Țara de afară

Dincolo de căpșunari și badante, 8 detalii neștiute despre românii din diaspora

Computer Hope Guy
© Panorama.ro

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Cătălin Fodor avea 7 ani când tatăl lui a plecat la muncă în Italia, în 1994. La fel ca mulți români din diaspora, tatăl lui Cătălin a ajuns în Italia urmând întocmai traseul unui vecin. Așa se pleca – în mare, așa se pleacă și acum: folosind un drum pe care a pășit măcar o persoană din comunitatea ta. Saltul în necunoscut e mai ușor așa. „La început, nu ne-am văzut un an și ceva, până a reușit el să-și facă documente”, își amintește fiul.

Câteva veri la rând, Cătălin și mama lui l-au vizitat pe domnul Fodor, la Roma. Încercau, de fapt, să vadă dacă se pot muta și ei acolo. Băiatul n-a vrut. Îi plăcea mai mult viața din Târnăveni, unde mama lui avea un magazin de haine, iar el era stăpân peste o lume pe care o cunoștea, a cărei limbă o înțelegea și în care ceilalți copii nu-l considerau „altfel”.

Amintiri din copilăria italiană

Pe urmă, în 1999, când avea 12 ani, Cătălin a început să vadă Italia cu alți ochi. Așa s-a stabilit toată familia Fodor la Roma.

„Era un moment destul de dificil pentru Italia, pentru că începuseră să apară foarte mulți imigranți. Nu a fost neapărat o primire cu brațele deschise. S-a întâmplat, de exemplu, să fiu în clasă și un coleg întindea mâna să mă salute, iar altul îi trăgea mâna ca să nu dea noroc cu mine, pentru că sunt român”. Cătălin își amintește, de asemenea, cum prima profesoară de italiană pe care a avut-o îl punea să citească cu voce tare din manualul de italiană. Asta, în condițiile în care el abia începea să învețe limba. Colegii râdeau de el când se întâmpla asta.

Cătălin spune că cele mai mari tensiuni cu localnicii sau cele mai vădite gesturi de discriminare veneau din familiile sărace de italieni. Pentru că se temeau că românii care veneau în număr tot mai mare în țara lor aveau să le ia locurile de muncă.

Până la urmă, Cătălin s-a integrat foarte bine și foarte repede în Italia. L-a ajutat, desigur, și vârsta la care și-a început noua viață.

migranti romani italia
Cătălin Fodor, împreună cu părinții lui / Foto: arhivă personală

Și-au crescut copilul în Italia, copilul s-a întors în România

15 ani mai târziu, Cătălin lucra în domeniul consultanței fiscale. La acel punct, era, poate, mai italian decât era român. Acela a fost momentul în care a primit o ofertă din partea unei firme italiene de consultanță fiscală care voia să deschidă un birou la București. A aplicat pentru acel job mai mult dintr-o joacă. A venit la București la interviu tot dintr-o joacă. Aici, surpriză: i-a plăcut orașul. Ca orice ardelean, nu se aștepta să vadă cu ochi buni Capitala.

Mai mult intrigat de idee decât dornic să se întoarcă în România, a acceptat. Părinții lui n-au fost deloc încântați să-și vadă fiul plecat la muncă în altă țară, fie ea și țara natală. Ca să-i liniștească, Cătălin i-a cerut angajatorului să-i plătească un drum la Roma în fiecare lună. Cum noi mergem în provincie să ne vedem părinții, „provincia” lui Cătălin e la Roma. Și face mai puțin pe drum (cu avionul, firește) decât mulți dintre noi, când mergem la părinți. 

Dintr-o joacă, deci, și cu o condiție (drumul lunar la Roma), Cătălin s-a întors în România, ca să lucreze cu companii italiene. „Le-am zis clar că nu o să fac asta (lucratul din București, n.r.) pentru o perioadă mai mare de 6 luni. Au trecut primele 6 luni, m-au întrebat dacă vreau să stau încă 6 și tot așa”. Tot așa, de 6 ani. De 6 ani, Cătălin e, de fapt, un român între țări: „De fiecare dată, la început de an, râdem, că mă întreabă dacă mai rămân în România sau nu”. 

Expat în țara în care s-a născut

La fel cum mutarea la Roma l-a obligat la o perioadă dificilă de acomodare, întoarcerea în România a avut, la rândul ei, provocări.

„De multe ori, consider că vorbesc mai bine italiana decât româna. Iar la început, când am revenit în țară – colegii știu -, făceam niște greșeli de mamă-mamă!”, se amuză Cătălin acum. Se temea că va fi considerat un fel de Răducioiu la birou, pentru că era un român care vorbea prost limba maternă. Colegii l-au înțeles, însă, și l-au ajutat să scape de româna tradusă din italiană. 

diaspora italia
Familia Fodor, în haine tradiționale / sursa: arhivă personală

Naveta la sfârșit de lună la părinți, când „provincia” e la Roma

Dacă, totuși, Cătălin nu mai pleacă din România? Vor veni părinții lui după el? „Le e foarte bine acolo, momentan nu iau în calcul să se întoarcă în țară”, spune el.

Cătălin nu e deloc migrantul tipic. A plecat de mic cu părinții într-o țară care l-a educat și l-a format ca adult. Când cei mai mulți români plecați cu copiii în străinătate se întorc în România, fie de bătrânețe sau pentru că nu mai au membri de familie de întreținut, iar copiii rămân în țara care i-a adoptat, lucrurile sunt pe dos în familia Fodor. Copilul s-a întors când a devenit adult, părinții n-au vrut. 

Diaspora românească nu mai încape în stereotipuri

Da, povestea acestei familii de migranți nu e tipică, dar adevărul e că foarte multe povești de români din diaspora nu se mai înscriu de mult în șabloanele cu care operăm când vorbim de exodul românilor.

Nici măcar cele din țări precum Italia și Spania, unde credem că știm exact ce fel de diasporă avem, pentru că, nu-i așa?, am auzit cu toții că în Spania sunt căpșunarii, în Italia sunt badantele și muncitorii din construcții. 

E o problemă îndelung ignorată de statul român: deși un sfert din populația țării nu e aici, încă nu ne cunoaștem diaspora. Lipsa aceasta de informații nu trebuie deplânsă din rațiuni naționaliste. Mizele economice și sociale ale ignoranței statului în ceea ce privește diaspora sunt uriașe. 

top comunitati diaspora

Ultimele date statistice pe care le avem sunt cele de la recensământul din 2011. Recensământul din 2020 s-a amânat, ca urmare a pandemiei.

Paradoxal, singurul portret amănunțit al diasporei românești a fost făcut de străini. În 2019, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) publica o cercetare extrem de valoroasă despre „România de afară”.

Studiul a fost făcut la comanda Ministerului de Externe. OCDE nu știe nici până în zi de azi dacă statul român i-a folosit munca la ceva, dacă recomandările autorilor au fost implementate în vreun fel.

Am întrebat MAE ce s-a ales de studiu. Răspunsul: au fost scoase la imprimantă 90 de exemplare, distribuite instituțiilor relevante, „în vederea diseminării și valorificării rezultatelor studiului în activitatea curentă a instituțiilor din România, inclusiv din perspectiva eventualelor elaborări și calibrări ale politicilor statului român în relația cu diaspora”.

Cum singurul profil aprofundat al diasporei românești stă la maturat în 90 de sertare, m-am dus la unul dintre autorii studiului, pentru a-mi explica și a aduce la zi toate descoperirile echipei sale.

Într-un interviu online, am încercat să descopăr, cu ajutorul lui Charlotte Levinnois, de la OCDE, toate lucrurile despre care nu vorbim noi, românii, când lamentăm exodul care a depopulat România în ultimii 30 de ani. 

oecd migratie
Charlotte Levionnois, unul dintre experții OCDE care au semnat studiul despre diaspora română
  • Gânduri de ducă

Între 2009 și 2018, România a avut cea mai mare intenție de emigrare din regiune.

romani intentie de emigrare

Mai multe studii din ultimii ani au arătat că, în cazul tinerilor români (15-24 de ani în unele cercetări, 16-35 de ani, în altele), procentul e incredibil de mare: jumătate spun că vor să plece.

Cum arată gândurile de ducă odată ce au plecat din țară? Foarte interesant, procentul românilor din țară care vor să emigreze e același cu cel al românilor din diaspora care spun că ar vrea să se întoarcă acasă, adică un sfert. 

Acest procent diferă în funcție de țară.

În 2006, un studiu făcut în Spania arăta că doar 10% dintre românii de acolo voiau să se întoarcă. În 2011, un studiu similar făcut în Italia arăta că o treime dintre românii de acolo voiau să revină în țară.

Firește, intențiile nu sunt identice cu acțiunile. E valabil și pentru cei care spun că vor să emigreze, și pentru cei care spun că vor să se întoarcă.

De altfel, un alt studiu făcut în comunitatea de români din Italia a arătat că, pe măsură ce stau mai mult acolo și se integrează, șansele ca românii să se întoarcă în țară devin tot mai mici. Asta deși în momentul în care au ajuns în Italia au spus că vor pleca după ce strâng niște bani.

  • Cum pleacă

Două treimi dintre românii care pleacă din țară pleacă la muncă, spune Charlotte Levionnois, de la OECD, co-autoare a „Romanian Talent Abroad”. Evident, nu aveam prea mare nevoie de un studiu care să ne spună asta. Ce e mai important și prea puțin știut e că cei care emigrează cu o ofertă de muncă în buzunar sunt îngrijorător de puțini (doar 1 din 7 români). „Îngrijorător”, pentru că acest start dictează cât de grea le va fi viața în străinătate și cât de vulnerabili vor fi mulți dintre ei pe piața muncii din țările în care vor ajunge.

Cei mai mulți dintre cei care au job-ul garantat se duc în UK. Cei care speră că vor găsi de lucru, dar nu au nicio ofertă concretă, se duc cu precădere în Italia sau Spania.

De reținut, însă, că modele de migrație – adică cine, unde pleacă și cât stă acolo – se schimbă periodic, în funcție de evenimentele economice și politice care au loc atât în România, cât și în țările de destinație.

  • Ce lucrează

Aproape un sfert dintre românii din străinătate sunt foarte educați (ceea ce nu e tocmai mult, prin comparație cu alte diaspore). Știm din cercetarea OECD că nivelul de educație al migranților români diferă de la o țară la alta. Românii mai puțin educați trăiesc în sudul Europei, cu precădere în Spania și în Italia. Cei mai mulți dintre emigranții absolvenți de învățământ superior sunt în Statele Unite, Canada, Franța, Germania și Regatul Unit. 

De asemenea, știm că româncele din diaspora sunt mai educate decât bărbații. Cu toate acestea, sunt mai multe decât bărbații în rândul muncitorilor necalificați.

Dincolo de ce școli au făcut acasă, o trăsătură definitorie a diasporei românești e că e supraeducată pentru ce lucrează în străinătate. Adică măsura în care românii bine educați din străinătate au joburi care corespund nivelului lor de pregătire sau, dimpotrivă, acceptă să lucreze considerabil sub acest nivel.

diaspora muncitori

„E un detaliu important specific diasporei românești și pe care nu l-am identificat în cazul celorlalte diaspore: o rată foarte mare de supraeducare, supracalificare”, explică Charlotte Levinnois. De-a lungul ultimilor 20 de ani, pe măsură ce diaspora românească avea o rată tot mai mare de supraeducare, nivelul supraeducării din interiorul altor diaspore scădea.

Parte din cauza acestei realități e că românii sunt cei mai numeroși în țări în care supraeducarea e foarte răspândită. Țări ca Italia.

Când tragem linie, aflăm că aproape o pătrime dintre românii aflați în țările OECD au job-uri cu calificare redusă. Un exemplu izbitor: probabilitatea ca un angajat cu activități domestice să fie român e de 16 ori mai mare decât ca același post să fie ocupat de un localnic.

Alte exemple: 15% dintre bărbații români din diaspora lucrează în construcții, în vreme ce femeile lucrează predominant în retail și activități domestice. 

O ultimă statistică aici: în 2015, 59 de mii de doctori și de asistente originari din România lucrau în altă țară. Majoritatea, femei.

  • Cum ajung șomeri

Rata șomajului în rândul diasporei românești e, în medie, dublă față de cea a localnicilor din țările în care sunt ei. Ce e și mai îngrijorător e că e dublă și față de rata șomajului altor comunități de străini care provin din țările învecinate României. „Nivelul șomajului din rândul emigranților români a fost aproape același cu cel al localnicilor, la începutul anilor 2000”, arată OECD. Prăpastia a început să apară ca urmare a crizei economice.

Asta pentru că mulți români au lucrat în sectoare lovite dur de criza economică din 2008-2010: construcții, agricultură. În plus, de departe cele mai mari comunități de români sunt fix în țările cu cea mai mare problemă cu șomajul – a se vedea mai ales cazul Spaniei.

Iar dacă alte comunități de migranți par să fi revenit la aceeași rată a șomajului precum localnicii, românii încă nu au ajuns acolo.

  • Cum se întorc

Pentru o țară ai cărei politicieni vorbesc, ciclic, despre cât de important e să-i aducă acasă pe cei care au emigrat, România face extrem de puțin pentru a asigura reintegrarea celor care decid, totuși, să se întoarcă. 

„Migranții care se întorc sunt un element foarte important al poveștii exodului românesc. Reintegrarea lor e foarte importantă. Din acest punct de vedere, mai sunt multe de făcut, pentru că acești migranți care revin în țară nu sunt integrați pe piața muncii și ajung deseori să lucreze pe cont propriu”, spune experta franceză și atrage atenția: „Impactul economic al acestei probleme nu poate fi ignorat”.

De ce se întâmplă asta? Deseori, competențele dobândite în străinătate nu le sunt recunoscute. Alteori, acești români se întorc acasă și se așteaptă la un salariu comparabil cu cel din afară. Pe urmă, statul nu are niciun fel de politici care să faciliteze integrarea rapidă a românului revenit în țară pe piața muncii de acasă.

Procesul reîntoarcerii îl pune pe individ în fața acelorași dificultăți și provocări ca și cel al plecării”, admite și Strategia României pentru Românii de Pretutindeni. „Românii care se întorc acasă au de cele mai multe ori probleme în a-și găsi o locuinţă, un loc de muncă, a obţine recunoaşterea diplomelor și calificărilor obținute în alte țări”.  

Dacă statul român și-ar stabili ca prioritate să încurajeze revenirea românilor în țară – deși mulți experți consideră că așa ceva ar fi o iluzie câtă vreme rămânem una dintre cele mai sărace țări ale Europei -, atunci trebuie să se asigure că le asigură acestor oameni condițiile de a se întoarce bine, adică de a se integra „Dacă se întorc, trebuie să le fie valorificate competențele”, punctează experta OECD. 

Bine de știut e că cei care se întorc sunt preponderent tineri de 25-44 de ani, cu un nivel de educație inferior celor care decid să rămână în străinătate.

  • Drumul către antreprenoriat acasă

Un detaliu neștiut despre cei care se întorc în țară, a descoperit OECD, e că o parte semnificativă dintre ei ajung să devină antreprenori sau să lucreze pe cont propriu. 

Prima categorie e clar o veste bună pentru România, care are încă o cultură tânără a antreprenoriatului. A doua ascunde și motive de îngrijorare.

Cum se explică faptul că românii întorși în țară au o rată mai mare de antreprenoriat decât cei care nu au emigrat? În primul rând, oamenii se întorc în țară cu economii din străinătate, vin cu un know-how valoros, cu experiențe care lipsesc de multe ori din mediul de business românesc. Printre factori se numără expunerea lor, în străinătate, la idei noi de business decât majoritatea celor rămași acasă. 

Nu toți cei care devin antreprenori o fac pentru că și-o doresc: „Se întâmplă ca ei să nu reușească să-și găsească drumul înapoi pe piața muncii din România, nu au fost angajați și decid atunci să-și creeze un loc de muncă, o afacere”.

Același motiv stă în spatele deciziei multor români întorși din diaspora de a lucra pe cont propriu. 

  • Cum a afectat pandemia exodul românilor

A fost vehiculat, anul acesta, un număr care a atras atenția în țară: acela că 1,3 milioane de români s-ar fi întors acasă în 2020, pe fondul pandemiei. A scris-o The Economist. A spus-o și premierul Florin Cîțu. Au repetat-o de atunci și alți oficiali din Guvern.

Cel mai probabil, numărul se referă la migrația circulară. Cu alte cuvinte, e vorba despre românii care s-au întors în țară, fie pentru că au putut munci de aici pentru job-urile din străinătate, fie pentru că au rămas fără loc de muncă în străinătate. Nu știm câți dintre ei vor rămâne aici.

În Bulgaria, de exemplu, știm că două treimi dintre cei care au revenit în țară în 2020 au de gând să plece iar după pandemie. În România, ca de obicei când vorbim despre diaspora, nu știm decât că ne bucurăm că s-au mai întors muncitori acasă.

Indiferent care e numărul real, este clar că emigrarea a scăzut dramatic în 2020, iar trendul va mai continua o vreme, prognozează Levinnois. 

Ea a observat un detaliu îngrijorător: dacă ne uităm la ce a mai rămas din fluxul de români care au continuat să plece din țară în timpul pandemiei, doctorii și alți lucrători esențiali sunt favorizați (a se citi curtați de alte țări, care le oferă facilități și condiții speciale de imigrare). Or, tocmai ei sunt una dintre resursele pe care nu ne permitem să le mai pierdem în această perioadă.

Într-o analiză despre întoarcerea creierelor în Europa de Est, The Economist oferă următorul context: „În 2010, un român care se muta în Italia putea să se aștepte să câștige de 5 ori mai mult decât acasă. În 2019, doar de 3 ori mai mult. În cazul celor cu calificări înalte, decalajul e și mai mic. Dacă mai adaugi beneficii precum faptul că românii care lucrează în IT sunt scutiți de impozitul pe venit, atunci loc de muncă în București poate fi mai atrăgător decât unul la Bruxellles”.

Transformarea impusă la nivel mondial pe piața muncii ca urmare a telemuncii înclină și mai mult balanța în favoarea revenirii în România. „În toată Uniunea Europeană, a apărut o economie gri, în care angajații pot trăi într-o țară, dar lucra în secret din altă țară, ceea ce înseamnă că plătesc taxele și impozitele în locul greșit. Deseori, acești oameni devin expați în propria țară, sunt fizic acasă, dar telemuncesc peste granițe”, continuă analiza britanicilor.

Un studiu care a apărut în această primăvară a arătat, de asemenea, că interesul românilor de a lucra în străinătate a scăzut foarte mult în timpul pandemiei. A crescut, în schimb, dorința lor de a lucra din România, în regim de work from home, pentru un angajator din altă țară.

  • Ce câștigăm vs ce pierdem de pe urma exodului

Poate cea mai mare carență a discuției despre exodul românesc e că ea nu ține cont de nuanțe. Or, migrația nu mai e de mult un subiect conturat cu tușe alb-negru. „Nu e nici bună, nici rea”, explică Charlotte Levionnois. „E bună, dacă e bine gestionată. Românii din străinătate sunt parte din România. Dacă se mențin legături puternice între țară și diaspora, românii din străinătate devin un bun de preț pentru România”, subliniază ea.

Sigur că cel mai evident beneficiu sunt banii trimiși acasă de românii din străinătate, bani care, după cum Panorama a arătat AICI, rivalizează cu investițiile străine din România.

Pentru un bilanț complet a tot ceea ce am pierdut și am câștigat ca țară de pe urma exodului, consultați acest articol.

În plus, acești bani trimiși acasă alimentează în multe feluri economia românească, printr-un efect de bulgăre de zăpadă. „Pe de-o parte, trebuie să fim conștienți de potențialul economic al diasporei. Pe de altă parte, e problema depopulării cauzate de migrație”. 

Pe urmă, România a pierdut mână de lucru valoroasă: muncitori calificați, doctori, asistente etc. În același timp, diaspora a fost catalizatorul pentru transformarea României în ultimele decenii – a finanțat parte din modernizarea ei, dar, în același timp, prin expunerea la valorile și mentalitatea din Occident, a contribuit la schimbarea mentalităților de acasă.

În fine, e dovedit că părinții care muncesc în străinătate investesc mai mulți bani în educația copiilor lor. Partea goală a paharului e impactul psihologic asupra generațiilor de copii crescuți de bunici sau alte rude, pentru că părinții erau la muncă în străinătate.

Prea preocupați de identitate națională, nu de integrare economică 

Toate aceste informații creează un portret-robot extrem de valoros al diasporei: cine e, ce face, ce știe, cum e împrăștiată, ce-și dorește, câți sunt cei care așteaptă un pretext pentru a se întoarce acasă, ce probleme au ei. 

Din păcate, singura strategie pentru diaspora pe care o avem, adică Strategia Națională pentru Românii de Pretutindeni pentru perioada 2017-2020, se concentrează disproporționat pe identitate națională și pe valori românești, și prea puțin pe nevoia integrării, mai ales economică, a românilor care trăiesc în străinătate și a celor care revin în țară. Asta pentru că migrația a rămas ancorată într-o logică naționalist-populistă care nu aduce soluții, ci doar deplânge probleme.

Iată cum sună un fragment din această strategie:

„Prioritară este promovarea limbii române în comunitățile din afara granițelor, prin educație și mass-media în limba maternă. În al doilea rând, va fi susținută componenta spirituală a comunităților românești, apartenența religioasă fiind, alături de învățământ, a doua componentă de păstrare a identității naţionale, ambele funcționând cu succes ca elemente de coagulare și prezervare a comunităților românești din timpul Vechiului Regat și până în prezent. În al treilea rând, va fi sprijinită promovarea valorilor culturale ale comunităților românești, patrimoniul cultural național fiind, la rândul său, un element definitoriu al identității naționale”.

OCDE spune că există un deficit de informație și de aspirații care împiedică integrarea diasporei noastre. O mai bună informare de către statul român a angajatorilor din țările de destinație cu privire la calificarea și competențele migranților români i-ar putea ajuta pe aceștia să aibă acces la variante mai diversificate de locuri de muncă, unele mai potrivite cu profilul fiecăruia dintre ei. 

Un astfel de efort ar ajuta și la potrivirea nevoilor angajatorilor străini cu cele ale angajaților români. Pe urmă, această informare mai eficientă i-ar ajuta pe români să aibă o imagine mai clară a valorii competențelor lor pe piața muncii dintr-o altă țară. 

În lipsa unor asemenea eforturi, statul român contribuie la perpetuarea clișeelor cu privire la diaspora română. Iar clișeele duc la discriminare reală, inclusiv economică. În fine, clișeele fac imposibilă o integrare a celor care-și fac curaj să se întoarcă în țară.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Alina Mărculescu Matiș

Redactor-șef Panorama.ro

E jurnalistă cu peste 15 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse naționale și internaționale. A fost corespondentă la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește subiectul

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.