Povestea în două minute

Trecutul frăției româno-americane de la Doicești și noua centrală nucleară cu mini-reactoare SMR

Computer Hope Guy
O parte din infrastructura termocentralei de la Doicești a fost demolată. Sursa foto: Ceed Machinary.

Parteneriatul dintre România și SUA, pentru construcția primei centrale nucleare cu mini-reactoare modulare, de tip SMR, din Europa (și din lume, dacă românii reușesc să se țină de ambițiosul calendar pe care și l-au propus, până în 2027-2028), a făcut primul mare pas concret. A fost selectată locația unde centrala cu tehnologie SMR (small modular reactors) a companiei americane NuScale Power urmează să fie construită: Doicești, județul Dâmbovița. Se va folosi ce a mai rămas din infrastructura fostei termocentrale pe cărbuni, situată la o aruncătură de băț de Târgoviște și care e deținută acum de Nova Power&Gas, companie controlată de frații clujeni Simion și Teofil Mureșan, vechi oameni de afaceri în domeniul energiei și infrastructurii energetice, cu un trecut tumultuos într-ale legăturilor de afaceri.

Oficialii români speră să aibă gata centrala cu 6 mini-reactoare nucleare modulare de 462 MW chiar mai devreme decât preconizează americanii că o termină pe prima de acest fel din lume, la ei acasă, în Idaho: înainte de 2028, pentru a se sincroniza cu preconizata scoatere din funcțiune a reactorului 1 de la Cernavodă, în 2027. Este un calendar extrem de ambițios și de agresiv, după cum a arătat Panorama în această analiză extinsă. Nu doar pentru că această tehnologie nu este încă implementată nicăieri în lume, ci mai ales din cauza costurilor imense pe care le presupune, ca orice tehnologie nouă.

doicesti smr

Deocamdată, România nu a stabilit de unde va face rost de banii pentru acest proiect. Este „work in progress”, după cum spune Cosmin Ghiță, directorul Nuclearelectrica, compania de stat care dezvoltă proiectul. „Scopul nostru este să pornim primul contract în acest an, care să ne dea un ghid de design și inginerie și să ne ajute să aflăm întregul lanț de producție, ceea ce ne va da o evaluare de costuri completă pentru acest proiect. La final vom lua decizia definitivă de investiție (FID). În acest an vom pune la punct și o strategie de recrutare de investitori”, a declarat Cosmin Ghiță, la conferința româno-americană de luni, de la București, unde a fost anunțată locația viitoarei centrale SMR.

Acesta este de fapt și marele pariu de care atârnă soarta întregului proiect, menit să reducă emisiile de carbon provocate de producerea energiei electrice, prin substituirea unei părți a capacității de producție a României, bazată pe cărbunele poluant, cu una care are emisii poluante zero – cea nucleară (dar care vine la pachet cu alte provocări, printre care se numără gestionarea deșeurilor nucleare): costurile. Poate această tehnologie nucleară modernă să treacă testul comercial al pieței reale? Deocamdată, dezvoltarea tehnologiei SMR este subvenționată masiv de guvernul SUA, iar NuScale Power este principalul beneficiar comercial al acestui sprijin de stat, dar problema costurilor foarte mari rămâne valabilă.


Citește mai multe despre provocările și costurile mini-reactoarelor nucleare, dar și ale deșeurilor nucleare:
Pariul făcut de România pe mini-reactoarele nucleare din SUA și realitatea dintre extreme: soluție-minune vs cobai comercial
Cât costă și unde își ține România deșeurile radioactive

Chiar dacă prețul mediu de producere a unității de energie (LCOE) este în jur de 60 de dolari pe MWh (megawatt-oră), mai mic decât în cazul centralelor pe cărbune (în jur de 90 de dolari pe MWh) sau al reactoarelor nucleare mari (în jur de 70 de dolari), problema costurilor de construcție (implicit și de recuperare a investiției) rămâne.

Americanii estimează costul de construcție „overnight” (adică pe ipoteza că centrala ar fi gata mâine, fără a ține cont de costurile viitoare) la 3,6 miliarde de dolari pentru o centrală cu 12 module, deci dublă față de cea proiectată în România. Conform datelor NuScale Power, costul pe gigawatt de energie se ridică la 3,5 miliarde de dolari. Asta înseamnă că pentru o centrală de 462 MW, cum e cea proiectată în România, costul ar fi undeva în jur de 1,6 miliarde dolari. Cel mai bine ilustrează aceste necunoscute, care variază încă, problemele și negocierile pe care americanii le au la ei acasă, cu proiectul centralei SMR dezvoltate între Idaho și Utah.

Cine e în spatele „brownfield”-ului de la Doicești: frații clujeni Mureșan și legăturile lor cu trecutul

România a primit în 2021 un grant nerambursabil de 1,27 milioane de dolari, de la guvernul SUA, pentru asistența tehnică necesară identificării unei locații compatibile cu o centrală nucleară de tip SMR, care să respecte toate standardele industriei nucleare internaționale. Săptămâna aceasta, după un an și jumătate, locația câștigătoare a fost anunțată: fosta termocentrală pe cărbune de la Doicești, de lângă Târgoviște, care nu mai funcționează din 2012 și care a fost vândută de statul român (Termoelectrica) unei companii înregistrate în Cehia, care ulterior a falimentat.

Cum s-a ajuns la Doicești? Cosmin Ghiță, șeful Nuclearelectrica, a explicat că strategia de selecție a vizat mai multe locații de tip „brownfield” (adică unde există infrastructuri abandonate, deșeuri, etc), iar Doicești a primat, respectând standardele din domeniu: „cu toată infrastructura de acolo, cu studiile geotehnice, cele privind solul, conexiunile la rețeaua națională de energie, conexiunile cu distribuția de căldură, faptul că se află într-o comunitate care are abilitățile necesare”.

În prezent, locația aparține firmei Nova Power&Gas, parte a grupului E-INFRA, controlat de frații Simion și Teofil Mureșan, împreună cu Marian Pantazescu. Ei voiau să dezvolte la Doicești o fabrică de gaz, conform șefului Nuclearelectrica, însă au abandonat planul în favoarea centralei nucleare SMR. Compania a semnat marți un memorandum cu Nuclearelectrica și compania americană NuScale Power, pentru dezvoltarea centralei SMR la Doicești.

Compania care controlează ce a mai rămas din centrala de la Doicești are un trecut puternic ancorat în mediul politic și de securitate din România. Și a plecat la drum chiar sub auspiciile a doi americani, pe când se chema Amgaz Furnizare: Peter Braun (om de afaceri care a fost implicat în vânzarea combinatului Alro Slatina către ruși) și Michael Myron Einik, fost diplomat SUA la București, în anii ’90, în mandatul ambasadorului Alfred Moses, și asociat în consultanță cu foști generali ai serviciilor secrete românești (DGIA și STS). În Amgaz, strămoașa Nova Power&Gas, mai figura și Monica Roșu, fiica lui Horia Roșu, fost consilier al lui Dan Ioan Popescu, controversatul ministru al Energiei de pe vremea lui Adrian Năstase.

Teofil Mureșan și compania sa, Electrogrup, au preluat firma în 2010, după ce aceasta trecuse prin mâinile afaceristului Rareș Criste (arondat grupului de afaceriști supranumit „băieții deștepți din energie”, care căpușau Hidroelectrica sau termocentralele Rovinari și Turceni, prin contracte de energie electrică păguboase pentru stat) și ale lui Alin Ardelean, fiul generalului Virgil Ardelean, zis „Vulpea”, fostul șef al serviciului secret al Ministerului de Interne („Doi și-un sfert”, Direcția de Informații și Protecție Internă). Ulterior, firma și-a căpătat numele de astăzi, Nova Power&Gas, și furnizează în continuare energie electrică și gaze.

Frații Mureșan dețin numeroase afaceri, iar firmele lor au fost de-a lungul anilor beneficiarele multor contracte cu statul. În 2019, Electrogrup colabora cu Rasirom, compania de tehnologie a SRI, pentru a participa la licitația pentru construcția unei conducte de gaz a Transgaz.

Simion Mureșan și compania Electrogrup au figurat și în dosarul de corupție al fostului primar de la Cluj, Sorin Apostu (PDL). Mureșan era descris de procurorii DNA drept un bun prieten de familie al lui Apostu, căruia îi plătea vacanțele în străinătate (Dubai, Grecia, Viena). La vremea respectivă, Electrogrup câștigase un contract de circa un milion de euro, pentru camerele de supraveghere ale primăriei, amplasate în oraș. Mureșan și Electrogrup nu au fost învinuiți de procurori.

Tot holdingul fraților Mureșan a preluat de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu (condamnat și implicat în mai multe dosare de corupție) compania Netcity Telecom (care deține o parte din infrastructura subterană de comunicații din București, concesionată de la Primăria Capitalei în cadrul unui contract controversat, semnat de primarul corupt Sorin Oprescu). La finalul anului 2021, E-INFRA a cedat jumătate din acțiuni către grupul de investiții francez Meridiam.

Marian Pantazescu, partenerul de afaceri al fraților Mureșan și acționar al grupului E-INFRA, a lucrat în domeniul telecomunicațiilor, având poziții de conducere la Ericsson și Vodafone, înainte să intre în afaceri alături de frații Mureșan. În mandatul ministrului PSD al Comunicațiilor, Dan Nica, Pantazescu a fost numit șeful Poștei Române.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Andrei Luca Popescu

    Editor Panorama.ro

    S-a apucat de jurnalism crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București. După 16 ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul sau Europa Liberă, dar și la emisiunea de investigații a televiziunii Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă. Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film.


Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc