Ce a rămas când au plecat

INTERACTIV | Tot ce a pierdut și a câștigat România din cauza exodului

Computer Hope Guy

Panorama lansează o serie de articole despre diaspora și propune un bilanț pentru exodul românilor. Dăm la o parte toate discursurile naționalist-populiste, demontăm miturile și facem ceea ce statul român nu a reușit timp de 30 de ani: pornim o discuție reală despre toate fațetele migrației românești.

Cu ajutorul unor experți și al unor date ignorate în spațiul public, căutăm soluții și refacem legătura între cele două Românii: cea de aici și cea „de afară”. O punte către părinții, frații, unchii și mătușile, foștii colegi de școală, vecinii – către toți ai noștri care nu mai sunt aici, ci acolo.

Exodul românilor post-1990 e un subiect la care această țară încă nu știe să se raporteze altfel decât la extreme: fie indiferent, fie pătimaș, fatalist. Chiar și după trei decenii, statul român – noi, ca societate, încă nu vedem imaginea de ansamblu și toate nuanțele din tabloul emigrării masive din această țară.

Într-o serie de interviuri realizate din ianuarie încoace cu unii dintre cei mai importanți sociologi și cercetători din România și străinătate care au documentat migrația românească, am încercat să aflu ce e important și trecut cu vederea în discuția despre diaspora. 

Am cernut totul și am stabilit care sunt cele mai grele întrebări la care trebuie să răspundem ca țară. Am constatat că, din păcate, știm crâmpeie de răspunsuri. Din fericire, știm considerabil mai mult decât s-a văzut din dezbaterea publică a ultimelor decenii. 

Un lucru e clar: până nu vom reconstrui acest puzzle de necunoscute, nu putem avea politici pentru diaspora. Și câtă vreme nu avem politici pentru diaspora, orice discuție despre aducerea românilor acasă, despre oprirea exodului sau, mai realist, despre gestionarea lui mult mai eficient, orice astfel de discuție, deci, rămâne o pălăvrăgeală menită doar să distragă atenția de la adevăratele probleme.

01 07 02 06 03 09 04 08 05 10 Imaginea de ansamblu Exodul în cifre Cele 5 valuri ale migrației românești Fericirea (?) de a trăi în România Un român și-un polonez emigrează Puterea economică a diasporei Puterea de modernizare Legătura vot-migrație Ce am pierdut Nu-i aducem acasă, dar…

1. Imaginea de ansamblu

Pe scurt, povestea pe care o spune acest puzzle e următoarea: o trăsătură definitorie a exodului românesc, una neîntâlnită în diasporele țărilor învecinate, e că marile direcții de migrație au fost declanșate de evenimente mici, personale sau la nivel de microcomunitate. Vorbim aici fie de legături religioase (un pastor dintr-o localitate din Timiș, de exemplu, care se cunoștea cu un pastor spaniol dintr-o localitate de lângă Madrid), fie despre legături de rudenie sau înfrățiri între localități. Pe baza acestor elemente disparate, s-a format un bulgăre de zăpadă în țară, care a constat în crearea unor valuri de migrații relativ omogene în fiecare zonă a României. Adică dintr-o zonă s-a plecat majoritar într-un anumit colț de Europa.

În sens opus, consecințele acestui cumul de valuri de migrație (pentru că România nu a avut un singur val de migrație, ci mai multe, fiecare cu particularitățile și consecințele lui) se referă în primul rând la puterea de modernizare a localităților de origine. E o putere care ia chipul localităților de destinație.

Cu alte cuvinte, fără să ne dăm seama, în România s-au format bucăți de Europă. Pentru a vedea, județ cu județ, cum s-a întâmplat asta, găsiți aici o analiză interactivă în premieră în presa din România.

Pe de altă parte, s-a născut o reală putere politică, pe care noi am început s-o conștientizăm abia la alegerile prezidențiale din 2014. Puterea politică a diasporei are mai multe elemente: puterea de influență a celor de acasă, care, în localitățile cu rată mare de emigrare, votează conform rudelor plecate în străinătate. Și mai e și puterea brută, a numerelor. 

În același timp, rămân problemele create de exod: țara a pierdut populație, iar generații întregi de copii vor fi definite de experiența unei copilării cu părinții plecați în altă țară. Avem deficit de muncitori, fie că vorbim despre IT, construcții sau sistemul medical.

Cealaltă latură e, și ea, imposibil de ignorat: banii trimiși acasă au transformat diaspora într-unul dintre principalii investitori ai României. Exodul a finanțat și impus modernizarea României în ultimii 30 de ani.

Statul român s-a preocupat dramatic de puțin de cunoașterea diasporei, chiar și după ce puterea politică a „României de afară” n-a mai putut fi ignorată. 

Când vorbim despre românii din străinătate, ne uităm la date din 2011 (!), când a fost ultimul recensământ; ne uităm la un studiu foarte util făcut de OECD, la comanda Ministerului Afacerilor Externe, dar pe care niciun decident nu l-a folosit la nimic. E un gol uriaș acolo unde ar trebui să fie eforturile statului român de a înțelege și gestiona migrația. De mare ajutor e că măcar ne putem uita la ce au făcut universități și cercetători străini în comunitățile de români din țările lor. 

Dacă nu ar exista acest deficit de cunoaștere, n-am mai auzi politicieni vorbind despre aducerea românilor acasă. Pentru că ar ști că e o discuție goală, câtă vreme țara noastră rămâne printre cele mai sărace din Uniunea Europeană. Dacă nu ar exista acest gol, statul român ar ști că ar trebui să se concentreze pe instituționalizarea migrației circulare – adică românii să plece, pentru câteva luni, la muncă, dar cu contract semnat din țară, să se întoarcă acasă, să plece iar și tot cu contract și așa mai departe. E marea carte pe care trebuie s-o joace România în următorii ani în relație cu exodul. Și e o carte crucială post-Covid, pentru că pandemia va accelera migrația circulară românească.

Am văzut imaginea de ansamblu, luăm acum puzzle-ul piesă cu piesă, pentru a înțelege toate componentele.

2. Exodul în cifre

 
Diaspora ca mărime
© Panorama.ro
 

3. Cele 5 valuri ale migrației românești

Am văzut cifrele, să începem discuția despre ce stă în spatele lor. 

Introducem aici un personaj-cheie. La Facultatea de Sociologie a Universității din București, există cineva a cărui înțelegere a subiectului migrației reprezintă o resursă fantastică. Dincolo de ce predă, profesorul Dumitru Sandu are în spate zeci de ani de cercetare pe tema migrației românești, pentru lucrările proprii sau contractat de instituții internaționale. Este, în același timp, directorul Centrului de Studii pentru Migrație al Universității din București. 

Bazele de date pe care le are ca urmare a tuturor sondajelor făcute în țară și în comunități românești din diaspora sunt o resursă incredibilă pentru a înțelege mai bine dosarul exodului. O resursă publică, de care niciun decident nu se folosește. Eufemismele și discursurile naționalist-pătimașe nu au atâtea pagini și note de subsol, nu vin cu fișiere excel și indici greu de descifrat.

Acesta e motivul pentru care am stat de vorbă în ultimele luni cu Dumitru Sandu, care a ajutat Panorama să înceapă această radiografie a migrației românești.

dumitru sandu
Sociologul Dumitru Sandu, într-o discuție via Zoom

Am aflat de la el că România se află în cel de-al cincilea val de migrație de după 1990 și e posibil ca pandemia să-l înceapă pe al șaselea. Anii de delimitare a etapelor sunt aproximativi, pentru că ele nu au un punct incipient și final asemeni unui calendar. Ba de cele mai multe ori, marginile etapelor ajung să se suprapună:

Prima etapă (1990-1995) a fost caracterizată prin exodul sașilor și al șvabilor. Peste 233.000 de oameni au emigrat definitiv din România în acest interval, potrivit Institutului Național de Statistică. 97.000 au fost de naționalitate germană.

Etapa a 2-a (1996-2000) – situația devine mai complexă și începe ceea ce prof. Dumitru Sandu numește „etapa explorării lumii”: „Românii au explorat să vadă care e locul cel mai potrivit pentru ei. O bună parte dintre românii acelei perioade s-au dus în Franța. Că știau că, de la 1848, noi cu Franța aveam o prietenie, limbă latină etc.”. Totuși, Franța nu e în clipa de față țara cu cei mai mulți români. „Asta pentru că românii au explorat”, spune profesorul. „S-au mai dus în Italia, s-au mai dus în Spania. Au comparat nu numai condiții economice și salarii. Au mai comparat ceva: cum e cu toleranța/intoleranța, cât de deschiși sunt oamenii locului la cei care vin din afară”.

Rămânem în această etapă și demontăm un mit: există o gândire în clișee care susține că cei care au plecat primii au fost cei mai săraci. „Nu. Cei care au plecat primii din țară, „pionierii”, au fost cei mai bogați în relații în străinătate, au fost cei care aveau rude în străinătate, minoritățile etnice și religioase care aveau relații”, explică sociologul.

Etapa a 3-a (2001-2006) – anul 2001 a fost un an fundamental pentru migrație, pentru că românii vedeau libera circulație la orizont. De la 1 ianuarie 2002, au putut călători fără viză în spațiul Schengen. Faptul că nu trebuia să mai plătești la negru pentru pașaport a fost resimțit ca un progres uriaș. Odată cu ieftinirea și înlesnirea plecării în străinătate, migrația a explodat. S-a plecat mai ales în Spania.

Etapa a 4-a (2007- 2011) – etapă declanșată de momentul aderării și frânată de criza economică. Acest din urmă eveniment a fost un punct de cotitură în migrația românească. Are efecte și azi. 

În momentul în care a a apărut criza, a început o schimbare de direcție, dinspre sudul lovit dur de recesiune, către nordul mai bogat al Europei. „Practic, în condiții de criză, românii bine echipați din punct de vedere profesional și intelectual s-au reorientat, nu au mai trecut prin țară și au plecat direct din Italia în Germania, Suedia, Marea Britanie”, spune Dumitru Sandu. E un trend care nu s-a încheiat, de fapt, și care continuă în paralel cu actuala etapă a exodului.

Etapa a 5-a (post criză-prezent) – „Începe să apară un fenomen care e sub-documentat, pentru care nu avem studii, dar care e de o importanță fundamentală în materie de migrație românească: migrația circulară, adică omul care se întoarce în țară și pleacă din nou”, explică același sociolog. Toate semnele arată că pandemia a accelerat acest tip de migrație.

Diaspora definitivi si temporari
© Panorama.ro
 

4. Fericirea (?) de a trăi în România

În primăvara lui 2018, românii au fost întrebați dacă sunt fericiți trăind în România. Toți europenii au fost întrebați acest lucru în relație cu țara natală. 9 din 10 oameni de pe continent au răspuns „da”. Românii, în schimb, s-au așezat la coada clasamentului. Doar ungurii s-au declarat mai nemulțumiți de neșansa de a trăi în țara lor. 

Sursa: Eurobarometru 89/2018

Decizia de a pleca din țară se naște din multe nevoi. Legătura dintre migrație și satisfacția cu viața e, cel mai adesea, ignorată în România. Sigur că, de cele mai multe ori, principalul motiv pentru care un român pleacă din țară e economic. În ciuda recuperării unei părți impresionante din decalajele care ne despart de viața în Vest, România rămâne una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană. 

Cu toate acestea, decizia de a emigra nu se ia ca într-un fișier Excel, în care îți pui indicatori macro-economici pe coloane, introduci o formulă și îți faci bagajul în funcție de rezultat. Românii stau sau pleacă din țară în funcție de așteptări. Iar așteptările sunt dictate de două lucruri: pe de-o parte, de nivelul satisfacției cu viața; pe de altă parte, de ce știu ei despre viața de „afară”. 

Unitatea noastră de măsură pentru cum trebuie să fie viața în România astfel încât să vrem să rămânem aici nu mai e stabilită în funcție de cum era viața în România cu ani în urmă. Etalonul e viața medie, așa cum o percepem noi, din Europa. E valabil mai ales pentru tineri.

Nivelul de așteptări al tinerilor români, mai ales din 2000 încoace, este nivelul de așteptări din Uniunea Europeană – fie că au migrat, fie că nu au migrat, că au rude care au făcut asta sau nu. „Nivelul de așteptări e nerealist, evident”, explică Dumitru Sandu, „dar e un nerealism funcțional, pozitiv, care obligă administrația publică să se raporteze rapid la ce este dincolo. În momentul în care nu am adecvare între ce e aici și nivelul de aspirații, se întâmplă 10 august 2018, un moment de ruptură”. 

„Datele pe care le avem zic limpede că aceste comparații, care trebuie promovate în spațiul public românesc cât cuprinde, între ce e aici și ce este în Uniunea Europeană sunt fundamentale. În funcție de asta, românul mediu, mai ales cel tânăr, își construiește proiectul de viață și nivelul de aspirații”, explică sociologul. 

Foarte important, spune că plecările în străinătate nu sunt în funcție de ce a fost în anii ‘90 și de evoluția bună din ‘90 până astăzi: „plecările în străinătate sunt în funcție hotărâtor de nemulțumirea actuală relativă comparativ cu ce e în UE”.

Or, mulțumirea/nemulțumirea nu sunt doar în funcție de cum trăiesc oamenii, ce salarii au, ce găsesc de cumpărat în magazine, cum merge sistemul sanitar, adaugă cercetătorul. Contează toate aceste lucruri, fără îndoială, dar mai apare un element: așteptările. Mai ales în perioada de pre-aderare și la începutul aderării la UE, pentru români a contat foarte tare nivelul așteptărilor, care a fost un factor uriaș de alimentare a exodului.

Unul dintre cele mai interesante detalii ale exodului românesc e cât de diferite sunt rutele și profilurile migranților de la o regiune a țării la alta. În medie, suceveanul care pleacă din România nu merge nici în aceeași țară și nici nu lucrează același tip de muncă precum migrantul mediu din Bistrița.

Românii din Italia și din Austria lucrează mai degrabă în sectoarele domestice, arată cercetările profesorului Sandu (sursa, AICI). Munca în construcții este specifică pentru românii din Franța, Belgia și din Marea Britanie. Cei din Spania și din Germania lucrează mai ales în agricultură. Cei care s-au dus în țările scandinave lucrează predominant în servicii sau au job-uri de înaltă calificare.

Nivelul de educație cel mai scăzut e specific migranților din Italia și Spania. La polul opus sunt cei care merg în nordul Europei sau în Marea Britanie. 

Pe criterii de gen, în sud, mai ales în Italia, sunt mai multe femei, pe când în nord sunt considerabil mai mulți bărbați.

Top comunități din diaspora
© Panorama.ro

5. Un român și-un polonez emigrează…

În campaniile xenofobe încurajate de tabloidele britanice în anii de dinainte de Brexit, migrantul român și cel polonez erau puși în aceeași categorie. În realitate, comparația, dacă e făcută corect, e foarte utilă pentru a înțelege particularitățile exodului românesc. 

Românii, deși au plecat din țară în număr comparabil cu migrația polonezilor, au plecat altfel. Iar acest „altfel” e sursa multora dintre greutățile cu care se confruntă românii împrăștiați prin Europa.

În anii ‘90, în acele prime etape de explorare a lumii, s-a țesut o pânză de păianjen fascinantă, una din conexiuni umane. Fie că a fost vorba despre pastori care aveau legături cu comunități religioase și au fost primii intermediari pentru migrația românească, fie că a fost vorba de legături de rudenie, din România s-a plecat multă vreme doar din această țesătură umană.

În Banat, de exemplu, șvabii care au plecat în Germania în primii ani de după Revoluție aveau deja familii mixte în localitățile românești din care au migrat. Rudele lor, când au plecat la muncă în străinătate, s-au dus unde erau aceste chipuri cunoscute. Pe urmă, vecinii lor, când și-au făcut curaj, au mers în același loc. Pentru că așa era mai ușor, înainte de telefoane deștepte, de rețele sociale pe Internet și înainte de lejeritatea călătoriei în Europa care acum ne pare c-a existat dintotdeauna.

Pe urmă, cea mai importantă distincție între cum au plecat și cum pleacă în continuare românii la muncă în străinătate versus cum pleacă polonezii o reprezintă contractele. Din România s-a plecat fără contract. Din Polonia, cu. Lipsa contractului de muncă la plecare i-a expus enorm pe români, mulți dintre ei nevorbind limba locului în care au ajuns. Pe asta s-au clădit adevărate rețele de sclavie umană. Problema nu s-a rezolvat nici acum. 

„Polonezul obișnuit a plecat în baza unor contracte, prin agenții, instituțional. A suferit mai puțin, că n-a dormit sub pod. Românul mediu, atunci, la început, a dormit sub pod în Italia. Migrația românească nu a fost instituționalizată, a avut un grad mult mai mare de suferință. Pleci fără contract, ești exploatat ușor”, sune Dumitru Sandu.

6. Puterea economică a diasporei

Aici, e nevoie de cuvinte puține, pentru că cifrele sunt clare:

Bani diaspora
© Panorama.ro

Aceștia sunt doar banii „oficiali”, adică ce trimit românii prin transferuri bancare. Mai mult, BNR are date doar pentru banii trimiși acasă de lucrătorii cu contracte mai mari de un an. Deci suma de mai sus nu ține cont de banii muncitorilor sezonieri, care nu sunt deloc puțini la număr.

Cu o altă metodologie de calcul decât a BNR, o metodologie care ține cont, pe cât posibil, și de banii muncitorilor sezonieri, Banca Mondială estimează că în 2019 remiterile românilor au fost de vreo 7 miliarde de euro. Asta, în condițiile în care investițiile străine directe din acel an au fost de 5 miliarde.  

Oricâți ar fi ei în realitate, știm că acești bani sunt foarte mulți și că ei alimentează economia românească în feluri nebănuite: de la investiția în educația copiilor, la stimularea pieței imobiliare (pentru că țelul recurent al migranților e să-și construiască sau să-și cumpere o casă), la alimentarea consumului intern și până la, după cum Panorama a arătat AICI, stimularea antreprenoriatului. Inspirați de ideile cu care au intrat în contact în Vest, nu puțini sunt migranții care se întorc acasă și pornesc mici afaceri. 

7. Puterea de modernizare

Ajungem la un efect cu adevărat fascinant – și puțin cunoscut – al exodului. E vorba despre felul în care românii din străinătate au schimbat, de departe de casă, țara. Contează nu doar câți oameni sunt plecați, ci unde anume au plecat. 

În primul rând, se întâmplă asta pentru că există niște direcții concentrate de migrație. După cum am menționat deja, dintr-o zonă din România se pleacă majoritar într-o zonă din Europa. Mai mult decât atât: se lucrează, în mare, aceleași tipuri de muncă. Ei bine, aceste concentrații au efecte nebănuite acasă.

Asta pentru că localitățile de acasă se transformă în funcție de destinațiile de migrație ale oamenilor plecați de acolo. 

Cum explică Dumitru Sandu această putere neștiută a diasporei: „Una dintre ipotezele pe care merg, cu verificare parțială, este că România de azi se modernizează în principal pe câmpuri de migrație în străinătate. Din regiunea istorică Moldova, plecările au fost făcute în special în Italia. Atunci, Moldova se schimbă în sensul modernizării în principal pe model italian. Ai Banatul, Sibiul, Brașovul cu plecări preponderent în Germania – atunci tipul de modernizare din aceste județe e dat de ce au văzut oamenii aceia în Germania. Avem hărți ale României care spun că județele care au trimis mai mulți migranți în anumite țări urmează, în schimbarea lor pe drumul modernizării, în principal modelul de destinație”.

Când vorbim despre puterea de modernizare a diasporei, ne referim în primul rând la felul în care au schimbat mentalitățile de acasă și au impus valori pe care le-au cunoscut în străinătate.

Dar această modernizare pe model străin are manifestări și mai palpabile: există studii publicate în România și în Italia care au demonstrat că românii plecați la muncă în străinătate și-au făcut case în localitățile de origine copiind tehnici de construcție și arhitecturi din locurile străine în care au adunat banii pentru acest proiect. Pentru mulți, „Vreau o țară ca afară” începe cu satul lor natal.

E unul dintre cele mai interesante efecte ale exodului. Panorama l-a prezentat, județ cu județ, în acest articol interactiv, care arată cum au ajuns mici bucăți de Europa în România.

8. Legătura vot-migrație

2014 a fost anul în care românii au realizat puterea numerică și, de aici, politică a diasporei. Cercetătorii spun că legătura dintre vot și migrație s-a manifestat cu mult înaintea cozilor diasporei, din timpul prezidențialelor din 2014. „Știu că de prin 2005 și până astăzi, la toate alegerile din România, a contat foarte mult experiența de migrație. Știm că localitățile nu sunt indivizi, dar există o cultură comunitară a votului, mai ales în localitățile mici”, spune acum Dumitru Sandu. 

După alegerile parlamentare din decembrie 2020, profesorul a făcut și un studiu, pentru a vedea cum s-a manifestat puterea diasporei la urne. „Știm că votul în favoarea PNL și al USR-PLUS la Parlamentarele din 2020 a fost dat în România în special în comunitățile cu mulți oameni plecați în străinătate. Acolo unde am indice de experiență de migrație mare, am vot de dreapta – în acest caz, PNL-USR-PLUS. Ai plecări puține în străinătate, se votează stânga – PSD. Este o regularitate valabilă de ani de zile”.

Ca să fie clar, sociologul trasează clar și sensul în care merge această influență electorală: „Comunitățile locale cu mulți oameni plecați în străinătate au rude, prieteni în țară care votează la fel ca ei, cei din străinătate. Date arată clar că nu cei din străinătate votează la fel de acasă, ci invers. Direcția de influență majoritară e de la străinătate spre țară”.

9. Ce am pierdut

Aici, discuția e aparent simplă. E singura pe care am avut-o în ultimii 30 de ani. Aproape trei sferturi din declinul demografic al României post-1990 e pus pe seama migrației.

Pe urmă, e problema deficitului major de pe piața muncii. Nu avem date proaspete, care să țină cont de efectul pandemiei, dar iată cum stăteau lucrurile înainte de Covid, potrivit unui studiu publicat de PricewaterhouseCoopers în decembrie 2019

Diaspora si piata muncii
© Panorama.ro

Calculul PwC a fost făcut astfel încât România să aibă o creștere economică medie de 3,5% anual.

Un alt efect economic, pe care Panorama îl va prezenta pe larg într-un material următor din această serie, îl reprezintă sărăcirea bugetelor locale și dezvolarea inconsistentă, nedurabilă a localităților. 

Există date clare, spune Dumitru Sandu, care ne arată o legătură evidentă între micșorarea bugetelor locale și migrație. Cel mai simplu mod prin care putem explica asta e următorul: „ai migrație multă, scad veniturile. E firesc să fie așa. Îți pleacă lume tânără, îți pleacă oameni care fac afaceri, nu mai are cine să plătească impozite locale. Pentru orașele mari, merge. Dar sunt o groază de localități care, în momentul în care îmbătrânesc demografic, pierd forță de muncă activă și pierd impozite. Acesta e un efect negativ clar. Sunt bani mai puțini pentru drumuri din surse proprii”, explică sociologul.

Pentru a înțelege mai bine decalajele de dezvoltare din interiorul României, Panorama a creat un instrument în premieră în țara noastră. Îl puteți accesa AICI pentru a compara singuri nivelul de dezvoltare din diferite zone ale țării.

Tot la capitolul pierderi, trecem efectul exodului asupra generațiilor de copii rămase acasă, în timp ce părinții au plecat la muncă în străinătate.

Copii diaspora
© Panorama.ro

Copiii rămași acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate, lipsiți de afecțiunea și supravegherea acestora, sunt expuși mai multor riscuri, potrivit Salvați Copiii, care desfășoară, de ani de zile, un program pentru gestionarea impactului migrației părinților asupra copiilor rămași acasă. Printre riscuri, organizația enumeră abandonul școlar, autoizolare, apariția unor tulburări emoționale și comportamentale. 

Situația e chiar mai complicată de atât, dacă ne gândim că pentru mulți copii, unicul bilet de educație la care puteau spera a fost cumpărat cu banii părinților plecați la muncă în străinătate.

 

10. Nu-i aducem acasă, dar…

„Administrația noastră centrală nu-și face treaba în materie de culegere de informații legată de migranții din străinătate”, se plânge Dumitru Sandu. În 2008, sociologul a făcut un sondaj nereplicat de atunci în comunități de români din Spania, din zona Madridului. A confruntat descoperirile lui cu un studiu anterior făcut de statul spaniol, care se uita la toate comunitățile de imigranți din țară (de unde reținem că Spania a fost mai interesată decât România să înțeleagă diaspora românească din Spania). 

„Am aflat că, de fapt, între intenția de revenire și consecințele familiale legătura e foarte strânsă”. Gradul de cunoaștere a limbii spaniole, afacerile pe care și le-au deschis românii acolo, situația de acasă (cum se descurcă copiii, care e starea de sănătate a membrilor apropiați din familie), toate acestea cântăresc enorm în decizia de a reveni în țară. Statul român, însă, nu ține cont de ele. În primul rând, pentru că nu le știe. Nu știe, pentru că nu a întrebat.

La urma urmei, câtă vreme România rămâne una dintre cele mai sărace țări din Europa, discuția despre aducerea migranților acasă e o utopie, crede Dumitru Sandu: „Ceea ce poți să faci e altceva: poți să faci optimizarea migrației, politici de migrație și dezvoltare în România, în așa fel încât plecarea în străinătate să fie benefică în primul rând pentru cel care pleacă – doar de aia pleacă, să-i fie mai bine -, pentru țara în care se duce – că de aia-l cheamă, ca să aibă avantaje economice. Dar se poate, cu mai multă gândire și cu bună credință, se poate să ai și avantaje pentru țară și pentru familia lui de aici în mai mare măsură”.

O soluție extrem de importantă pentru a aduce mai multe beneficii României din migrația în străinătate, pentru a reduce exodul tinerilor, este instituționalizarea migrației circulare, cea despre care ziceam mai devreme că a fost intensificată de pandemie. 

Cum explică problema Dumitru Sandu: „Guvernul României, Ministerul Muncii, Ministerul de Externe, toți cei implicați în ceea ce se cheamă industria migrației trebuie să facă în așa fel încât, în loc să plec pe nepregătite, fără loc de muncă în străinătate, să nu știu unde voi sta, cum voi sta, unde voi dormi, să plec cu un contract – că e în agricultură, că e în high tech, n-are importanță. Să plec cu un contract pe o perioadă determinată de timp, mă întorc în țară și plec iar”. Sociologul subliniază o corelație fundamentală, pe care statul nu o mai poate ignora: „cu cât mai intensă migrația circulatorie instituționalizată, în baza contractelor, cu atât mai mică probabilitatea de a pleca definitiv din țară”. 

„Dacă vrei să reduci exodul tinerilor și depopularea României, nu zici că ai obiectivul să-i aduci în țară. Nici n-ai resurse, nici nu vrei, nici nu știi, că n-aduc voturi”, continuă el. Realist, în contextul globalizării, al europenizării României, al maturizării culturii de stat membru UE, cu toate libertățile de circulație incluse aici, marea carte pe care trebuie să parieze România e să dezvolte politici pentru migrația circulatorie. „România face politici de migrație și dezvoltare dacă aduc voturi. Asta e regula. E veche boala…”. 

Nota redacției: Acest articol e bazat pe o serie de conversații avute cu prof. Dumitru Sandu pe parcursul mai multor luni. 


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Alina Mărculescu Matiș

    E jurnalistă cu 13 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.