Din culisele unui obiectiv de țară

Aderarea României la OCDE | Ce am avea de câștigat dacă am fi membri și de ce nu suntem deja

Computer Hope Guy
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, și Secretarul General al OCDE, Mathias Cormann, într-o întâlnire de la Paris, din octombrie 2021. Acesta e considerat a fi fost momentul în care România a primit un semnal important privind deblocarea candidaturii pentru aderarea la OCDE / sursa foto: MAE.ro

După mai bine de 17 ani de așteptare, România poate face primul pas pentru a ajunge să stea la masa „economiilor premium” ale lumii. Țara noastră a primit invitația pentru a începe negocierile de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), instituție ai cărei membri au laolaltă mai bine de două treimi din producţia şi comerţul din lume și 90% din investițiile directe la nivel mondial. Intrarea în acest club prosper e considerată obiectiv strategic național și una dintre marile ambiții de politică externă ale României.

Una dintre explicații stă în realitatea că OCDE e cea mai mare organizație economică la care România poate aspira vreodată. O alta e că, în ochii multora, aderarea la OCDE înseamnă atingerea unei borne majore în drumul României spre Vest, după aderarea la NATO și la UE.

România și-a depus candidatura pentru aderare în 2004 și a reînnoit-o de trei ori de atunci, în 2012, 2016 și 2017. Statutul de membră a Organizației e unul dintre puținele obiective de țară în privința importanței căruia au fost de acord toate guvernele care au fost la putere în ultimele două decenii.

Aderarea a ajuns și o chestiune de mândrie națională sau mai degrabă de frustrare la București. E tot mai greu de explicat cum, la 15 ani de când a devenit membră UE, România tot nu e intrată într-o organizație economică la care a reușit să adere o țară precum Columbia, de exemplu.

Acceptarea în OCDE ar mai însemna, în descrierea unui fost coordonator național pentru relația cu această instituție, și momentul în care România va trebui să-și schimbe fundamental mentalitatea de țară. După 30 de ani în care am fost țară aspirantă – la NATO, la UE și, acum, la OCDE -, va fi nevoie să învățăm cum să fim exportatori de dezvoltare. Nu e deloc puțin lucru pentru un stat care încă învață cum să se dezvolte el însuși.

Va fi, în același timp, încă o șansă, pe lângă cea de membră UE, ca România să facă niște reforme majore restante.

De ce ne-a luat, totuși, atât de mult până să începem procesul de aderare? Care au fost culisele acestei decizii foarte importante pentru țara noastră, dar care înseamnă doar începutul unui drum foarte complicat? Și, mai presus de orice, ce am avea de câștigat odată ce am parcurge acest drum greu și am deveni membri OCDE?

 De ce e atâta bucurie la București

Invitația secretarului-general al OCDE, Mathias Cormann, ca România, alături de celelalte cinci state candidate (încă două din UE – Bulgaria și Croația -, împreună cu trei sud-americane – Brazilia, Argentina și Peru) să înceapă oficial discuțiile de aderare a fost primită cu mult entuziasm la București.

O „veste excelentă”, „un mare succes diplomatic” – așa a fost descris anunțul de către oficialii români.

„Lansarea discuțiilor de aderare la OCDE reprezintă un succes politico-diplomatic deosebit al țării noastre, care confirmă, totodată, nivelul ridicat de pregătire tehnică al României. Prin această decizie, România se apropie semnificativ de atingerea unuia dintre obiectivele sale strategice de politică externă, unanim împărtășit și asumat constant la cel mai înalt nivel al statului: obținerea statutului de membru al OCDE” – comunicat al Guvernului României.

De altfel, Secretarul-General al OCDE e așteptat săptămâna aceasta la București, pentru lansarea Studiului Economic pentru România realizat de OCDE, ocazie cu care Mathias Cormann va putea discuta în persoană cu oficialii români despre începerea discuțiilor de aderare.

De menționat aici că reacții similare la primirea scrisorilor de invitație au fost în toate celelalte capitale ale statelor candidate (reacția Braziliei, AICI; reacția președintelui peruvian, AICI; reacția Bulgariei, AICI; reacția Croației, AICI).

Ce ar avea România de câștigat de pe urma aderării

La cât de absentă din dezbaterea publică a ultimilor ani a fost perspectiva aderării României la OCDE, bucuria politicienilor ar putea fi o surpriză pentru mulți români. Întrebarea legitimă a momentului se referă la beneficiile acestei aderări și, deci, a invitației pe care o avem acum pe masă.

În teorie, la nivel strict de PR economic, imaginea României în raport cu marile economii ale lumii s-ar îmbunătăți dacă am fi primiți în OCDE.

Aceasta este cea mai mare organizație economică la care poate adera România. Oricât de optimiști am fi, nu putem să ne închipuim că țara noastră va ajunge vreodată în G20 sau G7. Dar OCDE asigură secretariatul acestor „grupuri premium”, deci e cel mai apropiat prag către care putem aspira din acest punct de vedere.

Statutul de membru ar însemna o recunoaștere în plan internațional drept economie de piață funcțională și democrație consolidată. Odată cu asta, ar urma să vedem și o creștere a investițiilor, crede Guvernul român. România va fi mai vizibilă și mai credibilă în plan internațional și va sta la masă cu țări cu care nu interacționează prea mult la nivel economic acum, țări precum Japonia, Coreea de Sud, Australia, state din America Latină. 

Statutul de membru ne-ar pune clar pe harta „lumii dezvoltate”, dat fiind că Organizația e, de fapt, un grup al economiilor dezvoltate, care joacă după aceleași reguli economice, au aceleași standarde, respectă principiile democratice – pe scurt, gândesc la fel. Sigur că România nu e mai mult sau mai puțin dezvoltată dacă intră sau nu în OCDE, după cum explică pentru Panorama și Radu Puchiu, fost coordonator național în relația cu OCDE: „Dar intră într-un grup care respectă un anume tip de bune practici, de standarde, de reguli ale țărilor dezvoltate”.

„Faptul că noi suntem recunoscuți ca țară dezvoltată de toate instituțiile financiare ne va ajuta să ne împrumutăm mai ieftin. Asta înseamnă că putem să investim mai mult în dezvoltarea noastră și să exportăm acest model de dezvoltare și în altă parte. De asta va beneficia toată lumea”. – Radu Puchiu, fost coordonator național pentru relația cu OCDE.

Dincolo de capitalul de imagine, care e un bun prețios pentru economia unei țări, celelalte avantaje pe care România le-ar obține odată ce ar fi membră OCDE se referă mai ales la accesul la expertiză, informații și la includerea în structurile de decizie ale unui club select și influent în materie de politici economice și sociale la nivel mondial. 

OCDE e o autoritate la nivel global când vine vorba de statistici economice și sociale, de analize, recomandări și date comparative. 

De multe ori, când analizăm trenduri sau încercăm să facem prognoze cu privire la anumite probleme economice și sociale ale României, nu avem date și trebuie să ne mulțumim cu ce are OCDE despre Polonia, de exemplu. Sau să așteptăm cercetările speciale cu privire la România. Statutul de membru ne-ar da acces la informații și expertiză de care statul român are mare nevoie, pentru că el nu colectează suficient astfel de date.

Un alt beneficiu derivă din faptul că OCDE e cel mai mare furnizor de standarde și de norme din lumea întreagă. Baremul testelor PISA, de exemplu, e făcut de OCDE. Câteva zeci de țări au creat un standard pe care îl aplică restul lumii. 

OCDE și „țara ca afară” pe care o vor românii

„Omul obișnuit vrea să știe pentru el, la el acasă, pentru mâine: îi scade factura la curent sau nu dacă aderăm la OCDE?”, admite Radu Puchiu, cel care a coordonat în 2017 discuțiile guvernului României cu Organizația de la Paris. „Trebuie să-i spunem cinstit și corect că nu, nu are legătură cu asta. Dar cu ce are legătură, cum îi schimbă lui viața? Aici trebuie să duci o muncă cinstită de lămurire în care să-i spui că nu va fi ceva pe termen scurt”, explică Puchiu, pentru Panorama.

Radu Puchiu, fost coordonator național pentru relația cu OCDE (2017) / sursa foto: Facebook

Acum, statul trebuie să dea dovadă de sinceritate în relația cu cetățeanul și să comunice sincer, fără populisme facile, că acest obiectiv de țară e cu bătaie lungă. Or, spune Puchiu, criza COVID ne-a arătat foart clar ce departe suntem de a fi o țară care știe să comunice eficient cu cetățenii.

„Cel mai bine înțeleg lucrul acesta oamenii care au plecat în afară, cei care trăiesc deja în niște țări OCDE și care vin acasă și spun ‘uite ce bine am interacționat cu instituțiile publice, uite cum construiesc ei spitale, uite cum e școala în nu știu care țară’. Dacă vrem lucrurile acestea și la noi, aderarea la OCDE e cea mai bună și cea mai ușoară cale de a le obține, pentru că putem învăța din ce a mers și ce nu a mers la ei. Acesta e marele avantaj al OCDE. Mai mult: există proiecte cu expertiză OCDE care vin, stau cu tine și văd ce merge și ce nu merge”, mai explică Radu Puchiu. E, într-un fel, ca un program de meditații de țară. „Te obligă să-ți faci temele, să vezi pe bune ce se întâmplă”.

Cel mai mare hop: schimbarea mentalității de țară

Pentru a ne intra, când va fi cazul, în rolul de stat OCDE, România va trebui să treacă printr-o schimbare de mentalitate de țară, crede fostul secretar de stat care a lucrat la dosarul nostru de aderare.

„Asta e partea cea mai complicată. Mindsetul (mentalitatea, n.r.) nostru ca țară a fost de aspirant. Am aspirat la UE, la NATO, la OCDE acum. Am zis ‘vreau să fiu acolo’. Odată ajuns acolo, trebuie să fii ca cei de acolo. Asta nu e o schimbare simplă, pare simplă, dar nu este. Nu mai e vorba doar de îndeplinit niște standarde, ci de a fi un model. Dacă ești membru al OCDE, ești un exemplu de bune practici. Mai mult: exporți aceste bune practici. Și mai mult: te implici în a dezvolta global, nu doar România. Până acum, noi ne-am axat pe dezvoltarea României. Mentalitatea a fost acesta: hai să devenim o țară dezvoltată. (Ca membru OCDE, n.r.) ești exportator de dezvoltare. Schimbarea asta e atât de adâncă, încât e și printre cele mai complicate. Va fi un proces, nu se întâmplă de azi pe mâine”. – Radu Puchiu, fost coordonator național pentru relația cu OCDE

La acest capitol, România e încă timidă, pentru că nu există percepția că putem fi un model pentru altcineva. Radu Puchiu crede că ar trebui să lucrăm la asta: „Ba da, suntem un model, dacă ne uităm cu 30 de ani în urmă, însăși experiența asta de a trece de la un sistem socialist la o economie de piață și că, iată, a fost un succes – chiar așa cum a fost și cum este încă la noi, este un model din care alte țări poate se vor inspira din trecerea lor de la ceva la altceva. Trebuie să exporți acest know-how. Asta înseamnă că trebuie să prezinți cu bune și cu rele ce ai făcut. Așa se întâmplă în OCDE”. În România și mai ales în imaginea pe care vrea să o proiecteze în plan extern, filosofia rămâne aceea a „ascunsului sub preș”.

De ce s-a blocat candidatura României ani de zile

Chiar dacă mai e cale lungă până la aderarea efectivă, entuziasmul generat de scrisoarea pe care secretarul-general al OCDE, Mathias Cormann, i-a trimis-o premierului Nicolae Ciucă e perfect justificat. Dar după bucuria de moment va urma și dușul rece reprezentat de munca pe care o presupune aderarea efectivă.

În acest punct, trebuie spus că OCDE era blocată de ani de zile în privința extinderii și nu se putea ajunge la un consens politic cu privire la dimensiunea Organizației.

Decizia de a deschide negocierile de aderare cu o țară candidată e una politică, în urma consensului la nivelul celor 38 de membri, pe când aderarea efectivă e un proces foarte tehnic (sunt 20 de comitete tehnice care vor evalua candidatura României).

În calitate de membră UE, România îndeplinea de ani de zile multe dintre criteriile de aderare, pentru că acquis-ul comunitar se suprapune cu multe cerințe OCDE.

Politic, în schimb, ne-am lovit de un zid și, până acum, nici nu vedeam ușa de intrare.

Când am fost cel mai aproape de aderare

În acest context, țara noastră și-a intensificat eforturile în ultimii ani, sperând că va obține deblocarea candidaturii sale. Un detaliu puțin cunoscut la București e că a existat un moment în care am fost aproape de bucuria politică de azi. 

În timpul administrației Trump, fostul președinte american i-a promis lui Mauricio Macri, cel care era atunci președintele Argentinei, că va susține candidatura Argentinei.

Până acum, invitațiile de aderare s-au trimis de regulă în perechi, către o țară din UE și una din America Latină (fostul secretar general OCDE, mexicanul Angel Gurría, a fost foarte activ în sprijinirea țărilor din America Latină). Ideea era să se asigure un echilibru geografic, care însemna între America Centrală și de Sud și europenii încă non-membri, dat fiind că Asia nu era tocmai interesată.

Pentru ca SUA să împingă candidatura Argentinei, era, deci, nevoie de o altă candidată din UE. România era considerată cea mai bine plasată. Așa a ajuns țara noastră să fie în cărți drept „colega de pre-aderare” a Argentinei. Până la invitația venită acum de la Paris, acesta a fost momentul în care ne-am apropiat cel mai mult de aderarea la OCDE.

Ne-am blocat atunci (2017-2018) în discuții la nivel european. Țările membre OCDE care fac parte din UE nu au fost de acord ca Bulgaria și Croația, celelalte două candidate, să rămână pe dinafară. Explicația e că aderarea tuturor statelor membre la OCDE e un obiectiv asumat la nivelul UE. Susținerea lansării unei invitații doar pentru România ar fi iscat un scandal european.

„La nivel de 2017, dacă se deschideau negocierile, eram țara europeană cel mai bine plasată”, comentează acum Radu Puchiu despre perioada în care se ocupa de dosarul de aderare a României la OCDE.

Până la urmă, Donald Trump a uitat de idee, în Argentina au venit noi alegeri, Mauricio Macri a pierdut președinția, iar liderul american și-a găsit un nou suflet-pereche la nivel politic în America de Sud, în persoana controversatului președinte brazilian, Jair Bolsonaro.

America nu mai era atunci la fel de interesată de multilateralism, iar OCDE s-a oprit din discuțiile de extindere și s-a apucat să-și pună întrebări filosofice despre cât de mare ar trebui să fie. Așa se face că România a stat nemișcată până azi în scaunul de partener zelos (zelos pentru că nicio altă țară cu statutul nostru nu participă la atât de multe organisme și proiecte OCDE, după cum o arată chiar statisticile OCDE) al acestui club al economiilor dezvoltate.

De ce s-au deblocat discuțiile din OCDE

Pe urmă, s-a schimbat garda, atât la OCDE, cât și la Washington, ceea ce ne-a adus șansa mult așteptată. Primul semnal serios că situația s-ar putea debloca a venit în octombrie 2021, după o întâlnire la Paris a noului Secretar-General al OSCE, Mathias Cormann, cu noul Secretar de Stat al SUA, Anthony Blinken. Dacă predecesorul lui, Angel Gurría, era foarte interesat de America Latină, Mathias Cormann, fost ministru de Finanțe în Australia, voia să apropie OCDE de Asia-Pacific.

Acest interes, pe lângă schimbările din Administrația americană, au însemnat forța care a deschis o fereastră de oportunitate pentru România. Cormann și Blinken s-au întâlnit la Paris cu ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, căruia i-au transmis că există sprijin pentru o deblocare a situației. Pe urmă, au început negocierile politice cu cei 38 de membri și mai ales cu țările europene din OCDE.

ocde romania
Întâlnirea Ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, cu Secretarul General al OCDE, Mathias Cormann, în octombrie 2021 / foto: OCDE

„România și-a intensificat în ultimii doi ani demersurile diplomatice în acest scop”, explica Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru Panorama.ro după aceste întâlniri din octombrie 2021.

Procesul de negociere a început în același timp pentru toate cele șase țări candidate (România, Bulgaria, Croația, Argentina, Peru, Brazilia), dar ele nu intră toate deodată în Organizație. După acest start comun, depinde de noi când ajungem la finiș și când bifăm foaia de parcurs pe care urmează să o primim și care ne va spune, punct cu punct, ce avem de făcut. Dintre țările europene, percepția la București e că stăm cel mai bine, mai bine decât Bulgaria și Croația, care, spre deosebire de noi, intră curând în zona euro.

„Problema de la acest moment nu mai este doar de dosar. Dosarul e ca și cum ai intrat la facultate. Acum trebuie s-o și terminăm. Tentația noastră, a României, e să începem să deschidem șampanii și să zicem ‘vai ce bine că ne-au invitat’. E frumos că ne-au invitat, dar e ca în primul semestru de facultate”, comentează tot fostul coordonator al României pentru OCDE, Radu Puchiu.

Greul abia începe, spune el, pentru că aderarea efectivă se referă la alinierea României la standardele OCDE.

„După ce ne vom trezi din șampania de astăzi, probabil că ne vom da seama că efortul nu e atât de simplu. Politic, s-a agreat ideea că vrem acolo. Problema e să se înțeleagă acum că e nevoie de o chestiune super-tehnică, super-profesionistă, care trebuie făcută ca la carte. Nu poți păcăli pe nimeni, oamenii ăia se uită pe cifre, pe rezultate, dacă ai legile în consecință, ba chiar le traduc, le citesc, le analizează”, explică Puchiu pentru Panorama.

Criteriile de aderare

Formal, există cinci mari criterii de aderare – pentru patru dintre ele au fost concepuți parametri cuantificabili, în timp ce al cincilea, reprezentat de consensul politic, e mult mai subiectiv și sensibil la circumstanțe politice.

Iată care sunt primele patru criterii, explicate de MAE:

  • Apartenenţa la un set comun de valori şi principii (Like-mindedness): principiile democraţiei şi ale economiei de piaţă, performanţă economică, buna guvernanţă şi statul de drept, drepturile omului, participare activă la organizaţiile internaţionale şi regionale relevante, asistenţa pentru dezvoltare, respectarea acquis-ului OCDE.
  • Statutul de jucător semnificativ (Significant Player): contribuţia efectivă la procesul de peer learning din OCDE şi capacitatea de a influenţa pozitiv deciziile structurilor organizaţiei.
  • Beneficiul reciproc (Mutual Benefit): aderarea la OCDE trebuie să conducă la efecte pozitive atât asupra candidatului, cât şi asupra organizaţiei.
  • Considerente globale (Global Considerations): reflectă relevanţa candidatului pentru aspiraţia organizaţiei de a dezvolta politici globale şi include principiul diversităţii geografice.

Ce este OCDE și cu ce se ocupă

Cu 60 de ani vechime și rădăcini în Planul Marshall, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) e un forum internațional prin care guvernele statelor membre cooperează pentru a stabili standarde internaționale și pentru a găsi soluții la provocările economice și sociale ale momentului. Mulți descriu instituția drept un club al țărilor bogate

Scopul asumat al OCDE îl reprezintă „crearea de politici publice care să genereze prosperitate, egalitate, oportunități și bunăstare”. De la OCDE vin multe dintre standardele internaționale care ne ghidează economiile și societățile – de la taxare și fiscalitate, la corupție și integritate și până la principiul „poluatorul plătește” sau standardele PISA din Educație. 

Când a fost fondată, în 1961, OCDE avea 20 de membri. Acum, sunt 38, majoritatea (24) din Europa. Zece dintre acești 38 de membri s-au alăturat în ultimul deceniu. Ultimele venite sunt Columbia, care a aderat în 2020, și Costa Rica, în OCDE din 2021.

Din partea noastră de continent, Ungaria, Polonia, țările baltice, Cehia, Slovacia și Slovenia sunt printre țările care fac parte din acest club select de care România încearcă de atâta vreme să se lipească.

Când OCDE se extindea în Europa Centrală și de Est, adică în anii ’90, România nu era nici pe departe pregătită. Problemele tranziției noastre erau cu totul altele atunci. România depunea cererea pentru aderarea la UE abia în 1999 și pe acest obiectiv s-a concentrat toată energia noastră națională mulți ani. Pe urmă, când am început să fim interesați, OCDE se orienta către altă parte a lumii, America Latină.

Iată cum sintetizează Ministerul român de Externe ce urmărește OCDE prin activitatea sa: 

  • (re)stabilirea încrederii în piaţă prin eficientizarea şi nivelarea mecanismelor care o fac să funcţioneze;
  • îmbunătăţirea şi consolidarea politicilor fiscale naţionale;
  • promovarea inovaţiei în economie;
  • valorificarea capitalului uman prin capacitarea forţei de muncă.

Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Alina Mărculescu Matiș

    E jurnalistă cu 14 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse naționale și internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește firul poveștii
Urmărește subiectul

Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc