. Povestește că atunci când a testat Dall-E 2 a încercat-o entuziasmul – era ceva incredibil – dar, totodată, i s-a părut înfiorător. Mai întâi s-a jucat cu diverse inputuri, care generau rezultate neașteptate. Uneori, deși introducea o descriere mai detaliată a elementelor, ecranul nu îi afișa neapărat o imagine mai bună.

Dar când am început să folosesc inputuri care se refereau la un mediu („ilustrație”, „pictură în ulei”, „sculptură”) și la un artist („în stilul lui Hieronymus Bosch”), atunci am simțit ceva distopic. Această mașinărie analizează lucrările artiștilor contemporani, le copiază stilul și poate reda o cantitate infinită de noi iterații bazate pe munca artiștilor în viață. Dar ce primesc acești artiști în schimb? Cum te descurci cu drepturile de autor în acest caz?”, întreabă și se întreabă Gavriloaie.

Problema este întemeiată, dar nu are încă un răspuns. Cu siguranță, evoluția artei AI va produce o schimbare și la nivelul drepturilor de autor. Dar, în ceea ce privește joburile, Gavriloaie crede că în mod cert vor fi unele care vor dispărea de pe piață, pentru că AI-ul se va putea ocupa mai eficient și rapid de anumite sarcini.

O ședință foto pentru care, în mod normal, o agenție ar fi avut nevoie de săptămâni pentru a o planifica, pentru a o realiza și pentru a edita mai apoi fotografiile poate căpăta acum variații infinite generate într-un AI, imaginile rezultate fiind ulterior mărite la dimensiunea necesară pentru un panou publicitar într-un alt AI. Un alt exemplu: companiile care își doresc ilustrații personalizate pentru site-uri pot să le genereze pur și simplu, în stilul oricărui artist le place, cu feedback și schimbări la infinit, pentru o fracțiune din costul presupus de angajarea acelui artist. Și probabil și cu o execuție mai rapidă”, exemplifică graphic designerul.

De altfel, și Panorama a început să folosească, în materialele vizuale, ilustrații generate de Inteligență Artificială un exemplu aici.

O altă întrebuințare a AI de către artiști care creează instalații și sculpturi e ca aceștia să folosească Inteligența Artificială ca punct de pornire pentru a-și produce arta și a-și crește productivitatea.

Vor fi și creativi „dați afară” de roboți

Aceste generatoare, spune și Elena Gavriloaie, pot deveni „unelte incredibil de puternice” care să le permită artiștilor optimizarea fluxului de muncă. Asta ar însemna eliminarea sarcinilor repetitive și obositoare, pe cele care presupun încercare și eroare, oferindu-le, totodată, capacitatea de a modifica o imagine în timp real:

„Este mai degrabă, o combinație de factori care poate că ar putea prevesti dacă un AI îți va lua sau nu jobul. În cele din urmă, oamenii sunt adaptabili, piața probabil că se va modifica și îi va căuta pe aceia care știu «să vorbească» cu mașinăria astfel încât să obțină cele mai bune și mai previzibile rezultate”.

O viziune similară are și Constantin Vică, lector la Facultatea de Filosofie a Universității București și director adjunct al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, specializat, printre altele, în etica informației și computerelor, filosofia informaticii și inteligenței artificiale.

Acesta crede că, cel mai probabil, unii dintre creativi își vor pierde într-adevăr slujbele. Mai exact cei care nu se vor adapta la aceste instrumentare inteligente. Altfel, omul rămâne la cârmă pentru că numai el poate să își asume o responsabilitate pentru produsul finit și numai el poate ajusta lucruri în funcție de discuțiile pe care le are cu clienții sau cu șefii, în funcție de inspirație și de cine știe câți alți factori.

Își vor pierde slujbele doar cei care nu vor face un pas înainte sau un salt deasupra, spre a comanda sau a coopera cu sistemele de AI. Până la urmă, cineva trebuie să-și asume și responsabilitatea pentru rezultat. Și nu o poate face o mașină. La fel, o campanie publicitară pleacă de la o viziune, o idee, care trebuie pusă în act. Și ajustată în funcție de situații. Aceste lucruri de finețe nu pot fi –cel puțin nu încă – descoperite de un sistem de AI. Mai mult, sistemele sunt specializate – unul e pentru limbajul natural, altul pentru grafică etc. – și nu funcționează de la sine, e nevoie de o minte umană să le pună la treabă și să asambleze rezultatele lor”, detaliază Vică.

Totuși, aparența acestei amenințări tehnologice s-ar putea să aducă cu ea și două beneficii importante: impulsul de a inova și o democratizare mai mare a producerii artei. Altfel spus, oamenii vor încerca să vină cu ceva nou pentru experiența estetică a celorlalți și vor fi mai multe persoane care vor putea să se manifeste creativ, nu doar ce care au învățat tehnică pe care apoi au exersat-o ani la rând.

Consecința va fi una cu dublu tăiș, crede Cornel Moraru, directorul departamentului „Teorie, Cercetare” din cadrul Universității Naționale de Arte (UNARTE) din București: „Sunt două efecte. Primul: vor fi mulți diletanți. În al doilea rând, se vor putea produce niște tipuri de experiențe estetice noi care nu puteau fi produse anterior. Și doar în măsura în care se face acest lucru, arta făcută prin AI are șansa să supraviețuiască. Dacă arta prin AI nu doar că va ușura procesul creativ, ci va produce și experiențe calitativ mai bune, abia atunci ne vom putea pune problema că arta artificială ar putea lua locul creației tradiționale”.

Cum transformă AI cuvinte în imagine

Matematicianul Răzvan-Ștefan Tecuceanu a avut prima întâlnire cu inteligența artificială în vremea studenției, în urmă cu 25 de ani. S-au cunoscut la un curs dedicat, unde erau doar 2-3 studenți și profesorul, căci atunci AI era doar o ficțiune care te seducea cu matematica.

Momentul wow a venit mult mai târziu, după două decenii, în 2016. AlphaGo, un AI specializat în Go, un joc de strategie în doi, originar din China, îl învingea pe campionul mondial, sud-coreeanul Lee Sedol. Ce a fost așa uluitor în asta? Go este mai complex chiar și decât șahul, variantele de joc fiind de un ordin amețitor.

Go este un joc foarte deosebit, pentru că acolo există 10 la puterea 170 de variante posibile de joc. Dacă întrebi câți atomi există în univers, fizicienii răspund că sunt aproximativ 10 la puterea 80. Dacă fiecare dintre acești atomi ar mai conține în sine un alt univers, am ajunge la 10 la puterea 160, un număr, deci, mult, mult mai mic decât 10 la puterea 170”, explică Răzvan Tecuceanu, care în prezent predă un curs despre AI la Universitatea din Lübeck, Germania.

Din aceste uluitor de multe variante, AlphaGo a extras una pe care niciun om nu o mai folosise. Am putea spune că, într-un fel, nici nu existase până când el nu a expus-o pe tabla de joc. Asta ne arată că după ce primește regulile, AI-ul este capabil să ia ceva și să optimizeze așa încât niciun om nu poate face față.

Genul acesta de victorii ale AI-ului au fost uitate sau cunoscute doar de cei foarte pasionați. Însă intrarea sa pe marea scenă a artei nu a fost trecută cu vederea. Asta pentru că apariția generatoarelor de artă în mediul digital, precum DALL-E 2 sau Midjourney, a implicat ceva banal: procesul artistic se realizează simplu, introducând un text descriptiv.

Pentru Inteligența Artificială, totul este învățare, care se produce cu așa-numitele training datasets (seturi de date de antrenament). Să luăm, de exemplu, imaginea unei pisici, exemplul preferat al profesorului Tecuceanu.

