Ce sunt cele cinci „zone albastre” care ne arată cum reușesc oamenii să trăiască peste 100 de ani
Poate că primul gând care ne vine în minte când ne trezim dimineața nu este ce vom face la pensie, nici măcar în plină reformă a legii pensiilor. Dar, vă puteți imagina o viață de pensionar în care sunteți activi vreme îndelungată? Sau credeți că vârsta tot mai înaintată vă va limita mișcările?
Pentru Dan Buettner (63 de ani), jurnalist american premiat, National Geographic fellow și autor aflat pe lista bestsellerelor New York Times, locurile unde persoanele care trăiesc peste o sută de ani nu sunt o raritate, sunt o fascinație pe care a studiat-o mai bine de zece ani.
Și nu doar că în astfel de locuri găsim persoane longevive, dar acești oameni par să fi găsit cele mai bune metode prin care să aibă o calitate ridicată a vieții, să fie activi și în mare măsură și sănătoși. Așa s-a născut și documentarul Netflix: „Trăiește până la 100 de ani: Secretul zonelor albastre”.
Într-o lume în care suntem tot mai preocupați de diverse metode pentru a atinge longevitatea și starea de bine, documentarul Netflix prezintă cinci zone din lume, ai căror locuitori par că au descoperit rețeta prin care poți să trăiești mult, fericit și cu o stare de sănătate bună: așa-numitele „zone albastre”.
Documentarul ne poartă din Japonia până în Europa, în locuri spectaculoase, cu imagini care rămân întipărite pe retină, unde ne sunt oferite fragmente din viețile comunităților care au trecut testul timpului.
Dan Buettner este el însuși un om extrem de activ și chiar deține trei recorduri în Guinness Book pentru că a străbătut cu bicicleta cinci continente. Practic, a pedalat mai mult de 193.000 de kilometri. Dar scopul călătoriilor lui nu a fost acela de a „bifa” locuri noi, ci de a descoperi oameni și culturi noi. Așa a ajuns să cunoască „zonele albastre”.
Buettner a împrumutat ideea „zonelor albastre” de la specialiștii în demografie Gianni Pes și Michel Poulain, cei care au descoperit prima astfel de zonă, în Sardinia (Italia). Demografii s-au apucat să marcheze pe hartă cu cerneală albastră zonele unde sunt mulți centenari, raportat la restul populației, iar în această zonă au găsit atât de mulți, încât pe hartă s-a format o pată albastră.
Cele cinci zone albastre ale lumii (click pe fiecare pentru a vedea detalii):
Această prefectură japoneză, situată într-un arhipelag, este cunoscută de sute de ani drept „țara nemuritorilor”.
Puțini locuitori de aici fac diabet sau demență. Pentru ei, mișcarea este esențială, însă activitățile fizice sunt departe de a fi intense: în casele japonezilor de aici, mobila este așezată foarte jos, astfel încât în fiecare zi se ridică chiar și de 30 de ori. Gradina unde cultivă diverse legume le oferă și ea o oportunitate excelentă pentru doza de mișcare zilnică.
La fel de prețuită este și mâncarea, preponderent formată din legume, cartoful mov, tofu sau alge marine. În afară de aceste feluri de mâncare, japonezii din Okinawa mai au o vorbă: „Hara hachi bu” – să te oprești din mâncat atunci când stomacul e 80% plin, astfel încât digestia se poate face și mai ușor.
De asemenea, pun mare preț pe comunitate și plăcerea de a ști că sunt oameni care depind de tine. Cei de aici se întâlnesc și cântă sau dansează împreună, chiar dacă au o vârstă înaintată. Această modalitate de a petrece timpul poate deveni cu atât mai importantă, cu cât omenirea trece printr-o „epidemie de singurătate”. Autoarea britanică Noreena Hertz a vorbit pentru Panorama despre paradoxul singurății.
Umeto-San, la cei 101 ani ai ei, cântă și participă la jocuri alături de familia extinsă. Rețeta personală care a făcut-o să ajungă până la 101 ani presupune să se distreze mereu, să nu se enerveze și să se simtă bine cu toți cei din jurul ei.
Mai este un lucru important, despre care Dan Buettner spune că reprezintă elementul-cheie al longevității japonezilor din Okinawa: ikigai sau ideea că e nevoie de tine în societate, că ai un scop și că mai ești încă util comunității.
Prima zonă albastră și locul unde cei doi demografi au descoperit cea mai mare concentrație de bărbați centenari din lume este, de fapt, zona Barbagia, o vastă regiune muntoasă din Sardinia.
Cercetările au constatat că longevitatea mai mare depinde de cât de abrupt este satul din care provin persoanele respective. Dacă în Okinawa japonezii se ocupau de grădini, aici, italienii se plimbă în sus, spre zona de deal, și apoi coboară.
În ceea ce privește mâncarea, italienii locului gătesc preponderent aceeași mâncare de generații: pâine cu maia și paste. Din meniul lor nu lipsesc fasolea, cerealele integrale sau bine-cunoscuta lor supă minestrone.
Italienii din această zonă lucrează, însă reușesc să se ferească de stresul specific marilor orașe.
Autorul amintește că stresul zilnic, cauzat și de rețelele de socializare sau de informațiile cu care suntem bombardați și pe care nici măcar nu le putem controla au un efect foarte mare asupra sănătății noastre.
De asemenea, pentru italienii din această zonă, tradițiile sunt foarte importante, iar grija pentru cei mai în vârstă merge până într-acolo încât nu există azile de bătrâni. Familia îi ține aproape pe centenari.
Spre deosebire de Okinawa sau Sardinia, Loma Linda nu este tocmai o zonă izolată, cel puțin nu geografic. Însă este mai degrabă o zonă izolată cultural.
Aici trăiește cea mai mare comunitate a adventiștilor de Ziua a Șaptea din Statele Unite. Și în acest caz, una din principalele explicații pentru longevitatea oamenilor se leagă tot de importanța apartenenței la o comunitate. Chiar și mersul la biserică înseamnă tot o formă de a te simți parte din comunitate, spune autorul documentarului.
Cât privește dieta locuitorilor din Loma Linda, ea este fără carne și se bazează mai mult pe legume, fructe și nuci.
Pentru a se simți utili în comunitate, voluntariatul este una dintre activitățile foarte importante pe care le fac centenarii din Loma Linda. Făcând lucruri împreună cu oameni care au aceleași preocupări, trăiesc mai fericiți și se simt responsabili de semenii lor.
Ikaria, o mică insulă grecească situată în apropierea Turciei, nu a avut porturi naturale, ceea ce a sporit rezistența locuitorilor, care au fost nevoiți să găsească soluții pentru unele condiții vitrege.
În 1980, Ikaria era complet autonomă. Practic, își cultivau totul și nu își cumpărau nimic. Cafeaua pe care o beau era făcută din orz și năut sau beau foarte multe ceaiuri făcute din plante locale.
Chiar și așa, o grecoaică de aproape 88 de ani mărturisește în documentar că „cel mai bun ceai e tot vinul” și că nu îi lipsește un pahar de vin în fiecare zi.
Ponchita are 105 ani și o vedem în documentar cum taie lemne. În peninsula Nicoya, situată la 130 de kilometri de granița dintre Costa Rica și Nicaragua, multe persoane sunt la fel de active ca ea.
Dacă japonezii din Okinawa aveau ikigai, locuitorii din Nicoya au „plan de vida”, tot o motivație pentru care au de ce să se trezească dimineața și pentru ce trăi.
Deși este zona cu cele mai mici venituri din Costa Rica, aici speranța de viață a locuitorilor depășește 85 de ani, spre deosebire de cei 77 de ani înregistrați la nivel național.
La capitolul mâncare, centenarii din Nicoya mănâncă în special mâncare neprocesată și, deși au o viață activă, pun mare preț și pe odihnă.
Care sunt lucrurile care leagă cele cinci zone albastre
Din observațiile lui Buettner, toate cele cinci zone au mai multe lucruri în comun.
În primul rând, comunitatea – într-un fel sau altul, toți sunt legați de oamenii din jurul lor, ceea ce le dă sentimentul că sunt utili. Rețelele sociale – cele interumane, nu cele de care vorbim azi – sunt esențiale pentru sentimentul de susținere și de scop în viață.
Apoi, în toate aceste zone, dieta e predominant vegetală: fructele, legumele și semințele sunt foarte căutate. Carnea, în schimb, este consumată doar ocazional.
Mai mult, locuitorii zonelor albastre fac activitate fizică cu regularitate. Fie că grădinăresc, cultivă sau doar merg, mișcarea nu le lipsește. Includerea activităților fizice în viața de zi cu zi îi menține activi, păstrându-le mobilitatea și reducând riscul de boli specifice înaintării în vârstă.
Zonele albastre pun, de asemenea, accentul pe reducerea stresului, iar locuitorii acestor zone își alocă timp pentru ritualuri unice precum meditația, rugăciunea sau, pur și simplu, alocarea de timp pentru odihnă și relaxare. Acest accent pus pe reducerea stresului ajută la îmbunătățirea bunăstării mentale și a sănătății generale.
În cele din urmă, locuitorii zonelor albastre împărtășesc un stil de viață care încurajează existența unui scop în viață. Cei care locuiesc în aceste regiuni au adesea un sentiment puternic de identitate, obiective și un motiv pentru a se trezi în fiecare zi cu entuziasm. Ceea ce pare a fi o cheie pentru longevitate și pentru o calitate mai bună a vieții.
Poate fi replicat modelul zonelor albastre?
De la descoperirile lui Dan Buettner a pornit un întreg experiment. Acum, că știm ce fac acești oameni din zonele cu o longevitate crescută – oare pot fi aceste zone albastre replicate?
Cu alte cuvinte, cum am putea aplica principiile de viață întâlnite în cele cinci zone în viața noastră de zi cu zi? Buettner încearcă punerea în aplicare a principiilor comune care leagă cele cinci zone albastre într-un orășel similar ca dimensiune – 20.000 de locuitori – și constată îmbunătățiri pe parcurs.
Documentarul pune lupa pe aceste regiuni enigmatice și pe modul de viață al locuitorilor lor. Și nu putem să nu ne analizăm propria existență prin aceleași filtre propuse de Buettner.
Cât de mult putem pune în aplicare depinde și de fiecare în parte. Dar rămâne o speranță că se poate adopta un alt stil de viață care să ne aducă și o viață mai lungă, mai activă și mai fericită și după ieșirea la pensie.
