Elena Dumitru

Elena Dumitru

Elena lucrează în presă de 11 ani, de-a lungul cărora a acoperit două mari domenii: jurnalismul economic și cel de investigație. A început la ziarul „Adevărul", iar din 2014 s-a alăturat platformei de investigații RISE Project, unde a făcut parte din echipa de jurnaliști care au lucrat la seria #PanamaPapers.

Articole de Elena Dumitru

TIGRUL EUROPEI, EPISODUL ”WOW”

Am luat cele mai bune măsuri economice?

În ultimii doi ani, Florin Cîțu a scris de cel puțin patru ori pe Facebook că a luat cele mai bune măsuri economice pentru România. Sursă foto: Agerpres
Este al doilea an când economia românească are rezultate mai bune decât anunțau prognozele. Asta în timp ce mari puteri precum SUA, Germania sau Canada încă se zbat să contracareze criza. Însă creșterea economică de acum riscă s-o sugrume pe cea din viitor.
Povestea în două minute

Ce este softul de spionaj Pegasus și de ce contează

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că și-a schimbat numărul de telefon și aparatul pe care-l folosește, după ce a fost identificat pe lista țintelor monitorizate cu softul Pegasus. Foto: Shutterstock
Un soft comercial de spionaj a fost folosit de guverne din întreaga lume pentru a monitoriza numeroși activiști și jurnaliști care au intrat în bătaia puștii doar pentru că-și făceau meseria.
Povestea în două minute

Monede digitale vs. criptomonede. Care sunt diferențele

Banca Centrală Europeană ar putea introduce o variantă digitală a monedei unice europene până la jumătatea acestui deceniu. Foto: Shutterstock
Un euro digital nu ar însemna un rival pentru Bitcoin. Cele două nu sunt echivalente. Însă o monedă digitală nu este nici echivalentul plăților online. Deși ni se pare că avem deja această variantă, apariția monedelor digitale ar schimba totuși modul în care circulă banii.
Povestea în două minute

Care-i treaba cu „banca rușilor”, mărul discordiei dintre Cîțu și Nazare

Premierul Florin Cîțu (dreapta) l-a demis în iulie 2021 pe Alexandru Nazare (stânga) de la conducerea Ministerului Finanțelor. Sursă: Agerpres Foto
Premierul Florin Cîțu a dat marți de înțeles că l-a demis pe Alexandru Nazare de la Ministerului Finanțelor și din cauza deciziei acestuia de a angaja statul român să contribuie cu 14,3 milioane de euro la o majorare de capital a Băncii Internaționale de Investiții.
Declinul producției de gaze

Cum și de ce a ajuns România dependentă de gaze rusești

Vladimir Putin vizitează o platformă gazeiferă din Krasnodar, în 2017, alături de Alexei Miller, șeful Gaprom. Gigantul rus și-a extins operațiunile în ultimii ani, în ciuda unei tendințe globale de declin. Foto: Kremlin.ru
Schimbările legislative din ultimii ani au răsturnat dinamica pe piața gazelor din România. Deși avem zăcăminte suficiente pentru a acoperi consumul și chiar pentru a exporta, marii producători sunt defavorizați în fața importatorilor de gaze rusești.