Șase luni de la vetoul pe Schengen și România rămâne la cea mai frustrantă coadă. Jocul Austriei, tradus din Austria
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
- La șase luni de când a votat împotriva aderării României la spațiul Schengen, Viena rămâne fermă pe poziții. Asta în ciuda speranțelor că opoziția s-ar putea diminua odată cu încheierea alegerilor din Austria Inferioară.
- Analiștii austrieci sunt de părere că, deși alegerile respective au influențat votul privind spațiul de liberă circulație, ținta electorală și mai importantă se arată în toamna lui 2024, când Austria va avea alegeri parlamentare. Deocamdată, sondajele arată că pe prima poziție în preferințele votanților se află gruparea de extremă dreapta FPÖ, care joacă agresiv cartea granițelor închise și a „Fortăreței Austria”.
- Discursurile anti-migrație devin, în acest context, o tactică prin care mai toate celelalte partide politice încearcă să smulgă voturi de la FPÖ. Și terenul e propice, pentru că, arată studiile, austriecii sunt preocupați de reducerea migrației într-o proporție mai mare decât media globală. Asta deși țara are cel mai mare deficit de forță de muncă din UE.
- La nivelul Uniunii Europene, tactica are însă efecte reduse: chiar dacă a pus în mișcare discuții pentru un nou pact privind migrația, pare improbabil ca toate statele membre să se pună de acord în viitorul apropiat.
- Șansele ca Austria, țară care ea însăși a fost, ani de zile, ținta unui blocaj pentru intrarea sa în Schengen, să își ridice vetoul pentru România și Bulgaria înainte de alegerile parlamentare din 2024 sunt mici. Asta face ca și șansele ca România să intre anul acesta în spațiul de liberă circulație să fie, la rândul lor, tot mai mici.
În cele șase luni de când cea mai mare ofensivă a României de a intra în Schengen a eșuat, din cauza controversatului veto al Austriei, „obiectivul de țară” de a adera în 2023 este tot mai nerealist, pe zi ce trece.
Deși subiectul Schengen în sine figurează pe agenda Consilului de Justiție și Afaceri Interne de pe 8 și 9 iunie (reuniunea de miniștri în care s-ar putea discuta și vota din nou lărgirea spațiului de liberă circulație), acum se poartă doar un „schimb de opinii” privind „situația generală a spațiului Schengen” și „monitorizarea regimurilor de călătorii fără viză”.
În plus, indignarea de la sfârșitul lui 2022, resimțită inclusiv printre austriecii care au intuit, în refuzul guvernului lor pe tema Schengen, un joc politic intern, pare că s-a răsuflat, un risc asupra căruia avertiza și Panorama cu jumătate de an în urmă. Doar o treime din ei sunt azi de acord cu includerea României în spațiul de liberă circulație.
Părerea austriecilor despre aderarea României la spațiul Schengen
Sursa: Societatea austriacă pentru politici europene / date publicate pe 12 mai
De cealaltă parte, românii care în decembrie 2022 vedeau același joc electoral, dar se consolau cu gândul că vetoul Vienei s-ar putea schimba după alegerile regionale din Austria Inferioară (din ianuarie 2023) văd acum că alegerile regionale au trecut, dar opoziția față de extinderea Schengen a rămas.
În schimb, Austria se pregătește și de alegeri parlamentare, ceea ce, spun analiștii locali, nu e o veste promițătoare pentru noi. Ba chiar poate fi o problemă mai mare decât au reprezentat-o alegerile regionale.
Dacă în ultimele luni ne-am uitat către România, ca să înțelegem de ce rămânem în afara Schengen, cu toate că îndeplinim de peste 10 ani criteriile de aderare, astăzi, la încă un Consiliu JAI care știm că nu va debloca povestea, întoarcem perspectiva. Analizăm opoziția Austriei din interior, de la Viena, pentru a vedea ce ne-a scăpat data trecută și ce evoluții relevante au mai fost acolo între timp.
Un detaliu ignorat: jocul electoral cu libera circulație are ecouri până în 2024
La începutul anului, plecând de la premisa că argumentul Vienei privind migrația ilegală via România nu stă în picioare, mulți anticipau că șansele noastre de a intra în spațiul Schengen s-ar putea îmbunătăți după alegerile regionale din Austria Inferioară, de la începutul lui 2023. Acolo, Partidul Popular al cancelarului încerca să își păstreze majoritatea absolută în fața grupării de extremă dreapta (Partidul Libertății – FPÖ), aflată în plin avânt electoral ca urmare a crizelor din ultimii ani.
Câteva luni mai târziu, știm că Popularii nu și-au păstrat majoritatea, alegând să formeze o coaliție puternic contestată cu FPÖ, dar nici nu s-au răzgândit cu privire la includerea României în Schengen. Ei continuă să se agațe de argumente care au fost deja demontate în plan european și de confuzia voită că discuția despre Schengen e una despre migrație – legală sau ilegală, și nu despre libertatea de circulație.
Este, de altfel, o tactică pe care Austria a desprins-o din propriile manuale de istorie. Acum două decenii, Germania i-a blocat, timp de trei ani, accesul la spațiul de liberă circulație tot pe motiv că nu și-ar proteja granițele după standardele cerute la Berlin.
Că Popularii nu și-au schimbat deocamdată poziția nu înseamnă, însă, că alegerile regionale nu au influențat votul de la nivel european, spune politologul austriac Florian Trauner, profesor în cadrul Colegiului Europei (Bruges, Belgia) și codirector al Centrului de cercetare interdisciplinară privind migrația și minoritățile, de la Universitatea Liberă din Bruxelles:
„Cred în continuare că, la momentul respectiv, aceea a fost motivația principală pentru veto: Austria Inferioară era una dintre regiunile-cheie pentru ÖVP, pus sub presiune de extrema dreaptă, așa că Popularii au încercat să rezolve presiunea propunând, la fel ca extrema dreaptă, politici restrictive privind migrația”.
Motivul pentru care strategia nu a funcționat decât pe jumătate (ÖVP și-a menținut, totuși, poziția fruntașă) e destul de simplu: „preluând din temele extremei drepte, nu faci decât să îi dai ei și mai multă legitimitate”, explică Trauner. „Iar apoi devine greu să te mai întorci din drum fără o soluție care să-ți salveze imaginea.”
Cu alte cuvinte, o schimbare de traiectorie în legătură cu extinderea Schengen la mai puțin de două luni de la vetoul care generase atâtea critici ar fi tras în jos gruparea conservatoare. Și era important ca ea să rămână pe un teren confortabil, nu doar pentru scrutinurile regionale, unde Popularii mai au de apărat mandate până anul viitor, ci mai ales în perspectiva celor naționale.
„După alegeri e înainte de alegeri”, spune și Judith Kohlenberger, cercetătoare în domeniul migrației la Universitatea de Economie și Administrare a Afacerilor din Viena, amintind că Austria se pregătește deja pentru alegerile parlamentare (Nationalratswahl) din toamna lui 2024. Și acolo, Popularii, care formează deocamdată o coaliție cu Partidul Verzilor, tremură în fața valului de extremă dreapta.
„Coaliția de guvernare dintre ÖVP și Verzi se află pe un teren foarte fragil”, explică Kohlenberger. „Nu se bucură de prea multă susținere din partea cetățenilor, nu a făcut prea multe reforme importante, iar cam o dată la două săptămâni se mai întreabă câte o publicație dacă nu cumva vom avea alegeri anticipate”.
„Politicienii nu își permit să piardă migrația ca subiect cu care să anime. În special Popularii trebuie să se asigure că, dacă nu câștigă voturi în plus, măcar își păstrează o poziție bună la următoarele alegeri”, mai spune cercetătoarea austriacă.
Reducerea migrației, mai importantă pentru austrieci decât pentru restul lumii
Că în Austria vedem un teren fertil pentru retorica îndreptată împotriva migrației o demonstrează chiar datele statistice. Conform celui mai recent Eurobarometru, din toamna lui 2022, trei sferturi din austrieci se declară îngrijorați de migrație.
Asta în condițiile în care peste un sfert din populația țării e formată din străini.
Un alt studiu, publicat în luna mai de organizația Alliance of Democracies, conturează o imagine și mai serioasă: procentul de austrieci care enumeră reducerea migrației printre primele trei priorități de țară e cel mai mare la nivel mondial – 34%, față de 19% media europeană și 12% media globală.
Iar dacă ar fi să ne oprim atenția doar asupra Vienei, am observa că topurile care desemnează capitala austriacă în mod constant drept orașul cel mai neprietenos din lume cu migranții s-au transformat într-o glumă recurentă, dacă nu chiar un simbol identitar printre localnici.
„Sinceră să fiu, cred că asta are mult de-a face cu faptul că Austria a devenit, în ultimii zeci de ani, o țară care atrage fluxuri mari de migrație, dar pretinde că nu e așa”, spune cercetătoarea Kohlenberger. „Nu am transformat asta în parte a identității noastre, a imaginii noastre de sine: că trăim într-un spațiu în care o proporție importantă din populație e formată din migranți și că economia noastră și sistemul nostru social depind mult de ei. Oamenii din România, Bulgaria nu sunt văzuți ca aparținând Austriei la fel cum aparțin cei născuți aici”.
Sursa: Statistik Austria
„Discuțiile sunt destul de polarizate și unidirecționale”, crede și profesorul Trauner: „În mai puțin de o generație, după căderea Zidului Berlinului, Războiul din Iugoslavia și, mai recent, conflictele din Siria și Afganistan, am avut schimbări demografice importante, dar discursul despre aceste schimbări a fost dirijat mai degrabă de extrema dreaptă, care s-a concentrat pe riscuri mai mult decât pe beneficii. Și cred că și oamenii au devenit oarecum socializați în felul ăsta, să gândească în aceiași parametri”.
Citește și:
Curiosul caz al Croației și cum ne-a tăiat fața în Schengen, zona euro și vizele de SUA
Cum a contaminat discursul anti-imigrație toate partidele din Austria
Prin urmare, nu e de mirare că mai toate partidele, de-a lungul și de-a latul spectrului politic, își ascut azi tonul în legătură cu acest fenomen. „Și Partidul Social-Democrat, de exemplu, e împărțit între politici mai liberale și politici foarte restrictive”, spune Trauner. „Există o latură a sa care se uită cu invidie către social-democrații danezi, cu măsuri dure împotriva migrației, dar și teme specifice, ca inegalitatea socială și drepturile muncitorilor. Așa că și social-democrații austrieci se gândesc că, dacă reușesc să atragă electorat prin prisma migrației, ulterior vor putea să împingă și subiectele importante pentru ei”.
Faptul că suprapunerea de retorică e cu atât mai mare la gruparea conservatoare se explică printr-o afinitate mai mare și în rândul potențialilor votanți. E o tendință vizibilă în mai multe țări europene, arată Trauner, dând exemple ca Franța sau Germania.
Cheia pare să fie distincția dintre azil și migrația reglementată, în scop de muncă, după cum insistă și politicienii austrieci. Dacă prima e văzută ca o sursă de presiune pe sistemul social și juridic local, a doua e prezentată mai degrabă ca alternativa care poate să scadă din presiune. Cu atât mai mult cu cât Austria se confruntă cu cel mai mare deficit de forță de muncă din Uniunea Europeană.
Totuși, după cum arată dezbaterile legate de Schengen, linia de argumentație nu e consecventă.
„Într-adevăr”, adaugă și Trauner, „în discuțiile din spațiul public s-au amestecat regulamentul Dublin și spațiul Schengen. Într-un fel, politicienii austrieci, care vor să reducă numărul cererilor de azil, încearcă să spună că sistemul Dublin nu funcționează, iar Schengen exacerbează problema, fiindcă lasă oamenii să înainteze fără să fie controlați la granițe. Dacă unul nu merge, nici celălalt nu o să meargă. Asta e argumentația lor.”
Regulamentul Dublin la care se referă cei doi experți cuprinde criteriile care stabilesc ce stat membru este responsabil pentru examinarea cererii de azil a unei persoane venite din afara Uniunii Europene. De obicei, responsabilitatea revine primei țări UE în care a ajuns persoana respectivă.
În ultimii ani, însă, Ungaria abia dacă a mai procesat solicitări de azil, iar Italia și Grecia și-au încălcat angajamentul, spunând că sunt depășite de numărul mare de cereri și că ar avea nevoie de mecanisme noi de relocare. Unii analiști consideră că nici mecanismele de relocare nu ar fi o soluție atâta vreme cât ar presupune mutarea involuntară a migranților. În lipsa unui acord, s-au înmulțit cererile de azil în țări ca Austria. Între 2021 și 2022, numărul lor aproape că s-a triplat.
Ce a câștigat Viena cu pokerul pe Schengen
Cel puțin dintr-un anumit punct de vedere, Trauner crede că vetoul gândit ca mijloc de presiune la nivel european și-a atins scopul: „Uniunea Europeană a recunoscut că Austria trebuie să primească mai multă susținere (în tema migrației ilegale, n.r.), că e nevoie de un plan de acțiune. A existat și un summit special în februarie, unde s-a discutat despre migrație. Tema e pusă sus pe agendă și la Consiliul JAI din 8-9 iunie. „Doar că negocierea nu e simplă”, spune analistul.
Ce complică lucrurile și mai mult, adaugă Trauner, e că „poziția Austriei servește actorilor ostili, care vor să vadă o Europă divizată”. De altfel, despre Austria ca pion rusesc se vorbește deja în Europa și în alte contexte, după cum o arată această analiză din Politico Europe, care descrie Austria drept „fortăreața alpină a lui Putin”.
Kohlenberger se arată chiar mai sceptică: „Nu cred că suntem nici măcar aproape de o soluție la nivel european. Avem propuneri despre tabere și proceduri de azil la granițele externe, dar ele stau pe masă de câțiva ani și e greu de crezut că cele 27 state membre vor ajunge la un acord. Nu văd cum vetoul Austriei ar putea să fi schimbat ceva în acest sens. Dimpotrivă, în contextul războiului din Ucraina, ne arată cât de divizați suntem și cât de periculos este să legăm o decizie atât de importantă de câștiguri politice interne”.
Realist, când putem vorbi iar despre aderarea României
La schimbări importante de poziție în viitorul apropiat nu prea are rost să ne așteptăm. Analiștii sunt de părere că, cel mai probabil, vetoul Vienei va rămâne în picioare până după alegerile parlamentare din toamna lui 2024. Parțial și pentru că partidele nu mai pot da acum înapoi. Au pornit la drum cu această tactică agresivă de a ține România și Bulgaria ostatice în niște negocieri europene care nici măcar nu prea au de-a face cu Schengen, acum trebuie să meargă până la capăt.
„Cred, totuși, că celelalte state membre pot să pună mai multă presiune”, spune Kohlenberger.
„Rămâne să lucreze îndeaproape cu celelalte state membre”. Adică să fructifice, cu răbdare și inteligență politică, un avânt european care i-a adus susținere în iarnă.
Articol editat de Alina Mărculescu Matiș
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