Dacă vreau să învăț un AI să picteze o pisică, atunci o să încep să o antrenez oferindu-i sute de mii de imagini cu felinele domestice: albe, negre, portocalii, vărgate, pătate, cu coadă, fără coadă, ceacâre și așa mai departe. Astfel, tehnologia învață să catalogheze: „Asta este o pisică”. „La un moment dat, dacă îi dau o nouă imagine, începe să caute pattern-uri (tipare, n.r.), astfel încât să vadă: «OK, ia să văd, se nimerește sau nu?» Și poate să spună: «Imaginea pe care mi-ai dat-o înseamnă pisică în proporție de 90%. Dar AI-ul nu știe ce e pisica, știe doar că imaginea asta are cuvântul ăsta, o catalogheează. Și atunci avem o imagine, adică o matrice, iar ea este pisică”, detaliază matematicianul.

AI-ul poate face asta și cu lucruri mai abstracte, cum ar fi un stil de pictură. Îi oferi ca seturi de date de antrenament sute de mii de picturi impresioniste, pe care le va învăța și altera în matrici ulterior. De pildă, un TikToker pasionat de AI s-a întrebat cum ar arăta raiul pentru Van Gogh. Iar AI-ul i-a răspuns cu imagini inundate de vârtejuri galbene și albastre, culorile preferate ale lui Van Gogh, care se revarsă peste oameni care par că stau și admiră.

@youraiartist Heaven by Van Gogh. #fyp #vincentvangogh #heaven #art ♬ original sound – EX7STENCE™

Când vine vorba ca AI-ul „să picteze”, intră în scenă GAN, adică Generative Adversarial Network sau, pe românește, Rețea Adversară Generativă, o arhitectură de algoritmi, formată din două rețele neurale. Aici, prima rețea îi aduce celei de-a doua o imagine reală a unei pisici, respectiv una generată de ea. Rețeaua 2 le va inspecta și împărți în două categorii: adevărat și fals.

„Când rețeaua 1 reușește să își păcălească controlorul că imaginea generată de ea este reală, se merge mai departe și imaginea se arată utilizatorului”, conchide Tecuceanu. Așadar, vorbim de un joc cu sumă zero.

Omul apreciază mai mult arta făcută de om

Când lumea a început să testeze la scară mare DALL-E 2 și Midjourney, două reacții au fost dominante: cea de entuziasm, respectiv cea de teamă. Prima survine, evident, din gândul la un viitor măreț, în care tehnologia ne va permite lucruri incredibile, pe care astăzi nici nu putem fi capabili să ni le imaginăm.

În trecut, se zicea mereu că punctul limită al AI era zona creativă, unde nu avea să aibă nicio șansă – de aici teama.

„Nu e o cursă între oameni și sistemele artificiale, ci o co-evoluție culturală, dacă putem să o numim așa. Aceste sisteme nu au inspirație sau talent, dar au posibilități de a genera ceva nou din observarea unor configurații în seturile imense de date pe care le procesează”, punctează Constantin Vică, directorul adjunct al Centrului de Etică Aplicată.

Din cele mai vechi timpuri, însă, ideea de artă a fost corelată cu ceva intrinsec uman, ceva doar al nostru, iscat de o paletă largă de sentimente și de momente bruște de revelație. O părere pe care o împărtășesc și mulți cercetători în AI, după cum a descoperit și Cornel Moraru când a participat la o conferință la Politehnică pe o temă legată de acest subiect:

Răspunsul lor era mereu dat în termeni cu valențe expresioniste, că AI nu are emoție, că omul transmite un mesaj emoțional prin artă. Sunt însă artiști care spun că scopul lor nu e să definească un mesaj, ci să lase publicul să găsească el unul. Și atunci nu ar mai ține argumentul ăsta, că arta făcută de om este superioară celei făcute de AI pentru că transmite un mesaj de la artist la spectator”.

În creierele noastre însă, atunci când vedem o operă umană sau una artificială, reacția e aceeași, activează aceleași circuite neuronale, mai explică Moraru, care în prezent urmează studii doctorale în neuroestetică – adică ce se întâmplă în creierul nostru atunci când experimentăm o operă de artă.

Dacă imaginile realizate de aceste generatoare sunt sau nu artă este o discuție îndelungată pentru care criteriile sunt dificil de bătut în cuie. Un lucru a fost însă stabilit de studii: felul în care ne raportăm noi la operele artificiale este în detrimentul AI-ului.

„Sunt studii care arată că dacă pui unui set de subiecți lucrări făcute de AI și de oameni, fără să le spui care sunt care, atunci aprecierile vor fi amestecate, în funcție de gusturile fiecăruia. Dacă le spui care sunt făcute de AI și care de oameni, atunci cele făcute de oameni vor primi aprecieri mai bune. Ceea ce arată că aici e de fapt o prejudecată”, spune lectorul de la UNARTE.

„Inteligența Artificială nu creează, execută”

Constantin Vică este de părere că poți vedea AI-ul ca pe un executant care nu participă însă la ideație. Îi explici ce are de făcut și se apucă de treabă. Iar asta nu este ceva nou, ci o ipostază pe care am întâlnit-o deja:

„Într-un fel, este o relație care există în arta modernă și contemporană de multă vreme: artistul avansează o idee, un cadru de gândire, are un plan și așa mai departe, iar altcineva execută – un muncitor, un artizan, un meșteșugar, un expert. Artistul nu mai este, ca în perioada clasică, să zicem, și cel care pune în formă opera. De ce ar fi AI, în acest caz, diferit de un executant? Doar pentru că are acces la o întreagă bază de date de opere de artă?”.

Înseamnă, deci, că le suntem superiori acestor inteligențe? Doar diferiți, crede lectorul de la Filosofie, care este de părere că faptul că am ajuns în acest punct, în care avem aceste sisteme atât de inteligente, nu arată decât că aveam nevoie de ele. Apelăm la ele pentru că ne cunoaștem limitele cogniției și pentru că ținem să ne realizăm sarcinile, să ne depășim provocările cu rapiditate și eficiență. „Putem să le vedem mai degrabă ca entități complementare, extensii ale noastre în lume”.

Matematicianul Răzvan Tecuceanu rămâne însă cel mai vehement, pentru el lucrurile stau cât se poate de simplu: cei creativi suntem tot noi, pentru că noi îi dăm regulile, noi îi spunem ce să facă AI-ului. De aceea, îl vede „ca pe o unealtă prin care descoperim lucruri pe baza a ceea ce am definit noi”.

Cu ce rămâne omul? Cu sentimentul

Deși AI-ul creează deja niște opere uluitoare, îi lipsește capacitatea de a avea idei. Și chiar dacă poate părea banal, lipsa sentimentelor contează în această discuție. Datorită lor, un artist își poate configura traiectoria într-un anumit fel, iar oamenii pot să fie fascinați de operă în sine, dar și intrigați de anumite elemente. Iar aceste elemente se leagă de multe ori de biografia artistului, de momente din viața lui, mai insignifiante sau mai importante.

Felul în care artistul uman învață și își exersează talentul pare că este diferit, în proces, de ce face un sistem de AI. În cazul artistului uman sunt tot felul de mișcări ale psihicului, de îndoieli, de repetiții și eșecuri, și așa mai departe. Adesea, chinul creației e și dialogic. Nu la fel putem spune despre AI. Care merge drept la țintă, generează noua imagine fără nicio reflectivitate și fără niciun angajament”, spune Constantin Vică.

Ne plac anumiți pictori pentru că un detaliu din produsele lor trezește ceva în noi, rezonează cu noi, ceea ce ne face să mergem mai departe, să căutăm detalii despre viețile lor, despre relațiile dintre ei, despre cum au învățat unii de la ceilalți. Ne plac și pentru că anumite episoade din viețile noastre seamănă cu ale lor și atunci ne regăsim acolo, sau pentru că ne uimește anduranța lor poate la suferință, așa cum este cazul pictoriței mexicane Fridei Kahlo. Avem în artă întrețesută o întreagă poezie despre ce ne face oameni, despre ce sentimente și stări putem trezi unii în ceilalți.

AI-ul are limite: sistemul nu știe, nu are înțelegerea a ceea ce face, nu e auto-reflexiv. Și inteligența umană are limite, desigur. La fel și sensibilitatea. Tendința de a merge cât mai aproape de limite, pentru oameni, e probabil o sursă de creativitate. Acest efort de a tinde spre limită e doar uman”, punctează Constantin Vică.

frida kahlo
Tablou pictat de artista mexicană Frida Kahlo / foto: Profimedia

Nimic nu e gratis. Inteligența Artificială are prețul ei

Deși receptăm, deci, arta AI și pe cea făcută de om în același fel, deși în creierul nostru se activează aceleași zone, totuși, pentru omul modern a ajuns să conteze și povestea artistului din spate, culisele care au dus la acele imagini. Am integrat digitalul și tehnologia în sens larg în viețile noastre, dar suntem și avizi după detaliile unei narațiuni mai complexe. Chiar și acest articol este dovada acestui lucru: vrem să știm cum funcționează ceva ce ne schimbă viețile și cum privim aceste schimbări de paradigmă, vrem să vedem cum se integrează astfel de revoluții tehnologice în narațiunile vieților noastre.

Cred că AI nu va putea înlocui niciodată creativitatea umană. Știu că sună foarte romantic și cheesy, dar chiar cred asta. AI-ul este hărnit cu imagini create de om, nu știe cum să creeze ceva nou, nu are liberul arbitru de a genera ceva fără un îndemn, nu devine nostalgic când se plimbă prin ploaie într-o zi rece de noiembrie. Într-adevăr, mă mișcă și mă uimește ceea ce văd într-o imagine creată de Midjourney prin intermediul mesajelor de pe un canal de Discord, dar în cele din urmă, AI nu ar fi existat dacă nu ar fi fost precedat de munca artiștilor”, concluzionează Elena Gavriloaie.

Între timp, generatoarele de artă AI continuă să se perfecționeze, folosind în acest scop chiar fascinația noastră față de noutatea lor. Fiecare text și fiecare imagine generată pe ele sunt salvate, atenționează Tecuceanu, iar apoi folosite mai departe pentru antrenamentul continuu al AI-ului. „Nimic nu este gratis, este vorba de date aici, iar datele sunt cele mai valoroase resurse”, spune el.

Altfel, nu avem încă motive întemeiate să ne speriem de evoluția AI, și nici artiștii. Există o revoluție în desfășurare, dar pare că noi rămânem conducătorii, noi dirijăm direcțiile și venim cu noi idei. Ne aflăm într-un stadiu de acomodare, de acceptare a acestei revoluții, după cum spune Constantin Vică:

Aș zice că revoluția AI a început demult. Încă din anii 60 ai secolului trecut, se vorbea despre «anxietatea automatizării», acum doar reluăm. Agitația de azi e doar în planul discursurilor mediatice. Automatizarea se petrece, dar apar și noi oportunități. Chiar și pentru artiști”.

Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Dana Mischie

    Și-a început drumul în presă în facultate, scriind recenzii de filme și cărți pentru un blog cultural. Apoi, la master, s-a angajat la ziarul Adevărul, unde a fost pe rând redactor, reporter și apoi editor. Aici, a realizat interviuri, analize și reportaje despre personalități culturale, fenomene sociale, subiecte medicale și despre digitalizare.


Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc