Săptămâna de lucru de 4 zile – va fi sau nu va fi în România?

Cum ar fi să te trezești într-o zi de vineri și să nu trebuiască să te duci la job?

Nu ești în concediu, nu lucrezi de acasă, nu e o zi liberă de la stat. Închipuie-ți că Legea Muncii a fost modificată și noul program de lucru e de luni până joi. Patru zile muncești, trei te odihnești. Salariul e același. Acesta nu e doar un exercițiu de imaginație. E un scenariu din ce în ce mai plauzibil, demarat deja de reprezentanții sindicali și politici europeni de stânga.

De altfel, reducerea săptămânii de lucru de la cinci la patru zile (de la 40 la 32 de ore de muncă săptămânale) fără o scădere salarială este un demers accentuat de venirea pandemiei, care a forțat angajatorii – privați și publici – să pună în aplicare sisteme de muncă aproape inimaginabile înainte de 2020.

Dacă o lume întreagă a putut lucra de pe canapea, din curtea de la țară sau chiar dintr-o insulă unde „s-a refugiat” din calea pericolului medical fără ca randamentul profesional să scadă, cine mai ține serviciul în rigoarea „de luni până vineri, de la 9 la 18”?

În ultimii ani, ritmul de muncă modern a început să pună presiune pe liderii europeni pentru a reevalua eficiența unei săptămâni de lucru de cinci zile.

În martie 2021, guvernul spaniol a aprobat o propunere prin care va da voie companiilor să testeze un program de lucru de patru zile fără să reducă salariile, venind în întâmpinarea firmelor cu un plan de subvenții, pentru a reduce riscurile. Între 2015 și 2019, același lucru s-a întâmplat și în Islanda. La îndemnul sindicatelor și al societății civile, guvernul islandez și consiliul municipal din Reykjavik au testat săptămâna de patru zile pe mai bine de 1% din forța de muncă a țării.

La finalul anului trecut, câteva sindicate și partide de stânga din Parlamentul European au trimis o scrisoare comună liderilor regionali – de la Angela Merkel la premierul spaniol Pedro Sanchez -, menită să promoveze beneficiile săptămânii de lucru de patru zile.

Scrisoarea a semnalat că numărul de ore lucrate în toate sectoarele economice nu s-a redus în mod semnificativ din anii ‘80, deși evoluția tehnologică a dus la o reducere a volumului de muncă.

Până acum, nu există nicio țară care să fi adoptat o politică la nivel național de introducere a săptămânii de lucru de patru zile, însă există proiecte pilot care îi testează eficiența, majoritatea cu rezultate promițătoare.

În România, în lipsa unui cadru legislativ pe baza căruia să se discute o reducere a săptămânii de lucru, nu există nici o discuție aplicată la nivel politic.

Ca angajat full-time, nu ai spațiu de manevră în ceea ce privește o încercare de reducere a săptămânii de lucru, pentru că ar fi ilegală, conform Codului Muncii.

La fel e și în cazul angajatorului. El poate fi îngăduitor și poate da flexibilitate angajaților pentru a lucra într-un mod mai dispersat în cursul săptămânii, dar nu poate scurta orele de muncă păstrând același nivel salarial.

De ce?

În România îți poți organiza singur programul de muncă (mai mult de opt ore de muncă într-o zi, mai puține în alta) în funcție de „specificul unității”, dar, paradoxal, „legea celor opt ore” rămâne sfântă. A lucra cu normă întreagă înseamnă a lucra „opt ore pe zi timp de cinci zile, cu două zile de repaus” , conform articolului 113 din Codul Muncii.

Astfel, pentru ca legea să poată fi schimbată, trebuie să existe mai întâi un demers legislativ la nivel național. Doar așa poți aduce o schimbare cu aplicabilitate pe piața muncii.

E viabilă o astfel de modificare? Când și cum ar putea fi aplicată? Chiar o să fim la fel de productivi dacă stăm vinerea acasă?

Să ne întoarcem în trecut, ca să facem oarece lumină în viitor.

Cum a apărut săptămâna de lucru de cinci zile

În 1908, o moară din New England devenea prima fabrică americană care a introdus două zile de odihnă, în așa fel încât să respecte atât principiile religioase ale evreilor (care sărbătoresc Sabbath-ul sâmbăta), cât și pe ale creștinilor (unde duminica e ziua sfântă).

În 1926, Henry Ford, celebrul producător de automobile, le-a dat lucrătorilor săi sâmbăta și duminica libere, limitând volumul de muncă la 40 de ore pe săptămână pentru ca oamenii să aibă mai mult timp să cumpere produse de consum (printre care și mașini), astfel stimulând economia. În 1955, conceptul de weekend era deja implementat la nivel național în țări precum Statele Unite, Canada sau Marea Britanie.

Însă, în România s-a lucrat șase zile pe săptămână din anii `60 până la finalul regimului comunist. Pe 14 martie 1990, s-a emis un decret prin care unitățile de stat treceau la o săptămână de lucru de cinci zile.

Datele susțin reducerea săptămânii de lucru

În ultimul secol, au avut loc multe schimbări privind munca. Industrializarea, monopolul tehnologic și era Internetului ne-au făcut atât viața, cât și munca mai ușoare și mai eficiente: lucrăm mai puțin și mai cu folos.

Conform Our World in Data, media orelor de muncă a scăzut drastic în ultimii 150 de ani: în țările din Vest, media orelor a scăzut între 40% și 60%. Germania este unul dintre aceste cazuri: în 1870, oamenii lucrau în medie 3.284 de ore pe an. În 2017, media ajunsese la 1.354 de ore – o scădere de peste 60%. Asta se traduce în mai mult timp personal pe care-l putem folosi cum dorim.

Pentru România nu există date mai devreme de 1995, când media de ore lucrate pe an era 1.823. Odată cu începutul anilor 2000, media de ore lucrate a suferit iar o creștere – în 2011, media ajunsese la 1894 de ore lucrate pe an.

În 2017 (ultimele date disponibile), media scăzuse la 1.806 – cu aproape 500 de ore mai mult decât media Germaniei în același an. Asta se traduce prin faptul că în România muncim cu 34% mai mult pe zi decât în Germania.

Media de ore lucrate pe an, de-a lungul istoriei

În ultimii ani, a apărut o bibliografie tot mai stufoasă de experimente, studii și cercetări de piață care arată că o tranziție înspre o săptămână de lucru mai scurtă ar crește productivitatea, ar îmbunătăți sănătatea (mintală, cât și fizică) a angajaților și ar crește rata de retenție a acestora.

Datele confirmă premisa.

Un studiu făcut de University of Miami în 2020 arată că nivelul de motivație și performanță al angajatului se reduce de-a lungul săptămânii de lucru: muncim mai mult la începutul săptămânii, însă începem să ne pierdem treptat concentrarea odată ce știm că weekend-ul se apropie.

O săptămână de lucru mai contractată poate crește nu numai nivelul de productivitate, dar și bunăstarea generală a angajaților.

După venirea pandemiei, când ne-am relocat cu biroul în propriile case, Adam Ross, CEO-ul unei companii de tech din Berlin, a decis să scurteze săptămâna de lucru a angajaților săi la patru zile, fără a le scădea salariile sau beneficiile. Deși era o perioadă redusă de lucru, angajații au găsit „soluții mai inovative și mai smart de a lucra, fiind în același timp mai productivi”, explică Ross într-un interviu pentru Bloomberg Businessweek.

Ross spune că săptămâna de lucru redusă i-a fost benefică și lui, atât profesional, cât și personal. „Înainte, făceam naveta săptămânal între Londra și Berlin pentru job. Acum, mă pot bucura de o zi liberă în care n-am un program hectic, un respiro pe care am ajuns să-l apreciez enorm. Petrec mai mult timp cu familia și am răgazul să mă pot gândi la viitor și la pașii următori privind compania,” detaliază acesta.

Experiența lui Adam Ross este doar una din multele cazuri fericite ale testului de patru zile.

În 2018,  o firmă de estate management din Noua Zeelandă a făcut un experiment prin care, timp de o lună, a tăiat orele de lucru de la 40 la 32 de ore pe săptămână tuturor celor 240 de angajați ai firmei, păstrând în același timp același nivel salarial.

Rezultatul a fost unul îmbucurător.

24% mai mulți dintre angajați simțeau că își pot echilibra mai bine responsabilitățile de job și cele de acasă, nivelul de stres scăzuse cu 7%, iar rata de satisfacție a angajaților crescuse cu 5%.

Microsoft a încercat un experiment similar în branșa sa din Japonia, o țară care este „celebră” pentru ritmul nociv de lucru. Japonia are în vocabular chiar și un termen – „karoshi” – tradus prin moarte cauzată de prea multă muncă.

Compania a oferit, în 2019, tuturor celor 2300 de angajați cinci zile de vineri consecutive libere fără a scădea nivelul salarial. Rezultatul – un succes: săptămâna scurtată a dus la întâlniri mai eficiente, angajați mai fericiți, care își luau mai puțin timp liber în timpul programului, dar și cu o productivitate sporită cu peste 40%.

De asemenea, dacă în 2018, ponderea de joburi oferite pe platforma site-ului de recrutare ZipRecruiter cu patru zile lucrătoare era de 17.8%, aceasta a crescut la peste 60% în 2021.

Deși săptămâna de lucru de patru zile (cu păstrarea aceluiași nivel salarial) este încă o metodă destul de rar întâlnită, conceptul de săptămână contractată este deja un fenomen des aplicat la nivel global.

Modelul de lucru relaxat, prezent în afară

Vlad Bog e un român care lucrează în Elveția. Dar nu e orice român și nici nu are orice CV. Timp de peste zece ani, a făcut parte din top managementul The Coca Cola Company. Cât a ocupat funcția de Talent, Learning and Capability Development Director peste sucursalele din India, Eurasia și Orientul Mijlociu, a interacționat direct cu tot ce înseamnă cultură organizațională la nivel mondial. Ulterior, mai mult de cinci ani a fost HR Director al companiei Microsoft. Acum e HR Director al Hero Group, cu atribuții peste operațiunile din Europa, Statele Unite, Asia și China continentală.

În traducere, e un om care cunoaște în detaliu, „de la firul ierbii” (și al computerului) ce înseamnă piața muncii globale. Cu o experiență atât de vastă la nivel de management al resurselor umane, poate face o radiografie pertinentă a ceea ce ar însemna reducerea orelor de muncă atât pentru angajat, cât și pentru angajator. Și spune că un factor decisiv e cel cultural.

România rupe greu inerția și niciodată nu e ea cea care o inițiază. Adică o să muncim patru zile pe săptămână când o să ne împingă valul european legislativ. Exact cum s-a întâmplat cu valul pandemic.

 

„Discuțiile despre săptămâna de lucru de patru zile au început deja de ceva vreme. În timp ce oamenii lucrau mai puține ore, s-a observat totuși că productivitatea era ridicată, iar nivelul de angajament și mulțumire al angajaților era mai ridicat decât în alte țări”, explică Vlad.

Întrebându-l mai concret despre eforturile de a introduce o săptămână de lucru de patru zile fără o scădere salarială aferentă, românul se arată sceptic: „E important să clarificăm de la început că există două abordări pentru săptămâna de patru zile: una este cea de săptămână compresată, adică aceleași 40 de ore, dar efectuate în patru zile în loc de cinci, iar a doua este cea de timp de lucru de 32 de ore într-o săptămână, adică part-time”.

În Elveția, ca în multe țări cu care Vlad a lucrat, diferența de mentalitate și de cultură, atât a mediului de lucru, cât și a angajaților, este cel mai important factor pentru a aduce o schimbare.

„Elveția are o forță de muncă mai relaxată datorită unor rate de șomaj scăzute și a unor programe sociale solide. Din acest motiv, angajații nu se tem să spună angajatorului că-și doresc să lucreze 80%, 60% sau chiar 40% din programul de 40 de ore pe săptămână. Pentru mine, a fost șocant când am lucrat în Franța și apoi în Elveția să văd cât de mulți colegi aveau astfel de aranjamente și cât de lipsiți de dubii erau când le solicitau. În țările din Est în care am lucrat, dar și în Statele Unite, angajații s-ar fi temut că angajatorul va renunța la ei și îi va înlocui de îndată cu altcineva, astfel încât, în final, abandonau ideea. Concret, în Elveția proporția de angajați care lucrează part-time este de 38%, iar acest aranjament se reflectă și într-o creștere a nivelului de PIB pe cap de locuitor, care este în creștere și printre cele mai ridicate din lume”, mai adaugă Vlad.

În România lucrurile stau altfel. În 2018, potrivit Eurostat, eram statul UE cu cel mai mic procent de angajați cu contract temporar de muncă și part-time – doar  1%.

În iulie 2020, au fost adăugate în Codul Muncii noi reglementări generate de contextul pandemiei, prin care angajatorul poate să reducă săptămâna de lucru a angajaților de la cinci zile la patru zile, în cazul în care volumul de muncă este scăzut. Dar scade și venitul: se aplică o reducere salarială direct proporțională cu volumul de muncă diminuat.

Țara noastră are printre cele mai ridicate medii de ore lucrate pe săptămână din Europa – 40.5 ore, în timp ce media la nivelul statelor membre UE este de 36.2, conform unei analize Eurostat din 2019.

La polul opus se află Olanda, cu o medie de 29 de ore de lucru pe săptămână, conform unui studiu OECD.

Ritmul modelului de lucru actual duce și la probleme de sănătate mintală 

Amalia Oltean, psiholog cognitiv-comportamental, descrie provocările pacienților ei privind volumul de muncă.

„Am avut pacienți care nu aveau timp nici măcar să ia pauză”, spune psiholoaga. În plus, pandemia a scos la suprafață probleme sistemice privind sănătatea mintală a angajaților, precum burnout, lucratul peste program și lipsa unui echilibru între viața personală și cea profesională.

Conform unui studiu al Universităților Leiden și Utrecht, 10% din forța de muncă a Uniunii Europene se află într-o stare de burnout (prin burnout, se înțelege o cronicizare a stresului survenit de la birou, care nu a fost gestionat corespunzător, conform definiției Organizației Mondiale a Sănătății).

„Când vine vorba de săptămâna de lucru de patru zile, pentru mulți e doar un vis îndepărtat. Mulți n-au speranța că se va adopta ceva de genul la noi prea curând”, spune psiholoaga. La noi nici măcar nu există o discuție solidă despre subiect la nivel socio-politic în timp ce din Germania până la Finlanda, ideea unei săptămâni de lucru reduse a început să prindă tot mai multă popularitate în dezbaterile publice.

Mare parte din ocupanții pieței muncii susțin o asemenea schimbare – 56%  din ei declară că, dacă ar avea de ales, ar migra către o săptămână de lucru de patru zile, conform sondajului ADP.

De ce la noi este diferit?

Pentru că avem o altă cultură privind etica muncii, o reverență față de ierarhie și o frică de superiori, o moștenire din comunism, conform unui studiu al Leibniz Information Centre for Economics din 2007.

Aceste comportamente încă se manifestă în cultura de management din România, deși au trecut mai bine de 30 de ani de la Revoluție.

Vlad Bog adaugă că în Elveția și în alte țări vest-europene este pur și simplu o tendință a angajatorilor de a respecta nevoile individuale, de a avea încredere în angajați și, ca urmare, de a acorda flexibilitatea cerută. Rezultatul este această piață în care aproape o jumătate din populație lucrează o săptămână de lucru de patru zile sau mai puțin și lucrurile sunt mai fluide.

Însă, mai este cale lungă până să ajungem la un ecosistem de lucru în România care se bazează pe încredere și libertate, similar cu cel descris de Vlad.

„Din punct de vedere al stilului de management românesc, nu se poate intra la negociere când vine vorba de volumul de muncă, nu-ți poți permite să ceri mai puține sarcini sau mai puține ore de muncă, pentru că ești considerat neserios sau leneș”, explică Amalia Oltean.

În plus, din punct de vedere legal, este imposibil: opțiunea de a cere un program de lucru mai scurt este ilegală.

Conform Inspectoratului Teritorial de Muncă, „dacă aplicarea unitară a legilor care reglementează domeniul muncii nu este săvârșită, se poate întocmi dosar penal”. Nu poți spune „vreau să lucrez doar șase ore pe zi” dacă ai contract full-time. Ori accepți să fii angajat part-time cu patru ore de muncă pe zi și salariu în consecință, ori stai la birou opt ore pe zi.

 

„Nimeni nu vorbește despre o săptămână redusă de lucru ca și politică națională. Este pur și simplu o libertate percepută de angajați de a cere în mod deschis ceea ce doresc angajatorilor. Dacă mie, ca business, mi s-ar cere să scad săptămâna de lucru la patru zile, dar să păstrez aceleași salarii, asta înseamnă că mi s-ar cere să cresc salariile cu 20%, ceva ce nu este prea corect, și nici prea popular”, explică Vlad.

Ce se întâmplă de acum încolo?

Există tot mai multe companii care introduc programe pilot si experimentează cu săptămâna de lucru de patru zile. Însă, rezistența este în continuare mare: menținerea unui volum tot mai ridicat de muncă pe săptămână este un concept primordial al modelului de lucru curent. Printre principalele îngrijorări se numără reglementări contractuale, provocări privind personalul sau creșterea costurilor forței de muncă.

Iar chestiunea păstrării aceluiași nivel salarial în contextul unei săptămâni de lucru reduse este departe de a fi implementată, ori luată în considerare de către guvernele europene.

Așadar, ce trebuie făcut? Vlad Bog spune că trebuie aliniată legislația la nivel de bloc european.

„Realitatea modelului de lucru modern este că trebuie să recunoaștem nevoile unice ale fiecărui angajat și să venim cu soluții, atât pentru bunăstarea lui, cât și pentru valoarea pe care o aduce companiei. În perioada următoare, marea provocare va fi realinierea legislațiilor la nivel național. Pandemia a venit și a dat întregul sistem tradițional de muncă peste cap, iar țările încă nu și-au revenit. Guvernele au fost nevoite să se descurce cu o situație pentru care nu aveau legislație. Chestiuni precum portajul salarial sau impozitarea angajatului, dacă acesta dorește să lucreze dintr-o țară unde compania la care lucrează nu are o prezență fizică, trebuie lămurite”, mai spune Vlad Bog.