Open minds

„Viitorul muncii va fi muncă, nu job”. Despre o lume în care nu vor mai fi angajați

Computer Hope Guy
Imagine: Shutterstock

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

„Când vom întreba copiii viitorului ce vor vrea să fie când se fac mari, nu vor avea un singur răspuns. Vor avea o listă”. În 2016, Diane Mulcahy, autoarea primului curs de gig economy de la o universitate americană, publica o carte pe această temă, ce avea să devină bestseller tradus în mai multe limbi. Într-o conversație cu Panorama, Mulcahy, care e unul dintre cei mai vizibili experți americani în domeniul viitorului muncii, vorbește despre explozia economiei muncii independente, mai ales după transformările din timpul pandemiei. 

Una dintre cele mai importante idei pe care le-a teoretizat Mulcahy e nevoia ca guvernele, societatea, angajatorii și angajații deopotrivă să facă distincția între muncă și loc de muncă. Primul înseamnă una sau mai multe activități, în baza cărora suntem remunerați. Cel de-l doilea, job-ul, e formatul în care prestăm această activitate. Munca și locul de muncă nu se mai suprapun de ceva vreme, iar prăpastia dintre ele se va adânci, spune experta americană. 

Dacă o întrebi pe Diane Mulcahy care e viitorul muncii, răspunsul scurt pe care ți-l dă e că viitorul muncii e muncă – punct. Cu alte cuvinte, piața va migra tot mai puternic de la o piață a locurilor de muncă la munci. Primul obstacol în calea acestui viitor va fi să nu mai avem o legislație a muncii centrată aproape exclusiv pe angajat.

Și, pentru că încă există multă confuzie în jurul terminologiei, e util să explicăm despre cine vorbim în acest material:

Muncitorii gig economy sunt acele persoane care lucrează pe cont propriu. Sunt contractori, consultanți, freelanceri sau oameni care lucrează la cerere, inclusiv, dar nu limitat la platforme digitale (Uber, Airbnb, Upwork etc.). Pot face asta ca ocupație principală sau cu „jumătate de normă”, ori pe lângă un job (în limba engleză, „side gig” sau „side hustle”).

Dincolo de aceste diferențe și variații, un lucru e clar: acești muncitori au devenit foarte numeroși și sunt promotorii unei reale revoluții nu doar pe piața muncii, ci și la nivel de societate.

În SUA, economista americană spune că între 20% și 40% din forța de muncă participă, într-un fel sau altul, la gig economy. Mai aproape de noi, 14% dintre muncitorii din Uniunea Europeană lucrează pe cont propriu, fără a avea alți angajați, potrivit unui studiu al Institutul Bruegel, de la Bruxelles, co-semnat de Mulcahy. Procentul înseamnă 27,5 milioane de muncitori. Cei mai mulți sunt în Polonia, dar nu neapărat pentru că antreprenoriatul e mai dezvoltat acolo decât altundeva în UE. E mai degrabă consecința folosirii unor portițe legale și fiscale.

Tocmai pentru că economia muncii independente a devenit atât de amplă, în decembrie 2021, Comisia Europeană a propus un pachet de măsuri în domeniul gig economy. Pachetul vorbește, însă, strict despre nevoia de a oferi mai multe drepturi muncitorilor europeni de pe platforme digitale, o distincție cu care Diane Mulcahy nu e de acord – ar trebui să vorbim despre muncitorii independenți și atât, spune ea. În calculele Comisiei Europene, 5,5 milioane dintre muncitorii de pe platforme digitale ar fi clasificați incorect drept liber profesioniști și ar trebui încadrați la angajați. Bruxelles-ul spune că, până în 2025, se vor mai adăuga încă 15 milioane de muncitori pe astfel de platforme.

Gig economy e și o manifestare a unei tranziții între o economie bazată pe diplome, titluri și branduri la o economie bazată pe aptitudini și abilități, pe hiperspecializare și diversificarea surselor de venit și a activităților.

Despre ce înseamnă explozia gig economy pentru viitorul muncii, pentru viitorul taxării, al sistemelor de pensii și al priorităților de politici publice, în dialogul de mai jos. E o conversație în care, ca în tot articolul, de altfel, veți regăsi multe englezisme – o consecință a traducerii greoaie sau pe alocuri imposibilă a unor termeni din limba engleză pe această temă. Pentru a alterna măcar englezismele cu concepte în limba română, „gig economy” e tradusă în acest articol drept „economie la cerere” sau „economia muncii independente”, iar „side hustle/side gig”, ca „activitate suplimentară”.

Cum a influențat pandemia economia muncii independente

Panorama: Aș vrea să pornim discuția de la o întrebare mai cuprinzătoare: când ați creat programul de masterat de gig economy și, ulterior, când ați scris cartea, care a fost publicată în 2016, acest domeniu era încă în faza incipientă de transformare a felului în care muncim. Mă întreb care percepeți că au fost principalele schimbări care s-au produs în anii care s-au scurs de atunci și, mai ales, care dintre ele credeți că sunt ireversibile?

Diane Mulcahy: Aș spune că schimbările din jurul felului în care muncim s-au dovedit destul persistente. Cu cât trece timpul, cu atât par că sunt permanente. Sigur că nu aș fi anticipat ceva de magnitudinea pandemiei, care să forțeze acest experiment de lucrat altfel. Dar gig economy a avut de câștigat, în mod cert. Oamenii s-au obișnuit să lucreze independent și de la distanță. Pentru mulți dintre ei, cu timpul petrecut acasă, fără navetă, fără călătorii în interes de serviciu, fără evenimente după muncă, au avut ocazia să înceapă un side gig, adică o activitate suplimentară. Au putut să exploreze și alte variante de a avea un venit, fie în paralel, fie în locul jobului lor cu normă întreagă. Nu cred că vreuna dintre aceste tendințe dă vreun semn că ar putea fi reversibilă. 

P: Ați menționat pandemia. În ce fel a influențat ea tendința care era deja în creștere anterior crizei, aceea de a angaja prestatori independenți de servicii, contractori, în locul unor angajați cu normă întreagă?

D.M.: Înainte de pandemie, când discutam cu companii, vedeam că unul dintre principalele obstacole în calea angajării de prestatori independenți de servicii era lipsa de confort a companiilor de a gestiona oameni care nu sunt în birou, pe care nu simțeau că îi pot controla la același nivel ca pe angajați. Companiile au opus multă rezistență în privința asta. Pe urmă, nu au avut de ales și au învățat și cum se face managementul oamenilor care lucrează de la distanță. Pe baza experienței din pandemie, cred că acum sunt mai confortabile să subcontracteze decât erau înainte.

Fără angajați sau liber profesioniști. „Ar trebui să existe o singură categorie: muncitori”

P.: Înainte de a merge mai departe, v-aș ruga să facem un pas înapoi și să lămurim terminologia. Cine sunt muncitorii din gig economy? Vorbim mult despre acest sector, dar definițiile par să fie foarte fluide și știu că spuneți des să nu ne închipuim că e vorba doar despre șoferii de Uber.

D.M.: Cred că cea mai simplă definiție a unui astfel de muncitor – gig worker – e un liber profesionist care nu are angajați. Asta înseamnă cineva care lucrează pe cont propriu, dar nu are angajați. Sunt toți cei care lucrează independent. Iar aici pot fi oameni care lucrează doar asta, precum și cei care fac astfel de munci cu jumătate de normă sau pe lângă locul lor de muncă. Angajamentul de timp e irelevant. 

Sunt angajați care lucrează legal, plătesc taxe. Rămân în continuare zone gri ample, zone vagi, în actualele sisteme de clasificare a muncitorilor. Uber funcționează de mai bine de un deceniu și încă sunt procese. Definiția pentru ce e, de fapt, un angajat și sistemele de clasificare care încearcă să plaseze muncitorii strict într-una din două categorii – fie angajat, fie liber profesionist – sunt vagi, subiective și calitative.

P: De aceea vorbiți despre nevoia de a mai exista o a treia categorie?

D.M.: Nu susțin asta. Vorbesc despre cum, în anumite jurisdicții, există o a treia categorie. Ce susțin eu e că și asta (a treia categorie, n.r.) nu face decât să perpetueze problema și să aducă o clasificare greșită pentru trei categorii. Eu susțin că ar trebui să existe o singură categorie, doar de muncitori, iar beneficiile pot fi fie acordate integral, fie pro-rata, în funcție de ce fel de beneficiu e vorba.

„La nivel de politici publice, are din ce în ce mai puțină logică să ne concentrăm pe locuri de muncă”

P:  Există, mai ales aici, în Europa, o dezbatere tot mai amplă cu privire la economia muncii la cerere și la drepturilor muncitorilor de pe platforme digitale. Ce părere aveți despre asta? E o idee bună să încerci să reglementezi și munca pe platforme digitale, care e o parte foarte mare din gig economy? Care sunt aspectele sensibile, pentru că se pare că sunt foarte multe?

D.M.: Susțin ca toți muncitorii din gig economy, toți muncitorii independenți, fără angajați, să aibă acces la drepturi, beneficii și protecție juridică și socială, de care acum beneficiază doar angajații. Nu aș pune muncitorii de pe platforme digitale într-o categorie separată. Cred că unul dintre cele mai bune și convingătoare experimente sociale din timpul pandemiei a fost să vedem cât de repede au extins autoritățile din Statele Unite și din Europa măsurile de garantare a veniturilor și pentru muncitorii independenți. Acest experiment ne arată cât de repede și ușor se pot extinde și către liber profesioniști multe dintre beneficiile care acum le sunt acordate doar angajaților. 

P: Mergând mai departe, aș vrea să discutăm despre cauzele care au dus la dezvoltarea gig economy. În cartea dumneavoastră, vorbiți despre o scădere a locurilor de muncă cu normă întreagă în Statele Unite și punctați că, din ce în ce mai mult, în loc de joburi, e muncă și atât. Explicați-ne ce înseamnă asta.

D.M.: Dacă vă uitați la orice raport anual pe tema asta, nu doar din SUA, ci și din Europa, numărul muncitorilor independenți nu face decât să crească de la an la an. La nivel de politici publice – ale SUA sau ale Comisiei Europene -, are din ce în ce mai puțină logică să ne concentrăm pe locuri de muncă. Când faci asa, tai o porțiune mare și în creștere rapidă a forței de muncă. Prevalența muncii, fără să o structurăm într-un job cu normă întreagă, e doar în creștere. Trebuie să ținem cont de asta, mai ales la nivel de politici. Nu cred că facem asta deocamdată.

Munca independentă crește, dar nici joburile full time nu vor dispărea

P: Și știu că spuneți că asta nu înseamnă că locurile de muncă full time vor dispărea. Înțeleg asta, însă mă întreb care vor mai fi motivele care vor face în continuare dintr-un loc cu normă întreagă sau un angajat cu normă întreagă o opțiune de preferat? În ce parametri se va întâmpla asta în continuare, la ambele capete ale relației contractuale?

D.M.: Dați-mi voie să vă răspund la întrebare în interiorul status quo-ului. Fac precizarea asta, pentru că e importantă, în condițiile în care actuala structură a pieței muncii încurajează și susține, de fapt, munca full time, într-un mod care nu cred că e optim pentru niciuna dintre părți și creează distorsiuni pe piață. Întrebarea e de ce mai e un serviciu cu normă întreagă o variantă atrăgătoare pentru angajați, nu? În actualul sistem, răspunsul e că asta nu le oferă doar de muncă, ci și drepturi, protecții și beneficii suplimentare, care vin la pachet cu munca structurată ca job, ca loc de muncă. De cealaltă parte, angajatorul poate avea mai mult control asupra angajaților decât ar avea asupra unor muncitori independenți și este și într-o poziție de forță. În mod tradițional, angajații erau complet dependenți economic de un singur angajator.

P: Iar discuția despre control devine cu atât mai relevantă în contextul dezbaterii globale pe care o vedem în jurul retenției talentelor. Auzim de așa-zisul „război pentru talente”

D.M.: … în era work from home, da. Foarte mulți oameni au lucrat de acasă timp de doi ani și lumea a mers mai departe. Ba chiar multora ne-a fost mai bine așa. Și atunci întrebarea e de ce încearcă angajatorii să aducă oamenii înapoi la birou – cui îi pasă de unde lucrează, câtă vreme rezultatele sunt bune? Acum vedem ideea aceasta a controlului.

P: Înțeleg. Ajungem la ceea ce eu am înțeles ca fiind una dintre ideile dumneavoastră principale despre viitorul muncii. Spuneți că noi, angajații de azi sau muncitorii în general, ar trebui să ne adaptăm unei piețe a muncii, o piață CU muncă, nu a locurilor de muncă. E ideea la care făceați trimitere și mai devreme, că viitorul muncii e doar muncă, nu joburi. E acest focus pe muncă – punct ceva ce va fi mai vizibil ca urmare a transformărilor de pe piața muncii din timpul pandemiei?

D.M.: Nu știu. Cred că întrebarea pe care aș avea-o eu ar fi la cine ne referim? Cred că, la nivel individual, oamenii sunt acum mai preocupați de muncă decât de job. Cred că angajatorii sunt mai receptivi și ei la ideea de a contracta oameni pentru o muncă, nu neapărat de a le da un loc de muncă. Nu cred că autorii de politici, cum sunt guvernul federal american sau Comisia Europeană, au ajuns încă în punctul acesta în care să regândească sistemul nostru de taxare, de reglementare a pieței muncii pentru oameni care muncesc, nu doar pentru cei care au un loc de muncă. Nu cred că suntem acolo deocamdată.

Gig economy și work-life balance

P: Toată tranziția pe care o presupune economia tot mai mare a muncii independente are, de asemenea, implicații asupra vieții noastre de zi cu zi,  felului în care ne raportăm la muncă, la program, la vacanțe, la pensie. Mă întreb dacă plasați ascensiunea gig economy la o intersecție a unor transformări mai ample în felul în care vedem viața, a dezbaterii acesteia despre echilibrul dintre muncă și viața personală, work-life balance?

D.M.: Da, în mod cert. Uitați-vă la ce s-a întâmplat în timpul pandemiei, când oamenii pur și simplu au plecat. Cred că impactul lipsei bruște a navetei a fost foarte puternic. Oamenii simt că e foarte ineficient să stai în mașină sau în metrou, una-două ore pe zi. Nu zic că nu ar trebui să se întâmple defel sau că întâlnirile față în față nu sunt importante, dar nu trebuie să se întâmple zilnic. 

Cred că oamenii au devenit mult mai atenți la echilibrul dintre viață și muncă, dar și la preferințele lor legate de viață și de muncă. Unde vreau să trăiesc? Cum vreau să îmi structurez ziua? De ce fel de activități vreau să mă asigur că am timp? Poate vreau să mă trezesc și să meditez, în loc să stau în trafic, sau să petrec timp cu familia, ori să merg să fac mișcare.

Iată unde cred că sfera de policy a știut, totuși, să țină pasul: dacă vă uitați prin Europa, veți vedea numeroase țări care au viză de nomazi digitali. Aceste țări au înțeles că, dacă oamenii pot lucra de oriunde, vor să atragă acea plajă de muncitori, pentru că așa vor atrage și companii – pentru că vor vedea că e talent -, vor atrage talent internațional, abilități și competențe pe care nu le au acasă. Plus că e o modalitate foarte bună de a crește veniturile din taxe.

Cum te oprești din muncit când muncești pentru tine

P: Pe tema aceasta a economiei muncii independente și a echilibrului dintre viață și muncă –  gig economy și work-life balance -, sunt curioasă cum ați răspunde dumneavoastră unor critici întâlnite frecvent. În cartea „4.000 de săptămâni”, scriitorul britanic Oliver Burkeman vorbește despre ideea că această convenție a plății la oră, pe care o regăsim în gig economy, a avut efecte foarte nocive asupra satisfacției muncitorilor. Argumentul e că ajungi să percepi timpul ca pe un bun care trebuie capitalizat, ceea ce face deconectarea mult mai dificilă. Despre nevoia de a ști să te oprești din muncă atunci când muncești pe cont propriu ați scris și dumneavoastră în carte. Cum le răspundeți celor care spun că, în cultura gig economy, ajungem să „vindem” tot ce avem sau facem? 

D.M.: În ce sens am face asta?

P.: Să zicem că ești un muncitor independent. Îți vinzi timpul și ți-e greu și mental să îți iei liber, pentru că ajungi să calculezi orele nefacturate. Pe urmă, zici că, pe lângă serviciile pentru care facturezi, de ce nu ți-ai folosi camera de oaspeți pentru încă o sursă de venit și să o pui pe Airbnb? Apoi, în timpul liber care îți mai rămâne, de ce nu ai mai adăuga o activitate suplimentară? Argumentul e că totul devine sursă de muncă sau, mai degrabă, de bani.

D.M.: Nu cred că sunt convinsă de argumentul acesta. Sunt destule exemple de angajați care nu știu să nu lucreze. Asta deși nu sunt neapărat plătiți în plus. Dacă vorbim despre o tendință de a munci excesiv, aceasta e o problemă sistemică, indiferent de tipul de muncă pe care o prestezi. Referitor la ideea că, dacă sunt toate modurile acestea în care oamenii pot face bani, cum vor ști când să se oprească din încercat să mai facă niște bani, aș zice că ne putem uita în jurul nostru. Deși Airbnb există peste tot, doar un număr foarte mic de oameni au astfel de activități, ca să mă refer aici strict la unul dintre exemplele dumneavoastră.

Doar pentru că există oportunități, cred că preferințele oamenilor în legătură cu timpul, banii și raportul dintre cele două, pe de-o parte, și raportul bani-efort, pe de altă parte, sunt factorii importanți. Oamenii decid ce sunt dispuși să facă pentru bani. Cred că aceste preferințe și valoarea marginală, ca să definesc calculul în termeni economici, e deceleratorul în trendul despre care vorbiți, în fața riscului ca oamenii să muncească non-stop pentru a-și maximiza venitul.

Cel mai simplu răspuns e, de fapt, că nu tuturor le pasă de maximizarea venitului. Le pasă de alte lucruri. Vor să petreacă timp cu familia, să doarmă opt ore pe noapte, să aibă timp de sport sau de activități care sunt importante pentru ei.

P: Dar e mai greu să îți iei liber când ești parte din ecosistemul gig economy decât în varianta „tradițională”, când ești angajat?

D.M.: Nu cred. Cred că oamenii învață să-și prețuiască și mai mult timpul când lucrează independent. Când intervievez muncitori independenți, e cel mai frecvent lucru pe care îl aud: „nu aș mai ceda niciodată atât de mult control asupra timpului meu și să fiu din nou angajat, indiferent de suma de bani”. Există și un sondaj care a pus următoarea întrebare: „de ce sumă de bani ar fi nevoie pentru a reveni la statutul de angajat cu normă întreagă?” Enorm de mulți au răspuns că nu există nivel de salariu în schimbul căruia ar face asta.


Despre Diane Mulcahy

Este o pionieră în zona economiei muncii independente, autoare a bestseller-ului „The Gig Economy: The Complete Guide to Getting Better Work, Taking More Time Off, and Financing the Life You Want”. Ideile ei despre gig economy și despre viitorul muncii sunt citate frecvent în presa de top globală.

A creat primul curs de gig economy din Statele Unite, pe care îl predă în cadrul unui MBA de la Babson College, o universitate de business din Massachusetts. Cursul a fost plasat de Forbes în top 10 cele mai inovatoare de la o școală de business din SUA.

Diane Mulcahy este și consilier în tendințe legate de viitorul muncii pentru companii din Fortune 500 și start-up-uri. Este, de asemenea, Visiting Fellow la Bruegel, institut economic cu sediul la Bruxelles, unde contribuie la proiectul despre viitorul muncii și creștere incluzivă.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Alina Mărculescu Matiș

Redactor-șef Panorama.ro

E jurnalistă cu peste 15 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse naționale și internaționale. A fost corespondentă la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește firul poveștii
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    3
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x