Cu ce rămânem după șocul provocat de serialul „Adolescence”. Mic ghid despre cum să ne înțelegem mai bine copiii
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Serialul „Adolescence”, al cărui titlu tradus în română este „Adolescență coruptă”, generează un impact profund asupra celor care-l vizionează, indiferent dacă sunt părinți sau nu. Creează o senzație intensă de teamă și obligă la un proces de reflecție asupra responsabilității uriașe pe care o presupune creșterea și educarea unui copil. Aduce la lumină aspecte ale adolescenței pe care, adesea, preferăm să le ignorăm. Și ne predă, în același timp, o lecție esențială despre prezentul pe care îl trăiesc copiii noștri și despre viitorul pe care îl modelăm pentru ei, de multe ori fără să vrem.
„Cazul lui Jamie nu este doar un scenariu ficțional tulburător, ci o oglindă incomodă a unei generații crescute în lumi paralele: una reală, cu părinți care oferă iubire, dar nu întotdeauna prezență, și alta digitală, unde lipsa empatiei, ura și puterea distructivă sunt glorificate. Adolescence ne arată că nu doar abuzul, ci și absența — a atenției, a oglindirii, a dialogului autentic — poate fi un sol fertil pentru patologie”, avertizează Cătălina Dumitrescu, doctor în științe psihologice, psiholog clinician și psihoterapeut cu formare în psihoterapia cognitiv-comportamentală.
Miniseria britanică din 2025, creată de Jack Thorne și Stephen Graham și regizată de Philip Barantini, reușește printr-o tehnică de filmare fluidă, fără tăieturi de montaj, să ne ofere o imersiune totală în universul emoțional al personajelor și al problemelor societății în care trăiesc. Îl vom explora prin cinci perspective profund interconectate: cea a părintelui, a adolescentului, a psihologului, a societății și, în final, cea a diferențelor între generații.
Fiecare filtru ne oferă o perspectivă asupra modului în care putem înțelege și îmbunătăți relația dintre adulți și adolescenți în contextul lumii actuale. Pornim la drum cu o întrebare esențială: Știm oare cu adevărat ce simte copilul nostru?
Ești pe grabă? Poți sări direct la ce te interesează:
Filtrul părintelui: „Unde am greșit?” – vinovăția constantă și lipsa de conectare
„Serialul este, în primul rând, un mare semnal de alarmă pentru părinți, care, de obicei, stau liniștiți: copilul lor vine acasă, în camera lui, se joacă, nu pare că ar fi nimic grav. Și, dintr-o dată, izbucnește o tragedie care îți aruncă viața în aer și distruge viața copilului”, crede Cătălina Dumitrescu.
Mulți părinți trăiesc cu senzația că nu fac suficient. Se învinovățesc pentru lipsa de timp, pentru felul în care se lasă consumați de locul de muncă și de grijile zilnice, în loc să fie prezenți în momentul de acum, însă nu știu cum ar putea să schimbe lucrurile. Pe de altă parte, unii ajung să trăiască într-o bulă care le ține loc de realitate și care îi împiedică să vadă problemele prin care trec copiii lor.
Ce fac părinții lui Jamie ilustrează o capcană în care cad mulți. Consideră că fiul lor este în siguranță doar pentru că este acasă și are tot confortul material necesar. Însă lipsa prezenței emoționale autentice, a comunicării deschise și a implicării afective creează un context periculos, în care adolescentul caută refugiu în comunități online toxice.
Lumea virtuală este plină de prădători, bullies, provocări extreme, modele toxice și multe ideologii nocive. Cătălina Dumitrescu atrage atenția că este responsabilitatea părinților să le impună copiilor limite sănătoase care să-i țină departe de ele.
Andreea C locuiește în Germania și este mama unei preadolescente în vârstă de aproape 12 ani, cu care încearcă să comunice cât mai mult. Este îngrijorată de universul în care trăiesc copiii de azi.
„Serialul mi-a stârnit o profundă teamă, deoarece trăim deja această realitate: copiii sunt expuși la influențe periculoase pe rețelele sociale și la bullying”, spune femeia.
Experiența prin care a trecut fiica ei, Arissa, la liceul la care studiază în Germania i-a arătat cât de prezentă este violența între copii. Colega de bancă a Arissei i-a trimis, la un moment dat, un bilețel care conținea amenințări cu moartea. Atunci când Andreea a apelat la instituțiile competente – de la Poliție până la Protecția Copilului – a primit doar asigurări că au fost luate măsuri, dar, din cauza legii pentru protecția datelor, nu i-au fost transmise alte detalii.
„Am făcut toate demersurile legale necesare, însă lipsa transparenței din partea instituțiilor ne-a lăsat cu multe întrebări: unde este sprijinul real atunci când comunicarea cu autoritățile e atât de limitată?”
De foarte multe ori, problemele copiilor pleacă din familie. În scenele finale ale serialului, părinții își pun o întrebare grea: „unde am greșit?”. Răspunsul este unul incomod și este strâns legat de eșecul de a crea o conexiune emoțională autentică.
În absența ei, adolescentul își caută sentimentul de apartenență în grupuri care nu sunt întotdeauna sănătoase.
Filtrul adolescentului: conflictul tăcut între nevoia de apartenență și găsirea propriei identități
Jamie și colegii săi sunt influențați de ideologii toxice din „manosferă”, un ansamblu de comunități online care promovează misoginismul și masculinitatea toxică. Deși adolescenții nu înțeleg pe deplin ce se întâmplă în aceste comunități, se simt parte a unui grup care îi acceptă și îi face să se simtă puternici, în condițiile în care ei sunt neîncrezători și timizi dincolo de ecrane.
Este un adolescent cu o structură narcisică fragilă, incapabil să integreze respingerea și rușinea, care acționează impulsiv, într-un context relațional umilitor, susținut de un mediu online distructiv”, explică psihologul clinician Cătălina Dumitrescu.
Un adolescent nu are complet dezvoltate instrumentele emoționale care i-ar permite să filtreze informațiile pe care le primește din online. Aici părinții și profesorii au un rol esențial în a-l ajuta să dezvolte abilități de gândire critică și să își pună întrebări înainte de a da crezare unei informații.
De aceea, este important ca școlile să aibă structuri de sprijin și echipe de specialiști, care să lucreze nu doar cu elevii, ci și cu familiile lor: „Școala trebuie să aibă o structură de specialiști care să atragă atenția, să lucreze sistemic, adică cu întreaga familie, nu doar cu copilul. Familia trebuie să fie ajutată să conștientizeze”, subliniază psihologul.
Adulții trebuie să știe să comunice cu copiii lor dincolo de întrebările uzuale despre școală, note și ce au mâncat astăzi. Serialul arată cum tinerii își formează propriul limbaj de cod, exprimat prin folosirea unor emoji-uri a căror semnificație este diferită de cea inițială și care le rămâne străină adulților, fie ei părinți sau autorități.
În acest context, Cătălina Dumitrescu este de părere că părinții trebuie să facă un efort pentru a înțelege lumea copiilor lor: „Trebuie să ne adaptăm. Timpurile adolescenței noastre au fost altele, iar cele ale copiilor noștri sunt altele – și e clar că trebuie să ne adaptăm și să ne flexibilizăm pentru a putea integra și înțelege ce se întâmplă.”
În absența ghidajului parental, este ușor ca un adolescent să caute răspunsurile în locurile greșite, iar acest lucru îi poate determina să ia decizii extreme.
Andreea C. îi sfătuiește pe părinți să vorbească deschis cu copiii lor. Acest lucru le va oferi adolescenților încredere să apeleze la ei atunci când întâmpină o problemă. „Ei nu știu să gestioneze o problemă de asemenea amploare, dar dacă noi discutăm cu ei mereu, cu siguranță le putem oferi sprijinul de care au nevoie.”
Fiica ei, Arissa, a dezvoltat în urma discuțiilor cu mama ei abilități de gândire critică:
Aceste exemple personale ne duc spre perspectiva psihologului, care ne reamintește că nu este suficient doar să fim alături de copiii noștri, ci să o facem într-un mod care le validează emoțiile și le impune acele limite clare și sănătoase despre care auzim tot mai mult că lipsesc.
Filtrul psihologului: validarea emoțiilor și impunerea limitelor
Părinții cedează adesea presiunii emoționale pentru că nu le este confortabil să confrunte furia sau frustrarea copilului. „E uman să cedezi uneori, dar important e să revii. Să reiei controlul și să reimpui limitele”, subliniază Cătălina Dumitrescu.
„E ok să recunosc furia copilului meu, dar nu înseamnă că trebuie să accept comportamentele dictate de ea. El trebuie să învețe să gestioneze aceste emoții”, continuă ea.
Psihologul adaugă că părinții au responsabilitatea de a-i învăța pe copii să identifice și să gestioneze constructiv emoțiile negative. „Ei nu au încă maturitatea neurologică necesară, dezvoltarea cortexului prefrontal, responsabil de deciziile sănătoase, se finalizează abia în jurul vârstei de 25 de ani. Suntem obligați, ca adulți, să fim ghizii și filtrele lor.”
Înțelegerea profundă a emoțiilor copiilor nu se rezumă doar la nivelul individual sau familial; ea necesită și o implicare activă a societății, care are rolul de a sprijini sănătatea mentală și emoțională a generațiilor tinere. Este nevoie de o responsabilitate colectivă. Comunitatea, instituțiile, politicile publice – toate joacă un rol crucial în susținerea sănătății mintale și emoționale a generației tinere.
Filtrul societății: responsabilitatea colectivă și sănătatea mentală ignorată
„Trăim într-o țară în care sănătatea mintală nu există la nivel de mentalitate. Depresia este considerată o slăbiciune. Oamenii nu au gândire critică și de aici derivă multe probleme”, a văzut Cătălina Dumitrescu.
Într-o astfel de realitate, rolul societății și al instituțiilor devine cu atât mai important.
Prezența vocii specialiștilor în spațiul public e adesea sufocată de opinii neavizate. „E nevoie de niște voci pertinente. Ale unor specialiști care real au și conținut științific, și experiență clinică. Nu ale unor specialiști care sunt doar în zona asta de glamorous și nu sunt cu adevărat unde trebuie să fie.
Și cred că aici e cumva o obligație a statului ca să construiască niște politici educaționale care să fie transmise în mediul online, să înțelegem că noi, specialiștii, trebuie să intrăm în zona asta, pe toate rețelele sociale”, avertizează Cătălina Dumitrescu.
Ce inițiative de succes au alte state europene?
În Finlanda, programul KiVa (lansat în 2007) este unul dintre cele mai renumite proiecte anti-bullying din Europa. În urma inițiativei, incidentele de bullying au fost reduse cu aproximativ 20-25%. Totodată, a fost îmbunătățit considerabil climatul școlar, prin implicarea activă a elevilor, părinților și profesorilor.
Suedia a implementat intervenții care formează cadrele didactice. A creat programe de implicare a colegilor martori, care să intervină în situații de bullying, și a reușit o reducere a frecvenței bullying-ului.
- Strategia Națională de Sănătate (2023-2030) urmărește prevenirea și combaterea violenței în rândul tinerilor, în școli, familii și comunități, cu un accent pe dezvoltarea inteligenței emoționale și sociale. De asemenea, stabilește o colaborare instituțională între ministerele Justiției, Educație și Sănătății, autorități locale și organizații non-guvernamentale pentru a coordona eforturile de prevenire și intervenție
- Proiectul „Susținere pentru dezvoltarea serviciilor comunitare de sănătate mintală pentru copii și adolescenți” (2020) vizează dezvoltarea unor servicii comunitare pentru copii și adolescenți până în 18 ani. Include și o campanie națională de sensibilizare privind stigmatizarea tulburărilor mintale.
- O linie telefonică de suport psihologic (2021), lansată de Ministerul Sănătății în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai, oferă suport psihologic și emoțional pentru tinerii afectați de COVID-19.
- Programul Național de Sprijin pentru Copii („Îngrijire pentru copii”) (2021), lansat de Ministerul Educației pe baza unei Ordonanțe de Urgență (105/2021), urmărește recunoașterea și prevenirea riscurilor pentru siguranța și sănătatea emoțională a copiilor și dezvoltarea unei infrastructuri digitale pentru intervenții în cazurile de abuz.
„Noi, în România, încă suntem cu niște pași în urmă și nu înțelegem necesitatea implementării unor reguli. Rolul psihologilor încă nu este înțeles pe deplin. Din păcate, pare așa, că meseria este considerată glamouroasă, fără a se pune în evidență dificultatea procesului pe care îl parcurge un psiholog în lucrul cu un adolescent.”, avertizează Dumitrescu
Dincolo de dimensiunea instituțională și socială, o altă voce importantă vine din exteriorul sistemului familial – de la observatori care privesc relațiile dintre părinți și copii cu obiectivitatea pe care ți-o dă lipsa implicării directe.
Filtrul observatorului care vede lipsa de consistență
La 30 de ani, Andrada B. nu are încă copii și privește relația dintre părinți și adolescenți cu ochii observatorului din afară. A remarcat că aceasta este de multe ori formală, mediată de emoji-uri pe WhatsApp în locul dialogului real.
Această lipsă de consistență apare pe fundalul unui „know-how teoretic” accesibil oricui, dar rar aplicat. „Avem acces la informații moderne despre parenting, dar nu știm să le folosim. Părinții fie nu au încredere în adolescenți, fie au o încredere naivă. Și, din păcate, puțini părinți au un atașament echilibrat”, crede Andrada B.
Din perspectiva observatorului, Andrada B. le recomandă părinților să creeze ritualuri familiale în care să se vorbească despre stările emoționale, să petreacă timp fizic și autentic împreună și să ceară chiar ei explicații copiilor pentru a le înțelege universul.
Dincolo de măsura în care părinții de azi reușesc sau nu să se conecteze în mod real cu copiii lor, apare o altă întrebare esențială: cum putem adapta moștenirea vechilor metode de parenting la realitatea digitală, emoțională și socială a copiilor de azi?
Filtrul diferențelor dintre generații: metode vechi de parenting și adaptarea la prezent
Accesul la informație și schimbările rapide ale societății nu au eliminat barierele create de metodele tradiționale de parenting. Există încă multe familii care se bazează pe abordările transmise din generație în generație, fără a se adapta la realitatea emoțională și la lumea digitală în care trăim. În același timp, sistemele educaționale și structurile care ar trebui să le fie sprijin familiilor sunt insuficient dezvoltate.
„Statul trebuie să creeze politici educaționale și școala să lucreze cu familia. În lipsa acestora, părinții cedează, obosiți și nesiguri. Copiii au nevoie de reguli și structură. Dacă nu punem reguli, funcționăm haotic. Părinții au nevoie și ei de filtre și curaj”, explică psihologul Cătălina Dumitrescu.
Chiar dacă pericolele nu sunt evidente imediat, ele există și sunt amplificate în mediul virtual, unde copiii pot cădea pradă ușor unor comunități toxice. Lipsa prezenței emoționale autentice din partea părinților poate avea consecințe dramatice, făcându-i, fără intenție, complici la izolarea emoțională și la vulnerabilitatea copiilor lor.
Soluția nu stă în perfecțiune, ci în consecvență. În lucrurile mici, dar constante: un timp petrecut aproape unul de celălalt în viața reală, o întrebare sinceră, o limită sănătoasă. Copiii nu au nevoie de părinți perfecți, ci de părinți prezenți. De adulți care să le traducă lumea, care le spun „sunt aici”, nu doar în teorie, ci prin fapte.
Poate nu vom reuși să le oferim copiilor o lume perfectă, dar putem fi acolo, cu ei, în lumea reală – ghizi, traducători și oglindă.
Și poate cel mai important, așa cum subliniază Cătălina Dumitrescu: „Nu putem proteja copiii de tot ce este întunecat în lume. Dar putem fi acolo — să observăm, să întrebăm, să traducem lumea pentru ei. Să fim, cu alte cuvinte, prezenți înainte de a fi prea târziu.”
Articol editat de Raluca Ion
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
- La ce seriale s-au uitat cel mai mult românii pe Netflix, în 2024
- 3 documentare despre „băieții răi” din business
- Există viață dincolo de Netflix? Serviciile de streaming din România, cu plusuri și minusuri
- Cum arată piața de streaming după pandemie
- Trei politici organizaționale care au dus la succesul Netflix
- Adevărurile economice din spatele fenomenului Squid Game
