Încă un scut antirachetă?

La ce îi trebuie României Iron Dome și ce ar putea face scutul israelian în fața Rusiei

Computer Hope Guy

Vestea lansată de presa israeliană, că România este interesată să cumpere Iron Dome, redutabilul sistem israeliano-american de apărare împotriva rachetelor cu rază scurtă de acțiune, a creat ceva vâlvă la București. Cu un război la graniță, pe care Rusia îl duce în Ucraina cu mijloace cât se poate de clasice (tancuri, artilerie), dar și cu o armată care își cârpește an de an rănile dotărilor sovietice învechite, e firesc ca armata română să aibă sus pe lista de priorități întărirea apărării antiaeriene.

Care sunt însă șansele ca Israelul să vândă sistemul Iron Dome României, de ce are nevoie armata română de încă un sistem de apărare împotriva rachetelor, pe lângă bateriile Patriot și interceptoarele de la Deveselu și ce ar putea face el în fața unui atac din partea Rusiei?

Sunt câteva întrebări care merită lămurite, înainte de a îmbrățișa entuziasmul jurnaliștilor de la Haaretz, care au titrat, citând surse, că „România pare pregătită să devină prima țară europeană care să cumpere Iron Dome-ul Israelului”. Asta după ce au discutat cu ministrul Apărării Vasile Dîncu, aflat în vizită în Israel, la mijlocul lunii septembrie, iar el a respins în mod explicit să abordeze subiectul Iron Dome.

Ce face Iron Dome?

Iron Dome este un sistem complex de radare și lansatoare de rachete interceptoare, de tip Tamir, care acționează împotriva loviturilor cu rază scurtă de acțiune, care zboară la altitudine relativ joasă, fie că sunt rachete sau lovituri de artilerie. Iron Dome le interceptează și le detonează în aer, înainte ca acestea să-și atingă țintele.

Este printre cele mai performante astfel de sisteme din lume și cu siguranță cel mai testat în condiții de luptă reale. Eficiența sa, pe care armata israeliană o plasează la circa 90% din ținte interceptate, a fost pe larg mediatizată în 2021, în timpul conflictului din Fâșia Gaza.

„Acoperă toate nivelurile, altitudinile și tipurile de muniție – muniție de artilerie clasică, reactivă, drone, aviație, toate tipurile de rachete. Iron Dome e performant în privința loviturilor de artilerie clasică și în mod deosebit în privința rachetelor cu rază scurtă de acțiune – sisteme de tip Katiușa”, explică pentru Panorama generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la comandamentul NATO de la Bruxelles și fost comandant al SEEBRIG, Brigada multinațională a Europei de Sud-Est, care funcționează sub egida NATO.

Astfel de sisteme destinate apărării antiaeriene la altitudini mici și mijlocii sunt gândite în general pentru a proteja forțele unei armate, însă israelienii au extins conceptul Iron Dome și îl folosesc pentru a-și apăra orașele în fața atacurilor cu rachete din Fâșia Gaza.

Sistemul Iron Dome este dezvoltat de companiile israeliene Rafael și IAI (Israel Aerospace Industries), însă o importantă parte a finanțării dezvoltării și funcționării sistemului este asigurată de SUA. Americanii au investit doar în Iron Dome aproape 2 miliarde de dolari de la buget, din 2011, când sistemul a devenit operațional în Israel. Suma este mai mare (în 2016, fostul președinte Obama anunța că a depășit 3 miliarde), dacă socotești și restul sistemelor antiaeriene ale Israelului, pe care SUA le sprijină cu bani. De altfel, israelienii de la Rafael produc, în parteneriat cu Raytheon, o variantă „americană” a Iron Dome, numită Sky Hunter.

De ce ne trebuie „încă un scut”?

Pentru a ne lămuri la ce bun un Iron Dome în România, trebuie să ne asigurăm că plecăm cu toții de la aceeași linie de start: nu există un sistem de apărare antiaeriană capabil să acopere toate tipurile de lovituri și amenințări. Și chiar dacă, în percepția populară, o baterie americană Patriot, scutul antirachetă de la Deveselu și vechile sisteme sovietice, toate aflate în dotarea României, ar putea să pară că ne apără de același lucru, în realitate nu este deloc așa. Nu orice rachetă care zboară se mănâncă cu același tip de sistem antiaerian, ar putea să sune parafrazarea militară a unei zicale.

Generalul Virgil Bălăceanu explică în termeni lumești provocările militare ridicate de diversele sisteme de apărare, fiecare cu timpi de reacție și capacități de interceptare diferite, adaptate la amenințările pentru care au fost concepute.

„Nu poți să folosești Patriot împotriva unui obuz de 152 mm sau a lansării unei lovituri de pe sistemele rusești Uragan sau Smerci, de exemplu. Iron Dome se poate folosi. Are o plajă mai specializată de folosire – proiectile de artilerie clasică și reactivă și rachete cu bătaie scurtă. Ele au o durată de traiect foarte mică. Nu se compară cu cele de croazieră sau cu sistemele care lovesc rachetele balistice intercontinentale, care au o durată de traiect mult mai mare și permit, ca timp, localizarea și lovirea lor. Scutul de la Deveselu e destinat pentru lovirea rachetelor balistice intercontinentale. Sunt rachete care bat mii de kilometri. Iron Dome e folosit împotriva unor sisteme care bat de la trei la 70 de kilometri”.

Apărarea antiaeriană a unei țări funcționează după un model stratificat, care nu se bazează pe un singur sistem de armament, ci pe mai multe, care acționează fiecare la diferite altitudini și contra diverselor raze de acțiune. Nici chiar Israelul nu folosește doar Iron Dome, ci are la dispoziție mai multe sisteme antiaeriene și antirachetă („praștia” lui David pentru amenințări cu rază medie și interceptoarele Arrow, pentru cele cu rază lungă).

În prezent, România dispune de o oarecare acoperire antirachetă, care este însă incompletă. Regimentul de sisteme Patriot, pe care armata le-a achiziționat din SUA, în cadrul celui mai scump contract românesc de înzestrare (3,9 miliarde dolari pentru 7 sisteme), asigură o parte a apărării antiaeriene, pe care o va prelua treptat, de la vechile sisteme sovietice Volhov. Totuși, deocamdată România are o singură baterie Patriot, restul urmând să fie livrate treptat, până în 2026.

Apărarea antiaeriană a României mai este asigurată de vechile sisteme sovietice Osa și Kub, dar și de câteva americane Hawk, cu rază medie de acțiune. În curând, vor veni în ajutor și sisteme de rachete antiaeriene portabile, cu rază foarte scurtă de acțiune, de tip MANPAD. Ministerul Apărării a lansat în sfârșit, în vara lui 2022, licitația pentru achiziția de până la 231 de astfel de sisteme, pentru care pune la bătaie aproape 680 de milioane de euro. Ofertele sunt așteptate până la finalul lunii septembrie.

Fiecare dintre aceste sisteme acoperă doar o parte din amenințările aeriene. Cea mai vizibilă lacună este în zona rachetelor cu rază scurtă de acțiune. Armata își asumase ca program prioritar de înzestrare achiziția unor sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă și foarte scurtă de acțiune, pentru care primise, încă din 2020, aprobarea Parlamentului să cheltuiască până la 2,7 miliarde de euro pe 27 astfel de sisteme. El nu a fost încă demarat. Teoretic, sistemul Iron Dome s-ar încadra la această categorie de dotări, la fel cum se încadrează însă și sistemele MANPADS, cu rază foarte scurtă.

De aceea, generalul Virgil Bălăceanu consideră că un sistem antiaerian de tipul Iron Dome „reprezintă o necesitate” pentru apărarea României. Achiziția lui trebuie însă gândită în așa fel încât să țină cont de posibilitatea integrării într-un sistem complex, „care trebuie să permită integrarea tuturor sistemelor pentru realizarea apărării antiaeriene, a forțelor militare și a localităților, a cetățenilor”.

„Dacă România ar realiza un asemenea lucru, ținând cont și de costul unei baterii, care nu e enorm, din datele publice ar fi la vreo 50 de milioane de dolari, ar avea un efect foarte bun. Ar asigura o protecție antiaeriană a forțelor și ar apărea elementul de descurajare. Cine ar ataca pe direcția unei brigăzi românești, înainte de a da ordinul, ar ține seama că loviturile lui nu au efect. Nu ar putea produce decât distrugeri minime acestei grupări de forțe”, explică generalul Bălăceanu.

iron dome

La ce ar fi bun Iron Dome împotriva Rusiei?

În ciuda multor așteptări dinainte de februarie 2022, cel mai mare război care zguduie în acest moment lumea, în Ucraina, este purtat de agresoarea Rusia cu mijloace clasice, nu cu unele sofisticate, ultramoderne sau hibride. Cei care clamau moartea sau inutilitatea tancurilor, artileriei sau bateriilor antirachetă s-au văzut contraziși în mod neașteptat de realitatea sucită a minții care controlează Kremlinul.

„În acest război din Ucraina, se folosesc masiv loviturile de artilerie. La ora actuală, războiul este unul clasic, de contact”, explică generalul Virgil Bălăceanu. De aceea, un sistem de tip Iron Dome, folosit mai ales pentru amenințări rudimentare – rachete cu rază scurtă de acțiune, se poate dovedi extrem de util.

Ucrainenii duc lupta pe adâncimi, în afară de contactul direct și schimbul de focuri cu armamentul de infanterie. Adâncimi care merg de la 10 la 50-60 de kilometri. Dacă pe aceste adâncimi ai posibilitatea să-i nimicești loviturile inamicului, inclusiv proiectile de artilerie, chiar dacă nu o faci pe întreaga zonă, neutralizezi capacitatea inamicului de lovire și îți protejezi trupele, fie că sunt în tranșee, fie în marginea localităților, fie în contraofensivă”, exemplifică generalul la ce ar fi util un Iron Dome.

De altfel, Ucraina a solicitat Israelului să îi livreze sistemul Iron Dome, fără succes însă, provocând o întreagă discuție dacă, de fapt, acest sistem este eficient și în afara mediului de luptă, extrem de specific, pe care Israelul îl are în Fâșia Gaza. S-a ajuns chiar ca ministrul Apărării de la Kiev, Oleksiy Reznikov, să declare că oricum Iron Dome nu ar fi suficient pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei, pentru că este făcut „contra unor rachete încete, de joasă altitudine, cu impact redus, fabricate deseori prin garaje”.

Ar fi eficient, fără îndoială, însă nu împotriva tuturor loviturilor rusești și cu siguranță nu „parașutat” în mijlocul unui război, fără pregătire și antrenament prealabil.

Milițiile din Fâșia Gaza nu înseamnă o grupare de brigăzi de artilerie așa cum are Rusia. Ar trebui să ai foarte multe unități Iron Dome ca să îți aperi toată gruparea”, spune și generalul Bălăceanu. Asta nu înseamnă însă că Iron Dome nu ar fi teoretic util Ucrainei: „Dacă intuiești direcția loviturii principale a inamicului în ofensivă, dispui pe acea direcție sistemele de apărare antiaeriană”.

Pentru a înțelege mai bine cum funcționează lupta și cum sunt folosite în teren mijloacele de atac și de apărare, la nivel de artilerie sau rachete, generalul Virgil Bălăceanu a ținut pentru Panorama o mică lecție de război, pe înțelesul neinițiaților:

„Inamicul își dislocă pe aliniamente diferite mijloacele de foc, potrivit bătăii. De exemplu: acționează cu aruncătoare de 82 mm care bat între 2,5 km și 4 km; cu aruncătoare de 120 mm care bat de la 4 la 8 km; cu obuziere care bat de la 15 la 30 km; cu rachete sau proiectile reactive care bat de la 40 la 60-70 km. Ele nu se dispun toate pe același aliniament. Le dispui la o distanță mai mare decât aliniamentul de contact cu inamicul, ca să le scoți de sub posibila lovire. Ele sunt dispuse pe aliniamente în adâncime, mai mare sau mai mică. Războiul nu se duce doar pe aliniamentul de contact, că nu mai este un război al secolului 14-15. E un război de tip clasic, care se duce pe adâncimi”.

Un sistem de tip Iron Dome ar fi doar o bucată din această orchestră de apărare, care poate contracara doar loviturile venite din poziții de tragere situate la adâncimi de la 3-4 până la 70 de kilometri. Restul ar trebui acoperite de alte sisteme de apărare.

„Suprasaturarea”, problema Iron Dome și cât de plauzibilă e România în ecuație

Ca orice sistem, nici Iron Dome nu este infailibil, în ciuda eficienței sale dovedite în Israel. O mare problemă este una cât se poate de rudimentară: copleșirea prin cantitatea de rachete lansate de inamic. A fost o tactică folosită de Hamas în Fâșia Gaza, anul trecut, când cele zece baterii Iron Dome ale Israelului a trebuit să facă față la peste 4.000 de rachete, conform armatei israeliene.

„Efectul de suprasaturare este o problemă pe care și-o pun și israelienii. Să fii lovit cu o cantitate foarte mare de proiectile și să nu poți lovi decât o parte din ele. Fâșia Gaza are un specific al loviturilor, de acolo se lansează un număr important de rachete și proiectile cu rază scurtă de acțiune. Dar oricum, ai un efect benefic, pentru că cel puțin o parte din forțe este bine protejată”, spune generalul Virgil Bălăceanu.

Eficiența sistemului Iron Dome nu se măsoară însă și în numărul de clienți din afara Israelului, care să achiziționeze acest sistem antiaerian. Un principal motiv are în spate același raționament pentru care forțele americane nu livrează, de exemplu, sisteme Patriot sau avioane F-35 decât câtorva aliați. O tehnologie rămâne cu atât mai eficientă în luptă, cu cât secretele și puterile sale sunt deținute de mai puțini actori. Un altul ar putea fi că Iron Dome este atât de „customizat” pe nevoile de luptă ale Israelului, încât livrarea lui către alte state nu ar fi potrivită.

Astfel, singurul „client” confirmat și deplin de Iron Dome este doar SUA, care de altfel finanțează masiv proiectul militar israelian. Chiar și așa, americanii au în dotare doar două baterii Iron Dome. Mai există și alte state care au achiziționat componenta radar a sistemului Iron Dome, iar Azerbaidjanul a semnat în 2016 o înțelegere de achiziție a sistemului, care însă nu se știe în ce măsură s-a mai concretizat.

Chiar și România a semnat, în 2018, un memorandum de înțelegere pentru achiziția unei versiuni a sistemului Iron Dome. La București, actul a fost parafat între compania de stat Romaero și Rafael Defence Systems, pentru versiunea maritimă a scutului Iron Dome. De atunci, nu s-a concretizat însă nimic.

„Deloc surprinzător, Israelul nu a putut livra Iron Dome în Ucraina, pentru că Israelul nu a livrat niciodată acest sistem în străinătate, cu excepția SUA. Nu e o problemă minoră. Israelul nu vinde Iron Dome prin lume, cel puțin nu deocamdată. A fost destul de complicat să furnizeze către SUA un sistem complex și sensibil”, scria un înfocat editorial din Jerusalem Post, în aprilie 2022, în contextul în care Israelul era blamat că nu ajută cum se cuvine Ucraina în fața Rusiei.

Rămâne deci de văzut dacă România va ajunge să fie într-adevăr premiera europeană pentru Iron Dome sau totul va rămâne la capitolul deziderate care dau bine pe lista de potențiale achiziții ale unei armate însetate de modernizare și cu un buget aflat an de an în creștere, așa cum este cea a României.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Andrei Luca Popescu

    Editor Panorama.ro

    S-a apucat de jurnalism crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București. După 16 ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul sau Europa Liberă, dar și la emisiunea de investigații a televiziunii Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă. Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film.


Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc