Armata, la cumpărături

România șchioapătă în cursa înarmării de la Marea Neagră

Computer Hope Guy
Comandant de pluton român, în timpul unui antrenament cu forțele SUA venite în România, în martie 2022. Foto: NATO

În anul în care războiul Rusiei din Ucraina i-a ajuns la granițe, iar NATO a schimbat oficial foaia, ridicând Marea Neagră la rangul de regiune de importanță strategică, armata României este prinsă într-un contratimp în care se zbate de câțiva ani.

Pe de o parte blocată în trecut, cu majoritatea echipamentelor și armamentelor învechite, de sorginte sovietică, incapabile să facă față provocărilor dintr-un câmp de luptă modern. Pe de altă parte, cu un buget care crește vertiginos, de la an la an, dar care nu reușește să urnească programe de achiziții de armament, vitale pentru apărarea României, blocate sau nici măcar demarate.

O privire de ansamblu peste eforturile de modernizare ale armatei române scoate la iveală un fel de dans în care pașii făcuți înainte sunt adesea anulați de cei făcuți înapoi. Dar mai ales de cei bătuți pe loc.

Marile programe de achiziții de armamente puternice și moderne, precum sistemele antiaeriene Patriot sau cele de artilerie HIMARS, care au înghițit cei mai mulți bani din bugetul de cumpărături al armatei, nu pot cârpi găurile restante de ani de zile, care afectează porțiuni complexe ale apărării – lipsa unei forțe navale credibile, a uneia aeriene complete sau una terestră, în care predomină armamentele sovietice.

Nu e o situație avantajoasă pentru o țară aflată pe Flancul Estic al NATO, cu poziție strategică la Marea Neagră, pe care aliații ar trebui să se bazeze că reprezintă o forță credibilă de apărare și descurajare. În schimb, România se vede nevoită să joace tocmai în sens invers – își bazează apărarea pe sprijinul și forțele militare trimise în ajutor de aliați puternici, precum SUA și, mai nou, Franța.

Numeric, România este a doua mare forță armată de pe Flancul Estic al NATO, după Polonia. E o realitate care stă în picioare mai mult pe hârtie. Acest lucru nu îi servește, deocamdată, la mare lucru, tocmai din cauza lipsei de calitate a dotărilor armate. Degeaba ai forțe, dacă acestea nu au cu ce lupta și nu prezintă motiv de descurajare pentru un eventual inamic.


Citește și: O armată de 5 miliarde $ pe an. Cum stă România pe Flancul de Est, în fața Rusiei
Balanța forțelor militare pe Flancul de Est
Lungul drum al aliaților NATO către România, într-un război cu Rusia

Bugetul armatei crește ca Făt Frumos, dar se evaporă în pensii și salarii

Cheltuielile asumate pentru dezvoltarea apărării sunt un motiv de laudă pentru România, printre aliații NATO. Suntem un exemplu pozitiv de „put your money where your mouth is”, cum ar zice americanii: un stat care se străduiește să mențină și chiar să depășească ținta asumată de aliații NATO, ca standard pentru cheltuielile cu apărarea – 2% din PIB. State mult mai dezvoltate din NATO, precum Germania, Franța, Olanda, Italia sau Spania nu o fac. Poate și pentru că forțele lor armate nu au de recuperat un decalaj imens într-ale dotărilor, cum e cazul României.

În ultimii 10 ani, România alocă bugete în continuă creștere pentru armată. În 2022, banii destinați Ministerului Apărării se ridică la circa 6 miliarde de dolari, un record absolut pentru noi. În dolari, bugetul armatei române s-a dublat în ultimii ani. În lei, creșterea e de aproape trei ori, între 2014 și 2022, conform datelor centralizate de NATO: de la 9 la 26 de miliarde de lei.

Unde apare problema? Unde se duc acești bani, dacă nu în dotările armatei? Răspunsul sare în ochi, în bugetele din fiecare an: grosul banilor merge către pensiile și salariile angajaților din sistemul militar.

Între 50% și 65% este proporția cheltuielilor armatei cu pensiile și salariile. Pentru 2022, se preconizează un record pozitiv – cea mai redusă pondere a acestor cheltuieli în bugetul militar al României, de circa 52%. Se traduce acest lucru în mai mulți bani alocați armamentelor și dotărilor pentru forțele armate?

Parțial. 2022 se anunță un an bun în acest sens, cu o alocare de peste 25% din bugetul total, pentru echipamente militare. E primul an de creștere a acestor cheltuieli, după trei ani de scădere continuă. Recordul a fost stabilit însă în anii 2017-2018, când armata și-a alocat peste 33% din buget pentru dotări cu echipamente.

Restul banilor din aceste bugete tot mai mari ale Apărării merge către întreținerea și dezvoltarea infrastructurii militare și pentru alte cheltuieli. Din 2019 până în 2022, cheltuielile armatei cu infrastructura (dezvoltarea bazelor aeriene, de exemplu) s-au dublat, ajungând la o alocare record de peste 7% din bugetul militar, în acest an.

România își expune părțile moi, la Marea Neagră

Forțele navale ar fi, probabil, cea mai necesară forță militară, pentru a conta strategic în Marea Neagră, dar sunt la acest moment cea mai mare vulnerabilitate militară a României. Marina militară este „arma” în dotările căreia se văd cele mai puține progrese și cele mai mari blocaje. Este un punct nevralgic pentru apărarea României, în condițiile în care Rusia și-a extins dominația și puterea de control asupra Mării Negre, prin anexarea Crimeei.

Și este cu atât mai mult o slăbiciune, cu cât Marea Neagră e calea cea mai anevoioasă pe care aliații NATO pot veni în ajutorul României, în caz de război sau măcar ca forță de descurajare în fața Rusiei. În plin război al Rusiei cu Ucraina, Marea Neagră este practic blocată.

Strâmtorile de acces în Marea Neagră sunt controlate de Turcia, prin Convenția de la Montreux, care nu permite accesul navelor militare, la liber, decât pentru statele riverane. Chiar dacă sunt aliați NATO, turcii sunt obligați de convenție să impună restricții de tonaj, de acces și de timp de staționare pentru orice vas militar al altor țări, din afara Mării Negre, astfel că accesul unor forțe navale din afara regiunii este limitat.

Marea rană a înzestrării forțelor navale românești este blocajul achiziției corvetelor, care durează de șase ani. Încă din 2019, armata a atribuit Franței, prin Naval Group, un contract de 1,2 miliarde de euro, pentru furnizarea de patru corvete noi și modernizarea celor două bătrâne fregate ale României.

Nici până în ziua de azi, francezii nu au parafat însă contractul. Achiziția era și așa mult întârziată, după îndelungi lupte politice și apoi comerciale, în instanță, care au pornit tocmai din 2016, când guvernul Cioloș a încredințat direct contractul corvetelor către olandezii de la Damen. Apoi guvernul PSD a anulat toată procedura, iar compania olandeză a contestat în instanță rezultatul licitației câștigate de francezi.

Perspectivele ca marina să capete rapid nave noi de luptă erau în ceață încă de la început. Capacitatea imediată a șantierului naval Constanța de a fabrica asemenea nave de război, așa cum prevedea parteneriatul din contractul cu Naval Group, lipsește. După atâția ani de tergiversări, acum se mai adaugă o problemă: banii. Prețurile prevăzute inițial în contract nu se prea potrivesc cu realitatea financiară a zilelor noastre. Așa că francezii nu mai sunt atât de dornici să bată palma cu România, în aceleași condiții.

În cazul în care România ar decide să rupă înțelegerea cu francezii, există două posibilități: fie calificarea următorului clasat la licitație – olandezii de la Damen, care pot construi corvete la șantierul naval din Galați, fie reluarea procedurii de achiziție, cu întârzierile aferente.

Chiar dacă nu se grăbesc cu furnizarea corvetelor, nimic nu îi împiedică pe francezii de la Naval Group să pluseze. Dacă nu corvete, poate submarine? După vizita președintelui Emmanuel Macron în România, în luna iunie, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunțat că România a semnat un memorandum de înțelegere cu Franța, pe o posibilă achiziție și mai ambițioasă: submarine Scorpene, produse tot de Naval Group, dar și elicoptere (nu e clar dacă tot pentru forțele navale, care în luna martie și-au pierdut prin zona Dobrogei unul dintre cele circa 20 de Puma IAR-330 Socat, plecat în misiune de salvare a unui MiG-21 Lancer prăbușit din cauza condițiilor meteo).

În opinia specialiștilor, ar fi nevoie de cel puțin trei submarine, pentru a putea fi o provocare în Marea Neagră. O problemă, dincolo de lipsa de certitudine și claritate a acestei intenții de achiziție, este însă că România nu mai are militari specializați pentru lupta pe submarin.

Până la o decizie, România defilează în continuare pe Marea Neagră cu Regina Maria și Regele Ferdinand, cele două bătrâne fregate cumpărate la mâna a doua, din Marea Britanie, cu aproape 20 de ani în urmă. Dar și cu la fel de bătrânul „Mărășești” românesc, distrugătorul devenit fregată pe stil modern. Flota militară mai conține câteva corvete vechi de 30-40 de ani, nave lansatoare de rachete și de patrulă fluvială, dar și câteva nave pentru mine, toate vechi.

fregata marea neagra
Fregata „Regele Ferdinand”, una dintre cele două bătrâne nave britanice pe care România le-a cumpărat acum 20 de ani, second-hand. Foto: Forțele Navale.

Un alt program de achiziție care afectează pozitiv spațiul maritim românesc și care a fost demarat decisiv abia în 2021 vizează sistemele lansatoare de rachete antinavă (SIML), care să asigure apărarea de coastă a României. Guvernul s-a decis să bată direct palma cu SUA și să cumpere sistemele de rachete NSM, produse de Raytheon, într-un contract care se ridică la circa 286 milioane de dolari (fără TVA). Sistemele urmează să fie livrate însă României abia în 2024.

Un program anunțat ca prioritar pentru forțele navale, în urmă cu mulți ani, dar care nu a fost demarat nici în ziua de azi, este cel de achiziție a unei nave vânător de mine. Deocamdată, avem un divizion de nave dragoare pentru deminare și un „puitor” de mine. Toate vechi de 30-40 de ani.

Lupta în aer. Defilăm cu F-16 SH, ne mândrim cu Patriot, dronele bat pasul pe loc

Cel mai recent hop de care s-a izbit modernizarea forțelor aeriene ale României implică avioanele fără pilot (așa-numitele „drone”), care și-au dovedit cu vârf și îndesat utilitatea în cele mai recente conflicte armate, din Nagorno-Karabah până în Ucraina. Ministerul Apărării a anulat procedura de achiziție pe ultima sută de metri, în luna iunie 2022. Contractul prevedea achiziția a 7 sisteme de vehicule aeriene fără pilot, clasa MALE 2 (în total 21 de aparate), contra sumei de circa 300 de milioane de dolari.

elbit drone watchkeeper
Aeronavă fără pilot Watchkeeper X, din dotarea armatei britanice. Foto: Elbit Systems.

Singurul producător rămas în cursă, compania israeliană Elbit Systems, cu o puternică prezență în industria românească de producție de armament (are mai multe fabrici și linii de producție în România) s-a trezit că „drona” pe care o propunea armatei, modelul Watchkeeper X, folosit și de armata britanică sau cea israeliană, le-a fost refuzată în ultimul moment. Motivul? Un standard folosit de NATO (STANAG) cerut în documentația de achiziție nu corespundea cu cel folosit de drona israelienilor. Poanta? Standardul oferit de israelieni era superior celui solicitat de Armata română. Ce s-a întâmplat, de fapt, a fost că, în anii trecuți între lansarea procedurii de achiziție și zilele noastre, acest standard a ieșit din uz, însă a rămas prevăzut în caietul de sarcini.

„A fost ca și cum au cerut Mercedes, dar cu radio-casetofon. Nu se mai fabrică, nimeni nu mai folosește, când acum toată lumea are sisteme mult mai avansate”, explică o sursă familiarizată cu discuțiile din jurul achiziției.

În prezent, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, spune că sunt discuții avansate cu Elbit, pentru a rezolva problemele birocratice și a relua procedura de achiziție. Întârzierea nu o poate însă recupera nimeni, într-un program de achiziție cu care forțele aeriene se vedeau deja dotate.

Epicentrul dotării forțelor aeriene a fost însă, ani de-a rândul, achiziția avioanelor de luptă. Totul părea, la un moment dat, o epopee fără final: să luăm noi, să luăm second-hand, să luăm de la americani, să luăm de la europeni? Aceste discuții și controversele de rigoare erau în focuri încă de acum 15 ani. Cu greu, România a ales până la urmă calea avioanelor dovedite în luptă de forțele SUA și și-a luat, treptat, începând cu 2013, F-16 second-hand, modernizate, tocmai din Portugalia. În total, 17 aparate F-16 care au costat, cu tot cu programul de mentenanță și pregătirea piloților, peste 900 de milioane de euro.

În 2022, România a parafat oficial începutul unei a doua etape de achiziție de avioane multirol: încă 32 de aparate F-16 second-hand, modernizate, din Norvegia, contra sumei de 450 milioane de euro. Ele vor ajunge în România abia începând cu 2023 și vor fi modernizate la standardul M.6.X.

f-16 armament
Aeronave F-16 ale României. Foto: George Vilia/Inquam.

Deocamdată, cu greu, România a reușit să își pună la punct o escadrilă de avioane de luptă F-16, care să asigure începutul tranziției de la bătrânele sovietice MiG-21 Lancer. Oricât de modernizate au fost aceste vechi avioane de luptă, de-a lungul anilor, resursa lor de zbor expiră în 2024. Chiar și așa, în 2022, România mai avea capabile de zboruri operaționale doar circa 20-25 de MiG-uri. Accidentul din martie 2022 (unul dintr-o lungă serie de prăbușiri), când un astfel de aparat s-a prăbușit în zona Dobrogei, din cauza condițiilor meteo, în timp ce rușii atacau Ucraina la câteva sute de kilometri, le-a pus cruce mai devreme. MiG-urile României vor fi scoase din uz mai repede, în 2023, după ce au fost consemnate la sol câteva luni.

Forțele aeriene românești se mai bucură însă de o „vedetă” a noilor achiziții, chiar dacă ea se află la sol. Modernele sisteme de rachete sol-aer Patriot, care preiau treptat sarcina de apărare antiaeriană a României, de la sistemele sovietice Volhov. Achiziția celor 7 sisteme din SUA reprezintă cel mai scump contract de achiziții militare semnat de România: circa 3,9 miliarde de dolari. Primul sistem este deja operațional în România, încă din 2020. Restul urmează să ajungă în țară treptat, în cea mai modernă versiune, din 2022 până în 2026. Pe Flancul Estic al NATO, doar România și Polonia au în dotare acest sistem performant de rachete.

Epopeea avioanelor de luptă este, practic, unica poveste de succes, chiar dacă întârziat și poticnit, a revitalizării forțelor aeriene române. Înlocuirea bătrânei flote de elicoptere IAR-330 Puma și IAR-316 Alouette nici măcar nu a fost demarată până în ziua de azi, de exemplu.

Un alt program prioritar pentru forțele aeriene române este modernizarea avioanelor românești de antrenament IAR-99 Standard, care asigură instrucția piloților pentru avioanele de luptă. O primă parte a acestui program – modernizarea a 10 aeronave, într-un parteneriat Avioane Craiova-Elbit Systems, a fost semnată în 2020, contra sumei de 27 de milioane de dolari, dar se află în blocaj în prezent. Nicio aeronavă nu a fost deocamdată modernizată complet.

Forțele terestre s-au concentrat mai mult pe transport, decât pe atac

Cea mai numeroasă forță a armatei române, cea terestră, este rămasă în urmă la capabilitățile de atac. De exemplu, România are o forță considerabilă de tancuri (aproape 400), însă mai mult pe hârtie: doar circa 50 de tancuri „Bizonul” sunt modernizate la varianta TR-85 M1. Avem în schimb peste 200 de bătrâne T-55 sovietice, din care nu se știe câte mai sunt în stare de luptă.

Doar câteva programe prioritare pentru dotările acestei „arme” pot fi bifate la categoria succes, fiind în plină desfășurare, în prezent.

E vorba de programul de achiziție a celor trei sisteme de artilerie HIMARS, de lansatoare multiple de rachete sol-sol, cu bătaie lungă, pe care România le-a cumpărat direct de la guvernul SUA, în cadrul unui contract care se ridică la circa 1,5 miliarde de euro. Fiecare astfel de sistem e dotat cu 18 instalații de lansare a rachetelor (în total România are, deci, 54) și este format din mai multe vehicule-platformă, pe care sunt montate gurile de lansare.

HIMARS și rachetele lor cu sisteme de țintire de mare precizie au captat recent atenția publicului larg, după ce cele circa 20 de sisteme trimise de SUA în sprijinul Ucrainei au asigurat superioritate în luptă artileriei ucrainene, capabilă grație lor să lovească cu precizie ținte rusești situate până la circa 85 de kilometri distanță și să se replieze rapid. Americanii nu au trimis în Ucraina varianta cu rază lungă de acțiune a rachetelor folosite pe HIMARS, care poate bate până la 300 de kilometri, pentru a nu fi acuzate de Rusia că facilitează Ucrainei posibilitatea de a ataca ținte de pe teritoriul rusesc. România dispune, în schimb, de ambele variante de rachete ale HIMARS.

În rest, artileria românească se bazează pe vechile tunuri sovietice și variantele lor dezvoltate în anii 80-90, dar și pe artileria autopropulsată de tip LAROM și mortierele montate pe vechile TAB-uri.

Un alt program care se derulează cu succes la forțele terestre este cel de înzestrare cu transportoare blindate Piranha V. Contractul încheiat cu firma americană General Dynamics, care a preluat producătorul inițial – elvețienii de la Mowag, se ridică la circa 900 de milioane de euro și prevede livrarea de 227 de „TAB-uri” 8x8. Noua versiune de Piranha (România mai are câteva zeci din versiunea III) a început să fie livrată din 2020, iar până la finalul anului vor fi în dotarea armatei 94 de vehicule. Israelienii de la Elbit Systems le montează turelele de atac, de 12,7 și 30 de milimetri, pe care le produc la fabricile lor din România (Bacău și Măgurele).

Treptat, Piranha V a ajuns să fie dezvoltat în întregime în România, la Uzina Mecanică București. Restul de 133 de transportoare, prevăzute să fie gata din 2023 încolo, vor fi produse în întregime aici.

piranha V armament
Transportoarele blindate Piranha V, în timpul unui exercițiu de antrenament. Foto: George Călin/Inquam.

Chiar dacă nu sunt la fel de spectaculoase pe un câmp de luptă, la capitolul succese într-ale dotărilor, trebuie trecut și programul de achiziție de camioane și diverse platforme de transport militare. Armata a scos în 2019 la bătaie un contract-cadru imens, prin care dorea să achiziționeze peste 2.900 de astfel de vehicule, pentru forțele terestre. Primul contract subsecvent a mers la italienii de la Iveco. Ei vor livra României 942 de camioane militare, în diverse configurații, contra sumei de circa 1 miliard de lei (aproximativ 210 milioane de euro, în 2019).

De asemenea, Forțele pentru Operații Speciale au început să fie dotate cu blindate Oshkosh JLTV, în cadrul unui contract pe care România l-a încheiat direct cu SUA. Circa 130 de blindate ar urma să coste în jur de 50 de milioane de euro.

La capitolul restanțe, unul dintre cele mai mari programe de achiziții militare ale României – sistemele de apărare antiaeriană cu rază scurtă și foarte scurtă de acțiune (SHORAD-VSHORAD), nu este demarat nici în prezent. Asta deși Armata a primit aprobarea Parlamentului încă din 2020, să cheltuiască până la 2,7 miliarde de euro pe 27 de astfel de sisteme. Aceste sisteme ar trebui să asigure o apărare antiaeriană stratificată, completându-le pe cele cu rază lungă Patriot, dar și pe bătrânele HAWK, aflate deja în dotarea armatei.

Până când această componentă a apărării României va fi acoperită, forțele armate trebuie să își cârpească nevoile cu vechile sisteme sovietice din dotareOsa și Kub. Și să se bucure că Franța a trimis în România, alături de grupul de luptă NATO pe care îl coordonează, și un sistem antiaerian MAMBA, care poate lovi de la aeronave, până la rachete balistice cu rază scurtă de acțiune.

Armata română mai are multe alte lucruri pe lista de achiziții strategice, dar pentru care nu a făcut deocamdată pași: sisteme de comandă și control integrat C4 ISTAR, elicoptere, sisteme portabile cu rachete anti-aeriene (tip MANPAD), modernizarea mașinilor de luptă pentru infanterie „Jderul” sau achiziția unora noi, achiziția sau dezvoltarea unei arme de asalt moderne pentru forțele terestre, modernizarea tunurilor antiaeriene Oerlikon GDF 103.

Deocamdată, cu un război la graniță, forțele de apărare ale României trebuie să se bazeze pe ce au, dar mai ales pe ce au ceilalți aliați din NATO.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Andrei Luca Popescu

    S-a apucat de jurnalism crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București. După 16 ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul sau Europa Liberă, dar și la emisiunea de investigații a televiziunii Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă. Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film.


Urmărește subiectul

Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc