Open minds

Candidate, dar departe. Cum s-a scris istorie europeană pentru Ucraina și R. Moldova și de ce a pierdut Georgia trenul

Computer Hope Guy
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, alături de omologul de la Kiev, Volodimir Zelenski, în timpul vizitei sale în Ucraina din 27 iunie 2022 / sursa foto: Maia Sandu/Facebook

Decizia liderilor europeni de a le acorda, săptămâna trecută, Ucrainei și Republicii Moldova statutul de țări candidate pentru aderarea la UE a fost descrisă în cuvinte mari. „Istoric” a fost cel mai des folosit dintre aceste cuvinte. Cu o importanță imposibil de negat, pasul rămâne, însă, unul simbolic și rezultatul unor calcule mai degrabă de securitate decât de afaceri europene. 

Republica Moldova și Ucraina intră într-o anticameră a UE deja foarte aglomerată. Turcia, Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord și Albania, celelalte țări candidate, stau, de ani buni, la coadă. Mai toate capitolele lor de negociere rămân nerezolvate. În cazul lor, a fost nevoie de doi și până la șase ani doar pentru a începe negocierile de aderare din momentul în care au devenit candidate oficiale. Aderarea, după cum s-a văzut la summitul de la Bruxelles, rămâne departe.

În bucuria și emoția – ambele justificate – din ultimele zile, s-a pierdut detaliul că acceptarea candidaturii unei țări nu înseamnă nici măcar începerea negocierilor de aderare. 

În cazul Republicii Moldova, sunt condiții de reforme, mai ales în justiție și în lupta cu oligarhii, înainte ca regimul de la Chișinău să înceapă discuțiile de aderare. În ceea ce privește Ucraina, aici totul e în așteptare până se termină războiul. Până la urmă, ce discuții despre reforme administrative și luptă anticorupție să ai cu o țară sub asediu? 

Prin decizia de a aviza pozitiv candidaturile celor două țări, Uniunea Europeană și-a asigurat o marjă de securitate în estul continentului, spune Angela Grămadă, expert în vecinătatea estică a Uniunii, comentând summitul pentru Open Minds.

Greșeala strategică a fost că liderii europeni nu au vrut să facă același lucru și în Caucazul de Sud, crede Grămadă. În schimb, au lăsat Georgia doar cu un limbaj diplomatic pe post de consolare („recunoașterea perspectivei europene”), dar fără același statut de candidată. 

De ce a pierdut, deci, Georgia trenul european? Pe de-o parte, pentru că nu și-a făcut același lobby european pe care l-au făcut celelalte două țări din Parteneriatul Estic, explică Angela Grămadă, președinta think-tank-ului Experts for Security and Global Affairs.

Realitatea e că mare parte din succesul Moldovei și al Ucrainei la summitul european e rezultatul unui „lobby pe persoană fizică”, al unor eforturi neobosite ale celor doi președinți, Volodimir Zelenski și Maia Sandu, care au bătut la orice ușă și fereastră au găsit pe continent pentru a cere sprijin pentru candidatura țărilor lor. 

Or, Georgia nu are un astfel de lider și, implicit, nici o campanie similară, spune tot Angela Grămadă. Georgia are oameni care ies în stradă să ceară apropierea de UE, dar, deocamdată, asta nu e de ajuns.

Acceptarea candidaturii celor două țări, candidaturi depuse în primele zile ale războiului, are și rolul de a crește moralul mai ales în rândul ucrainenilor, care țin piept armatei ruse de mai bine de patru luni de zile. Practic, să le arate că, și dacă țara a fost distrusă de război, ea va fi reconstruită în contextul unui viitor european. Orice s-ar întâmpla, oricum va arăta Ucraina după război, viitorul ei nu va fi spre Răsărit. 

Dincolo de Prut, pentru Republica Moldova, oferirea statutului de candidată e o recunoaștere a eforturilor președintei Maia Sandu și ale premierul Natalia Gavriliță pentru a ține țara orientată spre Vest. UE dă, practic, o mână de ajutor, în speranța că această coaliție va rezista. 

La finalul acestui summit istoric al liderilor UE și în ajunul unui summit la fel de important al NATO, care are loc la Madrid, între 28 și 30 iunie, Angela Grămadă explică, punct cu punct, cum am ajuns aici și la ce să ne așteptăm de acum încolo. Interviul, pe larg, mai jos:


Dacă vreți să înțelegeți cât de lung e drumul spre UE al Ucrainei și al R. Moldova, am arătat aici cinci realități despre aderarea lor și ce pași mai sunt de parcurs. Pentru a avea un punct de reper, acum suntem în punctul 3 din listă. 


Decizie de securitate, mai puțin de afaceri europene

Panorama: Ucraina și Republica Moldova au primit, iată, statutul de țări candidate în vederea aderării la Uniunea Europeană. Cum vedeți această decizie care, am putea spune, e mai degrabă de securitate decât de afaceri europene?

Angela Grămadă: Putem să fim de acord că e mai mult de securitate, dar probabil pentru Uniunea Europeană. Asta pentru că, dacă nu ar fi avut această decizie în acest moment, cine știe ce s-ar fi întâmplat și mai departe. Nu neapărat pentru Republica Moldova și Ucraina, ci și ce s-ar fi întâmplat cu proiectul european. 

Eu cred că, dacă lucrurile nu ar fi evoluat în această direcție și Republica Moldova și Ucraina nu ar fi primit statutul de țări candidate, atunci cu siguranță proiectul european ar fi fost pus în situația de a fi regândit cumva de participanți. Plus că oricum există disensiunile interne despre cum cheltuim resursele financiare, cum creăm coeziune. Disensiunile se văd atunci când apar crizele majore, financiare, monetare, de securitate, ele se văd. 

În același timp, eu aș atrage atenția și asupra faptului că totuși puteau să spună mai mult un pic despre Georgia. E vorba de securitate, adică ți-ai creat o marjă de securitate acceptând candidatura Moldovei și a Ucrainei, dar în același timp ți-ai autosabotat cumva decizia. Poate nu e atât de evidentă în acest moment, dar s-ar putea ulterior să vină anumite consecințe. De fapt, Parteneriatul Estic cu Georgia a început în 2008, și tot cu o președinție franceză a UE. Puteau să ofere mai multă atenție Georgiei.

Și UE avea nevoie ca Ucraina și Moldova să devină candidate

P: Înainte să vorbim mai mult despre Georgia și despre ce înseamnă decizia UE pentru cele două țări de acum candidate, vreau să mă întorc la o idee pe care ați atins-o, pentru că mi se pare că priviți subiectul dintr-un alt unghi față de dezbaterea publică actuală. 

În aceste zile, în care toată lumea se uită la decizia de a le oferi celor două țări statutul de candidat și o interpretează ca pe un gest simbolic făcut pentru securitatea celor două țări, văd că dumneavoastră priviți calculele strategice din sens invers. Vorbiți despre o decizie luată în primul rând în interesul Uniunii, nu o concesie făcută Republicii Moldova și Ucrainei.

A.G.: Nu e un cadou. Noi suntem foarte realiști și ne dăm seama că e doar un statut de țări candidate. Încă nu au început negocierile de aderare. Noi ne dăm seama că s-au făcut diferite eforturi – și instituționale, și financiare, și umane, pentru ca să putem să ne permitem acest curaj, sau să avem acest „tupeu”, de a depune cererea de aderare. Avem acordurile de asociere semnate de UE cu cele două state, avem acordurile de liber schimb, care sunt componentele comerciale ale acordurilor. Avem standarde de producere implementate deja, nu doar adoptate, dar și implementate de mare parte dintre agenții economici și producătorii din Ucraina și din Republica Moldova. Avem agenți economici care și-au reorientat procesul de desfacere către piețele europene. 

Avem o Ucraină care ține piept și asigură, practic, un scut de securitate pentru Uniunea Europeană, în momentul de față. Dacă nu ar fi Ucraina, noi nu știm până unde s-ar putea întinde pretențiile Federației Ruse.

Eu am tot încercat să explic în ultimele luni: aici nu e vorba despre NATO, e vorba despre Uniunea Europeană și tot ce aduce ea la pachet. Asta deranjează, de fapt, Federația Rusă. Ea are de pierdut de pe urma acestui element de democratizare pe care Uniunea Europeană nu îl impune, dar îl propune. Federația Rusă propune un cu totul alt model, care nu e acceptat de aceste state, motiv pentru care Federația Rusă a recurs la agresiune, doar ca să își creeze ziduri artificiale în jurul propriilor sale frontiere și să nu le permită cetățenilor ruși să acceseze aceste procese de democratizare.

Rusia nu e de acord cu ce se întâmplă în Ucraina (reformele în vederea integrării europene, n.r.), nu e de acord cu ce s-a întâmplat în Georgia, în 2003 (Revoluția trandafirilor, n.r.), cu ce s-a întâmplat în Republica Moldova, în 2009 (proteste anti-guvernamentale după alegerile parlamentare, în care comuniștii au luat aproape jumătate din voturi, n.r.), cu ce s-a întâmplat de câteva ori în Ucraina (Revoluția portocalie –  din 2004, Euromaidanul – din 2014-2015). 

În Ucraina, rușii au avut surprize multiple, pentru că au crezut că, dacă liderul e ca Viktor Ianukovici (președintele pro-rus din timpul Euromaidanului), toată țara e așa și sprijină un model economic feudal.

Oamenii care au obținut un pas european înainte pentru țările lor

P.: În ce măsură decizia Consiliului European e în primul rând rezultatul unui lobby personal foarte eficient din partea președinților celor două țări, Maia Sandu și Volodimir Zelenski? 

A.G.: A fost foarte important. A fost foarte important să ai prieteni în cadrul Uniunii Europene. Aici dau exemplul Republicii Moldova. 

Deși nu s-a comunicat, din ce am discutat cu oficiali, dar și cu experți din societatea civilă, România a ajutat enorm Republica Moldova și a convins mai mulți parteneri din Uniunea Europeană să dea aviz pozitiv. Și nu vorbim aici despre Comisie, ci despre state, individual. S-a creat o strategie de lobby, nu de advocacy, ci chiar de lobby, pentru ca Republica Moldova să nu piardă această șansă.

Când am pus întrebarea unui fost ambasador georgian la Washington, văzând foarte multă diplomație activă în cazul celorlalte țări, când am întrebat pe cine se bazează Georgia, el a spus că singurul avocat al Georgiei e poporul său. Ei nu se pot baza acum pe altcineva să le promoveze interesele.

Visul european al Ucrainei, amânat de coșmarul războiului

P: Sigur că una dintre întrebările cele mai frecvente, una cât se poate de justificată, e ce poate să însemne decizia de a le oferi celor două țări statutul de candidate pentru războiul din Ucraina, pentru pericolul rusesc în regiune?

A.G.: Decizia vine cu o misiune destul de copleșitoare, mai ales pentru ucraineni acum. Pe de-o parte, tu trebuie să îți ajustezi nevoile interne ca să faci față agresiunii externe și să – nici nu știu care e termenul potrivit – de-ocupi teritoriile ucrainene cucerite de Federația Rusă în mod ilegal. Pe de altă parte, tu ai misiunea de a livra schimbări interne. Or, aceste schimbări interne sunt foarte greu de realizat, pentru că, oricât de multe acte normative ar adopta parlamentul ucrainean, va fi nevoie ca aceste legi să fie aplicate. Nu poți să le aplici în perioada războiului. E în vigoare legea marțială.

P: Oricum, condițiile de oferire a statutului de candidat pentru Ucraina nu se referă la perioada actuală. Înțelegerea e că vorbim după ce se încheie războiul. 

A.G.: Altfel stau lucrurile în cazul Republicii Moldova. 

Faptul că ucrainenii au insistat că moldovenii se urcă în trenul ucrainean e un pic greu de digerat la Chișinău, dar și aici, în România, pentru că realitățile sunt un pic diferite. Republica Moldova are o șansă unică să avanseze cu acele recomandări care i-au fost făcute și să insiste să fie deschis procesul de negociere în vederea aderării. Acest lucru nu se va întâmpla în Ucraina prea curând, pentru că există starea de război, există foarte multe dintre resursele statului îndreptate în această direcție, în zona de securitate.

Aici, faptul că nu au plecat oficialii din instituțiile publice ucrainene e un lucru foarte important. Nu și-au sabotat propria conducere și, astfel, au creat acea conexiune și responsabilitate în fața cetățenilor. Cu siguranță, după război, Ucraina va trăi în continuare ani buni de pe urma avântului popularității unor anumiți lideri sau actori politici care nu au trădat într-un anumit moment. Există aici un risc destul de mare ca această elită politică să comită aceleași erori pe care le-au comis și predecesorii.

P: Adică?

A.G.: În momentul în care ai o anumită popularitate, când încrederea populației e destul de mare, la anumiți actori politici apare aroganța. Iar dacă tu, în trecut, ai mai avut asemenea momente, iar Zelenski le-a avut, există riscul ca această aroganță să reapară, de această dată justificată de comportamentul din perioada războiului, când s-a suprapus cu interesele naționale. S-ar putea să avem niște derapaje. 

Trebuie să ne gândim la faptul că noi nu știm cât va dura acest război. Dacă el va dura dincolo de mandatul legal al lui Zelenski – la ei, mandatul prezidențial e de cinci ani, el a fost ales în aprilie 2019, deci a trecut de jumătate din mandat -, în timp de război nu se pot organiza alegeri. Fix la asta se va uita UE, să vadă cât de stabil e sistemul politic. Ceea ce se negociază acum între Ucraina și Uniunea Europeană nu este pe un mandat politic al unei anumite persoane, e pentru o perioadă lungă de timp. 

A fost „sacrificată” Georgia de UE?

P: Să vorbim acum despre Georgia, pentru că e la fel de important și ce s-a întâmplat sau, mai bine zis, ce nu s-a întâmplat aici. Sunt analiști care sunt de părere că, dacă pui față în față Republica Moldova și Georgia și parcursul lor european, Georgia a făcut mai multe reforme, că merita mai mult statutul de candidat. A fost „sacrificată” Georgia de Uniunea Europeană, pentru a nu supăra și mai tare Federația Rusă, care poate admite că a pierdut Moldova și Ucraina în favoarea integrării europene, dar care, poate, nu a renunțat încă la Georgia? 

 A.G.: A fost un calcul foarte pragmatic din partea Uniunii Europene. Pragmatic, pentru că, ne amintim, nu cu mult timp în urmă, Uniunea Europeană a fost implicată ca mediator în soluționarea unor probleme de guvernare în Georgia. Au fost alegeri parlamentare la ei. Opoziția, care a obținut un anumit număr de locuri în parlament, a refuzat să participe la actul de guvernare. Pur și simplu, nu și-a ridicat mandatele de deputat. Atunci, Uniunea Europeană a fost implicată în calitate de mediator în această criză politică. 

Statele membre au fost, repet, foarte pragmatice în decizia pe care au luat-o, neavând siguranța că regimul de la Tbilisi este unul democratic, că este convins pro-european. Noi știm că Bidzina Ivanişvili, cel care conduce, de fapt, din umbră afacerile interne ale Georgiei, a avut anumite parteneriate și afaceri cu Federația Rusă și, de fapt, o lungă perioadă de timp el s-a aflat în Federația Rusă.

În plus de aceasta, s-a luat în calcul și faptul că Bidzina Ivanişvili și partidul său, Visul Georgian, sunt la guvernare din 2012. Sunt aproape zece ani, iar lucrurile nu au evoluat într-o direcție prea bună pentru democratizarea Georgiei. Parte din reformele implementate anterior au fost anulate prin deciziile lor. A fost și o reformă constituțională, s-a încercat și modificarea codului electoral. S-a văzut foarte clar că există o încercare de a sabota efectele politicilor publice care au fost implementate anterior. 

Asta nu înseamnă că Sakașvili (Miheil Salașvili, fost președinte georgian între 2004 și 2013) nu a făcut erori. Sakașvili a făcut foarte multe erori, dar a știut să și livreze reforme, ca să mențină acest echilibru între interesele proprii și ale apropiaților săi și interesele celor care l-au votat. Derapajele din Georgia, disputele dintre opoziție și guvernare, dintre societatea civilă și guvernare, protestele pe care le-am văzut, încălcarea drepturilor omului și a libertăților individuale au fost luate în considerare. 

De aceea zic că decizia Uniunii Europene a fost pragmatică, doar că eu m-aș fi așteptat la o mai bună înțelegere a factorului de securitate în cazul Georgiei. În momentul de față, lași descoperit Caucazul de Sud, unde se întâmplă lucruri destul de grave și de importante. 

După summitul UE, reuniune istorică a NATO 

P.: Dacă acest summit european a fost un test pentru UE în materie de reacție în fața agresiunii rusești, acum, toți ochii sunt pe NATO, care se pregătește, la rândul său, de un summit istoric. Ce trebuie să vedem acolo pentru a considera, dincolo de concluziile diplomatice pe care le vom vedea, că „s-a făcut treabă bună”? Ce pași concreți trebuie să vedem?

A.G.: Din discursurile liderilor români, am observat că se așteaptă o mai mare aplecare a discuțiilor spre regiunea noastră. Deci asta ar trebui să vedem: o înțelegere mai bună și o abordare pragmatică nu doar cu privire la Ucraina, dar și la nevoile membrilor care sunt indirect afectați de acest război. Desigur, fără a nega importanța războiului din Ucraina din agenda acestor discursuri. În plus, poate că este cazul ca statele membre să privească spre acele impedimente tehnice sau resurse care le lipsesc pentru a-și promova interesele de securitate națională. Nu este vorba aici de o înarmare mai mare și de alocare de resurse bugetare, dar mai degrabă de facilitarea unor mecanisme de cooperare care să permită acordarea asistenței tehnice și declanșarea mecanismelor de protecție civilă mult mai rapid, atât pentru statele membre, cât și pentru statele partenere.


Despre Angela Grămadă

Este președinta Experts for Security and Global Affairs Association (ESGA), o rețea de experți din România și Republica Moldova care analizează evenimentele din spațiul ex-sovietic. Originară din Republica Moldova și vorbitoare de rusă, Angela este doctor în Științe Politice, titlu obținut cu o cercetare pe tema Parteneriatului Estic și interesele marilor puteri, precum Rusia, UE și SUA, în regiune.

Fondată la sfârșitul lui 2014, tocmai când în Ucraina începeau protestele pe care azi le cunoaștem drept „Euromaidan”, ESGA a devenit o resursă unică pentru a traduce, în spațiul public românesc, evenimentele din vecinătatea estică și din Caucazul de Sud, inclusiv cu ajutorul unor specialiști vorbitori de rusă și de ucraineană.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Alina Mărculescu Matiș

E jurnalistă cu 14 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse naționale și internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește firul poveștii
Urmărește subiectul

Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc