Dragostea de țară trece prin stomac. Afacerile care hrănesc nostalgiile românilor din diaspora
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Dincolo de banii trimiși în țară în ultimele decenii, diaspora română a creat în afara granițelor un lanț economic foarte complex și profitabil și a transformat pachetul de acasă într-o afacere. De la magazine românești de cartier, la depozite uriașe în care ajung cele mai populare produse locale, de la firme de transport și până la restaurante cu săli pentru evenimente fix ca în țară, toate aceste afaceri au un numitor comun: hrănesc, de multe ori la propriu, dorul de casă. Sunt business-uri create de români, ai căror clienți sunt tot români, aprovizionate de furnizori și producători români. Indiferent de dimensiunea lor, aceste afaceri românești din diaspora reprezintă încă unul dintre efectele puțin discutate ale exodului.
E motivul pentru care Panorama lansează o serie de articole despre afacerile cu dor ale diasporei.
Nu pretindem că oferim o imagine completă a acestui lanț de antreprenoriat. Nici nu credem că e posibil să surprindem tot peisajul economic creat de diaspora. Ce sperăm să arătăm, în schimb, sunt verigi ale lanțului, pentru că ele ne descriu circuitul pachetului de acasă prin natura Europei. Vom obține, astfel, încă un unghi din care să privim efectele migrației masive a românilor din ultimele două decenii.
Începem de la afaceri mici, de comunitate, și mergem către business-uri din ce în ce mai mari. După ce „parcurgem” Europa de la vest la est, via sud, ajungem în țară și ne uităm la exportatorii unor produse sinonime cu gustul de acasă.
Pentru a vedea un alt element al puterii economice pe care o are diaspora, Panorama a arătat AICI cât de importantă e ea pentru dezvoltarea României și cum cetățenii din străinătate au ajuns investitorul extern numărul unu al țării. Pe urmă, acest material interactiv arată cum cei de peste granițe au adus mici bucăți de Europa acasă și au schimbat la față localitățile de origine, după modelul celor în care au emigrat. În fine, AICI am arătat profilul diasporei românești, dincolo de clișeele despre căpșunari și bandante.
Dorul de dulce
Până să plece din România, Meda Contraș lucra la o bancă din Cluj-Napoca. Economistă de profesie, s-a dus în Anglia, unde a lucrat ca menajeră până să devină manager în cadrul unui lanț de retail. Crăciunul din 2016 avea să-i aducă încă o reconversie profesională, după ce Meda s-a oferit, într-un mesaj postat pe un grup de Facebook, să facă prăjituri cu gust de casă pentru românii din zona orașului Bournemouth, din sudul Angliei. Nici nu și-a imaginat peste ce oportunitate de afaceri a dat.
Din acel prim mesaj pe Facebook, s-au copt 70 de kilograme de prăjituri. Cererea s-a dovedit atât de mare, că Meda nu s-a oprit după experimentul de Sărbători. Doi ani, a „prăjiturit” noaptea, pentru că ziua mergea la serviciu.
Câteva dintre prăjiturile tradiționale și torturi cu mesaje românești pe care le face Meda Contraș pentru români din sudul Angliei / foto: Facebook / Sweet Delights by Meda
În 2019, Meda Contraș și-a dat demisia de la job, și-a făcut un PFA, a primit aprobările necesare și a devenit antreprenoare cu acte în regulă.
Primul laborator a fost o cabană de 15 metri pătrați construită de soțul ei, pe care familia Contraș a utilat-o cu echipamente. Investiția inițială a fost de aproximativ 12.000 de lire, iar anul acesta s-au mai adăugat 5.000 de lire, când și-a amenajat un nou laborator.
Lockdown-ul englez și ciorba românească
Meda spune că a fost nevoie de un an de zile până să câștige mai mult din prăjituri românești decât salariul pe care îl avea ca manager în retail.
De la prăjiturile copilăriei, cozonaci și până la torturi moderne sofisticate, cu mesaje românești, Meda face de toate.
Vârful de profit pentru Sweet Delights by Meda, cum se numește afacerea, a fost în timpul pandemiei, în perioadele de lockdown, când Meda făcea și mâncare românească. „Când a fost lockdown-ul, mulți îmi cereau să fac mâncare, ca un fel de catering, o ciorbă, felul doi și veneau în fiecare zi după ele. Aveam și niște taximetriști care veneau după ele”.
„Chiar dacă nu mai făceam torturi mari, făceam mai multe torturi mici. Lumea era acasă, avea timp să se sărbătorească, aveau timp să petreacă timp împreună”, povestește Meda Contraș.
Business românesc în străinătate vs business românesc acasă
Privind acum în urmă, Meda Contraș spune că e mult mai ușor să începi în Anglia o mică afacere în domeniul alimentar. Nu sunt la fel de multe reguli ca în România, birocrație și controale. Ca să lucrezi de acasă, faci un curs online care durează patru ore și costă 11 lire. La final, dai un test, după care primești diploma și te poți apuca de treabă, explică românca.
Noul laborator al Medei Contraș. Românca e ajutată și de familie: de la soț, fiul cel mic, fiica cea mare și mama româncei, fiecare are un rol în afacerea cu prăjituri / foto: Meda Contraș
„În România nu ți se permite să lucrezi de acasă în domeniul ăsta. Sunt multe controale, hârtii. Plus că, pentru a te apuca de asta în România, ai nevoie din start de zeci de mii de euro. În România, te lasă să te apuci de treabă abia în momentul în care ai un laborator utilat”. Investiția inițială e mai mare, pentru că nu o etapizezi pe măsură ce mai faci bani.
„Nu poți azi să cumperi frigiderul și peste câteva luni, când ai mai făcut bani, să cumperi malaxorul”.
„Aici, după ce aplici pentru PFA, vine cineva la un moment dat să-ți verifice bucătăria, să vadă dacă îndeplinești toate cerințele din punct de vedere igienic și așa mai departe”. Dar asta e tot.
3 magazine românești în 5 kilometri de Londra
Tot în Marea Britanie, dar la Londra, am găsit un alt business emblematic pentru diaspora: soții Marius Agape și Laura Iolanda Sîrbu sunt patronii unui magazin românesc pe care l-au numit „Ethnic Shop”.
Afacerea e într-o zonă a Londrei în care concurența pare mare: „pe o rază de 5 kilometri, sunt trei magazine românești”. Ea se ocupă de gestionarea magazinului, iar el mai are încă două business-uri: unul de construcții și un service auto. Familia de antreprenori spune că a construit afacerile în domenii unde au intuit că mai exista loc liber pe piaţă.
Întrebați ce cumpără românii din Londra când vor să mănânce ca acasă, Marius Agape spune că e vorba despre mici, pateuri, pastrama, dar și legume românești. „Ce se vinde bine în România se vinde și aici”, spune Marius Agape.
Și pufuleţii sunt la mare căutare, mai ales pentru copiii românilor. „Nu au atât de multă sare și nu îi afectează pe copii, nu au arome”, explică antreprenorul român de la Londra.
Aprovizionarea o face de la un depozit românesc, Simply Food, care „hrănește” 550 de magazine etnice, majoritatea românești, dar și turcești, poloneze sau pakistaneze.
Dincolo de păstrarea unor obiceiuri alimentare de acasă, astfel de afaceri din diaspora mai au scop important, spune Marius Agape: „Magazinele românești funcționează mai bine pentru cei care nu vorbesc limba engleză, li se pare că este mai ușor să vină aici și să discute în limba lor”.
Românul vine la magazinul românesc ca să socializeze
La 2.000 de kilometri depărtare de magazinul de la Londra, am găsit un mic lanț de afaceri bazat pe aceeași concluzie la care a ajuns și Marius Agape, anume că magazinul românesc e și un spațiu de socializare, nu doar locul din care cumperi mici și pufuleți.
Alina Lia Dobrin e vedetă în diaspora românească din Italia, datorită filmărilor de pe Facebook, în care cântă muzică populară, de cele mai multe ori în mașină. Aceste înregistrări sunt simultan hobby și marketing pentru afacerile ei. Dincolo de pasiunea pentru muzica românească, Alina Lia Dobrin are deja multă experiență cu afaceri construite în jurul legăturii diasporei cu țara.
Familia Dobrin are două magazine românești și un restaurant cu două săli de evenimente. Soțul Alinei administrează magazinele și a deschis un laborator de mezeluri tradiționale românești. Alina se ocupă de restaurant, unde face de toate, e omul-orchestră: „Învelesc sarmale, fac curățenie, nu se poate fără mine”.
Pe lângă cele două magazine gestionate acum de soț, Alina Lia a mai deschis alte două magazine românești, pe care le-a vândut ulterior la cheie unor rude stabilite și ele la Roma.
Magazinele românești de la Prima Porta și La Storta, din zona Roma Nord, ale familiei Dobrin / foto: Facebook/Alina Lia-Ristorante Bellissima
20.000 de euro estimează că a fost investiția de la care a pornit totul, în 2008, când Alina Lia Dobrin a deschis primul magazin românesc, într-un spațiu mic din zona Roma Nord. An după an, românca se extindea, iar afacerile îi mergeau bine.
În timp, a observat ceva: că românii nu veneau la aceste magazine doar ca să cumpere produse care le aminteau de casă. Voiau interacțiune cu alți români. Ca să nu aibă probleme cu carabinierii, a adăugat terasă și bar.
În aceeași perioadă în care deschidea primele magazine, a început să se filmeze cântând. „Am început să am o popularitate destul de mare”, spune ea despre cei 240.000 de urmăritori pe care îi are pe Facebook.
De la succesul de pe Facebook, de la like-urile și vizualizările clipurilor în care cânta, i-a venit încă o idee: să deschidă un restaurant și să aducă și cântăreți de muzică populară și să organizeze evenimente cu muzică și meniuri ca acasă.
Din capul locului, adică de acum vreo 5 ani, spune că a fost cerere foarte mare de evenimente.
Restaurantul românesc din Roma al familiei Dobrin / foto: Facebook/Alina Lia-Ristorante Bellissima
Succesul afumăturii românești produse la Roma
Așa se face că restaurantul, numit Bellissima, a mers imediat foarte bine, spune Alina Lia Dobrin. Chiar și acum, în pandemie, dacă te uiți pe înregistrările de pe Facebook, nunțile și celelalte evenimente arată ca orice astfel de sindrofie dintr-un local tradițional de acasă.
La restaurantul Alinei merg și românii care nu au un eveniment, cei care nu se căsătoresc și nici nu botează vreun copil. Există meniuri fixe de 35 de euro, cu trei feluri de mâncare.
Dincolo de restaurant, la magazine, mezelurile și afumătura din laboratorul soțului sunt cele mai bine vândute produse.
Soții Dobrin vând și en-gros preparatele lor din carne către alte magazine românești din Italia. „E foarte pasionat, are o afumătoare mică”, spune Alina Lia despre soțul ei. „El vrea să crească afacerea asta, dar nu prea vreau eu să-l las”. Nu mai are același farmec produsul „când începi cu etichete și ambalaje nu știu de care”, crede românca.
Afumătura și mezelurile produse de soțul Alinei, în laboratorul propriu / foto: Facebook/Alina Lia-Ristorante Bellissima
Români din diaspora: În străinătate e mai ieftin ca în România
Un lucru pe care l-am auzit în repetate rânduri de la românii din diaspora e că prețurile din străinătate sunt mai mici decât cele din țară. Ei spun că e valabil atât pentru ce produc ei acolo (preparate din carne, de exemplu), cât și pentru produse de larg consum. „Produsele lui bărbate-miu sunt mai ieftine. În România mi se par extrem de scumpe”, spune Alina Lia despre preparatele din carne pe care le face soțul ei la Roma.
Întrebată dacă s-ar fi văzut deschizând magazine de cartier și în România, Alina Lia spune că i-a fost mai ușor să pună aceste afaceri pe picioare la Roma. E ceva care, la prima vedere, poate părea contraintuitiv: cum poate fi mai simplu să vinzi produse românești în Italia decât în România?
Răspunsul e dat de felul în care au evoluat modalitățile de aprovizionare, odată cu exodul românilor, spune Alina Lia. Pe măsură ce am devenit mai numeroși în Europa, logistica a devenit foarte simplă pentru cei care vor să vândă produse românești în diaspora.
„Sunt depozite foarte mari la Roma. Suntem mai bine aprovizionați noi ca magazinul din Sibiu, de exemplu. De ce: pentru că magazinul din Sibiu are marfă în general din zonă. La mine vine marfă din toată țara. Tot ce e bun și ceea ce se vinde și prinde la public, la noi se poate găsi”, mai povestește antreprenoarea româncă.
„Îmi aduc aminte când am cumpărat eu primele produse românești, după vreo doi ani în Italia. Atunci era greu de gestionat. Se duceau cu microbuzul după ele, stăteau prin Ungaria, se mai duceau prin Germania și luau afumătură. Era greu de gestionat un magazin pe vremea aia. Acum pui mâna pe telefon și iei ce vrei. Nu există minim de marfă, e mai ușor de gestionat”, spune Alina Lia, de la Roma.
Cum ajung magazinele chinezești și marocane să cumpere produse românești
De aici, am identificat o altă verigă-cheie din lanțul economic țesut de diaspora în toată Europa. E vorba de depozitele de produse românești. Create de români și gestionate tot angajați români, aceste depozite au devenit sursa principală de aprovizionare pentru magazinele românești și, uneori, chiar și pentru alte naționalități care trăiesc în comunități cu mulți români.
Sanda Cioca e managerul unui astfel de depozit, aflat în Castellon, în estul Spaniei. Depozitul se numește Abundo, iar Sanda lucrează acolo de șase ani, încă de la inaugurare. Patronii sunt tot români care trăiesc în Spania.
Depozitele românești sunt tot mai mari și tot mai numeroase. Abundo face parte dintr-un lanț de opt depozite, împrăștiate în toată Spania, în zonele cu mulți români. E o afacere mare, care merge foarte bine. Doar depozitul condus de Sanda are un volum de vânzări de aproximativ 900.000 de euro pe lună, fără TVA.
„Ne aprovizionăm din România săptămânal, avem contractată o firmă de transport care ne aduce marfa. În România, e un alt depozit unde se colectează marfa până vine la noi”.
La depozitul românesc din Castellón vin săptămânal între 5 și 7 camioane. De Sărbători se triplează volumul de transporturi.
„Noi colaborăm cu toți furnizorii din România. Avem undeva la 4.000 de referințe de produse românești (tipuri de produse, n.r.). Avem și produse bulgărești, din Ucraina ceva… De la cosmetică la de toate”, spune Sanda Cioca.
Ce e interesant e că astfel de depozite nu alimentează doar magazinele românești.
Sanda le dă marfă tradițională românească și magazinelor de cartier cu specific marocan, chinezesc sau spaniol. Motivul: proprietarii lor au români prin cartier, așa că vor să aibă produse și pentru ei.
„De exemplu, am magazine cărora le dau cele mai vândute produse românești. Le pun ce vreau eu, pentru că ei nu știu produsele. Pe urmă, ei îmi trimit poze cu ce li se termină și fac altă comandă până învață”, povestește românca.
Mai mult: la Abundo se vinde cu amănuntul. Zi de zi, vei găsi români acolo care vin ca la supermarket și își cumpără din depozit produsele cu care erau obișnuiți acasă.
Abundo, depozit românesc din Castellon, Spania / foto: Alin Petrică/Panorama
De ce merg atât de bine afacerile care hrănesc dorul de casă
De ce merg atât de bine astfel de afaceri cu produse românești, când găsești tot ce îți trebuie în orice supermarket din Vestul Europei? „De dorul de casă și de gustul mâncării de acasă”, e răspunsul Sandei. „Oamenii cunosc produsele de acasă, reclamele de la televizor îi agață foarte mult, că toți au televiziuni românești aici”.
„Nu va dispărea niciodată dorul ăsta”, spune și Alina Lia Dobrin, proprietara afacerilor de la Roma. Dar românii devin mai comozi, adaugă ea, și dorul acesta se mai diluează un pic de la o generație la alta. Copiii celor din diaspora nu sunt la fel de dornici de produsele tradiționale românești.
„Dar oricum, încă funcționează bine magazinele românești. Când e vorba de tradiții, de Crăciun, nu există să nu meargă românul la magazinul românesc”, mai spune Alina Lia.
Cum ajunge „dorul de casă” la export
Româncele care s-au lăsat de job-urile pentru care au plecat în străinătate pentru a face prăjituri ca la mama acasă, proprietarii de magazine românești, cei care au restaurante, românii care au făcut depozitele uriașe care alimentează toate celelalte afaceri – toate acestea reprezintă componenta „externă” a lanțului economic clădit de diaspora în lume.
La capătul celălalt al firului, sunt producătorii români care au mizat tocmai pe dorul de casă, pe lipsa produselor tradiționale și pe nevoia românilor plecați în afara țării de a menține măcar o legătură culinară cu locurile de unde au plecat.
Brânzeturile produse la fabrica De la Ferma din Unirea, județul Alba, ajungeau încă de acum zece ani pe mesele românilor din străinătate.
În 2012, în plină criză economică în România, Marius Bîcu, proprietarul De la Ferma, a creat un brand special pentru „românii cu dor de țară”. A pariat pe nostalgia românilor pentru produsele tradiționale: „Pentru românii cu dor de casă, din dorința de a le mai alina dorul, am gândit brandul cu o denumire sugestivă, „Pachet de Acasă”, care îi viza pe cei plecați să muncească sau să studieze departe de cei dragi”, povestește Marius Bîcu.
IT-st de meserie, el a preluat, în 2002, afacerea de la tatăl său și a orientat-o către exporturi.
Printre produsele pe care le exportă sub această umbrelă se numără brânza de burduf, telemeaua, brânza proaspătă de vaci sau smântâna.
Imagini cu procesul de producție al De la Ferma
Cu „Pachetul de Acasă” a ajuns prima dată în comunitățile de români din Italia, Spania și Franța, printre cele mai numeroase încă de la vremea respectivă. În timp, a ajuns să exporte tot mai mult și în tot mai multe țări – 15, în prezent.
Oportunitatea de afaceri din diaspora a devenit atât de importantă pentru fabrica din Alba, încât exporturile înseamnă azi 60% din cifra de afaceri de 17,1 milioane de lei (peste 3,5 milioane de euro) în 2020. Pentru acest an, Marius Bîcu mizează pe o creștere a vânzărilor de 20%.
„Evident, cel mai mult exportăm în țările în care sunt mari comunități de români”, spune patronul La Ferma.
Interesant e că anumite brânzeturi pe care le exportă el ca să ajungă la românii din diaspora au devenit populare și în alte diaspore. Un exemplu e brânza de burduf. Deși spune că e clar un produs tradițional românesc, fiind cel mai vechi sortiment de brânză de la noi, brânza de burduf se aseamănă cu tulum, un tip de brânză din Turcia. „Din acest motiv, avem ca piețe de desfacere și Germania, țările nordice sau chiar Cipru”, explică el, referindu-se la țări cu comunități mari de etnici turci. Recent, fabrica a început exporturile în Statele Unite și Grecia.
Pufuleții, simbol de România cu business în 36 de țări
Nu puțini au fost românii care, atunci când au emigrat, au pus în valiză și câte o pungă de pufuleți. Pe măsură ce diaspora românească a crescut, după aderarea la UE, și cererea externă de pufuleți a fost tot mai mare. Iar asta nu a rămas neobservat în mediul de business din România.
Așa a ajuns brandul Gusto să se concentreze serios pe exporturi, explică Eliodor Apostolescu, coproprietarul companiei care produce pufuleți. În ultimii ani, în jur de 60% din cifra de afaceri a companiei e bazată pe export.
În prezent, pufuleții plecați din fabrica de la Băicoi, județul Prahova, ajung în 36 de țări (din Europa, până în Japonia și Canada) de pe patru continente.
Logistica nu a fost deloc simplă. Pufuleții sunt produse ieftine, dar voluminoase. Distribuirea lor pe distanțe mari generează costuri de transport care devin repede greu de suportat, chiar și pentru un business care a avut venituri de peste 30 milioane de euro în 2020.
Compania a încercat compenseze fie prin crearea de produse noi, cu valoare adăugată mai mare, cum ar fi pufuleții cu ciocolată, fie prin colaborarea cu alți producători care trimiteau produse la export, astfel încât costurile logistice să fie împărțite. Fabrica de la Băicoi poate acoperi cererea pe o rază de circa 1.000 de kilometri – practic, distanța până la Viena – după care costurile încep să crească.
De aceea, Eliodor Apostolescu lua în calcul, înainte de pandemie, construirea unei fabrici în Germania care i-ar putea optimiza costurile exporturilor către vestul și nordul Europei.
„În continuare este oportună construirea unei fabrici, având în vedere cererea ridicată la export. În urma pandemiei, ne-am îmbunătățit lanțul logistic, care pe moment a compensat transportul pe distanță lungă. De aceea, proiectul de deschidere al unei fabrici noi a fost amânat temporar, însă este în continuare un proiect deschis și valid”, a mai punctat coproprietarul Gusto.
Logistica exportului de pufuleți / foto: Gusto
„Interacțiune cu România la scară mică”
Când ieșim din mediul de afaceri și din poveștile micilor antreprenori care împletesc dorul de casă cu dorința de a face profit, cum se văd aceste proiecte în mediul academic?
„E un soi de nostalgie, de recuperare a unor rădăcini, a unor amintiri, un soi de definire a ce înseamnă România pentru fiecare”, spune Alina Dolea despre magazinele românești.
Alina Dolea e principal academic la Universitatea Bournemouth, din sudul Angliei, unde coordonează un program de studii media și politică. Cu un doctorat pe tema obsesiei imaginii de țară în spațiul românesc, Alina Dolea a urmărit, în activitatea ei de cercetare, de ce suntem atât de interesați de cum e văzută România din afara țării și raportarea noastră la Vest. De asemenea, a studiat costurile emoționale ale migrației, legăturile diasporei cu România și felul în care românii își redefinesc identitatea odată plecați din țară.
„Până la urmă, și Madlena lui Proust avea același rol. Unii se raportează la identitatea lor de români inclusiv prin declinarea asta culturală”, mai spune Dolea
Efectul discursului de tipul „migrant bun-migrat rău”
Profesoara spune și ea că magazinul românesc nu există doar pentru ca românul să aibă de unde să-și cumpere pufuleți. După cum au intuit și antreprenorii români din străinătate, Alina Dolea a constatat că magazinul românesc are tot mai mult un rol de socializare și este „un spațiu de interacțiune cu România la scară mică”.
„Sunt unii participanți la focus grupuri (pe care le-a organizat pentru una dintre cercetările sale, n.r.) care au vorbit explicit despre faptul că, atunci când se duc la magazinul românesc, au parte de un anumit tip de interacțiuni”, explică Alina Dolea. „Cumva, discuția era mai degrabă o poziționare în raport cu cei care nu ne reprezintă, în sensul că în momentul în care te duci la românesc și dai de unii…”, continuă ea.
În astfel de discuții cu persoanele incluse în cercetările ei, au apărut și remarci „ușor rasiste și discriminatorii”. În realitate, e vorba despre aceleași ciocniri ale „bulelor sociale” pe care românii le știu de acasă: „există un soi de disociere între ascultătorii de manele, migranții mai puțin educați cu care nu vrei să interacționezi”, explică cercetătoarea.
O explicație pentru aceste tabere e faptul că discursul public din România ultimelor decenii, în care migranții au fost împărțiți între „migranții buni și migranții răi” a fost preluat și reprodus și către românii din diaspora.
„La rândul lor, și ei (românii din diaspora, n.r.) se raportează la anumite categorii de români din comunitate prin delimitare. Așa își reconstruiesc un soi de identitate de migrant serios, care își vede de treabă”. Iar astfel de reconstrucții ale identității românului au loc și în contextul acestor afaceri românești din străinătate.
Indiferent cum se văd reciproc românii plecați în afară, ei sunt uniți de mâncărurile și obiceiurile de consum de acasă, care le țin vie amintirea de România.
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
