Arca de la Cernavodă. Viața-model a unor animale care visează adopția, sub bagheta unei italience și a unor ex-corporatiști
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
E ceva aproape mitologic în privirea măgarului Aureliu. Ochiul ăsta închis la culoare pare atât de adânc, încât nu poate pătrunde nici măcar lumina puternică a soarelui de iulie. Genele lui lungi și albicioase îi dau un aer nobil și totodată trist. De altfel, în ochiul măgărușului pe care-l privesc acum n-ar avea cum să fie altceva decât o tristețe teribilă. E singurul lui ochi bun, pe celălalt l-a pierdut. Aureliu e unul dintre cei 50 de măgăruși de la adăpostul „Urme de bucurie”, din Cernavodă.
Este proiectul principal al ONG-ului Save the Dogs and Other Animals, care luptă pentru protecția animalelor aflate în nevoie, din România. Nu e chiar o „arcă a lui Noe” completă, pentru că pe cele șapte hectare ale sale, adăpostul e un refugiu doar pentru măgari, cai, câini și pisici.
Unii câini și pisici sunt pregătiți pentru adopții, în vreme ce alții, sătui definitiv și irevocabil de oameni, sunt pur și simplu îngrijiți pentru a avea o viață demnă.
Cabalinele rămân aici definitiv să-și trăiască restul vieții. În mod evident, nimeni nu le adoptă ca animale de companie. Sau cel puțin până acum, nimeni nu a făcut o astfel de cerere.
Măgarii au apărut în adăpost ca o consecință firească a sărăciei din zonele astea. În primii ani ai adăpostului, prin 2005, au apărut vreo doi. În 2008, erau deja 20 de măgăruși. Din cauza secetei care lovise pământurile Dobrogei, dar și a secetei financiare, provocată de marea criză, oamenii din zonă nu mai știau să-i gestioneze și îi abandonau pur și simplu pe câmp.
Astăzi, la „Urme de Bucurie”, sunt 54 de măgari, împărțiți în trei grajduri. Și sunt departe de-a fi animalele ridicole cu care ne-au învățat desenele animate. Sunt empatici și lipicioși.
Aflăm de la Steliana, „doamna măgărușilor”, după cum e numită pe aici, că își găsesc un suflet-oglindă, cu care rămân prieteni pe viață. „Aureliu se caută mereu în țarc cu Tică orbul”, completează doamna Lucia care știe să-i diferențieze pe toți cei 50 și ceva de măgăruși după nume.
Adăpostul a început cu sterilizarea a mii de câini, acum două decenii
Ridicat acum două decenii, „Urme de Bucurie” a pornit împiedicat de societatea românească, dar cu avânt, din dorința unei italience în vârstă de 29 de ani la acea vreme, care a decis să-și abandoneze postul călduț dintr-o mare agenție de publicitate din Milano, după ce a văzut cum mureau câinii pe capete, în România.
Sara Turetta a ajuns în Cernavodă în 2001, în urma apelului unei familii de italieni care locuia acolo și care știa de voluntariatul pe care-l făcea conaționala lor în adăposturile de câini din București. Străzile orașului din Dobrogea erau pline de câini morți, otrăviți de funcționari ai primăriei. Era ceva la ordinea zilei în România de atunci.
Totuși, primarul de atunci a avut deschidere față de dorința Sarei de a încerca să schimbe situația. I-a oferit un schimb: cruțarea vieților câinilor pe o amplă acțiune de sterilizare.
„Am înființat un mic adăpost în centrul orașului, într-o clădire abandonată, primită drept comodat de la primărie. Primarul acceptase să nu mai omoare, dacă se făcea un program de sterilizare. Așa că m-am apucat să sterilizez mii de câini”, a explicat Sara, într-o plimbare prin adăpost.
De la acel moment și până astăzi, au fost sterilizate peste 42.000 de animale, din Cernavodă și din împrejurimi.
De la un mic adăpost dat de primărie, astăzi, „urmele de bucurie” ajung în lumea largă. În 2022, de exemplu, 203 animale au fost adoptate din adăpost: 147 de câini și 56 de pisici.
Animalele au ajuns în șapte țări: România, Suedia, Germania, Elveția, Franța, Italia și SUA.
Conform raportului de activitate al ONG-ului, românii, americanii, germanii și italienii preferă să adopte pisici, în timp ce suedezii, elvețienii și francezii optează cu precădere pentru câini.
În teorie stăm binișor, în practică, ucidem la fiecare 14 zile
Conform legislației în vigoare (OUG 155/2001, art. 13), sterilizarea, microciparea și vaccinarea câinilor sunt obligatorii pentru toți cei care dețin patrupezi. Asta ar fi partea civilizată a legii.
Există și una barbară: adăposturile municipalităților țin câinii capturați de pe stradă doar 14 zile. După acest termen, îi eutanasiază. Mai mult, în această perioadă, deci în ultimele zile ale vieții lor, patrupezii trăiesc în condiții mizere și într-o teamă care îi paralizează, căci nimeni nu are vreme de sufletul din ei.
ONG-urile și-au asumat dificila misiune de a salva animale fără a trasa un termen de expirare a vieților. De altfel, multe dintre ele s-au văzut nevoite, la fel ca „Urme de Bucurie”, să adăpostească dincolo de câini și pisici și alte animale. Astfel, își desfășoară activitatea cu teama de a rămâne fără finanțe.
Când vine vorba de protecția animalelor, România nu performează bine la nivel european. În indexul protecției animalelor, de pildă, la capitolul „responsabilitatea guvernului față de bunăstarea animalelor”, avem scor E, pe o scară de la A la G, de la foarte bine la foarte rău.
Există, totuși, un licăr de speranță, dacă facem un pas în spate și ne uităm la evoluția lucrurilor. În ultimii cinci ani, „viteza de schimbare a crescut”, iar ea vine dinspre sectorul corporatist, care a început să integreze cauza animalelor în acțiunile sale de CSR (de responsabilitate socială -n.r.).
Cea mai mare problemă rămâne însă sterilizarea. Deși e interzis prin lege să deții câini nesterilizați și nemicrocipați din 2015, totuși, doar în aproximativ 30% din gospodării patrupezii îndeplineau această condiție, conform unui comunicat de presă, de la finalul lui 2023, al Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA).
Din păcate, programe de sterilizări gratuite există cu precădere în București, prin intermediul ASPA care, din 2021 și până în primăvara acestui an, a sterilizat peste 15.000 de câini și pisici.
De asemenea, 2023 a fost anul în care au fost sterilizați gratuit cei mai mulți câini de rasă comună cu deținător: peste 3.100.
În orașele mai mici însă, campaniile de sterilizări lipsesc cu desăvârșire sau sunt susținute de unele cabinete private, însă cu locuri limitate, uneori până în 10.
„Urme de Bucurie”, un adăpost la standarde occidentale
La Cernavodă, sprijinul din partea autorităților e însă limitat, căci primarii care i-au urmat celui care a donat adăpostului, în urmă cu două decenii, un spațiu nu au mai fost la fel de deschiși. Au strâns câinii și au chemat hingherii. Într-un astfel de context haotic, adăpostul „Urme de Bucurie” e un proiect unic, care încearcă să producă o schimbare la standarde occidentale.
Când ajungi aici, primul lucru care răsare este clinica veterinară, o casă de un alb imaculat care are ceva din aerul curat al caselor din SUA. Are 800 de metri pătrați și cuprinde o sală de operație, una preoperatorie și două săli de consultație: una pentru animale vaccinate și cealaltă pentru cele nevaccinate.
De casa pisicilor se ocupă o angajată cu studii în comportament felin
Apoi, dincolo de cele trei grajduri de măgăruși, există și spații pentru cai, dar și un spațiu special construit pentru pisici, apărut în 2016. Aici, există o curte doar a lor, plină de căsuțe mici în care se pot relaxa și hârjoni, dar și o casă în adevăratul sens al cuvântului, amenajată de o angajată a adăpostului, cu studii în comportamentul felin.
În acest spațiu, pisicile trăiesc împreună, fără să existe supărare, iar cele mai noi sunt integrate treptat, cu ajutorul unor cuști cu zăbrele, în care locuiesc inițial pentru a se adapta la mirosul celorlalte, dar și pentru a se putea cunoaște în tihnă, fără risc de agresiuni.
Cei de la „Urme de Bucurie” au înțeles că animalele, ca și oamenii, au personalități cât se poate de diferite. De aceea, regulile sunt maleabile. Am văzut, de exemplu, și pisici care zburdă libere, în afara adăpostului lor, și își petrec timpul în „vizite”, cocoțate pe gardurile de la cai sau măgăruși.
Câinii au zone de joacă, dar și zone de adaptare și „neadaptare”
Cu mintea deschisă au fost gândite și spațiile câinilor. Sunt aici 50 de țarcuri care pot acomoda până la 200 de câini și care sunt prevăzute cu un sistem de adăpare automat. Apeși pe un buton și recipientele le sunt umplute automat. Mai mult, acum, pe perioada caniculei, angajații le-au adus cădițe cu apă rece, pentru a se putea bălăci în ele.
Câinii nu așteaptă pur și simplu omul care se va îndrăgosti la prima vedere de ei. Se pregătesc intens pentru posibilitatea apariției momentului. Au două spații de joacă special amenajate, unde învață să se obișnuiască cu lesa și hamul, precum și bucuria de a se juca alături de voluntari veniți din Italia.
Dresajul continuă cu o zonă în care domină o căsuță roșie, care a început să fie tot mai mobilată. Aici, cățeii de la „Urme de Bucurie” învață bunele maniere necesare unui patruped. Angajații fac cu ei sesiuni în care îi învață să nu roadă mobila, ci doar jucăriile.
„Urme de Bucurie” a mers însă mai departe și s-a gândit și la felul în care au fost acești câini tratați în trecut. Unii dintre ei sunt marcați pe viață, de cele mai multe ori de comportamentul abuziv al oamenilor.
Căci, dacă în lipsa sterilizărilor, câinii se înmulțesc rapid, cruzimea față de animale se înmulțește și mai abitir. Există aici câini care nu mai pot avea încredere în niciun om și care au dezvoltat probleme comportamentale. Nu suportă, de pildă, nicio lesă sau ham. Posibilitatea adopției a fost ștearsă definitiv din viitorul lor. Așa că, cei de la „Urme de Bucurie” le-au creat un spațiu special: Urme de Libertate. E un spațiu verde, în care pot zburda liniștiți până la finalul vieții, învățând poate că nu trebuie să mai aibă teama că vor fi maltratați în vreun fel.
Angajați ai adăpostului au lăsat Bucureștiul pentru Cernavodă
Un adăpost precum „Urme de Bucurie” nu e deloc o structură ușor de întreținut. Funcționează pe bază de dragoste și, desigur, bani. Căci, dincolo de animalele care trăiesc aici, vorbim și de 51 de angajați care le fac viața mai ușoară, de la îngrijitori, la veterinari și asistenți, până la cei din management.
Până să apară banii însă, inițial, locul ăsta a funcționat pe bază de alt combustibil: dragostea pentru animale. Dacă Sara a dat tonul, cei care i s-au alăturat ulterior nu s-au lăsat mai prejos. Dovada? Patru dintre angajați au părăsit Capitala, pentru a se dedica animalelor de aici cu toate forțele.
Directoarea generală a adăpostului, Adriana, ne spune că și-a părăsit jobul de la corporație, pentru a lucra la „Urme de Bucurie” în 2022.
Pe lângă Adriana, tot în 2022, și Steliana, directoarea adjunctă, și-a lăsat jobul de Cloud Project Manager, pentru a sta printre măgăruși, preferații ei, și celelalte animale. Apoi, doi dintre cei trei medici veterinari au făcut și ei aceeași mutare îndrăzneață.
În cele din urmă însă, oamenii de la „Urme de Bucurie” nu lucrează într-un loc care e doar despre animale, ci și despre oameni. Pentru că misiunea lor este să creeze o punte emoțională între viețuitoarele de aici și societate. Aduc copii de la școli sau persoane cu dizabilități care să interacționeze cu animalele, să se bucure împreună cu ele, dar și deținuți.
Adăpostul are un parteneriat cu penitenciarul Poarta Albă, prin intermediul căruia deținuții fac tot soiul de activități cu și legate de animalele de aici. E și un fel de dublă terapie: și pentru oamenii închiși, și pentru animalele fără stăpân. De pildă, la plecare am primit o jucărie lucrată manual de aceștia, care stimulează câinii să găsească recompense printr-un desiș de cârpe colorate.
Articol editat de Andrei Luca Popescu
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
