TIGRUL EUROPEI, EPISODUL ”WOW”

Am luat cele mai bune măsuri economice?

Computer Hope Guy
În ultimii doi ani, Florin Cîțu a scris de cel puțin patru ori pe Facebook că a luat cele mai bune măsuri economice pentru România. Sursă foto: Agerpres

Este al doilea an consecutiv când economia românească are rezultate mai bune decât anunțau prognozele. Asta în timp ce mari puteri precum SUA, Germania sau Canada încă se zbat să contracareze efectele crizei cauzată de pandemie. Însă creșterea economică de acum riscă s-o sugrume pe cea din viitor. Performanța recentă a fost posibilă doar prin creșterea deficitului bugetar, a datoriei publice și prin aplicarea unor restricții relaxate pentru populație în timpul pandemiei. Adică prin asumarea unor riscuri uriașe.

România are, în 2021, una dintre cele mai mari creșteri economice din Uniunea Europeană. Strategia guvernamentală de la izbucnirea pandemiei a fost simplă: sprijinirea angajatorilor prin IMM Invest, amânarea impozitelor și decontarea șomajului tehnic. Toate aceste măsuri extraordinare au fost finanțate prin creșterea datoriei publice. Ceea ce a făcut însă cu adevărat diferența a fost decizia de a „ține economia deschisă”.

Din postura de ministru al Finanțelor, Florin Cîțu paria în 2020 pe o revenire în „V” a economiei – adică o creștere la fel de dramatică precum scăderea înregistrată din cauza lockdownului.

Acum, din fotoliul de la Palatul Victoria, premierul Cîțu consideră că datele statistice îi confirmă strategia. „Am luat cele mai bune măsuri din punct de vedere economic și se vede”, a transmis prim-ministrul la începutul lunii mai.

La scurt timp, Eurostat, agenția europeană care centralizează statisticile la nivel comunitar, anunța că România a avut cea mai mare creștere economică trimestrială din UE, de 2,8% din PIB. 

„Topul” era însă realizat cu date statistice de la doar 16 țări europene. De atunci și până în august, cifrele publicate de restul țărilor comunitare arată că, în realitate, România ocupă doar locul al cincilea în UE după rata trimestrială de creștere. Datele pentru al doilea trimestru al anului 2021 încă nu au fost publicate de Eurostat.

Măsurile de contracarare a crizei economice generate de pandemie, precum și strategia de redresare aplicată de Guvern sunt, în mare parte, similare celor adoptate și în alte state europene.

Programe precum IMM Invest și decontarea șomajului tehnic au fost foarte importante, însă nu de ajuns pentru a explica de ce economia României a crescut de la începutul anului cu aproape 3% în timp ce Germania a înregistrat o scădere de 1,7% în același interval.  

De ce crește economia României

Pe scurt, performanța recentă s-a ridicat pe trei mari piloni: măsurile fiscale aplicate în ultimul an, creșterea cheltuielilor bugetare și decizia de a nu mai impune restricții severe populației și industriei. Aceleași motive sunt invocate și de experții Fondului Monetar Internațional, care estimează o creștere anuală de 7% din PIB pentru 2021.



Într-adevăr, consumul a revenit rapid după cele două luni se stare de urgență, contribuind masiv la rezultatele economice. Însă românii au continuat să cumpere cu precădere produse de import. Astfel că avansul a adus după sine și creșterea deficitului comercial din România - deși la nivel european acesta a scăzut în ultimul an. 

„Revenirea economică a României pare că a fost cea mai rapidă din UE în 2021. O recoltă agricolă mai bună va impulsiona creșterea anul acesta. Principalele riscuri care ar putea afecta această prognoză țin de evoluții negative generate de pandemie, inclusiv din cauza noilor tulpini ale virusului, o eficiență mai scurtă a vaccinului sau refuzul populației de a se vaccina”, se arată în raportul publicat la sfârșitul lunii mai de FMI. 

Ce au făcut alții

Una dintre laturile pozitive care pot fi ținute minte peste ani din pandemie este rapiditatea cu care guvernele lumii au acționat pentru a contracara criza economică izbucnită concomitent cu răspândirea virusului. 

Spre deosebire de alte episoade de criză economică, autoritățile au lansat imediat programe de sprijin și redresare, în contextul în care industria și toate laturile neesențiale ale economiei au fost închise complet pentru cel puțin două luni - un fenomen fără precedent în istoria modernă. 

O altă diferență majoră a fost mentalitatea „spend now, save later” („cheltuiește acum, economisește mai târziu”) adoptată aproape unanim în lume. În mare parte, analiștii sunt de acord că această abordare este un rezultat direct al crizei din 2010, când măsurile dure de austeritate au întârziat revenirea economică. Deși considerată sănătoasă pe termen lung, reducerea cheltuielilor bugetare contribuie la contracția economică pe termen imediat - în primul rând din cauza scăderii consumului. 

Însă de aici se despart strategiile marilor economii. Profilele economice distincte din poluri de creștere precum SUA, Asia și Europa au dictat abordări diferite.

Când privim cele patru exemple de mai sus, observăm că toate și-au crescut cheltuielile bugetare și pragul datoriei publice. Însă doar două dintre ele (SUA și China) au apelat, ca măsură extraordinară, la tipărirea de bani și distribuirea lor direct către consumatori. 

Aceste ajutoare, sub formă de bani cash, au avut un efect imediat, scurgându-se rapid în consum. În Uniunea Europeană, subvenția acordată angajatorilor pentru a nu desființa locuri de muncă este considerată una dintre măsurile care au făcut diferența. În jur de 40 de milioane de europeni nu au rămas șomeri în pandemie datorită acestei scheme, aplicată aproape la unison în statele comunitare. În schimb, există riscul ca guvernele să finanțeze astfel locuri de muncă fantomă, care nu vor mai putea fi susținute de angajatori odată ce sprijinul de stat va fi retras. 

Un prim răspuns pan-european a fost acordarea de credite garantate de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii. Singurele condiții majore impuse de Comisia Europeană au fost ca sprijinul să meargă într-adevăr la angajatori și nu să se transforme în sprijin mascat pentru bănci sau ajutoare de stat pentru marile companii.

Însă relaxarea condițiilor fiscale a adus cea mai mare creștere a deficitelor bugetare și a datoriilor publice înregistrate în spațiul comunitar după cel de-al Doilea Război Mondial.

Mută cursorul deasupra fiecărei țări pentru a vedea principalele măsuri fiscale și financiare adoptate de guvernele europene pentru a contracara efectele economice ale pandemiei:

Confruntate cu una dintre cele mai atipice și violente crize economice - cea cauzată de pandemie - multe guverne au apăsat pedala cheltuielilor bugetare pentru a sprijini revenirea. Asta s-a putut realiza, evident, doar prin împrumuturi suverane. 

La sfârșitul lui 2020, valoarea totală a programelor de sprijin lansate la nivel global atingea 14 trilioane de dolari, conform datelor compilate de Fondul Monetar Internațional. Datoria publică globală a atins, la sfârșitul lui 2020, pragul de 98% din PIB. Dacă nu ar fi izbucnit pandemia, datoria publică n-ar fi sărit de 84% din PIB, arată economiștii FMI. 

Ce a făcut România

Strategia adoptată la București de la izbucnirea pandemiei este în linie cu marile axe europene de răspuns la criză. Iar principalele măsuri aplicate au fost finanțate prin împrumuturi guvernamentale.

Acestea au permis creșterea cheltuielilor bugetare, iar Guvernul a preferat să direcționeze banii către subvenții și scheme de ajutor. Evident, în lipsa unei creșteri a veniturilor încasate la bugetul de stat, asta s-a reflectat într-o expansiune galopantă a deficitului bugetar

 

De la bun început, trebuie să facem diferența între cheltuielile asumate de Guvernul României în ultimul an și jumătate strict pentru criza sanitară (echipamente de protecție pentru spitale, creșterea fondului de salarii pentru personalul medical și auxiliar, toate alocările bugetare suplimentare pentru sistemul medical, cumpărarea dozelor de vaccin pentru populație) și cheltuielile îndreptate către relansarea economiei. 

Iar cele din urmă se împart, la rândul lor, în două mari categorii: cele de gestionare imediată a crizei (aprobarea rapidă a șomajului tehnic pentru angajații din domeniile închise prin lege în timpul stării de urgență, plata indemnizațiilor de șomaj tehnic din fondul asigurărilor pentru șomaj, amânarea impozitelor și taxelor cu șase luni pentru firme, derogarea de la plata ratelor bancare pentru populație) și cele de redresare economică pe termen mediu și lung (creditele cu dobânzi preferențiale, garantate de stat, pentru angajatori și celelalte facilități acordate companiilor).  

Pentru a înțelege de ce au explodat deficitul bugetar și datoria publică, Panorama a analizat toate aceste cheltuieli, la nivel național și comunitar. În acest material vorbim exclusiv despre cheltuielile bugetare direcționate către măsuri de stimulare și redresare economică. Separat, am analizat aici cheltuielile bugetare folosite pentru gestionarea crizei medicale pentru a afla, astfel, cât ne-a costat pandemia Covid-19.

Pe cine a salvat IMM Invest

În România, unul dintre pilonii strategiei de revenire economică a fost IMM Invest, o schemă de creditare garantată de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii. Programul este considerat un succes de autoritățile de la București, care susțin că au protejat, astfel, peste 400.000 de locuri de muncă. Condițiile de creditare au fost însă descurajante pentru multe firme românești lovite de criză, care nu au găsit în IMM Invest o salvare. Mai multe despre program și despre problemele semnalate de angajatorii români puteți citi într-o analiză Panorama publicată aici

Apoi, decontarea rapidă a șomajului tehnic de la bugetul de stat a ridicat presiunea de pe angajatori și a salvat, cel puțin temporar, câteva zeci de mii de locuri de muncă. 

„Probabil că cea mai bună măsură economică luată de la izbucnirea pandemiei a fost implementarea IMM Invest. Apoi, toate celelalte măsuri care au ajutat companiile - pentru că deciziile legate de șomajul tehnic sau de amânarea taxelor sunt unele pe termen imediat, nu sunt măsuri de relansare economică. Dar partea de IMM Invest și ajutoarele care s-au dat în ultima vreme pentru IMM-uri este una importantă. Ne-a mai ajutat ceva: nu au mai plecat atât de mulți români din țară, au rămas aici și atunci s-a mai echilibrat puțin situația cu forța de muncă, care era foarte dezechilibrată. Și faptul că am avut la un moment dat un lockdown mai scurt și mai puțin sever decât în alte țări a contribuit cu siguranță”, consideră analistul economic Dragoș Cabat

Aceste măsuri fiscale considerate corecte și prompte de analiști nu ar fi adus iar „Tigrul Europei” în titlurile din presa românească dacă nu s-ar fi suprapus unui cadru relaxat în ceea ce privește restricțiile aplicate. În vârtejul dezbaterii publice despre supermarketuri și nunți fără lăutari, din percepția publică a lipsit faptul că: 

  • În Franța, „stingerea” pentru populație și comercianți se dădea la ora 19.00, în Ungaria la 20.00 (în România era 23.00). 
  • În Germania, starea de urgență se declara în regiunile unde rata de infectare depășea 1 la mie (în România a fost 3 la mie).
  • Spaniolii chiar au fost obligați să poarte măști de protecție pe plajă.
  • Înainte de Paștele din 2021, belgienii au mers la cumpărături în mall pe bază de programare, iar saloanele de cosmetică și frizeriile au fost iar închise și anul acesta.
  • Toată iarna și bună parte din primăvară lui 2021, grecii au ieșit din case cu declarație (între orele 05.00-21.00, puteau ieși doar pentru a merge la lucru, la doctor, pentru a-și plimba animalele de companie și pentru a face sport)
  • În Cehia numărul de persoane care puteau sta împreună la masă era de maximum 2, iar la nunți și înmormântări puteau participa doar 15 persoane. 

Faptul că românii au putut sta până târziu la terase, că magazinele și mall-urile au continuat să fie deschise șapte zile pe săptămână, că au existat suficiente cupluri care și-au sărbătorit nunta alături de maximum 50 de invitați a impulsionat categoric revenirea economică, dar a însemnat și o rată de infectare mai mare în ceea ce este acum numit „al treilea val” al pandemiei.

A fost o strategie asumată de autorități și unul dintre marile motive de dispută din ultimul an - între politicieni, specialiști din sănătate și societate. 


„Măsurile luate de Cîțu când era la Finanțe s-au reflectat în revenirea economiei încă din 2020, pentru că fără aceste măsuri clar situația era mult mai rea, aveam un șomaj mult mai înalt, veniturile populației s-ar fi redus masiv și contracția economică ar fi fost mai puternică”, explică economistul Aurelian Dochia

„Pe de altă parte, acest succes din 2020, un succes relativ - faptul că am avut o contracție economică de doar 3,9%, putea să fie de peste 5% - a fost plătit cu o datorie guvernamentală care a crescut enorm. Și această datorie va trebui plătită. Asta înseamnă că ne putem aștepta ca, în anii următori, povara pe creșterea economică să fie semnificativă și să nu mai avem un succes așa mare cum sperăm”, explică economistul Aurelian Dochia. 

Economia crește odată cu datoria

Una dintre caracteristicile diferențiatoare ale evoluției economiei românești din ultimul deceniu a fost menținerea unui grad redus al datoriei publice. Chiar și după criza datoriilor suverane din 2010-2011, România a păstrat un nivel moderat al datoriei publice, fiind printre cele mai puțin îndatorate state din Uniunea Europeană. 

Înainte de pandemie, datoria publică a României se afla pe un trend descendent constant. Practic, aceasta a atins un vârf în 2014, după care s-a stabilizat la aproximativ 35% din Produsul Intern Brut (PIB), un nivel mai mult decât dezirabil între celelalte țări comunitare. Deja, în primele șapte luni din 2021, datoria a depășit 50% din PIB. 

Partea bună este că statul român se împrumută mai ieftin decât o făcea în trecut. „Perla coroanei” din strategia guvernamentală marca Florin Cîțu este dobânda la care a reușit să se împrumute - considerabil mai scăzută decât costurile de împrumut ale României din anii 2016-2019. Premierul consideră că dobânda scăzută cerută de investitori și bănci este pecetea de confirmare a planului său de redresare. „Încrederea pe care am câştigat-o s-a văzut în fiecare lună în dobânzile pe care le-am plătit pentru împrumuturile pe care le-am făcut de pe piaţa naţională”, spunea ministrul de Finanțe Florin Cîțu la finalul anului trecut. 

Mai mult, plusează Cîțu, guvernul liberal se împrumută încă de anul trecut, adică în plină pandemie, mai ieftin decât o făcea precedentul Executiv (condus de Partidul Social Democrat) în timpul unei perioade de creștere economică. 

Cum se împrumută România

În mare, dobânda la care s-a împrumutat statul român în ultimul an și jumătate este calculată în marja cuprinsă între 3 și 4%. Când se împrumută, o țară emite și scoate la licitație titluri de stat (numite și obligațiuni guvernamentale, bonuri sau certificate de Trezorerie sau de Tezaur). Guvernul se obligă să răscumpere bonurile de la cel care le cumpără după o anumită perioadă de timp - scadența

Până atunci, autoritățile nu plătesc rate, ci achită periodic investitorului o dobândă (numită cupon). 

Apoi, valoarea la care statul răscumpără titlurile (numită principal) este, de asemenea, licitată. Principalul poate fi la paritate cu valoarea de vânzare, mai mare sau, în unele cazuri excepționale, mai mic. 

Împreună, acestea dau randamentul (termenul asociat cel mai des cu „dobânda” sau „costurile de împrumut” la care se împrumută un stat). Un randament ridicat arată că statul se împrumută scump. 

Toate aceste costuri depind însă fundamental de perioada scadenței. Bonurile pot fi vândute pe termene ce pornesc de la câteva săptămâni și ajung la zeci de ani.

Ca exercițiu, să ne imaginăm o obligațiune guvernamentală în valoare de 100 de euro, cu scadența la 10 ani, un cupon anual de 4% și principal de 105 euro. În fiecare an, statul va plăti posesorului 4 euro (cuponul), iar la scadență, peste 10 ani, va răscumpăra obligațiunea cu 105 euro. Asta înseamnă că suma încasată până la final de creditor se ridică la 145 de euro. Cea mai uzuală modalitate de calcul pentru randament pornește de la raportul dintre suma inițială a investiției și suma finală încasată. În exemplul de mai sus, se calculează un randament de peste 4,5% (pentru că formulele pe baza cărora se calculează randamentul pleacă de la premisa că fiecare cupon, odată încasat, este la rândul lui investit și începe să producă profit).

O glorie și doi premieri

Anul trecut, cu câteva săptămâni înainte de declararea stării de urgență, un eveniment fără precedent era bifat în istoria datoriei publice românești. Pentru prima dată, statul s-a împrumutat cu dobândă negativă. Era perioada în care picase primul Guvern Orban, iar Florin Cîțu (ministrul de Finanțe) fusese desemnat pentru funcția de premier (pe care a refuzat-o formal la începutul lunii martie, cu câteva zile înainte de declararea primei stări de urgență). Cu acest prilej, în timpul Ședinței de Guvern din 20 februarie 2020 a avut loc următorul dialog:


Florin Cîțu, ministrul Finanțelor: Astăzi avem și o veste bună, o veste istorică pentru România. Astăzi, pentru prima dată în istorie, România s-a împrumutat cu dobânzi negative în euro, așa cum fac alte țări dezvoltate. Felicitări, sunteți primul premier din istorie care reușiți această performanță. 

Ludovic Orban, premierul României: Asta cred că este o glorie pe care trebuie să o împărțim, că eu sunt premier în exercițiu, dumneavoastră premier desemnat. 

Florin Cîțu: Și cu toți colegii din Guvern pentru că este clar un semn din partea investitorilor că ceea ce am făcut până acum este apreciat și mai ales ceea ce am spus că vom face în continuare este apreciat. Investitorii au încredere în România. (...)

Ludovic Orban: Să le explicați colegilor ce înseamnă împrumut la dobândă negativă. 

Florin Cîțu: Înseamnă că dacă ne împrumutăm un leu, trebuie să dăm înapoi 90 de bani. Este cel mai bun exemplu. 

Ludovic Orban: Adică dăm mai puțin înapoi decât suma de bani pe care am împrumutat-o. 

Florin Cîțu: Exact. Nu mai aruncăm povara împrumuturilor pe generațiile următoare. Dăm înapoi mai puțini bani.


Când principalul la care statul răscumpără o obligațiune guvernamentală este mai mic decât valoarea inițială de vânzare, putem vorbi de dobânzi negative. Întorcându-ne la exemplul de mai sus: un investitor cumpără obligațiunea guvernamentală cu 100 de euro știind că, la scadență, va primi pe ea doar 95 de euro de la stat.

Motivele pentru care un investitor acceptă o astfel de investiție „în pierdere” nu sunt deloc absurde. În primul rând, până la scadență va încasa cuponul (dobânda periodică). Apoi, investitorul poate vinde obligațiunea în orice moment pe piețe secundare cu un preț mai ridicat decât cel de achiziție. 

Tot sistemul se bazează pe gradul de risc extrem de scăzut al acestor obligațiuni. Orice s-ar întâmpla, chiar și în cazul unui faliment suveran, investitorul știe că-și va primi banii înapoi - creditorii statului au mereu prioritate în orice proces de restructurare, inclusiv în cazul intrării în incapacitate de plată.

Obligațiunile guvernamentale sunt printre cele mai sigure plasamente din lume. Multe fonduri de investiții (în special cele suverane sau cele de pensii private obligatorii) sunt obligate prin legile naționale să aibă un anumit procent din portofoliu doar sub formă de obligațiuni guvernamentale.

Chiar și în cazul Greciei, cel mai recent caz iminent de faliment suveran, „ștergerea unei părți din datorii” în 2011 a însemnat, de fapt, prelungirea scadențelor, scăderea cupoanelor și o reducere de 50% din valoarea principalului - care a venit însă la pachet cu un plan generos de recapitalizare pentru băncile care dețineau aceste obligațiuni. 

Totodată, dobânda negativă este un atribut rezervat împrumuturilor în monede de rezervă internațională - investitorii se protejează astfel de trecerea timpului și prin cursul de schimb puternic.  

Dobânda negativă a apărut tot mai des în ultimii ani, fiind întâlnită în special în UE, Elveția și Japonia. Germania se împrumută la dobânzi negative aproape fără întrerupere de doi ani. Pe piața obligațiunilor private, Coca-Cola a fost una dintre primele companii care s-a împrumutat cu dobândă negativă. 

Cât de ieftin se împrumută, de fapt, România

Referința la care ne uităm atunci când vorbim de costurile de împrumut ale unui stat sunt obligațiunile guvernamentale cu scadența la 10 ani. Iar atunci când vrem să comparăm dobânda la care se împrumută un stat, reperele sunt bondurile germane și titlurile emise de țări din regiune sau care au același profil economic.

Din mai 2019, bondurile germane au avut neîntrerupt dobândă negativă (cuprinsă între minus 0,9% și minus 0,14%). Dobânda Poloniei era, la sfârșitul lunii iunie, de 1,76%, a Cehiei era 1,72%, a Ungariei era 2,88%, iar a Bulgariei era 0,15%. 

Costurile de împrumut ale României erau calculate, în același moment, la 3,31%. Adică mai mari decât ale țărilor cu care obișnuim să ne comparăm. 

Toate aceste dobânzi sunt cele practicate pe piețele secundare. Costurile de împrumut ale unui guvern variază la fiecare emisiune de obligațiuni. Nu putem spune că, dacă o țară reușește să se împrumute o dată la o dobândă scăzută, are costuri scăzute de împrumut. Însă dobânzile de pe piețele secundare arată, în timp real, câtă încredere au, de fapt, investitorii în respectiva țară.

Ce riscăm dacă nu scădem cheltuielile 

Riscul de prelungire mai mult decât este cazul a măsurilor extraordinare de redresare economică este însă extrem de real - mai ales în privința deficitelor bugetare și a datoriilor publice. În primul rând, retragerea sau limitarea acestor măsuri extraordinare vor fi resimțite economic drept măsuri de austeritate. Astfel că guvernele care-și vor asuma acești pași pentru revenirea la dinamica economică dinainte de pandemie preferă să amâne cât mai mult momentul. 

Apoi, încă dinaintea izbucnirii crizei covid existau, în Uniunea Europeană, state puternice care criticau pragurile impuse pentru cheltuielile publice. Acestea ar putea folosi relaxările recente drept oportunitate pentru a cere, încă o dată, renegocierea doctrinei de disciplină fiscală. 

Este posibil chiar ca aceste creșteri economice bazate pe expansiunea datoriei publice să devină argumente pentru acceptarea unor praguri ridicate ale cheltuielilor bugetare. Iar asta ar putea genera o nouă criză de încredere față de guvernele europene. Mai ales că o astfel de schimbare sistemică ar veni la mai puțin de zece ani de la criza datoriilor suverane care s-a revărsat masiv în sectorul bancar din Europa. 

Rapid, asta ar însemna reticența investitorilor de a mai împrumuta aceste guverne, creșterea costurilor de împrumut, scăderea ratingurilor și un risc crescut de falimente suverane. Un astfel de fenomen, odată pornit, ar fi foarte greu de redresat apoi doar din politici fiscale, avertizează analiștii. 

Nu există, în lume, o țară care să nu aibă datorie guvernamentală. Pentru societatea românească este, poate, mai ușor de înțeles de ce. Țelul de achitare a datoriei externe a adus, în anii ‘80, una dintre cele mai grele perioade pentru români, cu lipsuri greu de suportat. Țările dezvoltate și cele emergente funcționează, deopotrivă, pe deficite bugetare - cheltuiesc mai mult decât produc. Pentru țările emergente, care nu pot tipări bani, diferența poate fi acoperită doar prin împrumuturi guvernamentale. Important este însă dacă banii cheltuiți sunt alocați la nivel macroeconomic în sectoare din care se reîntorc în economie - prin crearea de locuri de muncă, creșterea consumului, dezvoltarea producției cu valoare adăugată. 

Comparația devenită laitmotiv în ultimul deceniu este cea dintre Japonia și Grecia. Prima este cea mai îndatorată țară din lume, cu o valoare a datoriei publice de aproximativ 266% din PIB. Datoria Greciei se ridică, în prezent, la puțin peste 200% din PIB. Niciun investitor nu-și face însă griji față de abilitatea Japoniei de a-și susține datoria, iar asta se traduce și în dobânzi scăzute. Grecia, deși cu o datorie publică mai mică, ridică periodic temeri de bonitate.  

Un echilibru fragil

De cealaltă parte, însă, revenirea este imposibilă dacă măsurile extraordinare de sprijin ar fi retrase abrupt sau mai repede decât este cazul. Reducerea datoriilor publice este, deocamdată, un deziderat îndepărtat. 

Cumva, pandemia și relaxarea condițiilor privind datoria publică și deficitul bugetar au avut, în România, un efect accentuat față de alte țări. „A fost ca un respiro”, spune Dragoș Cabat, analist economic.

„A fost normal ca în 2020 și 2021 să se permită deficitele bugetari mai mari, din cauza crizei de sănătate. În momentul în care se va închide această criză normal ar fi ca și deficitele, ușor ușor, să se ducă înapoi către 3% din PIB maximum, în cazul României. Dar asta nu se va putea întâmpla dintr-o dată, România oricum era la limita deficitului și chiar cu un deficit depășit și în 2018-2019. Chiar dacă nu au fost declarate, de fapt în realitate limitele de 3% au fost depășite în România în acea perioadă. Atunci, România a intrat în pandemie pe un trend de majorare a deficitelor, pe un trend de dezechilibru macroeconomic”, continuă Cabat. 


„Nimeni nu se grăbește să reducă deficitul bugetar și datoria publică în acest moment pentru că o mișcare bruscă în acest sens ar avea un efect negativ asupra creșterii economice”, explică economistul Aurelian Dochia.

„Dacă s-ar lua acum niște măsuri de austeritate - pentru că până la urmă orice reducere a deficitului bugetar înseamnă introducerea unei austerități - mai ales dacă ar fi drastice, așa cum a fost în 2009-2010 cazul României, dacă se merge în această direcție fără îndoială că potențialul de creștere ar fi net diminuat în anii următori. Din acest motiv cred că este preferabilă o soluție în care un control al deficitului bugetar să fie aplicat în tandem cu creșterea economică. Pentru că o creștere economică cu un ritm suficient de mare, să spunem 4%, ar putea ea însăși să ne ajute la reducerea deficitului bugetar fără să facem nimic altceva”, continuă Dochia. 

Iar orice strategie de retragere a măsurilor extraordinare de sprijin în contextul pandemiei trebuie să țină cont de dezechilibrele sistemice ale economiei românești.

La noi, până acum din păcate, creșterea economică a fost însoțită de creșterea deficitului de cont curent și a deficitului bugetar. Asta este felul nostru de a crește, unul care nu e ok. Trebuie să ținem puțin în frâu această creștere economică în așa fel încât să putem ajusta deficitul bugetar, cel de cont curent și cel comercial. În general, când creștem tare explodează și aceste deficite. Și aici este o problemă pentru că, deși creștem, nu avem venituri suficiente la buget. Consumul explodează în special pe partea de importuri. Istoria așa ne arată, am crescut într-un fel care nu este tocmai sănătos”, spune Dragoș Cabat.

Unul dintre cei mai sensibili indicatori ai stării reale a economiei, deficitul de cont curent (diferența dintre totalul intrărilor și ieșirilor de valută dintr-o țară), se află, în prezent, la un nivel record. Pe fondul adâncirii deficitului comercial (principala componentă din contul curent), deficitul de cont curent continuă să crească.


Acum, toate speranțele economice stau în accesarea celor 30 de miliarde de euro de la UE, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Digitalizarea și reforma aparatului public rămân marile mize care, coroborate cu investițiile posibile prin finanțarea din PNRR, pot schimba fața României în următorii ani.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Elena Dumitru

    Elena lucrează în presă de 11 ani, de-a lungul cărora a acoperit două mari domenii: jurnalismul economic și cel de investigație. A început la ziarul „Adevărul", iar din 2014 s-a alăturat platformei de investigații RISE Project, unde a făcut parte din echipa de jurnaliști care au lucrat la seria #PanamaPapers.