30 de ani de presă liberă în România: Cum arată jurnalismul pentru „un lup tânăr” în 2024 și cum era în ’90
Powered by
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Panorama lansează azi o serie de articole care reconstituie drumul presei românești de la primii ani de acces liber la informație până acum, când informația e deseori amețitor de multă, iar jurnaliștii, tot mai des ocoliți în distribuirea ei.
În primul episod, ne uităm la cum s-a schimbat compoziția acestei bresle – cum se intra în presă în anii ‘90-2000 și ce e diferit acum? Ce mai înseamnă azi să fii jurnalist, când toată lumea are propriul „ziar” pe rețelele sociale?
În următoarele două luni, ne vom uita și la bani sau la cifrele care explică parțial problemele sistemice ale industriei mass-media. Întrebarea cu care vom încheia va fi următoarea: în paralel cu „țara ca afară” pe care încercăm să o construim de peste 30 de ani, cum punem în ea și o presă ca afară, care să informeze corect cetățeanul și să sancționeze abuzuri sau să vegheze asupra celorlalte puteri din stat?
Credem că nu există un moment mai bun de a ne pune o oglindă în față decât într-un an cu o miză atât de mare pentru viitorul României.
Campania PRESSING e susținută de ING Bank România, care, în parteneriat cu Fundația Friends For Friends, organizează, în lunile aprilie-iunie, Atelierele Superscrieri pentru jurnaliști interesați să se specializeze în presă economică.
Dacă în anii ‘90 jurnalismul era practic ca o meserie nouă în România și toată lumea învăța din mers și direct în redacție, în prezent, meseria s-a profesionalizat, iar procesele de angajare sunt mult mai riguroase.
Totuși, facultățile de jurnalism nu fac destule pentru a pregăti tinerii jurnaliști pentru meserie: nu oferă destulă practică și nu se adaptează la prezent, acuză atât profesori, cât și studenți.
Școlile private de jurnalism nu sunt neapărat o alternativă la facultățile de stat, ci o completare a studiilor sau chiar oportunități de angajare la trusturile care le organizează.
Ca în alte domenii, și în jurnalism, tinerii care ajung în redacții au alte așteptări decât începătorii de altădată și nu mai acceptă un mediu de lucru toxic, lucru pe care seniorii de azi îl considerau inevitabil, parte din cultura media. Deseori, redacțiile nu au resursele necesare pentru a le oferi jurnaliștilor la început de drum ghidajul corespunzător, pentru a-i „crește”.
Chiar și așa, noile generații aduc un suflu nou în presă: sunt mult mai puțin dispuși la compromisuri, mai dezinvolți, mai empatici, mai preocupați de libertăți individuale și sunt promotorii unei ideologii de stânga care a lipsit presei din România în perioada de tranziție.
Istoria presei post-decembriste, în trei borne
2024: „Nu mai postăm doar pe site și așteptăm oamenii să vină acolo după un share pe Facebook. Mergem și pe TikTok și pe Instagram cu informația. Și de unde poate o redacție să afle cum și-ar putea împacheta informația pentru TikTok, dacă nu de la un jurnalist tânăr care folosește TikTok?” – David Bularca, reporter HotNews, student la Jurnalism.
2000: „Vedeam jurnaliștii ca pe niște dumnezei. Mi se părea că este acolo o altă lume la care eu nu voi avea acces niciodată” – Clarice Dinu, redactor-șef HotNews.
1990: „Nimeni nu considera că jurnalismul poate să fie o profesie care să-ți dea un viitor cât de cât așezat în România anilor ‘90” – Cătălin Striblea, realizator Europa FM.
Cum deveneai jurnalist în anii ‘90 și cum devii acum
Cu bune, cu rele, de peste 30 de ani, tânăra presă românească încearcă să-și găsească drumul. Cum s-a schimbat, în aceste decenii, felul în care un tânăr jurnalist își găsește el însuși drumul în interiorul acestei profesii?
În primii ani de presă liberă, țara noastră trecea printr-o tranziție dificilă, de la un regim autoritar la democrație. Valoarea informației era mare, pentru că veneam din vremuri în care ea era un lux sau produs de contrabandă. Exista un apetit printre oameni atât pentru a consuma presă, de oricare ar fi ea, cât și pentru a face presă.
„Societatea s-a deschis atunci în toate direcțiile, iar oamenii voiau să se exprime, să își spună opiniile, să construiască o democrație. Speranțele erau uriașe. Așa că cei care au intrat în media au fost oamenii tineri”, își amintește Cătălin Striblea, jurnalist Europa FM cu peste 30 de ani de experiență în presă.
Cum era un domeniu aflat la început, totul se învăța din mers și, de nevoie, se improviza: „Oamenii aduceau scule de acasă, înjghebau posturi de radio, televiziuni, cumpărau cine știe ce scule la mâna a doua sau a treia din Occident”, povestește Striblea.
Formarea se făcea direct la locul de muncă, pe repede-înainte. Învățai de oriunde puteai. „Au venit ONG-uri și companii de presă din străinătate care au început să pregătească minimal jurnaliștii români. Și de la cei mai în vârstă care participau la aceste pregătiri, învățai și tu. De exemplu, eu am învățat să scriu știri de la doi colegi care fuseseră la școala BBC. Școala sezonieră făcută aici de ei a fost foarte importantă, mulți jurnaliști români au învățat meserie de acolo în anii 90. Și așa am învățat meserie, de la om la om”, mai spune jurnalistul.
Aproape un deceniu după ce Cătălin Striblea intra în presă, în anii 2000, lucrurile încă se învățau făcând. Publicul nu părea prea deranjat de asta. Jurnaliștii erau percepuți drept oameni importanți, puternici, care știu despre ce vorbesc. Chiar și atunci când o luau pe dibuite.
„Legătura mea cu jurnalismul s-a format pentru că citeam foarte multe ziare, mă duceam în fiecare dimineață la chioșc și luam câte puteam. La un moment dat, nici nu mai aveam destui bani să cumpăr câte doresc”, își amintește Clarice Dinu, redactor-șef la HotNews și jurnalistă care a făcut Facultatea de Litere la începutul anilor ‘90.
Ca și acum, ajungeai în presă prin tot felul de canale sau circumstanțe fericite. În cazul lui Clarice Dinu, a fost vorba de un prieten jurnalist care i-a propus să scrie „la ziar”. Se întâmpla în 2000, iar ziarul era Curierul Național, una dintre primele publicații jurnalistice independente de după Revoluție.
În timp, presa a evoluat și s-a profesionalizat, remarcă acum Cătălin Striblea: „Cumva este mai greu să îți găsești azi locul în presă, pentru că e o meserie mai profesionistă și, poate, mai greu de abordat. Editorii au deja cerințe, publisherii la fel. Ești supus unor teste de verificare, te duci la interviu, îți arăți skill-urile. Ceea ce acum 30 de ani nu se întâmpla. Oamenii veneau și se apucau de lucru”.
Citește și:
Viața și salariile de jurnalist în România. O privire în interiorul unei meserii care nu strălucește dincolo de sticlă
Sursa: Viața și salariile de jurnalist în România / Panorama
„Parenting” de jurnaliști
Deși există cerințe mai multe din partea angajatorilor, redacțiile de astăzi nu sunt tocmai pregătite pentru a ghida cum trebuie un om aflat la început de drum, consideră Cristian Lupșa, jurnalist cofondator al DoR și cadru didactic la FJSC, Facultatea de Jurnalism a Universității din București.
„Unii au așteptarea ca ei să zbârnâie din prima zi. Mulți zic că nu găsesc oameni buni pentru că așteptarea lor e că tu vii pe ușă și le dai fix ce au cerut de la primul task. Dar nu merge așa”, explică Lupșa. Pe de-o parte, e o chestiune de resurse. Ca să mentorezi, ai nevoie de timp.
„Editorii spun că nu au nici oameni, nici procese de onboarding sau mentorat care să ghideze un tânăr proaspăt venit într-o redacție. Sunt puțini care chiar au timp de asta”, povestește Lupșa.
Așteptările jurnaliștilor de azi s-au schimbat și în ceea ce privește mediul de lucru. Dacă înainte jurnaliștii la început de drum mergeau la noul loc de muncă așteptând un adevărat „botez”, („te duceai la redacție întrebându-te cine o să facă mișto de tine azi, cine o să te ia la șuturi”, după cum spune Lupșa), generația de acum nu doar că nu se așteaptă la această abordare, dar e chiar indignată de acest tratament.
E o schimbare de mentalitate pe care o regăsim și în alte domenii și care va transforma profund cultura muncii în anii care vin.
Cât te ajută facultatea de jurnalism să fii jurnalist?
Unul din factorii care au alterat semnificativ felul în care e perceput jurnalismul e revoluționarea actului de a (te) informa. Astăzi, el nu mai e nici pe departe un rol exclusiv al jurnalistului. În această nouă economie informațională, în care influencerii, comedianții sau direct politicienii devin sursă preferată de informație, orice tânăr care vrea să intre în presă se poate întreba, legitim, dacă îi trebuie o facultate de jurnalism.
„Eu simt că mai mult m-am format ca jurnalist lucrând în redacții, însă teoria este și ea foarte importantă pentru un jurnalist, la fel ca în toate celelalte meserii. Trebuie să fii pregătit teoretic cu principii în facultate pentru a începe partea practică”, spune Emilia Șercan, jurnalistă de investigație la PressOne și profesoară la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București.
Teoria rămâne, așadar importantă, însă nu trebuie ignorat nici felul în care facultatea alege să-și învețe studenții. La Facultatea de Jurnalism din București, multe din probleme au cam aceeași vârstă ca instituția, care, când s-a fondat, nu avea de unde să aducă jurnaliști experimentați (singurii „experți” disponibili făcuseră aproape exclusiv presă comunistă)*.
Cristian Lupșa, ex-DoR, a urmat cursurile facultății între 1999 și 2003. Și pe el îl nemulțumeau aceleași probleme pe care le reclamă azi propriii studenți de acolo.
„Nu făceam aproape nimic practic. Nu ne ghidau destul, nu am simțit niciodată că profesorii reușeau să-mi explice foarte concret ce înseamnă să faci jurnalism”, povestește el.
Pentru el, lucrurile s-au schimbat când a participat la un program de formare coordonat de Centrul pentru Jurnalism Independent, unde a învățat practic cu ce se mănâncă jurnalismul, datorită unor gazetari americani: „Am făcut un ziar în limba engleză despre Universitatea din București. Tot ce ne învățau era în paralel cu execuția. Făceam știri, reportaje, interviuri. Învățam în timp ce făceam și jurnalism. Asta a fost o revelație”, își aduce aminte Lupșa.
A urmat un master în SUA, care, fiind bazat tot pe practică, i-a confirmat că și în școlile românești de jurnalism era nevoie de un alt model de predare: „Să faci jurnalism și să discuți despre ce ai învățat în timp ce îl faci. Dar noi suntem departe de a face o facultate care să aibă practica jurnalistică drept miez”.
Practica, handicapul educației românești
E o frustrare pe care o simt și studenții actuali, tinerii care sunt la început de drum în această meserie și de la care există așteptarea că vor face o presă mai bună, mai „ca afară”.
David Bularca, jurnalist la HotNews și student în anul III la FJSC, simte că cele 90 de ore obligatorii de practică nu sunt suficiente: „Mulți colegi s-au dus să facă practică la anumite trusturi de presă unde așteptările erau mari, dar au fost trei săptămâni și au stat pe un scaun și nu i-a băgat nimeni în seamă”.
Iar dacă studentul nu face în cei trei ani de studii de licență altceva decât stagiile obligatorii de practică, va ieși clar nepregătit de pe băncile facultății, crede tânărul jurnalist.
Andra Mureșan, studentă și ea la FJSC și jurnalistă la Scena9, care tocmai a primit o nominalizare la Premiile Superscrieri, și-ar fi dorit să scrie mai mult în timpul anilor de facultate: „Îmi imaginam că o să avem cursuri sau seminarii la care o să lucrăm mai mult pe texte. Aveam în cap imaginea pe care mi-o formasem după ce m-am uitat la Fetele Gilmore, pentru că Rory făcea jurnalismul la Yale”.
Nici ea nu crede că experiența din facultate e suficientă pentru formarea unui student: „Într-o oarecare măsură, îți dă niște unelte necesare și poate să-ți dea un start, dar nu te pregătește pentru realitatea din presă. Cred că după trei ani ar trebui să știi să scrii o știre, un feature, poate chiar și o investigație. Și nu cred că se întâmplă asta”.
Chiar și așa, angajatorii caută oameni care știu deja să scrie, spune Mureșan.
Facultatea a mai avut niște zvâcuri de reformă pentru a se adapta mai bine la prezent și a pregăti jurnaliștii pentru provocările actuale.
Așa a fost creat masteratul de jurnalism tematic**, coordonat de Emilia Șercan, însă și acolo lucrurile se schimbă greu: „Am vrut să înlocuim un curs cu altul mult mai adaptat la ce se întâmplă în peisajul actual al presei și am întâlnit o reticență serioasă din partea colegilor, iar poziția lor a fost susținută inclusiv de unii studenți”, povestește ea.
Șercan remarcă și absența din facultate a unor materii care să ajute jurnaliștii să își formeze o cultură generală solidă, care să îi ajute să pună mai bine informațiile în context: „Un jurnalist nu trebuie să știe doar principiile profesionale. Trebuie să înțeleagă, de exemplu, cum merg lucrurile din punct de vedere economic sau sistemele politice. Am momente de jenă când văd colegi care nu știu niște lucruri elementare, de înțelegere a lucrurilor. Asta ține de lacune în formarea lor profesională”.
Aceste lacune au fost remarcate și de Cristian Lupșa: „Vorbești cu studenți din anul III și observi că le lipsesc și niște skill-uri elementare de gândire critică sau de rezolvat probleme în general. Dar nu știu cât sunt lucruri care țin de jurnalism, cât mai degrabă e ceva ce ține de toată banda de producție a învățământului românesc”.
Cealaltă cale: școlile de media ale unor trusturi
Pe lângă facultățile de stat sau private, au apărut și școli de jurnalism afiliate unor trusturi de presă, cum ar fi Intact Media Academy (grupul media de care aparțin posturi precum Antena 1 și Antena 3) sau Școala de Media (a trustului RCS&RDS, care deține, printre altele, Digi24).
În condițiile problemelor enumerate până acum, pot să fie astfel de școli private o alternativă?
„Nu cred că școlile private pot rivaliza cu facultatea de stat. Aceste școli sunt mai degrabă stagii de practică decât un ciclu de trei ani de zile în care să înveți jurnalism”, consideră Clarice Dinu, de la HotNews.
Mulți dintre cei care merg la astfel de școli au făcut deja Facultatea de Jurnalism și au văzut cursurile acestea ca pe o oportunitate de a-și deschide ușa unei redacții mari, spune Emilia Șercan: „Oamenii nu s-au dus acolo doar pentru a dobândi o serie de cunoștințe, ci mai degrabă cu speranța că au posibilitatea să se angajeze la finalul cursului chiar în trustul care ținea cursurile”.
„Depinde de ce valoare aduc. Eu simt nevoia unor alternative la facultatea de stat, pentru că, din păcate, eu nu văd școlile de jurnalism de la noi transformându-se prea curând”, completează Cristian Lupșa.
Mogulii de ieri, „mogulii” de azi
Tinerii jurnaliști care intră azi în presă au crescut și trăiesc într-o lume complet diferită față de începuturile presei libere din România. Nu știu ce înseamnă să fii „alergat” de ora de tipar, să paginezi și să suferi la fiecare rând care nu încape în ziar. Nu mai au reportofoane sau echipamente care să le rupă spatele sau care să fie atât de scumpe, încât nici nu se pot apropia de ele.
Un smartphone poate fi de ajuns azi. Adaugi și un laptop și poți să te numești un mic antreprenor media. Ești propriul mogul.
Iar faptul că nu mai depind de mijloacele de producție ale instituțiilor de presă le dă un avantaj important celor care intră acum în media, crede Cristian Lupșa.
Deși tinerii jurnaliști sunt mai racordați la nevoile actuale ale cititorilor, generația lor nu are încredere în presă și își ia informațiile direct de pe rețelele sociale sau de la influenceri. Numărul persoanelor care chiar sunt dispuse să intre pe un site și să citească articole de presă este într-o scădere continuă.
„În redacții unde s-au dus tineri, lucrurile se schimbă. Nu mai postăm doar pe site și așteptăm oamenii să vină acolo după un share pe Facebook. Mergem și pe TikTok și pe Instagram cu informația. Și de unde poate o redacție să afle cum și-ar putea împacheta informația pentru TikTok, dacă nu de la un jurnalist tânăr care folosește TikTok?”, spune David Bularca.
Chiar dacă se fac schimbări, tinerii jurnaliști încă simt rigiditatea redacțiilor în ceea ce privește postarea de conținut pe rețelele sociale, consideră Andra Mureșan: „Înțeleg că e vorba și de modelul de business care te obligă să aduci lumea pe site. Pentru că TikTokul și Instagram nu-ți aduc nimic din punct de vedere financiar. Tu depinzi de oamenii care vin pe site. Și atunci normal că nu mai vrei să pui resurse și în alte părți. Pe termen lung, cred că o să vină bani și de pe rețelele sociale, doar că fiind presiunile financiare destul de mari în prezent, e greu să privești în direcția aia”.
Sursa: Sondaj IRES (martie 2024)
Sursa: Digital News Report 2023
Ciocnirea generațiilor
Schimbarea vremurilor a adus o generație de jurnaliști care luptă mai mult pentru principiile jurnalismului, nu doar pentru reinventarea tehnică și practică: „Mă bucur să văd că tinerii jurnaliști se adaptează la rigorile acestei meserii. Îi văd că vor să facă mai mult și că nu au prejudecăți, ceea ce e foarte bine. Și cred că sunt oameni care nu mai sunt dispuși să facă la fel de ușor compromisuri. În anii ‘90, presa era diferită, era mai degrabă mogulizată și oamenii erau mult mai dispuși să facă compromisuri decât acum”, consideră Clarice Dinu.
Poate că cea mai importantă schimbare pe care o aduce „suflul nou” în presă e reprezentată de schimbarea temelor de interes: „La Europa FM, am colegi mai tineri care îmi atrag atenția cu privire la subiecte la care nu m-aș fi gândit. E un lucru foarte bun”, spune Striblea.
Schimbarea e conștientizată și din interiorul noii generații, remarcă Andra Mureșan: „Cred că ne concentrăm mai mult pe subiecte sociale, pe poveștile oamenilor și arătăm mai multă empatie”.
După 1989, jurnaliștii români, „fiind foarte tineri și dorind să reașeze lucrurile”, erau, ideologic vorbind, de dreapta, convinși de puterea capitalismului și de reforma României neoliberale, povestește Cătălin Striblea.
„Azi văd și prin discurs, dar și în alegerea subiectelor, o presă de stânga. O presă cum nu a mai avut România. Este o presă mult mai preocupată de partea socială, de drepturi și libertăți individuale. Generațiile mai tinere s-au racordat foarte bine la curente care vin din afară și care nu au existat niciodată pe agenda presei mai bătrâne. Are loc o balansare”, spune el.
E o recalibrare care e asumată de noua generație, crede Andra Mureșan: „Jurnaliștii tineri sunt mai sinceri în ceea ce privește credințele lor personale și orientările politice”.
* Ulterior publicării acestui articol, într-o poziție a Universității din București transmisă de purtătorul de cuvânt, Bogdan Oprea, directorul Departamentului de Jurnalism din cadrul FJSC, se subliniază că situația s-a schimbat când vine vorba de experiența în domeniu a celor care îi pregătesc pe viitorii jurnaliști:
„Menționăm că, strict la nivelul Departamentului de Jurnalism (DJ) al FJSC, numărul de cadre didactice titulare (dintre care mulți sunt activi sau au profesat zeci de ani în presă sau/și comunicare) și cel de experți din profesie a atins, în ultimii ani, chiar și raportul de 1 la 3 (DJ a avut, până la începutul lunii aprilie 2024, un număr de 25 de cadre didactice titulare, dintre care 2 s-au aflat în concediu fără plată, cu cursuri suplinite majoritar de experți din profesie, și, în funcție de anul universitar, între 60 și 70 de experți în profesie în fiecare an universitar)”.
**ERATĂ: O versiune anterioară a acestui material descria programul masteral „Jurnalism tematic”, de la FJSC, ca fiind unul recent. A fost eroare de documentare, pentru care vă cerem scuze. De fapt, programul a fost acreditat în anul 2007.
Articol susținut de ING Bank și de Fundația Friends For Friends, co-organizatorii PRESSING, Ateliere Superscrieri pentru jurnaliști.
Articol editat de Alina Mărculescu Matiș
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
