OPEN MINDS

Lumea pe care o văd eu nu e și lumea ta. Cum să scăpăm de capcana dezbinării, în era social media

Computer Hope Guy
Sursă foto: Profimedia Images.

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

De ce vedem lumea cum o vedem și de ce nu vedem cu toții același lucru? Cum facem să învățăm să fim mai toleranți, să creștem niște copii cu mai puține prejudecăți și mai puțin împovărați de ce le spunem noi că trebuie să vadă când se uită în jur? Sunt întrebări mari, cu răspunsuri care pot schimba minți și lumi. Am încercat să le atingem, pe cât posibil, într-un interviu Open Minds cu unul dintre oamenii de știință care și-au concentrat eforturile în această direcție.

Anil Seth, cercetător în neuroștiință la University of Sussex, director al Sussex Centre for Consciousness Study și autor al bestseller-ului „Being You: A New Science of Neuroscience”, și-a dedicat cariera pentru a studia, înțelege și explica unul din marile mistere științifice ale omenirii: străfundurile conștiinței.

Într-un TED Talk pe care Seth l-a susținut în 2017 și care a fost vizualizat de peste 22 de milioane de oameni, academicianul britanic și-a rezumat două decenii de studiu într-un sfert de oră: felul în care percepem realitatea depinde de context, spunea el atunci, iar fiecare dintre noi are o versiune unică și personală a realității pe care o trăiește.

Odată cu publicarea cărții sale, Seth și-a dorit să popularizeze și să scoată din zona misticismului un concept de care mulți se feresc, pentru că pare prea complex sau filosofic.

Alături de University of Glasgow și de echipa sa de cercetători de la Sussex, cercetătorul a pus bazele proiectului „Perception Census”, primul studiu științific participativ la nivel național, care își propune să analizeze diversitatea perceptivă a oamenilor, adică cum și de ce fiecare dintre noi vede lumea într-un anumit fel.

Într-o lume din ce în ce mai polarizată, în care pare că ne izolăm în „triburi” online, care să ne confirme și să ne întărească viziunile, ce putem folosi din studiile inovatoare ale lui Anil Seth pentru a învăța cum să fim mai toleranți? Acesta e punctul de la care am pornit dialogul nostru cu Anil Seth.

Cum se rupe lumea pe social media

Panorama: Trăim într-o societate tot mai polarizată, în care platformele de socializare și toate aceste tabere care se formează în online au un aport important la un discurs public tot mai dezbinător. Ce rol joacă aceste tehnologii în percepțiile noastre vizavi de societate? Devin mai uniformizate percepțiile, sau, din contră, se dezvoltă tot mai mult în contradictoriu?

Anil Seth: Există un potențial mult mai mare pentru ca platformele de socializare să dezvolte dinamici polarizante, mai degrabă decât dinamici uniforme sau care să ducă la consens.

Opiniile radicale au mai multă priză la public, deci există această tendință a mediului online de a trage spre divergență, mai mult decât spre uniformizare.

De asemenea, avem și aceste structuri psihologice, cum ar fi „confirmation bias” (tendința de a căuta, interpreta, favoriza și procesa informații într-un mod care confirmă sau susține credințe sau valori anterioare, n.r.), care doar ne accentuează și amplifică opiniile pe care le aveam deja. În ultimii zece ani, asta observ că a fost tendința. Polarizarea a devenit tot mai înrădăcinată, iar această lipsă a unui numitor comun e un rezultat creat de rețelele de socializare.

Implicația cercetării mele asupra acestui subiect este indirectă, dar simplul simplul fapt că e posibil să realizăm că putem vedea lumea altfel e un pas important, iar acest lucru oferă un strat mai profund discuției despre credință și percepție, în contextul acestor „echo chambers” pe care le observăm la nivel de societate (o bulă în care te afli și în care ești expus, unde toată lumea împărtășește aceleași idei, păreri, valori și credințe, ca și tine).

Pentru că nu există o delimitare foarte clară între percepție și credință și pentru că știm că percepția diferă de la persoană la persoană, faptul că putem recunoaște că există o diversitate de percepții ar putea crea un cadru de empatie și înțelegere prin care să înțelegem diferențele dintre noi.

Obiectivitate și nu prea

P: Un exemplu pe care îl folosiți des în prezentări pentru a exemplifica diferența de percepție dintre oameni este faimosul caz al rochiei care a împărțit Internetul în două tabere, în urmă cu câțiva ani: pe de-o parte, cei care vedeau rochia ca fiind galbenă cu alb, versus cei care o vedeau în albastru și negru. Ce se întâmplă, mai exact, în creierul nostru, care ne face să vedem culorile, un subiect pe care nimeni nu-l vedea ca fiind negociabil, diferit?

A.S: Culoarea este un exemplu foarte bun. Culoarea este unul dintre acele lucruri care, în experiența noastră vizuală, pare să existe în lume. Culorile par proprietăți ale obiectelor, nu lucruri create de mintea noastră. Dar, de foarte mult timp, știm că lucrurile nu stau așa.

Înainte de neuroștiință, Isaac Newton spunea că o culoare reprezintă doar amestecuri de lungimi de undă incolore, iar creierul creează combinații din amestecurile a doar trei lungimi de undă (roșu, galben și albastru). Modul în care creierul procesează sau creează culoare este foarte inteligent și subtil și ia în considerare lumina ambientală, similar cu condițiile generale de iluminare în care ne aflăm. Dacă iei o bucată de hârtie albă și o îndoi din interior spre exterior, îmi va părea albă, deși lumina care intră în ochii mei are o compoziție foarte diferită. Asta, deoarece creierul meu compensează pentru diferența dintre lumina interioară, care este puțin galbenă, cu lumina de exterior. Acest lucru se numește constanța culorii. Dar, ce s-a întâmplat cu rochia e un exemplu foarte bun, pentru că nu a fost conceput într-un laborator, ci a fost creat de haosul Internetului.

Atunci când cineva vede rochia în galben și alb, ce se întâmplă este că acel creier presupune că lumina ambientală este albăstruie, iar această presupunere înseamnă că acea culoare dedusă a rochiei devine albă și aurie. Rochia albastră cu negru înseamnă că acel creier deduce că lumina ambientală este un fel de galben sau portocaliu, similară cu lumina interioară, creierul concluzionând că rochia este albastru cu negru.

Ce e fascinant de observat cu acest exercițiu e convingerea cu care oamenii se agață de propria lor percepție. Ne este foarte greu să înțelegem că ceea ce vedem depinde de creierul nostru.
Însă, rochia e doar un pas mic. Ce mă interesează e să vedem cum putem mapa în mod sistematic aceste tipuri de diferențe, nu doar în ceea ce privește culoarea, ci în toate aspectele percepției.

Ce e în spatele diferențelor dintre noi

P: Un concept despre care vorbiți în studiile dumneavoastră este acela al diversității perceptive, faptul că vedem și înțelegem aceeași realitate în moduri diferite. Cum ne-am putea folosi de acest atribut pentru a ne înțelege mai bine pe noi, ca oameni și societate? Are acest lucru potențialul de a ne aduce laolaltă, pentru că ne recunoaștem diferențele, sau, dimpotrivă, de a ne pune tot mai mult în conflict unul cu celălalt?

A.S: Sunt mai multe etape în privința acestui subiect. Prima etapă presupune cartografierea peisajului acestei diversități, pentru că trebuie să înțelegem ce e, de fapt, acolo. Cum ne deosebim între noi? Asta e și una dintre marile întrebări ale proiectului la care lucrez, Perception Census, și avem în continuare extrem de multe necunoscute.

Există idei mai noi ce țin de diversitatea perceptivă, dar acestea tind să fie asociate cu condiții specifice, cum ar fi ADHD, ceea ce, în mod ironic, doar întărește percepția că dacă nu ai o diversitate neuronală, înseamnă că ești „normal” și că vezi lumea așa cum e în realitate. Asta este una dintre presupunerile implicite pe care aș dori să le contest prin studiile și sondajele pe care le facem în cadrul acestui proiect.

Al doilea pas ar fi ca oamenii să recunoască că li se aplică și lor. Nu este o tabără de „noi versus ei”, iar această de-stigmatizare ar fi utilă și în ceea ce privește dinamicile de polarizare, dacă începem să înțelegem cum se manifestă aceste diferențe la nivel biologic.

Cum ne pot afecta experiențele de tip macro percepția asupra lumii

P: Ce ne modifică conștiința: experiențele la nivel macro sau cele de context? Putem lua drept exemplu conceptul de conștiință colectivă, la nivel de popor, imaginea formată despre lume la nivelul unui anumit popor, comparativ cu altul, care a trecut prin alte experiențe în istoria sa.

A.S: Este o întrebare foarte bună și nu am un răspuns foarte bun, în principal pentru că nu am studiat acest lucru încă. Colectăm date despre percepție din multe țări și avem deja peste 20.000 de oameni, majoritatea din Marea Britanie, dar și câteva mii de oameni din peste 100 de țări. Există studii mai vechi, care ating acest subiect, spre exemplu impactul pe care limba maternă o poate avea asupra percepției culorii.

Există niște studii destul de consistente despre cum, de exemplu, vorbitorii materni de rusă pot distinge mai repede între nuanțe de albastru decât cei care nu sunt vorbitori de rusă. Ipoteza Sapir-Whorf (ipoteza relativității lingvistice, n.r.), care atestă că limba are un efect asupra percepției, ne arată că modul prin care experimentăm lumea din punct de vedere lingvistic are un efect asupra modului în care percepem lumea. Așadar, există deja destul de multe concluzii fondate în jurul acestor legături, dar e nevoie să adăugăm mai multe piese acestui puzzle, pentru a ne da seama cum diferă percepția de la țară la țară, dar încă nu avem suficiente date pentru o astfel de mapare.

Cercetătorul britanic Anil Seth, în cadrul proiectului “Perception Census”. Sursă foto: anilseth.com

Fixațiile asupra propriilor convingeri ne țin pe loc

P: Într-un articol pe care l-ați scris în The Guardian, ați enunțat că oamenii pot face niște exerciții simple, pentru a înțelege natura percepției, ceea ce i-ar putea face mai deschiși către alte puncte de vedere. Care ar fi câteva exemple de astfel de exerciții, și ar putea ca acestea să fie introduse la nivel instituțional, pentru a crea o democrație mai puternică?

A.S: Cred că era doar un gând pe care îl aveam, sincer. Am ținut prezentări despre percepție în multe țări pentru publicuri diferite și mereu am încercat să mă leg de diverse aluzii vizuale și auditive, pentru a exemplifica faptul că modul în care oamenii experimentează anumite lucruri nu reprezintă neapărat realitatea absolută. Cred că cel mai important lucru e utilitatea acestor exerciții, pentru că acestea îi ajută pe oameni să-și mai relaxeze fixațiile pe care le au vizavi de propriile convingeri și credințe.

Sunt de părere că acesta e marele obstacol care îi împiedică pe oameni să comunice eficient, să conducă organizații, ș.a.m.d.

Oamenii ajung într-un stadiu în care devin mult prea încrezători în modul lor de a gândi și de a vedea lumea, iar, dacă poți explica faptul că până și experiența lor de percepție e un construct, această realizare poate va cultiva mai multă modestie, creând spațiu pentru ca oamenii să accepte și să aprecieze că există și alte percepții, nu doar ale lor, chiar dacă nu sunt de acord cu ele.

Cum să creștem niște copii mai toleranți

P: Ar fi nevoie să actualizăm curricula din școli, pentru a include descoperiri și experimente din sfera neuroștiințelor și a filosofiei? Ne-ar ajuta, oare, așa ceva să creăm o societate mai bună?

A.S: Cred că ar ajuta, însă nu cred că a înțelege mai mult despre percepție și conștiință este soluția magică pentru societate. Psihologia și neuroștiințele se predau deja în cadrul acestor specializări la facultate, însă eu sunt în favoarea predării unor psihologii de bază, științe cognitive și filosofii la vârste mai mici.

Fiecăruia îi place o iluzie vizuală, dar ce-ar fi dacă am folosi-o drept tehnică pedagogică, care să dezvăluie ceva de importanță generală despre lume și despre modul în care relaționăm unii cu alții? Cred că e foarte util ca o parte din setul de instrumente cognitive de bază, pe care ar trebui să le obținem în procesul educațional, să fie și concepte, precum raționamentul și ce înseamnă să fim raționali.

Mintea noastră este atât de încețoșată de bias-uri (prejudecăți, n.r.), că nici nu le mai realizăm. Sunt foarte dornic să fac mai multe în acest domeniu pentru copii. Din experiența mea, copiii sunt fascinați de acest tip de întrebări și de demonstrațiile percepției. E foarte ușor să-i faci interesați, dornici și curioși pe copii la o vârstă mică. Odată ce cresc, gândirea lor va fi constrânsă de școală, responsabilități, examene. Dar când sunt mici, sunt mai creativi și mai dispuși să pună întrebări „mari”, precum: Cine sunt eu? De ce sunt eu? Am liber arbitru? Este important de cultivat această curiozitate, pentru că dezvoltă o cunoaștere despre cine suntem. Și, bineînțeles, acest lucru este în cele din urmă foarte necesar pentru a trăi o viață bună la toate nivelurile.

Meditația: zgomotul de afară, pentru liniștea din interior

P: Cum ne poate ajuta meditația în acest demers și cum o putem practica în mod benefic, într-o societate tot mai haotică și mai accelerată, care nu încurajează momente de liniște și regăsire?

A.S: Unul dintre motivele pentru care meditația poate fi utilă – nu este întotdeauna – este că recunoști procesul înainte de a fi intrat în el. Însă, e bine să realizezi că, dacă ești deprimat, nu ar trebui să începi cu meditație. Nu sunt expert în meditație, dar o practic, nu cu recurență, deși mereu rămâne o provocare.

Nu este deloc ușor, iar abilitatea de meditație se dezvoltă în timp. Mereu pare dificil să strecurăm această practică în programul haotic de zi cu zi, dar tocmai de aceea ar trebui făcută. Meditația nu e un răsfăț, e ceva care ne ajută să ne formăm anumite obiceiuri mentale și să ne exersăm mintea. Abilitatea de a sta cu noi și a ne da seama ce e în mintea noastră e foarte importantă.

P: Poate religia să funcționeze drept o metodă de meditație?

A.S: Cred că depinde de religie și felul în care e ea interpretată la nivelul fiecărei societăți în parte. În budism, spre exemplu, religia e foarte compatibilă cu multe dintre lucrurile despre care am discutat, în special când vine vorba de meditație. Cu cât religia este mai strictă în privința interpretării și aplicării, cu atât va fi mai dificil să fie compatibilă cu ideea de a acorda spațiu pentru reflecție. Însă, în multe contexte, religia reprezintă un spațiu de reflecție în sine pentru mulți oameni, acordă un cadru de moralitate și oferă oamenilor un confort ritualic pentru a se gândi la aceste mari întrebări existențiale.

Cum se schimbă o conștiință

P: Conștiința se poate modifica? În ce condiții?

A.S: Simplul fapt că facem toate lucrurile pe care le facem zi de zi, oricare ar fi ele – toate acestea au potențialul de a ne schimba conștiința. Mâncarea pe care o mâncăm, cum și cât dormim, spre exemplu; dacă bem o ceașcă de cafea de dimineață sau dacă bem un pahar de vin. Experiența conștientă se poate schimba extrem de repede, în astfel de situații, iar majoritatea lucrurilor pe care le facem au un astfel de efect.

O altă metodă, care este foarte populară acum, este folosirea drogurilor psihedelice, care au un potențial beneficiu, dar sunt substanțe extrem de puternice. Aceste intervenții de a schimba experiența conștientă trebuie făcute cu măsură, într-un cadru sigur, cum s-a întâmplat cu proiectul „Dreamachine”. Dar ar trebui să fim conștienți și să reușim să abordăm lucrurile și acțiunile pe care le facem și efectul lor asupra noastră într-un mod practic, pentru a putea seta o limită.


 Despre Anil Seth

anil seth
Sursă foto: Bert Hartman/TED

Anil Seth este cercetător în neuroștiință la University of Sussex, director al Sussex Centre for Consciousness Study, autor al bestseller-ului „Being You: A New Science of Neuroscience” și unul dintre principalii cercetători implicați în „Perception Census”, primul studiu științific participativ la nivel național (în Marea Britanie, n.r.), care își propune să analizeze diversitatea perceptivă a oamenilor.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Mălina Mîndruțescu

Mălina este jurnalistă și pasionată de politică, cultură, digitalizare și consum. Cu studii în Marea Britanie și Statele Unite, ea este absolventă de Istorie & Politică la Queen Mary University of London și deține un Master în Terorism & Violență Politică de la University of St. Andrews.

Specializată în politică americană și studii de securitate, Mălina caută mereu să iasă din bula de confort, iar prin poveștile pe care le scrie, dorește să gasească mereu acel unghi nou și inedit. A fost publicată în presa internațională, precum Foreign Policy și Balkan Insight.

Colaborează cu analize pe politică externă pentru True Story Project, proiect al German Marshall Fund.

[email protected]


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    2
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x