Va fi sau nu va fi?

Pariul făcut de România pe mini-reactoarele nucleare din SUA și realitatea dintre extreme: soluție-minune vs cobai comercial

Computer Hope Guy

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

UPDATE: În septembrie 2023, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) a aprobat Documentul Bază de Autorizare (Licensing Basis Document – LBD) pentru centrala nuclearoelectrică NuScale, dotată cu reactoare modulare mici (SMR), cu o putere brută instalată de 462 MWe (6 module, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MWe per modul). Locația viitoarei centrale a fost stabilită la Doicești, județul Dâmbovița, pe amplasamentul unei foste termocentrale pe cărbune.

Când ceva sună prea frumos ca să fie adevărat, probabil că nu este, spune o vorbă din înțelepciunea populară. Chiar într-o astfel de lumină, extrem de optimistă, a fost prezentată și înțelegerea României cu aliații americani, pentru dezvoltarea unei centrale nucleare cu reactoare modulare mici (SMR, small modular reactor), de la compania americană NuScale Power. Românii și americanii construiesc în România soluția-minune prin care vor reuși în Europa mult visata tranziție de la vechile centrale pe cărbuni, care distrug clima cu emisiile lor de carbon, la o energie curată și sigură. Și nu doar atât. O vor face fără îndoială. Ba chiar mai rapid decât o fac americanii la ei acasă.

Ca întotdeauna, realitatea se află la mijloc. Undeva între cele două extreme care au fost puse pe masă publicului din România. O țară cu o bună tradiție, de zeci de ani, în folosirea energiei nucleare, cu reactoarele CANDU de la Cernavodă, dar care totodată s-a aflat în 1986 în coasta catastrofei de la Cernobîl.

Varianta pozitivă, a autorităților române: termenul de 2027-2028 pentru construirea unui SMR NuScale Power cu 6 module în locul unei electrocentrale vechi, pe cărbuni, crearea a mii de locuri de muncă, reduceri semnificative ale emisiilor de carbon și asumarea de către România a rolului de hub regional pentru tehnologia SMR, în rândul țărilor partenere în Inițiativa celor Trei Mări (Neagră, Baltică și Adriatică).

Varianta negativă: cea a activiștilor de mediu, care resping energia nucleară ca soluție pentru un mediu mai curat (din cauza riscurilor de securitate și a deșeurilor nucleare). Sau cea a americano-fobilor care văd în această inițiativă un „experiment” pe care SUA se grăbesc să îl facă în alte țări, înainte de a-l implementa acasă.

Între aceste două extreme, există deocamdată o singură certitudine și un mare pariu. De succesul sau eșecul lui atârnă întreaga afacere a acestei tehnologii nucleare moderne.

Certitudinea este că în prezent nu există nicio centrală nucleară cu mini-reactoare modulare construită în lume. Asta deși ideea este dezvoltată încă din anii ’80 și există o mulțime de prototipuri și tehnologii nucleare pentru SMR, ca alternativă la reactoarele clasice mari. Ce este de fapt un SMR? Un reactor nuclear mic, care nu depășește puterea de 300 de megawați (spre comparație un reactor de la Cernavodă are 720 MW) și care este format din mai multe module (mini-reactoare) care pot fi asamblate în fabrică, transportate cu nave sau trenuri, instalate într-o locație și conectate la rețeaua de electricitate într-un timp scurt.

De ce nu avem încă unul, 40 de ani mai târziu? Cel mai important motiv îl reprezintă costurile. Este o tehnologie nouă, neadoptată încă de nimeni și de aceea construcția unui SMR costă imens. Costurile totale de construcție ale primului SMR NuScale în statul american Utah se ridică la circa 6,3 miliarde de dolari. Adică mai mult decât în cazul unui reactor nuclear mare, clasic.

De aici decurge și marele pariuPoate această tehnologie nucleară modernă să treacă testul comercial al pieței reale? Acesta este singurul lucru care nu îl lasă să doarmă noaptea nici chiar pe directorul NuScale Power, americanul John Hopkins, și ar trebui să dea bătăi de cap și României, fiind un pariu pe care și l-a asumat. Pentru că de promisiuni în domeniul nuclear, pare că s-a săturat chiar și el. Iar tehnologia mini-reactoarelor, deși e deocamdată foarte scumpă, promite că va livra energie mai ieftină decât frații nucleari mai mari.

„În țara noastră, avem tendința de a supra-vinde și a subperforma (oversell and underperform), când vine vorba de energia nucleară. Ce mă ține pe mine treaz noaptea e nu dacă această tehnologie va funcționa, ci dacă e viabilă comercial. Sunt convins că toate aceste mașinării vor funcționa, doar vreau să fiu sigur că vom atinge costurile. Să putem să ne ținem de buget, de calendar”, spunea John Hopkins, directorul NuScale Power, la semnarea acordului cu Nuclearelectrica, la începutul lunii noiembrie 2021.

Chiar dacă deocamdată dezvoltarea tehnologiei SMR este subvenționată masiv de guvernul SUA, iar NuScale Power este principalul beneficiar comercial al acestui sprijin de stat, problema costurilor foarte mari rămâne valabilă. Pentru că, după dezvoltarea tehnologiei și promovarea ei cu sprijin de stat, niște clienți, printre care se poate număra și România, vor trebui să achite costurile de construcție și apoi de operare ale acestor mini-reactoare nucleare.

„Cred că primele reactoare mici pe care le vom vedea vor fi probabil mai scumpe decât ne-am fi dorit. Cheia succesului acestei tehnologii va fi capacitatea de a produce aceste reactoare la un cost bun. Încă nu știm cu siguranță că va fi așa”, spune pentru Panorama expertul american în energie și infrastructură Brigham McCown, fost consilier în mai multe administrații de la Casa Albă.

Cum arată cursa pentru primul SMR funcțional, între SUA și România

Una dintre cele mai populare reacții în România, la auzul veștilor că SUA și România au bătut palma pentru construcția unei centrale nucleare bazate pe tehnologie nouă, a fost pe linia „dacă e așa de bună, de ce nu o fac la ei acasă?”.

„Întrebarea e legitimă”, spune expertul american Brigham McCown. „Dacă e suficient de bun pentru SUA, de ce nu e implementat aici întâi, de ce e implementat în alte țări? Parte din răspuns e că, deseori, companiile se duc oriunde pot, oriunde le permit piețele”.

Și adevărul e, de fapt, că americanii s-au dus mai întâi la ei acasă. Acolo se construiește primul SMR NuScale Power, nu în România. În SUA, tehnologia a fost autorizată încă din 2020 de autoritatea de reglementare nucleară (NRC), proces pentru care compania a cheltuit în jur de 500 de milioane de dolari.

NuScale Power a pornit la drum în anii 2000, ca un start-up universitar de cercetări în domeniul nuclear, care căuta soluții scalabile pentru reactoarele nucleare. A colaborat cu Universitatea din Oregon și cu Idaho National Laboratory, deținut de Departamentul de Energie. Apoi a devenit o companie comercială în 2007, însă a avut mari probleme cu banii. Până când a fost preluată de compania-gigant din domeniul construcțiilor, Fluor, în 2011, iar un nou grant din partea Departamentului de Energie al SUA a setat direcția câștigătoare către autorizarea primului SMR.

Acum, o asociere de orașe din statul Utah (UAMPS) este primul client-partener al NuScale Power. Câteva zeci de orașe vor plăti construcția și apoi energia produsă de un SMR amplasat în statul vecin Idaho. Va fi unul similar ca mărime cu cel care este în plan și pentru România.

Doar că lucrurile nu stau tocmai pe roze. Chiar și în proiectul-pilot al NuScale lucrurile scârțâie. Din cele 33 de orașe din Utah, câte s-au înscris inițial în proiect în 2015, au mai rămas doar 28, pentru că restul nu au fost de acord cu costurile foarte ridicate. Asta deși Departamentul de Energie subvenționează proiectul cu 1,4 miliarde de dolari. Dimensiunea inițială a reactorului nuclear dezvoltat pentru UAMPS a fost redusă de la 12 module la 6, pentru că orașele au decis că nu au nevoie sau nu pot plăti atâta energie. Negocierile costurilor viitoare pentru energie au fost îndelungate. Prețul mediu pe unitatea de energie (LCOE) de 65 dolari/MWh, propus inițial de NuScale Power, a scăzut la 58. Poate și de aceea, calendarul de lansare a SMR-ului din SUA a fost amânat din 2027 pentru 2029-2030.

În plus, în ciuda a ce s-a  văzut de la București, în SUA energia nucleară nu are chiar așa de mulți fani. „Aici, pariul e pe energie regenerabilă 'tradițională'. E un apetit mai mic către investiții în ceva care e văzut ca tehnologie mai veche. Or, tehnologia nucleară are clar un stigmat asociat și sunt mulți oameni care au o reținere din acest motiv și nu vor să investească în asta. Iar experții sunt divizați când vine vorba de SMRs, dacă într-adevăr, pot fi văzute ca fiind eco”, explică pentru Panorama Brigham McCown.

smr reactor nuclear NuScale
Imagine-prototip cu centrala nucleară SMR pe care NuScale Power urmează să o construiască în SUA.

Din aceleași motive, calendarul asumat voios de România pentru construcția unui SMR cu NuScale Power (2027-2028) a provocat multora ridicări sceptice din sprâncene. Mai ales că, pentru un astfel de proiect nuclear e nevoie nu doar de autorizarea națională a CNCAN (autoritatea de reglementare în domeniul nuclear), ci și de acordul Uniunii Europene, în baza tratatului Euratom. Desigur, compania americană se bazează pe faptul că autorizarea primită în SUA, din partea NRC, care e considerat „golden standard” în domeniul nuclear internațional, după spusele directorului NuScale Power, va netezi drumul autorizării SMR-ului în Europa. Cinci ani pentru un așa proiect sunt totuși o așteptare foarte optimistă.

„Cred că e un calendar destul de agresiv, mai ales că și la nivelul UE nu există deloc consens când vine vorba de noi reactoare nucleare. Sunt membri UE pro energie nucleară, sunt membri care se opun. Calendarul e foarte ambițios”, spune pentru Panorama expertul Brigham McCown.

România vede în centralele nucleare de tip SMR ale NuScale Power o soluție pentru a înlocui circa 23% din capacitatea națională de producție de energie electrică, provenită din centralele pe cărbune, în următorii 10 ani, a explicat Cosmin Ghiță, directorul Nuclearelectrica.

Este parte a unui plan mai mare, conform ministrului Energiei, Virgil Popescu: „România are în plan să își reducă emisiile de carbon cu 55% până în 2030 și dependența de importuri (de energie) de la 20,8%, cât e azi, la 17,8% în 2030. Dezvoltarea de noi capabilități până în 2030 este esențială, pentru că 80% din electrocentrale și-au depășit durata de viață și 66% din emisiile de dioxid de carbon sunt generate de sectorul energetic”.

Deocamdată însă, România se află în postura în care a spus un „da” de principiu și face eforturi către construcția unui SMR. Dar mai mult pe banii SUA.

În ianuarie 2021, Agenția pentru Comerț și Dezvoltare din SUA (USTDA) a dat României un grant nerambursabil de 1,27 milioane dolari, pentru asistența tehnică necesară identificării și evaluării preliminare a unor locații compatibile pentru centrala nucleară SMR. Ele nu au fost încă identificate. Țintele logice cele mai la îndemână sunt însă marile electrocentrale pe cărbune de la Rovinari, Turceni, Paroșeni sau Deva.

La începutul lunii noiembrie 2021, SUA au anunțat că vor finanța România și pentru un simulator de antrenament special pentru dezvoltarea SMR, la una dintre universitățile din România. Sprijinul face parte dintr-un pachet de 25 de milioane de dolari acordat de SUA, la summitul COP26, pentru 6 țări care susțin viitorul energiei nucleare (România, Polonia, Ucraina, Brazilia, Indonezia și Kenya).

În rest, așa cum spune expertul Brigham McCown, NuScale Power nu a făcut decât să-și ducă oferta SMR pe câte piețe a putut să pătrundă. Având în spate forța de garanție a guvernului american și banii gigantului din construcții Fluor. Alături de România, memorandumuri pentru centrale nucleare SMR de la NuScale au semnat și bulgarii, polonezii, cehii, ucrainenii sau britanicii (care deja au ales să își dezvolte propriul model de SMR, cu Rolls Royce). Iordania sau Canada sunt și ele pe lista țărilor unde compania face eforturi să își ducă mini-reactoarele.

De ce este deci România mai specială? Pentru că este singura țară care și-a asumat un calendar de implementare atât de ambițios. Termenul de 2027-2028 nu a fost asumat nici măcar de clienții NuScale Power din SUA. Dar și pentru că autoritățile române și-au exprimat intenția de a deveni un hub regional, prin producție de piese pentru SMR-ul american și training pentru personal, pentru eventualii clienți ai NuScale Power din Europa.

Banii vorbesc. Cât de (ne)rentabil este un SMR și de ce se feresc americanii la ei acasă?

Orice expert de bună-credință îți va spune că pentru a produce energie nu există tehnologia-minune nici pentru salvarea planetei de la poluare, nici pentru a găsi cea mai ieftină soluție. Toate, de la cele regenerabile la nuclear și cele tradiționale, vin cu avantaje și dezavantaje. Este și cazul mini-reactoarelor nucleare, cărora în România li s-a prezentat doar fața prietenoasă: produc energie ieftină și fără emisii poluante în comparație cu centralele pe cărbune. Ceea ce e real, dar e doar o parte din adevăr.

În domeniul energiei, pentru a stabili dacă adoptarea unei tehnologii merită, se folosesc o mulțime de formule pentru a stabili cât de rentabilă este. Unele sunt mai scumpe în faza de construcție, dar oferă ulterior costuri de operare sau de producție a energiei mai mici. Este cazul energiei nucleare sau a energiei regenerabile – eoliană, solară. Altele costă mai puțin în faza de investiție și construcție, dar apoi oferă energie mai scumpă și mai poluantă, cum este cazul centralelor pe cărbune sau gaz. De aceea, formula ideală pare găsirea unui mix care să îmbine mai multe tehnologii, iar România face deja acest lucru.

Din estimările de costuri făcute în SUA, în proiectul pe care NuScale Power îl face cu asocierea orașelor din Utah, reiese că faza construcției ar fi mai scumpă decât în cazul unui reactor nuclear mare, iar costul mediu al producerii unei unități de energie (LCOE) ar fi mai mare decât în cazul reactoarelor nucleare clasice. În schimb ar fi o energie mai rentabilă față de soluțiile tradiționale pe cărbune și gaz.

Costurile să ajungi să o produci sunt însă cele mai mari, deocamdată. Ca la orice tehnologie nouă, neimplementată încă de nimeni. Unii experți spun că energia produsă de un SMR ar urma să coste mai mult cu 30% față de un reactor nuclear mare, clasic. „Ca la orice tehnologie nouă, mă aștept ca lucrurile să devină mai ieftine în următorul deceniu”, spune însă expertul american Brigham McCown.

„Până la stabilizarea procesului de fabricare și la înțelegerea pe deplin a producției, costul (LCOE) energiei produse de un SMR va fi cu 30% mai mare decât al energiei produse de un reactor nuclear mare. Mai mult, modelele de cash flow sugerează că costul unei centrale pe gaz natural este mai mic decât al unui SMR, raportat la output. Paritatea de cost poate fi atinsă când vor fi livrate 10 unități pe an. (...) Costul atingerii unei astfel de rate este estimat la câteva sute de miliarde de dolari”, arată un studiu făcut de profesori din Australia.

Un studiu făcut în 2016 de Cristina Mărgeanu, cercetătoare la Institutul de Cercetări Nucleare de la Pitești, pe care l-am folosit și în tabelul cu cifrele de mai sus, arată că „investiția de capital necesară pentru centralele electrice clasice este mult mai mică decât cea pentru proiectele nucleare”. Au fost analizate tehnologia nucleară – unitățile noi CANDU PHWR de la Cernavodă (3 și 4), reactoare avansate cu apă grea (AHWR) și reactoare avansate cu apă sub presiune (APWR), și tehnologia clasică – centrală pe cărbuni care folosește lignit și captează carbonul, precum și centrală pe gaz.

Studiul arată că nuclearul produce energie mai ieftină decât tehnologiile pe cărbuni și gaz. În schimb profitabilitatea investiției (IRR – „internal rate of return”) este mai scăzută pentru nuclear decât pentru centralele pe cărbune și gaz.

Chiar dacă gazul și cărbunele reies mai rentabile pe moment, gândirea trebuie să fie pe termen lung și să țină cont de realitățile lumii în care trăim, arată studiul: „Totuși, trebuie ținut cont de (...) considerente strategice, precum creșterea siguranței aprovizionării prin diversificarea surselor de energie, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, legătura cu politica europeană de energie și acțiunile pentru reducerea impactului schimbărilor climatice globale”.

Gradul de rentabilitate a energiei nucleare este în scădere peste tot în lume, arată și raportul anual al industriei nucleare. În timp ce tehnologiile bazate pe regenerabile au devenit tot mai rentabile în ultimii ani, trendul nuclear este către scumpire. „Din 2009 (până în 2020), estimările de costuri egalizate (LCOE) pentru solar au scăzut cu 90%, pentru eolian cu 70%, în timp ce pentru nuclear au crescut cu 33%”, arată raportul.

costuri energie
Evoluția valorilor LCOE (levelized cost of energy), prețul mediu pe care un client ar trebui să-l plătească pentru ca un investitor să-și recupereze banii, într-un interval de timp dat.

Este și unul dintre motivele pentru care în SUA, energia nucleară, indiferent că e vorba de SMR sau de reactoare mari, nu prea mai atrage investitori și clienți.

Cum a reînviat valul mini-reactoarelor și de ce NuScale Power (nu) e mai special

Ideea unor reactoare nucleare mici și modulare, care să ia locul giganților costisitori și inflexibili din industria nucleară, nu a apărut de ieri. Se discută de ea și s-au creat prototipuri încă din anii ’80. Armata americană folosește reactoare nucleare de mici dimensiuni, pe submarine și portavioane, încă de acum 50 de ani. Odată cu creșterea presiunii de a reduce emisiile de dioxid de carbon, în ultimii ani asistăm la un adevărat val de proiecte de SMR cu diferite tehnologii (cu apă grea, cu apă normală, cu sodiu, cu fierbere, sub presiune, etc.) destinate folosirii comerciale, în special în rețelele de energie electrică. Pentru că centralele nucleare nu emit noxe.

Nuclearul devine mai mic”, spune expertul american în energie Brigham McCown. „Ce vedem acum în jurul lumii este o tranziție de la centralele nucleare mari către unele mai mici. Pe de-o parte, pentru că sunt mult mai sigure, pe urmă pentru că tendința e să folosești tehnologii diferite în combinație cu cele regenerabile. Când nu bate vântul sau nu e soare, ai nevoie de o modalitate de rezervă pentru generarea energiei electrice. Aici, în SUA, folosim mult gazul natural pentru asta. Dar în alte părți ale lumii unde gazul natural e foarte scump, ai nevoie de ceva care să fie modulat repede. Cărbunele și petrolul nu fac asta. Energia nucleară, da”, explică el.

Cu ce diferă reactorul celor de la NuScale Power de multitudinea de modele dezvoltate în SUA, unde recent chiar și o companie a lui Bill Gates a primit undă verde și 180 de milioane de dolari de la guvernul american, pentru a construi un prototip de SMR pe bază de sodiu? În primul rând, e singurul model de SMR autorizat în SUA de agenția americană nucleară (NRC).

SMR-ul NuScale Power este un reactor nuclear bazat pe apă ușoară (LWR, light water reactor), o subspecie a reactoarelor bazate pe apă sub presiune (PWR, presurized water reactor). O tehnologie folosită și la reactoarele nucleare clasice, mari, dar adaptată și modificată pentru un SMR. Practic, el folosește aceleași principii tehnologice ca și un reactor mare, clasic, de tip PWR. Și acesta este și marele său avantaj. Mai puține riscuri și necunoscute în fața autorităților de reglementare.

De ce? Pentru că „îmbină experiența de operare a unei tehnologii stabile de reactor cu beneficiile unei producții la scară mică, cum ar fi siguranță pasivă îmbunătățită, capital inițial de investiție redus, o gamă mai largă de folosire non-electrică decât reactoarele mari cu apă sub presiune”, arată un raport al IAEA.

Opinia experților este că SMR-urile de tip PWR, cum e și cel al NuScale Power, „se pot baza pe experiența tehnologiei clasice PWR și pot păstra avantajul competitiv al percepției riscului de operare”. De aceea poate că modelul de mini-reactoare al NuScale Power a și avut câștig de cauză în fața autorităților din SUA.

Avantajele tehnologiei nucleare SMR: mai mic, deci mai eficient și mai sigur

Un reactor nuclear de tipul celui propus României și altor state din regiune de americanii de la NuScale Power are avantaje recunoscute deja de experți.

Un prim aspect pe care îl promovează susținătorii acestei tehnologii: este mai sigură decât cea nucleară veche. NuScale Power enumeră pe site-ul său câteva inovații în acest sens.

Șeful NuScale Power nu are emoții în această privință. „Când oamenii îmi vorbesc despre aspectele legate de siguranță, mă uit la vechiul meu automobil și cum se compară cu o Tesla sau un Prius. Tehnologia avansează, de aceea se cheamă reactor nuclear avansat, pentru că a avansat. Pot să spun că dacă exista un reactor NuScale la Fukushima, nu s-ar fi ajuns acolo, pentru că noi nu avem nevoie de curent electric pentru backup, iar acolo tsunami-ul a distrus sursa de curent de backup”, și-a lăudat marfa directorul NuScale Power, John Hopkins.

Sunt însă multe alte avantaje pe care le subliniază și expertul în energie și infrastructură din SUA, consultat de Panorama. „Cred că reactoarele mici au anumite trăsături care le fac foarte bune. Primul: sunt prefabricate, deci vin gata asamblate și pregătite de livrare. Sunt ușor de transportat, sunt suficient de compacte pentru a putea fi transportate cu un camion și ar putea ajuta la rezolvarea problemelor energetice în anumite zone. Sunt și ușor de operat, nu e nevoie de un număr mare de tehnicieni pentru a le ține în funcțiune. E mai degrabă ca și când ai avea buton de pornire și oprire. Dincolo de deșeurile radioactive, nu au alte emisii. Sunt multe avantaje, deci. Dar, ca să ne uităm și la cealaltă latură a dezbaterii, oricând zici nuclear, te gândești la Cernobîl și așa mai departe”, întoarce problema pe toate părțile expertul american Brigham McCown.

Un alt aspect este că o centrală nucleară SMR poate fi folosită să producă mai multe tipuri de energie – electrică, termo, dar și să producă hidrogen sau să desalinizeze apa de mare.

Autoritățile de la București au explicat la rândul lor la ce ne-ar ajuta o astfel de centrală nucleară mică.

  • echilibrarea altor surse de energie din rețeaua națională, cum ar fi regenerabilele, care depind de soare sau vânt.
  • reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Dacă un SMR NuScale cu 6 module ar lua locul unei centrale pe cărbuni, echivalentă ca putere, ar însemna un minus de 4 milioane de tone de CO2 pe an, cât emit 6,6 milioane de mașini.
  • joburi la centrală și în jurul ei: 193 de joburi la centrală, 1.500 de joburi pentru construcție, 2.300 de joburi în producție.

Dezavantajele SMR: păcate vechi, păcate noi

După cum am arătat deja, mini-reactoarele NuScale Power sunt practic o versiune în miniatură a unui reactor nuclear clasic de tip PWR, pe bază de apă sub presiune. Asta înseamnă că ele moștenesc și păcatele unui reactor nuclear mare, clasic. Acest lucru i-a pus în gardă nu doar pe activiștii de mediu de la Greenpeace, care arată că aceste reactoare vin la pachet cu toate riscurile de mediu aferente unui reactor tradițional. Nici în SUA tehnologia nu e primită cu brațele deschise chiar de toată lumea, și nu doar din cauza costurilor.

„În SUA, folosim energia nucleară din anii ‘60, deci deja de mai bine de jumătate de secol. În mod tradițional, energia nucleară acoperă cam 20% din nevoile noastre de energie electrică. Procentul a început să scadă pentru că, e adevărat, energia nucleară e controversată din multe puncte de vedere. Au fost niște probleme de-a lungul timpului cu acest tip de energie, care ne-au făcut să ne întrebăm cât de sigură e energia nucleară”, explică Brigham McCown.

Dincolo de îngrijorările legate de siguranța unui reactor nuclear, după ce omenirea a trecut prin catastrofele de la Cernobîl și Fukushima, rămâne însă o problemă chiar mai stringentă: ce se întâmplă cu deșeurile nucleare, oricât de puține ar fi ele? Desigur, reactoarele NuScale sunt mai mici și produc mai puțin combustibil nuclear ars, pe care îl pot depozita 10 ani în locația centralei. Dar tot despre deșeu radioactiv e vorba, chiar dacă e mai puțin.

Problema gestionării deșeurilor nucleare nu are prea multe soluții, arată un studiu: sunt fie îngropate la mare adâncime, în formațiuni geologice sigure, fie sunt depozitate în buncăre speciale de beton, fie sunt reprocesate, iar elementele chimice radioactive izolate prin fisiune. Costurile acestor procese sunt în creștere permanentă. În plus, stocarea și depozitarea deșeurilor nucleare este și o decizie politică greu de luat pentru autoritățile din întreaga lume, în fața cetățenilor.

De la bani, eficiență economică, până la avantaje și dezavantaje tehnologice și de protecție a mediului, ecuația implementării unei centrale nucleare de tip SMR are suficiente variabile cât să dea bătăi de cap oricui. Variabile pe care festivismul cu care a fost anunțat în România memorandumul cu NuScale Power le-a lăsat ascunse. Tocmai de aceea, drumul de la hârtia semnată la summitul de mediu COP26 până la ridicarea unei centrale nucleare cu mini-reactoare în România se anunță mult mai anevoios și îndelungat decât la prima vedere.

A contribuit la realizarea acestui articol Alina Mărculescu Matiș.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Andrei Luca Popescu

Redactor-șef adjunct Panorama.ro

Unul dintre jurnaliștii seniori cu care a fost lansat proiectul Panorama.ro, Andrei Luca Popescu s-a apucat de presă crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. După aproape 20 de ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul, Europa Liberă sau Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă.

Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film. De-a lungul carierei, a primit pentru materialele sale distincția de „Tânărul jurnalist al anului” (Freedom House) și mai multe premii în cadrul Galelor Superscrieri.


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    2
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x