Open minds

Cumpărarea Twitter | Două direcții pentru platforma lui Elon Musk

Computer Hope Guy
Sursa foto: Profimedia

Cu sabia unui proces scump deasupra capului, Elon Musk a fost obligat, până la urmă, să se țină de cuvânt și a cumpărat cu 44 de miliarde de dolari rețeaua de socializare Twitter. Deznodământ inevitabil, dincolo de acțiunile de PR online reprezentate de tweet-uri siropoase, false acuzații și declarații de presă din ultimele luni.

Orice om de comunicare cu cei șapte ani de agenție știa că tranzacția se va întâmpla mai devreme sau mai târziu. Declarațiile de genul „Elon blufează!”, „Are prea mult timp liber și stă pe social media!” sau „Acum are prea mulți bani și nu are ce face cu ei!”, care s-au rulat în buclă în ultima vreme în online, s-au dovedit fără temei.

Deși recunosc aici că mi-ar fi plăcut să îl văd pe același Elon Musk obligat de Delaware Court of Chancery, o instanță specializată pe M&A (Mergers and Acquisitions), să cumpere printr-o decizie judecătorească Twitter pentru aceeași sumă de 54,20 de dolari/acțiune (așa s-a ajuns la totalul de 44 de miliarde). Bineînțeles, o astfel de decizie ar fi avut un efect de bumerang nu numai asupra valorii de piață a companiei în cauză, Twitter, ci și asupra celor deja deținute de Musk, adică Starlink, SpaceX și Tesla.

Astfel, vineri de dimineață, în timp ce noi eram liniștiți în pat, tranzacția era deja finalizată, iar Parag Agrawal, ex-CTO și (ex-) CEO al companiei, alături de alți doi executivi de nivel C, erau conduși pe ușă. Agrawal nu a plecat cu mâna goală, ci cu 42 de milioane de dolari în cont drept compensație pentru anul în care a păstorit cu mai mult sau mai puțin talent compania.

Totuși, într-o notă pozitivă, este de apreciat faptul că Elon Musk a discutat zilele trecute cu angajații companiei, asigurându-i că nu vor exista concedieri masive.

Ciripind cu Elon. Viitorul Twitter

Pentru că întrebarea momentului e „Ce urmează?”, odată ce unul dintre cei mai excentrici businessmeni și utilizatori de Twitter preia platforma, putem vorbi despre două direcții în care am putea vedea schimbări.

Pe de-o parte, zvonurile spuneau și spun în continuare că Elon Musk va face din platformă un loc unde hate speech-ul, spam-ul, teoriile conspiraționiste, dezinformarea, nuditatea și alte lucruri de acest gen vor merge mână în mână cu libertatea de exprimare.

Acesta e scenariul pesimist, cu consecințe pe termen lung mai ales pentru jurnaliști, creatori de conținut, branduri (a se citi „advertiseri”), persoane publice etc.

De cealaltă parte, Elon Musk ar putea să facă din Twitter ceea ce a făcut și face foarte bine acum cu SpaceX, cu Starlink, cu Tesla. Vorbim aici de pilonul de marketing, pe de o parte, și de inovație, pe de altă parte.

Prin munca lui, Elon Musk a făcut în 10 ani ceea ce NASA nu a făcut în 53 de ani cu SLS (Space Launch System) pentru Space Shuttle (s-au gândit la asta, dar au avut alte treburi): posibilitatea de a ateriza ghidat și în siguranță boosterele pe o platformă aflată cel mai probabil la 50 de metri de locul unde o mână de localnici din Boca Chica stau la plajă.

„Vreau ca Twitter pentru voi să fie SpaceX 2”, este un posibil viitor motto.

Concret, în momentul de față, Twitter promite multe la capitolul noi opțiuni, în special pe partea de Web3, dar cu mențiunea că așteaptă concurența: merge la pas în timp ce platforme nișate, precum LinkedIn sau Reddit, sau generale, precum TikTok, cele din ecosistemul Meta (Facebook, Instagram, WhatsApp) sau YouTube, aleargă de zor.

Ca o concluzie preliminară, discutăm de atitudinea executivilor față de produs. Un exemplu solid aici e opțiunea premium, deci contra cost, Twitter Blue.

Opțiunea e lansată de un an în cinci țări și are un dublu scop: de test pentru opțiunile pe care le vor primi ulterior toți utilizatorii și, desigur, cel clasic, cu extra opțiuni mai mult sau mai puțin relevante.

Teoretic, condițiile pentru a fi disponibilă și în România sunt. Practic, încă așteptăm, iar decizia va fi a noii conduceri a Twitter.

Libertatea de exprimare, în presă sau în mediul digital – rețele de socializare, e-mail marketing – se termină atunci când apare dezinformarea pe anumite subiecte de interes național sau internațional, când apare hate speech-ul rasial, religios.

Astfel, pe de o parte, Twitter, sub conducerea lui Elon Musk, se poate ridica la nivelul celorlalte platforme, prin inovație continuă, eficientizarea proceselor de testare și lansare a opțiunilor, respectiv îmbunătățirea politicilor de advertising și de moderare a conținutului.

În același timp, însă, Twitter-ul lui Musk poate deveni într-o proporție destul de mare nefrecventabil, în special pentru advertiseri, dar și pentru celelalte categorii de mai sus: jurnaliști, creatori de conținut, persoane publice.

 

 


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Radu Oncescu

Content creator & digital connoisseur

Are o experiență de 8 ani în creare de conținut și social media management, atât pe blogul personal, cât și pentru clienți din diferite domenii – FMCG, tech, e-commerce, ONG –. Radu publică și #SoMeBites, un newsletter zilnic în care prezintă ultimele știri din domeniul comunicării, în special digital culture și noi opțiuni pe care rețelele de socializare le testează. Este citat și de publicații internaționale de specialitate, precum Social Media Today sau Digital Information World.


Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc