O țară în suferință nu se face bine cu barosul

România în care am copilărit era o țară la începutul libertății, care l-a votat pe Ion Iliescu. Țin minte cum în București, la Piața Miniș, urlau, înaintea primelor alegeri libere, niște protomanele politice: „Câmpeanu zice că-i domn/  Rațiu poartă papion/ Toți se bat pentru putere/ Iar noi n-avem de mâncare”. Securiștii din întreprinderi, deveniți între timp „oameni de bine”, băgau spaima în muncitori cu Proclamația de la Timișoara. Le spuneau că punctul 8, care cerea interzicerea dreptului de a candida pentru activiștii PCR și membrii poliției politice, e doar începutul. Că vor urma ei, toți cei cu carnet de partid, că vor rămâne fără slujbe și vor sărăci și mai mult.

Pe străzi se scanda „21-22, Iliescu a fost cu noi! Tu, Câmpeanu, unde-ai fost? Tu ai fost la adăpost!”

Îmi aduc foarte bine aminte cum Ion Rațiu era ironizat de mulți, pentru simplul motiv că nu era ca ei. Cum noblețea și spiritul lui democratic erau taxate drept ciudățenii, cum eleganța lui semăna neliniște și neîncredere. Cum să rezonezi cu o viziune profund umanistă, când prototipul liderului era activistul de partid, care face și drege? Românii l-au ales atunci, cu patimă și cu o majoritate zdrobitoare, pe cel care „fusese cu ei”, chiar dacă se aflase în rândurile persecutorilor.

Ce s-a întâmplat după aceea? Ei, oamenii obișnuiți, au fost cei mai loviți și au suportat întregul cost al tranziției.

Zilele lungi de muncă au fost plătite cu bani din ce în ce mai lipsiți de valoare. A urmat șomajul tehnic, apoi șomajul de-a binelea, după care munca la negru, umilințele, groaza că nu vor avea cu ce să-și crească copiii. Au suferit fizic și psihic, mulți bărbați au căzut victimele depresiei și alcoolismului, multe femei au rămas să ducă în spinare casa, iar copiii au decontat toate probleme adulților. În tot timpul acesta, cei care le-au cultivat spaimele și le-au furat viitorul, răsfățații regimului comunist, cei din adevăratul sistem, au prosperat și s-au multiplicat. 

Ceea ce se întâmplă astăzi îmi amintește dureros de mult de vremurile de atunci. Oameni dezamăgiți pe bună dreptate, oameni care se simt umiliți într-o societate în care inegalitățile sunt uriașe sunt ademeniți cu promisiunea unui salvator venit să repare tot și să le redea respectul pierdut.

Însă niciuna dintre uneltele pe care le au în trusă George Simion și „protectorul” lui, Călin Georgescu, nu drege, doar strică. Nu poți să repari o societate când ameninți, minți, cataloghezi sute de mii de oameni drept paraziți, distrugi puțina încredere rămasă în instituții și în ceilalți, zdruncini economia. Un medic nu tratează un bolnav cu bâta, în timp ce îi dă să respire aerul munților. O țară în suferință nu se face bine cu barosul. 

Un risc major pentru țară

Mulți simt că au ajuns la capătul puterilor și își doresc un reset, o distrugere urmată de o renaștere. Dar de unde știm cum și peste ce vor cădea cărămizile?

Experimentele extremiste, care zguduie sistemul din temelii, prezintă riscuri enorme și îi afectează grav pe oamenii obișnuiți. În „valul” care vine, așa cum anunță șefa POT,  Anamaria Gavrilă, cum poți să ai garanția că nu vei deveni o pagubă colaterală? Când se vor face epurări în toate instituțiile, de unde știi că nu vor pleca mai ales oamenii capabili, care te-ar putea ajuta la un moment dat? 

Și dacă vreodată, tu, cel care i-ai susținut, îi vei supăra cu ceva, pe cine vei găsi de partea ta? Le vei putea face oare față atunci când vor avea toată puterea? O persoană care are respect față de oameni, față de legi, față de viață nu-l are doar atunci când îi vine bine, ci constant. Un om violent rămâne un om violent, indiferent ce mască și-ar pune.

E un cuvânt aruncat mereu ca o jignire în societatea românească: „un frustrat”. Mă doare când îl aud spus despre oricine, pentru că și eu sunt frustrată. Toți suntem frustrați. Viața e încă grea chiar dacă în această țară PIB-ul a crescut spectaculos în ultimele decenii. Și pe mine mă afectează tot ce se întâmplă și mie îmi este frică de amenințările dintr-o lume care pare că a luat-o razna

Când treci prin această stare, deciziile impulsive și definitive sunt la îndemână. Când simți asta, tinzi să cauți o soluție ușoară și să crezi promisiunile goale ale unui salvator. Când nu mai poți duce, ești mai predispus să îi tratezi cu mai multă ostilitate pe cei care sunt diferiți, să îi ridiculizezi. Și să dai girul celui care se pretinde a fi „de-al tău”, omul poporului, dar este, de fapt, creația sistemului.

E explicabil, au făcut-o și alte milioane de oameni, în 1990, când, la începutul democrației noastre fragile, au ales să se întoarcă în timp. Chiar dacă acest lucru e explicabil, nu înseamnă însă că nu are consecințe serioase.

O vorbă înțeleaptă spune să nu te duci la cumpărături atunci când îți e foame, ca să nu lași stomacul flămând să te facă să cheltui mai mult decât ți-ai propus. Poate la fel de înțelept ar fi să nu lași furia să-ți decidă votul.

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș