25 de ani de Sopranos. Cum a schimbat serialul lumea televiziunii pentru totdeauna

Anul acesta s-au împlinit 25 de ani de când a debutat unul dintre cele mai importante seriale din istoria televiziunii: The Sopranos. Pe 10 ianuarie 1999, lumea îl cunoștea pe Tony Soprano și afla răspunsul la o întrebare cel puțin intrigantă: ce se întâmplă dacă un mafiot merge la psiholog?

Premisa poate să pară una simplă, însă în timp, Sopranos a devenit un serial iconic, care a schimbat felul în care sunt create și văzute serialele, reușind în același timp să pună o oglindă inconfortabilă societății americane la începutul secolului XXI. Datorită Sopranos, am avut parte de seriale memorabile precum The Wire, Mad Men, Breaking Bad, Boardwalk Empire sau chiar Game of Thrones.

HBO celebrează momentul, prin recapitulări de câte 25 de secunde ale fiecărui episod pe TikTok, iar serialul e descoperit în prezent de Gen Z. În același timp, popularitatea Sopranos printre generațiile tinere a dus și la crearea unui nou trend în fashion: „mob wife aesthetic” (estetica nevestei de mafiot).

Nu e televiziune: cum a ajuns Sopranos pe HBO

„Să lucrezi pentru seriale de televiziune era ca și cum ai scrie cu cătușele puse”, declara Terence Winter, scenarist la mai multe seriale de comedie în anii ’90. „Nu puteai să spui povești reale. Totul era trecut printr-un filtru astfel încât să nu ofensezi pe nimeni și ca totul să fie cât mai ușor de înțeles”, povestea el pentru Rolling Stone.

David Chase, creatorul Sopranos, e chiar și mai dur:

Acestea erau condițiile în care se făceau seriale de televiziune, până la apariția The Sopranos. Sigur că au mai existat mici excepții, cum ar fi Seinfeld, care a fost primul serial de tip sitcom care nu a romanțat nimic și nu a avut practic niciun personaj pozitiv („no hugs, no learning” era deviza creatorului Larry David), însă în general serialele mergeau pe o rețetă deja bine-cunoscută.

Când Chase s-a hotărât în sfârșit să iasă din lumea mult prea cuminte a serialelor clasice și să scrie ceva cu adevărat creativ, știa foarte bine că are șanse foarte mici să îi fie acceptat scenariul. A mers cu el prima oară la NBC, însă s-a lovit de un refuz categoric. A apărut însă o alternativă care părea mult mai plauzibilă: HBO.

Erau vremurile de început ale HBO, iar pe atunci rețeaua nu își crease încă propriile seriale (singura excepție fiind Oz). 

Curajul celor de la HBO putea fi explicat și prin faptul că nu era o televiziune obișnuită. Fiindcă oamenii trebuiau să plătească în plus la abonamentul de la cablu ca să vadă HBO, rețeaua își permitea să nu difuzeze reclame. Deci, nu erau sub presiunea să difuzeze creații cuminți, care să nu supere brandurile.

The Sopranos a schimbat felul în care ne uităm la protagoniști

Toată lumea spune că Sopranos a fost un serial total diferit, care a schimbat televiziunea pentru totdeauna, însă cum mai exact a făcut asta? Ce era așa de special la o poveste cu mafioți?

Până la urmă, mai avuserăm deja destule filme celebre cu mafioți, de la Godfather până la filmele create de Martin Scorsese.

În primul rând, personajul principal din Sopranos, Tony, este un mafiot care trebuie să jongleze viața personală și problemele din familie cu viața din cealaltă familie. Încă din primele episoade, vedem un Tony preocupat de unitatea familiei sale, de soarta copiilor și glumind cu soția lui.

În același timp însă, îl vedem și ca un mafiot periculos, care amenință, bate și ulterior chiar omoară alți oameni. Acum, poate să pară ceva banal, însă era nemaiîntâlnit la acea vreme, în televiziune, să ai un personaj principal negativ. Scena în care Tony îl omoară cu brutalitate pe un fost mafiot care intrase în programul de protecție a martorilor e un moment cheie.

Nu mai era cale de întoarcere: personajul principal al serialului, omul cu care oamenii empatizau de acasă, era un monstru. Majoritatea oamenilor din conducerile posturilor de televiziune ar fi spus că asta avea să îndepărteze telespectatorii. Însă efectul a fost opus: lumea a devenit din ce în ce mai interesată și intrigată de serial, iar asta a avut un efect de domino pentru toate serialele care au urmat. 

Personajele principale puteau, de acum înainte, să fie persoane complexe, cu calități și defecte, cu momente de tandrețe și altele de o cruzime ieșită din comun. Oamenii de acasă nu mai primeau aceeași ciorbă reîncălzită. Au primit un meniu complet nou și l-au savurat până nu a mai rămas nimic în farfurie. Se putea și altfel.

The Sopranos a adus în lumina reflectoarelor sănătatea mintală și masculinitatea toxică

Chiar dacă a fost un serial plin de împușcături, bătăi, scene sângeroase și crime brutale, poate cele mai interesante scene din Sopranos sunt cele în care Tony se află în cabinetul psihologului său, dr. Melfi. Acolo, pătrundem în profunzime în mintea lui și îl descoperim în totalitate. Îi aflăm fricile, traumele, frustrările, dorințele, secretele. 

Tony ajunge la psiholog după ce leșină, din cauza unui atac de panică. Însuși faptul că un atac de panică era portretizat într-un serial cu mafioți era revoluționar, însă ședințele de terapie sunt cele care merg cu adevărat mai departe, pentru că suntem martori oculari la analiza psihologului.

Evident, Tony întruchipează masculinitatea toxică și se plânge că nu mai există „bărbați adevărați ca pe vremuri”, care nu erau vulnerabili și nu erau nevoiți să își exprime sentimentele: „Ce s-a întâmplat cu bărbații de tipul lui Gary Cooper? Bărbații tăcuți și puternici. El nu stătea să-și asculte sentimentele. Doar își făcea treaba”, spunea Tony într-o sesiune de terapie.

Cu toate astea, Melfi reușește să ajungă la el și să înțeleagă de ce, de exemplu, a fost atât de afectat de faptul că o familie de rațe care stătea la el în piscină a plecat. „De ce însemnau atât de mult rațele acelea pentru tine?”, îl întreabă ea. Iar el, într-un final, reușește să ajungă la un răspuns: „Mi-e frică că o să-mi pierd familia”. E un moment esențial pentru felul în care este portretizată sănătatea mintală pe ecran.

Dincolo de faptul că serialul ne arată importanța terapiei și a sănătății mintale, este și o explorare inedită a masculinității toxice. Primul sezon se concentrează pe lupta de putere dintre Tony Soprano și unchiul său, Junior. Fiecare încearcă să exploateze slăbiciunile celuilalt, pentru a ajunge la tron. Însă aceste slăbiciuni (așa cum sunt văzute de ei) sunt emblematice pentru o gândire masculină toxică.

Pentru Tony, slăbiciunea era că mergea la terapie. Pentru Junior, slăbiciunea era că îi făcea sex oral partenerei sale, un lucru rușinos în lumea mafioților. Toți bărbații duri și violenți din serial sunt portretizați, la o privire mai atentă, ca niște adolescenți plini de insecurități, care încearcă să compenseze. Din nou, ceva nemaiîntâlnit în lumea serialelor de la acea vreme.

The Sopranos a schimbat felul în care sunt spuse poveștile pe micile ecrane

Majoritatea criticilor vor spune că perioada denumită acum ca fiind „a doua epocă de aur a televiziunii” a început odată cu Sopranos, în 1999. Asta pentru că serialul a schimbat felul în care sunt spuse poveștile la televizor.

Trebuie să înțelegem însă că pentru oamenii pasionați de artă în cea mai pură formă a sa, filmul de cinema era apogeul în acea vreme. Televiziunea se concentra mai mult pe consumerism, pe a livra produse care se pot face în masă, rapid și gata să fie consumate cât mai lejer de oamenii de acasă. Drept urmare, în afară de telenovele, erau puține seriale care chiar se concentrau să lege cu adevărat episoadele între ele și să creeze o poveste pe termen lung, care să se întindă pe mai multe sezoane.

Serialele, care de obicei erau pe teme legate de crima săptămânii sau monstrul săptămânii sau comedii episodice care nu întindeau firul narativ, nu erau făcute să aducă ceva inovativ, ci să fie echivalentul fast-food-ului: nu e grozav, dar te poți baza pe el.

Sopranos a schimbat asta. David Chase a luat o oglindă și a pus-o în fața societății americane. 

„Nu știam că televiziunea poate să fie așa. Sopranos avea de toate. Era un serial cu mafioți, dar era și amuzant, era și sumbru, dar și filosofic. Te făcea să te gândești. Avea și teme precum căsătoria, familia, religia. Și la sfârșitul fiecărui sezon, încercai să înțelegi și să analizezi ceea ce ai văzut. Lăsau multe la interpretarea publicului. Era ca un Shakespeare modern”, spune Le Sung Jin, cel care a creat Beef, unul dintre cele mai de succes seriale din 2023.

Articol editat de Andrei Luca Popescu