Panorama războiului

„De Paște, rușii vor ucide și vor fi uciși”. Explicații pentru atrocitățile rușilor și noua fază a dictaturii lui Putin

Computer Hope Guy
Biserica Ortodoxă din Jîtomîr, în nord-vestul Ucrainei, avariată în bombardamente rusești, 16 aprilie 2022 / foto: Profimedia

Într-o perioadă în care suntem copleșiți de informație pe toate canalele cu privire la războiul pornit de Rusia în Ucraina, Panorama selectează zilnic câteva dintre ideile esențiale, pentru a înțelege cum stau lucrurile. Sunt povești care ne dau indicii cu privire la ce să ne așteptăm nu doar în Ucraina și în statul agresor, Rusia, ci și în restul lumii.

Astăzi, ne uităm la președintele ucrainean și cum explică el ciocnirea dintre religie și război, în aceste zile în care rușii și ucrainenii se pregătesc de Paște. Pe urmă, vedem câteva posibile explicații pentru ororile pe care le lasă în urma lor soldații ruși din Ucraina, după care ne uităm și la ceea ce un economist rus descrie drept tranziția dictaturii lui Vladimir Putin de la minciuni la frică.

Așa arată Panorama războiului, la finalul zilei de 18 aprilie 2022:

Paștele și războiul

E greu să crezi că cel mai intervievat om al momentului, liderul politic care are de departe cel mai intens flux de comunicare pe care l-am văzut chiar și înainte de era Trump, mai poate transmite ceva nou. Și totuși, The Atlantic a publicat un interviu cu Volodimir Zelenski de o prospețime remarcabilă. Realizat de redactorul-șef Jeffrey Goldberg și de jurnalista și autoarea polono-americană Anne Applebaum, cu contribuția lui Peter Pomeranțev, jurnalist rus și autor al unor cărți importante despre Rusia post-sovietică (am scris despre el AICI), discuția cu Zelenski e una dintre cele mai naturale și umane din toate pe care le-am văzut în presa străină de la începutul războiului.

Pentru că e perioada Sărbătorilor pascale atât pentru creștini, cât și pentru evrei (Volodîmîr Zelenski e evreu, dar Ucraina, după cum știm, e o țară creștin-ortodoxă, la fel ca Rusia), prima parte a interviului e o reflecție asupra intersecției dintre război și religie

„Nu pot să înțeleg cum o țară creștină precum Federația Rusă, care are cea mai mare comunitate ortodoxă din lume, ucide oameni tocmai în aceste zile”. În perioada Paștelui, rușii planifică ‘marea luptă pentru Donbas’, regiunea ocupată de Rusia din estul Ucrainei. „Nu are nicio treabă cu un comportament creștin, așa cum înțeleg eu că ar trebui să fie. De Paște, rușii vor ucide și vor fi uciși”.

Ca o paranteză aici, dacă vreți să citiți mai multe despre cum legitimează Biserica Ortodoxă Rusă războiul lui Putin, Financial Times are un material pe această temă, pe care îl găsiți AICI.

Revenind la interviul din The Atlantic, Zelenski vorbește și despre blocada informațională din Rusia – „e virusul nord-coreean”, descrie președintele ucrainean.

Dacă Ucraina e să aibă vreodată un viitor sigur, spune el, această zid informațional din Rusia va trebui spulberat. 

Despre blocada informațională din Federația Rusă, Panorama a scris AICI, cu ajutorul unui alt jurnalist – rus, de această dată – care l-a intervievat recent pe Volodîmîr Zelenski.

În fine, Zelenski vorbește și despre umor și puterea lui salvatoare, mai ales în astfel de vremuri. De altfel, face numeroase glume sau lansează săgeți ironice pe tot parcursul discuției cu jurnaliștii. Comedia e o scurtătură pentru a transmite mesaje politice complexe, de asta se și teme Putin de umor, spune liderul de la Kiev. Amintim aici că Zelenski a ajuns în politică după o carieră de succes drept comediant. Acum, din păcate, umorul pe care îl mai poți găsi în Ucraina e mai degrabă macabru, remarcă el.

Interviul lui Volodîmîr Zelenski pentru The Atlantic poate fi citit integral AICI.

Trei explicații pentru atrocitățile soldaților ruși

Pornind de la două dintre marile teme ale acestui interviu – blocada informațională din Rusia și ruptura dintre moralitate și religie, în contextul atrocităților rușilor din Ucraina -, am ajuns la două analize importante și utile. 

Prima dintre ele se referă la atrocitățile comise de soldații ruși. Pe măsură ce aceștia s-au regrupat în estul și sud-estul Ucrainei, în urma lor au rămas crime de nedescris. Este asta o strategie, o lipsă de disciplină sau, mai degrabă, o manifestare a unei culturi a violenței care e adânc înrădăcinată în armata rusă?, se întreabă New York Times.

Întâi, materialul face distincția între două tipuri de orori rusești în Ucraina: pe de-o parte, vedem „violența sistematică a bombelor rusești aruncate asupra țintelor civile și militare, cu scopul egal de a demoraliza și a înfrânge”. E metodă brevetată de Rusia în Groznîi (Cecenia) și în Alep (Siria). În paralel, ucrainenii mai au de suportat și cruzimea individuală a soldaților. 

Sigur că fiecare război, oricât de modern și de țintit sau limitat e el, face victime și în rândul civililor. Orice armată implicată într-un conflict are și soldați care comit abuzuri. De ce se întâmplă asta, care sunt resorturile umane care fac ororile posibile – e un subiect cercetat intens, fără vreun răspuns definitiv. 

Violența soldaților ruși e, însă, o trăsătură, nu o anomalie, arată autorul. E, în parte, rezultatul unei culturi a violenței. „Abuzurile sunt în continuare la ordinea zilei în armata rusă, unde soldații cu rang mai înalt îi abuzează frecvent pe cei de sub ei”.

A doua explicație se referă la faptul că, atunci când soldații ruși comit crime de război, ei știu că nu vor fi anchetați. Nu s-a întâmplat asta nici după Cecenia, nici după Siria, de exemplu.

Al treilea lucru pe care trebuie să îl știm, scrie New York Times, e că faptele soldaților ruși din Ucraina trebuie puse și în contextul unui program sistematic de propagandă și îndoctrinare, dublat de controlul extrem de strict asupra narativului în interiorul Rusiei.

Cu alte cuvinte, când auzi de ani de zile că Ucraina e condusă de o elită de „drogați” și „naziști”, iar în societate nu ajung altfel de mesaje, e mai ușor să le crezi. De aici, devine ușor și să dezumanizezi ucraineanul pe care te pregătești să îl împuști când îl vezi pe bicicletă, cu sacoșa de cumpărături, la Bucea.  

„Crimele din Ucraina se trag și din anii de propagandă dezumanizantă a Kremlinului împotriva ucrainenilor, pe care soldații sunt obligați să o consume. Potrivit unui program publicat pe site-ul Ministerului rus al Apărării, recruții trebuie să participe la vizionări de ‘programe televizate informative’, de la 9.00 PM la 9.40 PM, zilnic, cu excepția zilei de duminică. Mesajul că ei luptă împotriva ‘naziștilor’ – la fel ca bunicii lor, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – e diseminat acum în interiorul armatei”.

Articolul din New York Times despre cum să înțelegem ceva aparent imposibil de înțeles, AICI.

„Dictatura lui Putin nu se mai bazează pe minciuni”

Tot pe tema controlului informației și a cultivării urii, există experți în spațiul rus care cred că regimul lui Putin a intrat într-o nouă fază.

„Dictatura lui Putin nu se mai bazează pe minciuni, ci pe frică”, e titlul unui comentariu publicat în Financial Times de profesorul Serghei Guriev, de la Sciences Po, autorul unei cărți noi despre lupta pe informații a dictatorilor moderni – așa-zișii „spin* dictators” ai secolului XXI. Ca mulți dintre „omologii” lui din această categorie, Putin s-a ferit inițial să-și bazeze regimul pe frică. A mizat pe creștere economică, pe o dezvoltare care să îi facă pe ruși să întoarcă privirea de la abuzurile împotriva drepturilor omului, de la corupție, de la absența unui stat de drept.

Multă vreme, a funcționat: prosperitatea i-a adus o popularitate reală lui Putin, mai ales în primii ani.

Faptul că Putin și-a asumat costul economic exorbitant al invaziei nu înseamnă că economia nu contează pentru el, scrie Guriev. Dimpotrivă, spune el, slaba performanță a economiei ruse a fost unul dintre motivele pentru care a lansat războiul. Cu o economie tot mai avariată de ani de sancțiuni și de pandemie, „Putin a decis să abordeze o problemă economică folosind o soluție non-economică”, comentează profesorul.

Întâi, Putin și-a mai înălțat zidul de minciuni și a intensificat cenzura și propaganda anti-Ucraina și anti-Occident. Pe urmă, a sperat că noua invazie din Ucraina va avea același efect de sporire a popularității pe care l-a avut anexarea Crimeei. Când a văzut că a făcut un calcul prost, a trecut la celălalt pilon al autoritarismului: frica. Ultimele instituții de presă independentă au fost imediat închise.

„Înainte de război, Putin era un spin dictator, care se prefăcea că e un democrat și se baza pe bani, manipulare și informație. Inspirat de Adolf Hitler, se referă acum la protestatarii anti-război drept trădători de țară, pe care amenință că îi va ‘scuipa ca pe niște muște’. Regimul lui Putin și-a desăvârșit regresia de la o dictatură spin de secol XXI la o dictatură de secol XX bazată pe frică. Din păcate, așa va arăta Rusia până la plecarea lui” – Serghei Guriev, în Financial Times.

Comentariul lui Serghei Guriev în Financial Times poate fi citit AICI.


Termenul „spin” se referă la o răstălmăcire a informațiilor astfel încât să se înscrie într-un mesaj programat; propagandă sau dezinformare sistematică, al cărei scop este bine definit.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Alina Mărculescu Matiș

    E jurnalistă cu 14 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse naționale și internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește subiectul

Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc