Victime colaterale ale COVID

Profesorii și pandemia. Cine a promovat „examenul” predării online și cine a rămas repetent?

Computer Hope Guy
Pandemia de coronavirus a golit de pe o zi pe alta sălile de clasă. Sursa: Shutterstock

În pofida importanței școlii, în criza sanitară a primat siguranța medicală. Astfel, Covid-19 a mai generat un efect secundar, pe lângă cele sanitare: reinventarea forțată a cadrelor didactice. Profesorii au devenit victime colaterale ale pandemiei. De pe o zi pe alta au trecut la școala online, altfel decât tot ce făcuseră până atunci.

România nu reprezintă o excepție de la regulă. Conform Eurostat, cele 207.315 de cadre didactice din România au fost nevoite s-o ia cu totul de la capăt în pandemie: multe au trebuit să învețe să folosească un smartphone sau un calculator pentru prima dată în viață, altele s-au perfecționat prin cursuri de formare online, și-au luat tablete și chiar table virtuale din banii proprii, pentru a putea face orele mai ușor de ținut de acasă și mai interactive pentru elevi.

Alții s-au dat bătuți și au ieșit la pensie în toamna lui 2020, deși, în condiții „normale” ar mai fi putut preda.

Ce a însemnat pandemia pentru profesorii din România și cum au gestionat aceștia noile dificultăți, dar și nivelul și ritmul de muncă în acest „nou normal”?

România, printre țările cu cei mai stresați profesori

Un raport OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) din 2020 arată că profesorii din România sunt cei mai stresați, în urma unei analize făcute în cele 37 țări din OCDE. Nivelul de stres este corelat și cu o probabilitate mai mare de a părăsi profesia de bază.

În Statele Unite ale Americii, din cele aproape 3,5 milioane de profesori din învățământul de stat, 38% au declarat că experiența predării online i-a făcut să-și regândească traiectoria profesională. În plus, nici starea de spirit a cadrelor didactice nu este pe un trend ascendent în America: 77% dintre profesori lucrează mai mult decât o făceau în urmă cu un an, 60% se bucură mai puțin de munca lor și 59% nu se simt în siguranță cu măsurile de igienă luate de școlile în care predau.

Aceste statistici capătă înțeles când auzi confesiunile unui profesor, om care a trecut forțat de la catedră la tastatură, de pe o zi pe alta. Irina Stănescu are 42 de ani și este profesoară de franceză de mai bine de 15 ani. Predă la gimnaziu, la Școala Nr. 80 din București, dar și la liceu, la Colegiul Tehnic Mihai Bravu. Ea a experimentat din plin predatul în mod hibrid – jumătate dintre copii veneau la școală, jumătate intrau online de acasă.

„A fost un stres teribil. Erau profesori în cancelarie care alergau cu câte un laptop în mână de la o clasă la alta. Brusc timpul a devenit mult mai prețios: trebuia să ajungi să te conectezi și să intri online, să te asiguri că toată lumea te aude și te vede. În sală, trebuia să te împarți să lucrezi cu copiii prezenți, dar fără să-i neglijezi și pe cei din online, să te asiguri că și ei interacționează și sunt activi”, spune profesoara.

Declarațiile Irinei sunt completate de Andreia Oros, învățătoare de mai bine de trei decenii. Pe Andreia pandemia a prins-o cu o clasă pregătitoare, elevii având cinci și șase ani. Cei mici sunt acum în clasa I.

„Am început să lucrez cu copiii online încă din prima zi de când s-a instaurat starea de urgență, deși nu eram obligați. Am început cu grupuri de Whatsapp și Facebook, trimiteam materiale, filmulețe, le explicam diverse. Deși era clasă pregătitoare și situația nu era așa stringentă ca la școală, important era să nu stagneze. Fiind învățătoare, eu predam aproape toate materiile de una singură – de la desen la muzică, matematică sau științe – și a trebuit să mă gândesc cum pot face orele interactive și interesante pentru a capta atenția unor copii așa mici. Am fost nevoită să găsesc soluții pentru a transforma fiecare materie în parte într-o formulă care să se preteze în online”, povestește învățătoarea.

Începutul acestei noi realități la școală a fost foarte greu pentru Andreia Oros, inclusiv din punct de vedere logistic. „Au fost luni întregi în care munceam dublul a ce munceam înainte. Având și doi copii acasă, fiecare avea liceu și facultate online și aveau nevoie de laptop – am fost nevoiți să împărțim spațiul, dispozitivele – a fost o muncă titanică și un stres foarte mare”, explică Andreia.

profesori
Andreia Oros este învățătoare în Cluj-Napoca.

Perspectiva ei de învățătoare este întregită de cea a lui Valentin Maxim, profesor de istorie și director al liceului cu profil german „George Coșbuc” din Cluj-Napoca. Ca director, Valentin a văzut îndeaproape și provocările birocratice pe care corpul profesoral este nevoit să le gestioneze. Acesta spune că programul școlar s-a diluat într-un fel greu de controlat, fiind tot timpul acasă.

„Predarea online a dus la depășirea barierelor orarului. Nemaiavând un program fix, totul se face la mica înțelegere și s-a generat așteptarea că la orice oră din zi tu ești disponibil oricând, oricum. Ca director am resimțit asta în mod direct: se dă ordinul de ministru vineri seară, sâmbătă este publicat și trebuie aplicat până luni – asta înseamnă comunicare și discuții cu colegii, întâlniri online etc. Trebuie să ne mâncăm cu toții din weekend pentru a putea aplica toate cerințele până luni, când începe școala. Nivelul de stres și de nervozitate continuă și estimez că lucrez în medie între 25% și 30% mai mult față de programul anterior crizei”, explică profesorul Maxim.

Mărturiile celor trei profesori se regăsesc în studii de analiză a breslei. Dintr-un sondaj al Fundației World Vision România de la finalul anului 2020 reiese că pe perioada susținerii cursurilor online, adesea sau aproape tot timpul unul din cinci cadre didactice (20%) a fost îngrijorat și stresat, iar unul din zece a experimentat tristețe și teamă.

De altfel, suntem martorii unui trend la nivel mondial privind suprasolicitarea profesorilor, educatorilor și a învățătorilor. Conform unui raport de sondaj al RAND Corporation, un think tank de cercetare american, mai bine de jumătate din profesorii din sistemul public de învățământ american care s-au oprit din predat anul trecut, după luna martie, fără să fi avut vârsta de pensionare, au plecat din cauza pandemiei Covid-19.

Pentru unii profesori pandemia doar a amplificat o atmosferă și un ritm de lucru nociv, care erau prezente și înainte: lucratul excesiv peste program și întâmpinarea dificultăților tehnice. De asemenea, stresul a reprezentat principalul motiv al plecării profesorilor, acesta fiind chiar de două ori mai des întâlnit ca motiv al plecării din învățământ decât nemulțumirile salariale.

Lipsurile din școala online: greul cade pe umerii profesorilor

O altă problemă cu care s-au confruntat profesorii în acest an pandemic, pe lângă gestionarea volumului de muncă și al stresului, a fost natura complexă a predării online.

Profesoara de franceză din București spune că a durat cam o săptămână până să se acomodeze și să dea drumul predării online. „Ne-am organizat repede. Am început cu materiale și lecții explicative pe grupurile clasei, folosind în principal Whatsapp și Zoom. Apoi școala a venit în ajutor prin cursuri și inițiative, iar colegii au început să stabilească între ei și să discute ce nu știau sau ce nu înțelegeau”.

Deși a venit în întâmpinarea adaptării la școala online, statul nu a acoperit toate nevoile profesorilor. „Norocul a fost că în jur de 70% dintre profesorii de la noi aveau laptopuri primite printr-o inițiativă la nivelul sectorului de acum câțiva ani, pentru că tranșa de laptopuri comandate pe motiv de pandemie a ajuns abia anul acesta. Marea majoritate dintre noi ne-am organizat pe cont propriu. Fiecare profesor a scos bani din buzunar unde a fost nevoie. Eu spre exemplu mi-am luat calculator din banii mei”, a explicat aceasta.

De asemenea, învățătoarea spune că a resimțit lipsa unei organizări naționale în procesul de tranziție a predării din mediul fizic în online. „Nu au existat inițiative generale de a coordona acest efort de adaptare la mediul online pentru noi, învățători și profesori. Inițiativa a venit exclusiv din partea noastră, la nivel intern. Orice tip de instruire sau învățare suplimentară mi le-am căutat și găsit singură – de la cursuri de formare online la extensii de programe pentru predare sau dispozitive. Am învățat să fiu cu ochii pe orice apărea pentru a-mi face predarea din online mai ușoară, mai interactivă și mai creativă pentru copii”, explică Andreia Oros.

Un clivaj generațional: provocările tehnice ale predării online

O provocare care s-a acutizat profund în pandemie și cu care s-au confruntat profesorii de-a lungul acestui an o reprezintă aptitudinile tehnice și tehnologice necesare predării online. În acest caz, este important să ne uităm la vârsta corpului profesoral pentru a ne face o idee despre competențele digitale ale acestora.

Conform unui raport OCDE din 2018, mai bine de un sfert din profesorii din România (26%) au vârsta de 50 de ani și peste, media de vârstă în rândul cadrelor didactice din țară fiind de 43 de ani (media de vârstă în rândul țărilor OCDE este de 44 de ani).

Lipsa personalului tânăr din învățământul românesc este o altă problemă. Doar 21,7% dintre profesorii din învățământul pre-universitar au vârste cuprinse între 18 și 34 de ani – puțin sub 45.000 de profesori – plasând România pe locul 13 la nivelul UE (Uniunii Europene), conform Eurostat. Printre țările UE cu cel mai mare procentaj de profesori tineri se numără Marea Britanie (în 2018 aceasta fiind încă membră UE) – 40,28% și Malta – 43,27%.

„Foarte mulți profesori au o anumită vârstă. Am colegi care nu puseseră mâna pe un calculator în viața lor înainte de pandemie. A existat un fenomen de rezistență în rândul câtorva privind această nevoie de adaptare. Au fost profesori care au refuzat să intre online sau profesori învechiți, care au refuzat să se reinventeze. Aceștia n-au rezistat noului ritm și în toamna anului trecut au ieșit la pensie, deși nu-și doreau asta”, explică Irina Stănescu, profesoara de franceză din București.

Același studiu World Vision România arată că 16% dintre cadrele didactice nu au fost mulțumite niciodată sau au fost rareori mulțumite de modul în care au utilizat tehnologia digitală pentru predarea online, în timp ce 12% nu s-au adaptat niciodată sau s-au adaptat rareori bine situației.

Realitatea e și mai dramatică în mediul rural. 80% din profesorii care predau la o școală din mediul rural au nevoie de formare în domeniul educației digitale, aceștia considerând că elevii lor au pierdut între 11% și 45% din materie pe perioada pandemiei. Pe diversele grupuri de profesori pe care se află, Andreia Oros a găsit niște realități cel puțin crude: „am citit cazuri de profesori de la sat care mergeau din poartă în poartă pentru a le da copiilor fișele de lucru, deoarece nu există infrastructura necesară pentru a susține orele online”.

Conform unei analize UNICEF din ianuarie 2021, media la nivel global privind timpul petrecut în afara sălilor de curs de la începerea pandemiei este în jur de 14 săptămâni. România a pierdut aproape 32 de săptămâni de studiu în sala de clasă – mai mult decât dublul mediei mondiale.

Valentin Maxim, profesorul de istorie din Cluj, spune că în cazul liceului său, din aproximativ 100 de profesori doar undeva spre 20% aveau competențele tehnice necesare de la bun început. „Restul au fost nevoiți să se formeze pe parcurs. Trebuie să recunosc că nici până în ziua de azi nu există 100% competențe digitale la nivelul întregului personal. Suntem nevoiți să stăm în webinarii și traininguri după ore, iar puține dintre tutoriale sunt în limba română, ceea ce reprezintă o altă barieră reală pentru o parte din colegi”, spune directorul de liceu.

„Cine a vrut, a făcut – indiferent de vârstă”

Există multe date, studii, analize și declarații sumbre privind minusurile școlii online: copiii sunt privați de socializare și interactivitate, profesorii muncesc enorm pentru a pregăti materiale și orele online, absenteismul este mult mai mare în online, iar părinții devin legați de copii pentru a se asigura că intră la ore.

Acestea sunt doar o parte mică din posibilele neajunsuri. Potențialul problematic este infinit. Totuși, trăim în această realitate a școlii online (și versiunile de școală fizică, hibrid, sincron, asincron) de peste un an de zile și situația nu e chiar așa de dezastruoasă.

Mărturiile acestor trei cadre didactice nu oferă o imagine apocaliptică asupra școlii online, ci mai degrabă una nuanțată – una pe care doar cineva care a experimentat școala online pe propria piele o poate face.

Irina Stănescu e mulțumită că a reușit totuși să-și facă orele, chiar și online. „Sincer, m-am bucurat de simplul fapt că pot preda. A fost o mobilizare extraordinară și în rândul colegilor de la catedră – toți și-au făcut datoria. Am o colegă care era în ultimul an înainte de pensie, căreia nu i-a luat mult să se dezmeticească cu tabla online, cu calculatorul – a făcut tot ce ținea de ea pentru a fi acolo pentru copii, pentru că iubește să predea. Toți cei care iubesc copiii au depus efortul și au învățat, iar cei care nu au reușit să țină pasul au plecat. Cine a vrut, a făcut – indiferent de vârstă”, trage linie Irina Stănescu, profesoara de franceză din București.

„Cred că experiența pandemiei și a școlii online ne-a lăsat cu multe învățăminte”, completează ea cu optimism. Pandemia a însemnat că a trebuit să regândească total felul în care se raportează la procesul de învățare și la copii. „Acum predau total diferit fiindcă am fost nevoită să iau totul de la zero”.

școala online
Irina Stănescu este profesoară de franceză în București.

Învățătoarea clujeană Andreia Oros spune că cei mici pe care-i are la clasă au învățat să se descurce singuri. „Se loghează singuri, își deschid camera și microfonul. E un tip de disciplină și maturitate pe care au învățat-o stând acasă. Părinții sunt mult mai recunoscători profesorilor când văd cât de multă dedicare există și cât de mult ne dăm silința. E trist când vezi prin presă sau pe social media jigniri la adresa profesorilor, că nu se face școală, că nu suntem serioși: cu siguranță există și cazuri de genul, dar generalizările sunt periculoase”, spune învățătoarea din Cluj-Napoca.

„Am învățat cu toții câte ceva. Pandemia i-a forțat pe profesori să facă mai mulți pași înainte. Școala nu este doar un loc în care îți trimiți copilul ca să-i fie predat ceva după dictare. Este vorba de relația cu colegii, cu profesorii, de felul în care se dezvoltă și crește. Este vorba de libertatea de a sta și de a discuta între ei, de a alerga sau de a mânca împreună în pauze. Școala online nu are aceeași valoare pentru un elev ca aceea pe care școala fizică o poate avea pentru evoluția unui copil la început de drum. Toată lumea vrea să se reîntoarcă la școală!”, explică profesoara de franceză, Irina Stănescu.

„Toată lumea vrea să se reîntoarcă la școală” – o frază devenită slogan în acest an pandemic, care denotă o dorință arzătoare de a reveni la normal, de fapt.

În România, statul a venit în ajutor cu dispozitive unde și cum a putut, însă nu și cu o strategie la nivel național pentru a face tranziția în online mai ușor de parcurs atât pentru profesori, cât și pentru elevi. Școlile s-au organizat la nivel local și, unde nu s-a putut, s-au organizat profesorii între ei: au discutat ce platforme sau programe le erau străine, și-au cumpărat din banii proprii laptopuri și tablete grafice și au muncit cum n-au mai muncit până acum. Pandemia a presupus o oportunitate de reinventare – pentru profesori, pentru școli. Unii au îmbrățișat-o ca pe o deschidere către modernitate, alții s-au ostilizat. Când tragi linie, pentru unii a contat mai mult ca totul să fie în folosul elevilor, pentru alții a contat mai mult să le fie comod lor.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Mălina Mîndruțescu

    Mălina este jurnalist și analist politic. Cu studii în Marea Britanie și Statele Unite, ea este absolventă de Istorie & Politică la Queen Mary University of London și deține un Master în Terorism & Violență Politică de la University of St. Andrews.

    Specializată în politică americană și studii de securitate, Mălina caută mereu să iasă din bula de confort, iar prin poveștile pe care le scrie, dorește să gasească mereu acel unghi nou și inedit. A fost publicată în presa internațională, precum Foreign Policy și Balkan Insight.

    Colaborează cu analize pe politică externă pentru True Story Project, proiect al German Marshall Fund.

    malina.mindrutescu@panorama.ro