ANTREPRENOR ÎN ROMÂNIA

Luciditatea Aureliei Vișinescu

Video: Alex Varninschi

Aurelia Vișinescu nu s-a temut niciodată că n-o să reușească să facă un vin de calitate în România. Nu s-a speriat nici măcar în primii ani de antreprenoriat, când era one-woman show și nu avea bani să plătească factura la curent. A insistat să facă totul de una singură și rezultatele au lăsat de dorit. A făcut un pas în spate, a înțeles ce a greșit și a reparat rapid. Drumul către succes era doar puțin mai lung, nicidecum imposibil. De-atunci, n-a mai avut vreun an fără profit și rămâne unul dintre cei mai cunoscuți producători de vin din România. Chiar și în pandemie, afacerile ei au crescut. Nu mai este singură sau începătoare, dar tot cu mânecile suflecate în vie o găsim. De acolo își vede business-ul și industria în ansamblu cu aceeași luciditate aproape matematică. 

Ziua Aureliei Vișinescu (51 de ani) a început la 3 dimineața și oenologul știe cum a evoluat temperatura la fiecare jumătate de oră de-atunci. Lucrătorii din podgoria de la Domeniile Săhăteni sunt concentrați, obosiți și atenți să nu se împiedice de o echipă de jurnaliști ușor intruzivi. E prima zi din campania de recoltare din 2021. Jurnaliștii Panorama au vizitat Domeniile Săhăteni în septembrie 2021. 

Pe parcusul întregii zile, pe Aurelia Vișinescu n-am văzut-o de două ori în același loc. Iese din laborator, face slalom printre cuvele din care curg strugurii în presă și urcă pe scări industriale până sus, în vârful tancurilor uriașe din oțel inoxidabil unde intră suc și iese vin. Pentru priveliște uiți frica de înălțime: sute de hectare panoramice acoperite cu linii simetrice de vie verde. 

Lumina bate altfel aici. Nu suntem chiar sub soarele Toscanei, dar pe dealuri se vede un conac boieresc și-n via Domeniilor Săhăteni se înalță o cruce de piatră de câteva sute de ani. Fără case, doar podgorii. Drumurile sunt mai mult pietriș și ridică praf în zare – poezie pentru vizitatori, deranj pentru cei care lucrează aici. Toate se așează ca într-un ciorchine de-a lungul singurei șosele asfaltate (recent), pe care se merge pe-un singur fir. De-o parte e Prahova, pe partea Domeniilor Săhăteni e Buzăul. O încântare să faci afaceri și să ai de completat acte tocmai pe această bucată de graniță administrativă. 

Dar pământul de aici compensează orice neajuns. Argila îl face galben-roșiatic și bogat în oxizi de fier, care dau strugurelui culoare intensă, aciditate medie și concentrație optimă de zahăr. Calcarul îl face poros, încât rădăcinile să respire. Altitudinea (între 300 și 500 de metri) și pantele, că doar suntem în regiunea numită Dealu Mare, fac ca apa să rămână în sol câtă trebuie și cât trebuie. Putem, mai departe, să recunoaștem împreună că, în Dealu Mare, cernoziomurile pseudorendzinice carbonatice au șansa nesperată de a se întâlni cu cernoziomurile cambice erodate. Sau putem face ca francezii, care au hotărât acum câteva sute de ani că, în cazul vinului, tot acest echilibru fin între geografie, geologie, chimie, climă și limba latină să se numească terroir

Oricât s-ar asemăna cu terre (franțuzescul pentru teren), terroir înseamnă mai mult. Și nu-i o problemă de dicționar bilingv. E mai degrabă de tradus un concept în cuvinte. Terroir înseamnă și caracter, și amprentă și cam toți ceilalți factori care dau fenotipul unei recolte. Asocierea unui vin cu regiunea în care este produs nu-i doar o chestiune de brand. E un manual tehnic: știi că vinul va avea anumite caracteristici pentru că vine de acolo. 

Vița de vie acoperă zona Dealu Mare de cel puțin 700 de ani. Este considerată cea mai bună regiune pentru vinificație de calitate din România. 

Vinul e viu

La Domeniile Săhăteni, crama Aureliei Vișinescu, se culeg astăzi strugurii Pinot Gris. E devreme pentru ei, dar strugurii sunt exact cum trebuie (a fost un an cald, cu suficientă ploaie), iar valul rece din a doua săptămână de septembrie permite recoltarea. 

Vinul alb se presează pe răcoare și apoi, în tancuri, nu trebuie să depășească 14-16 grade, în funcție de soi. Unele vinuri roșii suportă până la 29 de grade, altele nu trebuie să treacă de 22 de grade orice ar fi. Vinul e viu și orice abatere se va simți în pahar. Bine, nu de către orice consumator. Dar Aurelia Vișinescu va simți. Lipsa de grijă față de produs este, poate, singurul lucru care o deranjează mai tare decât Cola în paharul cu vin roșu. 

„Dormim lângă vie, cum se spune. Ne învârtim în această perioadă în jurul strugurilor. Pentru că-i așteptăm să ajungă exact în momentul în care trebuie recoltați pentru a obține un vin așa cum ne imaginăm și așa cum ne dorim. Momentul optim de recoltare depinde de ceea ce dorești să faci. Dacă vrei să faci un vin cu zahăr rezidual poți să recoltezi și peste două săptămâni din momentul acesta. Dacă vrei să faci un vin Pinot Gris, cum am recoltat noi astăzi, care să fie modern, fructuos, crocant, trebuie să fii foarte atent să-l recoltezi exact în punctul în care trebuie. Mai târziu începe să-și piardă din calități, se acumulează prea mult zahăr, scade aciditatea totală și nu mai este ce trebuie.”

Pinot Gris-ul intrat astăzi în producție va ieși peste aproximativ șase săptămâni de pe porțile fostei Întreprinderi Agricole de Stat (IAS Săhăteni) readusă la viață în 2006, sub forma Domeniilor Săhăteni. Va merge până în Olanda, unde Aurelia Vișinescu exportă de ani buni. 

A fost greu s-o convingem să ne primească în timpul campaniei de recoltare. „Să nu mă înțelegeți greșit, dar eu nu pot să las produsul ca să stau la discuții, nici măcar nu vreau să mă deconectez pe perioada campaniei”, spune aproape stânjenită. Nu apucăm să vorbim o jumătate de oră până când e nevoie de ea în producție. Alina, inginerul chimist, vine și-i varsă în palme un pumn de boască. ”Încercăm un program nou de presare”, se scuză ambele. „Mergem pe ăsta de acum”, decide Aurelia, iar Alina se întoarce în laborator.  

Nimeni nu știe cât va dura campania de recoltare anul acesta. Strugurii sunt testați și analizați în momente diferite ale zilei. Se și gustă, dar verdictele se dau întotdeauna din eprubete și aparate care măsoară, printre altele, aciditatea și zahărul din boabă. De fiecare soi depinde cel puțin un vin, iar momentul optim de recoltare e imposibil de anticipat. Dacă nu este cules când trebuie, „riști să nu maximizezi ce-ți poate da soiul, pământul și anul”. 

Suflet si chimie

Produsul are ”suflet” chiar în nume, dar în spatele lui stau multe cifre, chimie și analiză. Anima, cel mai cunoscut și vândut vin al Aureliei Vișinescu, este și mărturia primului ei succes, cu el a plătit primele facturi. Acum, o jumătate de milion de sticle de vin sunt imprimate anual cu numele ei. Profitul înregistrat în 2020 a sărit de 780 de mii de euro, în creștere cu 35% față de 2019. Iar asta într-un an în care consumul mondial de vin a scăzut cu 3%. 

N-a fost însă mereu așa. Primii ani de antreprenoriat au fost cei mai grei, mai grei decât pandemia. 

Reinventarea a însemnat, însă, tăria de a recunoaște greșeala și de a înțelege nevoia de a schimba. „Asta este o problemă mare a antreprenorilor. Ideea este să-ți recunoști greșeala, să vezi, să analizezi, să înțelegi unde ai greșit și să vezi ce poți să faci. Pentru că, dacă persiști în acea greșeală, nu faci decât să acumulezi niște cheltuieli trăgând o piatră de moară după tine”. Primul vin pe care l-a facut după acel eșec a fost Anima. 

”Nu”

Septembrie 2021 marchează recolta cu numărul 28 pentru Aurelia. La care se adaugă încă trei campanii de recoltare în emisfera sudică – Australia și Africa de Sud. N-a lucrat niciodată în alt domeniu, iar asta îi dă lejeritatea și siguranța de sine a omului care cunoaște industria. Știe piața, știe consumatorul, a știut de la început că va produce un vin bun și că va avea succes. S-a încăpățânat să nu renunțe, chiar dacă primii ani nu i-au confirmat așteptările. Nu suportă nici măcar să audă până la capăt întrebarea-clișeu „Dar nu v-ați temut vreodată că nu o să…”.

„Eu nu. Niciodată. Au fost în jurul meu voci care nu mi-au dat prea multe șanse și știam asta. Au fost niște ani care nu mi-au fost ușori deloc, dar nu. N-am crezut niciodată că nu voi reuși. Nu”.

Cum să renunțe după prima lovitură la un loc pentru care a trebuit să se zbată mai mult decât ceilalți? În 1993 era în ultimul an la Facultatea de Agronomie și Științe Agricole din București, specializată în oenologie, și un coleg i-a povestit că fusese la un interviu pentru un loc de muncă. Se căutau absolvenți în domeniu, dar firma ceruse „băieți”. 

Dar era doar primul moment dintr-o viață lungă de mirare față de interesul unei femei pentru o industrie predominant masculină.  

Tocuri și cizme de cauciuc

După alte câteva zile de concursuri și testări, Aurelia Vișinescu a obținut job-ul. Dintre toți băieții.

Când privești în urmă, mai ales după ce ai confirmat în fața celor care n-au crezut în tine, situațiile tind să pară uneori mai blânde. Sau devenim noi mai blânzi, de la adăpostul succesului. Da, încă e o industrie dominată de bărbați, dar numărul femeilor din vinificație a crescut. E îmbucurător, spune Aurelia Vișinescu. Totuși, decalajul este mai pregnant în România: „Când am aflat că peste jumătate din oenologii din Napa Valley sunt femei, am fost șocată”. 

Spune cu seninătate că nu s-a simțit niciodată discriminată sau privită de sus, ba chiar crede că i-a fost mai ușor să-și pornească business-ul ca femeie.

„Am fost mai interesantă pentru public, mai ales când am scos primul vin semnat de mine”.

Dar apoi devine evident că sprâncenele ridicate au urmărit-o dincolo de acel birou din 1993, în care a dat primul interviu. Apropiații ei încă se înfurie când își amintesc de felul în care a fost Aurelia tratată în anumite situații, doar pentru că este femeie. Pe ea, însă, nu doar că nu au marcat-o momentele, ci mai degrabă le-a înlăturat complet din povestea ei. N-au afectat-o, n-au descurajat-o, ce rost mai are să vorbim despre ele?

A îmbrățișat contrastul. Încă umblă în cizme de cauciuc, așa cum o avertizau toți în facultate. S-a asigurat însă că-și păstrează și tocurile, ba chiar le-a înlocuit cu unele de designer, cu care se înarmează ori de câte ori participă la evenimente ca antreprenor sau expert oenolog. 

Cine s-ar fi gandit la antreprenoriat?

Vinexport a fost unul dintre primii mari jucători din industria vinului după Revoluție. Practic, a preluat tot ce însemna comerț exterior în acest domeniu. În anii ‘90, peste 95% din exporturile de vin românesc se făceau prin Vinexport. 

Aurelia Vișinescu a avut astfel ocazia să călătorească în străinătate în acei ani în care societatea abia se dezmeticea. Lucra cu clienți internaționali, într-un birou cu calculatoare și sală de protocol cu tablouri scumpe pe pereți. Deja depășise orice vis pe care o tânără crescută în comunism, fără vreo noțiune de antreprenoriat, putea să-l aibă. 

„În facultate am vizitat o fabrică de Cico. Și mi s-a părut atât de tare ce fac fetele în laborator încât mi-am zis în gând: «Ce tare ar fi să ajung și eu să lucrez aici!»”.

De la Vinexport a plecat la începutul anilor 2000, când s-a angajat la alt jucător important din piață, Halewood. Acolo a urcat până la funcția de director de producție. Diploma de oenolog o avea din facultate, primii ani în câmpul muncii îi asiguraseră experiența în producția directă, în vinificație, precum și exercițiul de a lucra cu parteneri străini. Au urmat apoi anii în care s-a concentrat pe tot ce înseamnă management și administrarea unei afaceri, la Halewood. Avea un job bine plătit și o viață mai bună decât și-o imaginase. 

Totuși, peste șase ani se întorcea la Săhăteni, acolo unde trăise prima campanie de recoltare, la 23 de ani. Acum era antreprenor. Praful și noroiul le cunoștea deja și nu o speriau. Dimpotrivă, abia dupa ce a văzut aceste părți din industrie, când era începătoare, a ales ca viața ei profesională să se concentreze pe producția de vin și să nu se rezume la oenologie, laborator sau relațiile cu partenerii comerciali.

Ceea ce o speria însă era antreprenoriatul. În 2006, noțiunea de business propriu încă îi era îndepărtată, dar cumnatul ei, canadian, nu înțelegea ezitările. În afară erau peste tot oenologi cu propriul business, iar Aurelia era supraspecializată – știa vinificație, piața autohtonă și cea internațională, învățase și management. Dar moștenirea comunistă persista. ”Imaginați-vă, noi am crescut foarte mult în întunecime, să spun așa, nu aveam habar de nimic din ce înseamnă antreprenoriatul. Nu m-am gândit niciodată până atunci să-mi deschid propriul business”, spune acum. Cumnatul canadian a împins-o de la spate și i-a devenit asociat în firmă. Afacerea este deținută și astăzi de amândoi. 

Echilibru

Dacă ar fi să estimeze cum își împarte timpul, ar spune că jumătate merge în producție, jumătate în administrarea business-ului. „Pentru că partea economică este foarte importantă. Partea economică, comercială este de fapt cea mai importantă. Absolut”. Dar în partea de vinificație este pasiunea. 

„Ajungând în această parte de producție, cu toate cele - cizme de cauciuc, pe vremea aceea începeam culesul când erau cinci grade afară, cu șube și mănuși - atunci am spus că nu vreau să fac oenologie, vreau să fac vin. Vinul cred că e puțin magic, odată ce-l atingi îți dai seama că e altceva. Nu este o meserie plictisitoare. Este și enervantă, evident. Când muncești un an și nu-ți iese cum trebuie, te enervezi și te superi. Sau când un vin nu evoluează așa cum ai estimat sau cum îți faci planurile în campanie și nu se întâmplă nimic din ce ai anticipat.”

Și cam toată echipa din jurul cramei Domeniile Săhăteni este împărțită între mai multe ramuri ale afacerii. Sunt puțini, sub 30 de oameni cu tot cu birourile de la București, așa că toată lumea trebuie să știe să facă mai multe. Într-o zi se recoltează, în alta se îmbuteliază, apoi e o degustare la București. 

A văzut multe produse calitative care au eșuat pe mâna unor antreprenori fără experiență. Și, invers, multe produse slabe promovate drept „premium”. Extremele sunt tot mai comode pe zi ce trece, chiar și într-o industrie veche de mii de ani. Să pui însă valoarea corectă pe munca ta devine un echilibru dificil, mai ales într-o piață inundată de falsuri, superficialitate și scurtături. În plus, consumatorul român e conservator. Și să nu uităm că nivelul de trai scăzut din România face ca produsele mass-market să domine piața. Totuși, lucrurile se schimbă. La sfârșitul anului trecut, în România erau înregistrate mai bine de 250 de crame individuale, mai multe ca oricând. 

Către vârf, prin Dealu Mare

Nici în „Epoca de Aur” IAS Săhăteni n-a cunoscut atâta forfotă precum azi. Dincolo de producția care se ridică spre 375 de mii de litri de vin, obiectivul Aureliei Vișinescu este altul. Unul pe termen lung, care nu este individual: crearea unui vin premium, recunoscut ca atare și pe piețele de export. Asta ar răspunde, de fapt, unui fenomen observat și de consumatori: 

cu toată tradiția și tot potențialul, industria autohtonă de vinificație nu are încă vedete recunoscute peste hotare, nici nume în topurile și anuarele de specialitate. 

Totul e relativ, într-o oarecare măsură și gustul, dar producătorii din Dealu Mare s-au hotărât să înlăture cât pot de mult din problemele auxiliare care împiedică vinul bun românesc să treacă peste hotare. S-au reunit într-o asociație și se promovează împreună, participă la târguri și prezentări internaționale. Cumva, este unul dintre puținele domenii din agricultura românească în care producătorii au reușit să treacă peste spaimele din trecut și să lucreze împreună. 

„Au început să mai dispară aceste bariere, am mai spart din aceste ziduri și continuăm să strângem rândurile. Ideea este că oamenii au înțeles că împreună suntem mai puternici, că putem construi ceva mult mai frumos împreună. Și ceea ce ne dorim cel mai mult este să reușim să punem Dealu Mare pe harta vinurilor de mare calitate din lume. Să reușim să producem niște super vinuri, care să fie recunoscute la nivel mondial. Asta este motivația finală, pe termen lung, desigur.”

Asociația reunește acum 14 producători, ale căror vii se întind pe 1.500 de hectare în Dealu Mare. Nu este cea mai mare zonă viticolă din România, dar produce vinurile care obțin cele mai multe premii. Producția totală de aici se ridică la 8,5 milioane de litri de vin.  

Mai multe despre piața românească de vin și poziția pe care o ocupă vinurile românești în clasamentele internaționale, citește aici. 


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc