Toți ochii pe Marea Neagră. Ce fac SUA și România în fața Rusiei

Marea Neagră a devenit, negru pe alb, o regiune de interes strategic pentru NATO, după ce aliații au decis, la summitul de la Madrid, să își rescrie conceptul strategic și să definească Rusia drept principala amenințare a Alianței. Cu războiul declanșat de Rusia în Ucraina la graniță, România este în mod natural parte a acestei ecuații, într-o regiune în care NATO se va concentra acum, mai mult decât a făcut-o vreodată, să consolideze apărarea Flancului Estic, dar și să ajute Ucraina să țină piept agresiunii rusești.

În lipsa unor capabilități militare proprii suficiente, România se bazează pe sprijinul aliaților și în special al SUA. Totuși, în spiritul expresiei americane „pull your own weight” (a-ți susține propria greutate), se pune și întrebarea ce face România singură pentru a-și juca rolul la Marea Neagră și a sprijini Ucraina în război, așa cum o fac cei mai mulți aliați NATO.

Julianne Smith, ambasadoarea SUA la NATO, a vorbit la București despre aceste lucruri, venind în România la doar două săptămâni după summitul de la Madrid și chiar la ceas aniversar pentru cei 25 de ani de parteneriat strategic al SUA cu România.

Mai multe forțe americane în apărarea României, la Marea Neagră

Accentul pus de NATO pe Marea Neagră nu este tocmai o schimbare de paradigmă. Alianța va continua să facă practic ceea ce făcea și până acum, însă cu o intensitate și cu forțe sporite, drept răspuns la războiul declanșat de Rusia în regiune. Julianne Smith spune că oficialii americani au colaborat strâns cu cei români, pentru a stabili „cât mai exact cuvintele folosite în conceptul strategic”, nu doar referitor la Marea Neagră, dar mai ales la Rusia și China.

„Este un lucru nou și este important ca Alianța nu doar să sublinieze agresiunea Rusiei în Ucraina, ci să și înceapă să se concentreze pe zone specifice, așa cum este Marea Neagră, unde Alianța intenționează să mute mai multe elemente de apărare, să facă mai multe exerciții și antrenamente, să facă mai multe vizite de nivel înalt. Semnalul este că NATO este foarte conștientă de provocările de ordin terestru, aerian, naval, de pe toate fronturile, și reacționează în consecință”, a explicat Julianne Smith la București, în cadrul unei întâlniri cu presa.

În prezent, în România se află în jur de 3.000 de militari americani, după estimările lui Smith. În viitorul apropiat, numărul lor va crește. „SUA vor adăuga încă o brigadă (BCT, brigade combat team) cu comandamentul în România, iar aceste forțe se vor roti la intervale regulate. Alți aliați au venit cu angajamente similare, pentru alte zone. Am decis, la nivel de Alianță, că trebuie să evoluăm de la cele opt batalioane din Europa de Est, la brigăzi scalabile în toate aceste locații, care trebuie să fie credibile în luptă”, a mai spus Smith.

Pe lângă forțele americane dislocate în România, pe Flancul de Est, NATO a stabilit sporirea forțelor „de reacție rapidă”, adică acelea care trebuie să fie pregătite în orice moment să intervină, în cazul unui atac asupra unui stat aliat. În prezent, forța cu nivel de operabilitate ridicat a NATO măsoară 40.000 de militari și o capacitate de dislocare în luptă de maximum 15 zile. La Madrid, secretarul general Jens Stoltenberg a pomenit cifra de 300.000 la care ar urma să ajungă această forță. Este vorba însă despre „o aspirație”, după cum spune și ambasadoarea Julianne Smith: nu există un plan asumat de toți aliații, în acest sens. Există însă ideea ca aceste forțe să fie alocate pe regiuni ale NATO, în cadrul unor planuri de contingență care privesc o agresiune rusească.

În plus, România găzduiește pe teritoriul său și un grup de luptă NATO condus de Franța, la care contribuie cu forțe și Olanda, și Belgia. În România se mai află și câteva sute de militari polonezi, în cadrul brigăzii multinaționale a NATO.

Enigma sprijinului românesc în războiul din Ucraina: refugiați, cereale sau armament?

România este printre statele NATO care, pe cifre oficiale, sprijină puțin financiar sau militar Ucraina. Politica oficialilor de la București este să acrediteze ideea că România tace și face, fără însă să spună vreodată, explicit, dacă România trimite ajutor militar în Ucraina sau nu. Președintele Klaus Iohannis a ajuns chiar să afirme că autoritățile nu vorbesc public despre aceste lucruri, pentru că ar da informații vitale Rusiei, chiar dacă ceilalți aliați, în frunte cu SUA, anunță sus și tare cu ce sprijină Ucraina. „Suntem în război, nu suntem într-o situație pe care o povestim în liniște, la o cafea. Războiul se desfășoară lângă noi. Este înțelept, în timpul unui război, să nu dai adversarului informații vitale. Drept pentru care noi declarăm public că ajutăm Ucraina cu tot ce putem și asta facem”, a spus Iohannis.

Ce face însă, mai exact, România, pentru Ucraina? Din punct de vedere militar, nici ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, nu a vrut să precizeze mai mult decât o fac autoritățile de la București. Ea a dat însă de înțeles că România a excelat pe partea umanitară, iar pentru acest lucru SUA și NATO îi sunt recunoscători.

Această neimplicare cu sprijin militar direct, asumat, nu se întâmplă însă doar în cazul României. Julianne Smith a explicat cum funcționează „grupul de contact de la Ramstein”, un forum coordonat de SUA, unde aliații NATO și alți parteneri, precum Australia sau țări asiatice, se reunesc cu Ucraina, pentru a clarifica ce pot oferi și ce nevoi are Ucraina, în materie de armament.

„E bine că există conversații despre cum să eliminăm discrepanța din țări care s-au angajat să trimită ajutor, dar apoi îl livrează peste câteva luni. Uneori, acest lucru presupune să împerechem acele țări cu unele care dispun de transport. Există țări care dispun de transport, dar nu vor să trimită ajutor militar”, a explicat Julianne Smith. Ea nu a detaliat dacă și România se află în această categorie a țărilor care oferă transport, dar nu și ajutor militar direct.

Un alt capitol important unde România ajută Ucraina, dincolo de primirea refugiaților de război, este efortul de preluare a cerealelor ucrainene destinate exportului, care nu mai au acces la Marea Neagră și fără de care au apărut dezechilibre majore în state din Africa sau Orientul Mijlociu, care cumpărau grâne din Ucraina.

„România a fost incredibil de inovativă în încercarea de a veni cu soluții de a scoate cerealele din Ucraina, ceea ce este o prioritate nu doar pentru aliații transatlantici, ci și pentru întreaga lume. Leadership-ul României pe acest front a fost indispensabil. Salutăm România pentru aceste eforturi și sperăm să crească în timp, pentru că evident și pentru SUA este o prioritate să scoatem aceste cereale din Ucraina”, a spus Julianne Smith. Ea a amintit efortul autorităților române de a înlocui liniile de tren care leagă Ucraina de portul Galați, pentru a potrivi ecartamentul șinelor cu cel necesar trenurilor care vin din Ucraina, dar și unele eforturi făcute pe Dunăre, pentru transportul cerealelor ucrainene.

În mod evident însă, eforturile României pentru cerealele ucrainene de export nu sunt suficiente, din cauza infrastructurii portuare și feroviare limitate. Iar aici Turcia încearcă să preia rolul de lider la Marea Neagră, prin efortul de a negocia un acord cu Rusia, prin care Ankara să protejeze și să asigure trecerea transporturilor maritime de cereale din Ucraina, prin Marea Neagră, către Mediterană și restul lumii.

Sfârșitul acestor probleme nu se vede la orizont, atât timp cât Rusia nu decide să pună capăt războiului. Și nimeni nu știe când, cum și dacă o va face. Nici chiar americanii, arată Julianne Smith: „Acum, marea întrebare care se află pe masă este nu doar cum se va termina acest război și cât de repede va înceta Rusia agresiunea în Ucraina, dar și ce se va întâmpla de acum încolo. Va decide Putin, în ciuda faptului că nu are capabilitățile să o facă, să încerce să meargă din nou către Kiev? Este o întrebare deschisă, mulți și-ar dori să poată pătrunde în mintea sa și să priceapă care este planul de bătaie”.