DOCUMENTAR PANORAMA & MCKINSEY

Efectele lipsei de lideri autentici în România, o țară de descurcăreți conduși după asemănarea lor

Computer Hope Guy
Proiecție pe Palatul Parlamentului, în timpul evenimentului IMAPP Bucharest 2021. Foto: Ștefan Constantin/Inquam.

După Revoluție, la conducerea României s-au perindat două tipuri de lideri: populiști sau elitiști. Lipsa lor de viziune s-a văzut în ultimii ani mai clar ca oricând. România nu a mai avut un proiect serios de țară de la aderarea la UE și NATO. 

În cei 32 de ani de democrație, România a avut, adunat, mai puțin de un deceniu care să nu se suprapună cu o perioadă de criză economică acută. Panorama a inventariat și analizat toate aceste crize în documentarul „De ce trăim de azi pe mâine. Complicata istorie a relației românilor cu banii”, realizat în parteneriat cu McKinsey România. 

Lipsa de leadership autentic este o cauză pentru multe dintre aceste crize. Consecințele acestui vid de viziune și direcție au devenit vizibile și pentru o parte tot mai însemnată a populației, în ultimii ani. Pe fondul unei perioade de acalmie și bunăstare economică, a devenit tot mai evident că leadership-ul României nu are nici măcar intenția de a face pasul înainte. Nu a existat un proiect de țară sau măcar un cadru formal de discuție în acest sens.

Creșterea economică n-a adus și viziune

După criza mondială din 2008-2012, economia românească a intrat pe o pantă ascendentă. Creșterea spectaculoasă a Produsului Intern Brut ne-a permis, periodic, să ne fălim cu titluri bombastice precum „Tigrul Europei”. Avansul, însă, nu a fost unul sănătos. Actuala criză iminentă la nivel global a prins România pe fondul unui risc serios de supraîncălzire economică, adică o creștere nesustenabilă, bazată pe îndatorare publică și deficit bugetar.

Totuși, rezultatele economice din ultimii ani au fost categorice. Înainte de pandemie, România se afla în cel mai bun context economic și social din istoria sa. Toți indicatorii relevanți arătau că nivelul de trai a crescut într-un ritm fără precedent. A fost cea mai lungă perioadă în care economia românească nu s-a confruntat cu nicio criză stringentă. 

La adăpostul acestor ani liniștiți, pentru o parte tot mai însemnată a populației a devenit evident faptul că România nu a mai avut un proiect serios de țară, după aderarea la Uniunea Europeană și NATO. 

„În România nu a existat leadership relevant în toți acești ani după Revoluție. Sunt foarte mulți ani irosiți. De fiecare dată când am ales altceva, părea că în sfârșit vine liderul relevant și pe parcurs s-a dovedit că acest lider relevant avea propria agendă. Dacă tu urmezi propria agendă, înseamnă că nu ai o agendă pentru oameni. Agenda de a aduce oamenii într-o anumită direcție, nu de a te duce pe tine în direcția de la punctul A la punctul B. Pentru că ești învestit în acea poziție de încredere, de către oamenii aceștia care te-au ales pentru ei, nu te-au ales pentru tine”, explică Adina Vlad, managing partner Unlock Media Research, compania de cercetare care a realizat studiul McKinsey pentru documentarul „De ce trăim de azi pe mâine. Complicata istorie a relației românilor cu banii”, realizat de Panorama în parteneriat cu McKinsey.
Adina Vlad, managing partner Unlock Media Research
Adina Vlad, managing partner Unlock Media Research.

Cele două tipuri de lideri români

„În România, în toți acești ani, nu au existat decât două tipuri de lideri – liderii populiști, care au manipulat oamenii spre a părea că sunt acolo în serviciul lor, care au fost investiți cu încredere și apoi și au urmat propria agendă. Și liderii elitiști, aroganți, care și-au urmat într-un fel tot propria agendă, de a demonstra că ei sunt mai deștepți decât ceilalți și nu de a-și folosi inteligența și educația în a-i ajuta pe oameni să intre în proiectul lor de țară și să ajungă cu oamenii undeva”, continuă aceasta. 

În paralel cu această lipsă de leadership, populația a fost martora unui fenomen nemaîntâlnit în celelalte țări care au făcut trecerea de la regimul comunist la democrație: disoluția autorității statului încă din primii ani de libertate. 

„Un element specific societății românești post ‘90 este disoluția autorității statului: în foarte multe evenimente sociale și economice, începând cu Caritas, trecând prin bula imobiliară din anii 2000 și cu francul elvețian, toate IFN-urile, acele fonduri de investiții care au dat faliment și așa mai departe, inclusiv ce se întâmplă acum cu crypto”, explică psihoterapeutul Eugen Hriscu. 

Eugen Hriscu, psihiatru specializat în adicții, directorul medical al clinicii Aliat
Eugen Hriscu, psihiatru.
„Avem o absență completă a unei capacități de reglementare și de impunere a unor reguli de către statul român. Și asta se vede peste tot, în felul în care nu se respectă nicio lege privind spațiul public, parcări, în construcții. Faptul că nu avem nicio reglementare, în continuare, asupra publicității stradale indică această disoluție a autorității statului care este incapabil să impună niște reguli pe care să reușim să le respectăm cu toții. Asta conduce la un fel de regim de concurență extrem de dură, în care actorii cei mai puternici își impun agenda. Statul român este slab și un stat slab nu reușește să îi ajute pe cetățenii slabi. Un stat slab întotdeauna va fi în avantajul și spre prosperitatea celor bogați și puternici”, continuă Eugen Hriscu.

Prima dezbatere socială, pe care o numim acum Fenomenul Piața Universitățiisau „Golaniada”, a fost tranșată cu bâta – la propriu. Atunci, acea parte a societății care nu era de acord cu politicile Frontului Salvării Naționale și care contesta liderii răsăriți din primele rânduri ale Partidului Comunist Român a fost împrăștiată din Piața Universității, unde protesta pașnic, de către minerii chemați de Ion Iliescu și colegii săi din FSN.

Mineriadele au marcat primul deceniu de democrație și violență al României. În mare măsură, acestea au fost responsabile și pentru lipsa investițiilor străine în economia românească post-decembristă. 

Un prim efect economic: evaziunea fiscală

Iar lipsa acestei busole esențiale nu are doar efecte vagi, ci produce consecințe cuantificabile. În primii ani de democrație, condițiile economice din România erau dezastruoase. Inflația a explodat, deși prețurile încă erau stabilite de autorități, prin decret. În realitate, totul era de câteva ori mai scump decât prețurile afișate la „mercurial”, la intrarea în piață. La finalul lui 1990, Produsul Intern Brut scăzuse cu 10% față de 1989.

În primii cinci ani de capitalism, toate aceste decalaje s-au accentuat. Inflația a ajuns la 300%. Evaziunea fiscală era uriașă. Specialiștii estimează că jumătate dintre banii care circulau la acel moment în România erau „negri”. În paralel, populația se îngrămădea să depună bani în scheme piramidale precum Caritas, Delphin, SAFI și FNI.

„Cred că evaziunea fiscală a fost și peste 40-50%. Într-un fel nici nu cred că este anormal, pentru că au fost ani de supraviețuire și oamenii căutau soluții de supraviețuire, fără să se gândească ‘domne, eu trebuie să plătesc impozite la chestia asta’. Nici nu se gândea cineva la așa ceva. Nu-și făceau vreo problemă. Erau pur și simplu momente de supraviețuire și autoritățile nu aveau nici instrumente ca să controleze toată această nebunie. Nu aveau nici autoritatea să o facă, pentru că nu știu cine își amintește, dar în anii ‘90, la început, tot ce însemna autoritate era contestat aproape automat. Poliția nu mai era pe străzi, fiindcă nimeni nu voia să mai asculte și să mai vadă polițiști. Nu putea un polițist să oprească pe cineva că a încălcat regulile de circulație, pentru că există exista riscul unei revolte imediate. Toți trecătorii se aliniau cu cel care era oprit. Autoritatea a fost mult scăzută în momentul ăla. Și atunci, autoritățile au trebuit să fie tolerante, mult mai tolerante”, își amintește economistul Aurelian Dochia.
Aurelian Dochia
Aurelian Dochia, economist.

„Exista tot timpul o obligație de a plăti impozite și taxe. Nu e îndoială. Dar mulți dintre acești întreprinzători inițiali nu cred că aveau vreo idee de impozite și taxe, că trebuie să plătească sau că trebuie să raporteze. Cred că după ‘93 au început să se mai tempereze lucrurile. După ‘96, a existat și o presiune mai mare din partea autorităților să pună ordine în piață, iar după 2000 cred că s-a cam făcut lumină. Asta nu înseamnă că nu avem încă o economie informală de dimensiuni mari. Este încă printre cele mai mari din Europa. Dacă în Austria se estimează că economia informală e undeva la 10% din Produsul Intern Brut, în țări precum România sau Bulgaria suntem spre 30%”, mai spune Dochia.

Piața încă mai caută lideri

Astăzi, societatea românească dă semne că este pregătită să renunțe la aceste mecanisme de supraviețuire, moștenite din comunism și șlefuite în anii de „democrație originală”.

„Încetul cu încetul, foarte lent, scăpăm în societatea românească de o problema gravă, și anume lipsa de respect pentru reguli. Într-o societate în care ai resursele limitate și nu e mâncare pentru toată lumea, trebuie să fii naiv să respecți regulile. Cine se bagă primul în față la coadă mănâncă, cine respectă regulile și stă liniștit în spate, nu. Asta se vede în trafic. Sunt oameni care știu, au instinctul sau reflexul ăsta: ‘trebuie să mă bag în față, trebuie să fiu primul. Nu e timp, nu sunt destule resurse pentru toată lumea, ordinea e iluzorie’. Este o nervozitate care este rezultatul unei traume și care, într-adevăr, vine după generații și generații de suferință foarte mare”, explică sociologul Barbu Mateescu.
Barbu Mateescu, sociolog
Barbu Mateescu, sociolog.

„Sunt niște mecanisme formate și în comunism, când toată lumea trebuia să se descurce. Toată lumea voia să facă rost de ceva. Și oamenii căpătau o încredere foarte mare din aceste victorii în a obține resurse alimentare, lucruri de genul ăsta. Fotbalistul Rică Răducanu ajunsese să joace la un moment dat la Avicola Crevedia și fusese prins la un moment dat că scotea puii din întreprindere și omul către paznic spune: hai că ne înțelegem, tu portar, eu portar! Cam așa. Și cred că foarte multă lume a pășit cu multă încredere în antrepriză, pe ideea că ‘eu am să mă descurc în anii crunți ai comunismului și voi reuși să mă descurc și acum’”

Totuși, chiar și în acei ani de tranziție haotică, liderii români au intuit nevoia populației de a avea o direcție. Declarația de la Snagov, prin care toate formațiunile politice de la acea vreme își parafau sprijinul pentru parcursul pro-european al României, a fost semnată în 1995, un an cu mari probleme economice.

Și atunci erau „incendii de stins”, însă importanța unei direcții prioritare, deasupra tuturor crizelor, nu era ignorată sau contestată. Inclusiv liderul extremist Corneliu Vadim Tudor a semnat Declarația, în ciuda discursului izolaționist și autoritarist al Partidului România Mare. În mare parte, politicienii au susținut această direcție doar din cauza dorinței uriașe care se manifesta la nivelul populației. Astăzi, un astfel de consens pentru un proiect de țară pare utopic, în ciuda faptului că societatea cere tot mai apăsat un astfel de proiect.

„Un lider trebuie să le aibă pe amândouă: să aibă morală, agendă pentru oameni, și empatie, să știe să comunice. Degeaba ești deștept dacă nu știi să vorbești cu oamenii despre asta. Degeaba ai o idee bună dacă nu știi să o transmiți. Pentru că de unul singur-cuc, acolo sus, nu ai cum să miști oamenii. Și sunt foarte multe idei bune irosite. Știu că ascultam la un moment dat pe cineva care spunea că drama intelectualilor români sau a elitei din România este aceea că fiecare dintre oamenii inteligenți și educați din România are această durere a nerecunoașterii, a lipsei de recunoaștere a inteligenței lui. Și atunci apare duhul ăla rău care spune că trebuie demontez cât de deștept este celălalt. Și nu ăsta este scopul. În momentul în care ești înzestrat cu această educație și această inteligență ar trebui, dimpotrivă, să pui toate aceste lucruri la comun cu alți oameni la fel și să aveți un proiect comun pentru ceilalți, pentru oameni”, spune Adina Vlad.

Până la apariția unor astfel de lideri pe scena politică și care să mai ajungă și în poziții de decizie ale statului, România mai are de așteptat.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Elena Dumitru

    Elena lucrează în presă de 12 ani, de-a lungul cărora a acoperit două mari domenii: jurnalismul economic și cel de investigație. A început la ziarul „Adevărul”, iar din 2014 s-a alăturat platformei de investigații RISE Project, unde a făcut parte din echipa de jurnaliști care au lucrat la seria #PanamaPapers.


Urmărește firul poveștii
Urmărește subiectul

Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc