Există percepția generalizată conform căreia, dacă ești senior, nu mai ai nicio legătură cu tehnologia, totul se schimbă prea repede pentru a ține pasul. Ne mândrim cu viteza la Internet în România, dar nu facem destul pentru a ne ajuta bunicii să nu gâfâie încercând să prindă acest tren de mare viteză al dezvoltării.
De fapt, dacă privim tabloul general, în 2023, 55% din populația UE cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani avea competențe digitale, dar în România acest procent ajungea la doar 28%.
Dar în loc să privim doar partea goală a paharului, trebuie să ne uităm și la cea plină: există oameni care, în ciuda vârstei, folosesc cardul aproape ca un Gen Z.
La cei 72 de ani ai săi, Mariana Pitulice poate da lecții oricărui senior care crede că lumea digitală este prea încâlcită pentru el. Tot ceea ce își dorește doamna Pitulice e ca cei de vârsta ei să mai aibă curiozitatea de a descoperi și învăța lucruri care la prima vedere par imposibil de reținut.
Și ea a trecut prin acest proces, dar e încântată că a reușit să învețe de la prietenii mai tineri de care îi face plăcere să se înconjoare.
„Persoanele în vârstă, ca mine, care scot toată pensia și pleacă cu ea la buzunar, nu sunt de acord. Am găsit o cale, cred eu, mai simplă”, ne povestește Mariana Pitulice.
Cum a ajuns de la cardul de salariu învelit în cârpe „să nu se zgârie”, la cumpărături online, dar cu precauție, vedeți în materialul nostru de mai jos.
Pentru că bunicii sunt supereroii noștri și pot orice, inclusiv să învețe banking, a fost lansat primul program intergenerațional de educație financiară din România. Campania „Banking pentru bunici”, un proiect Asociația 50 de Minute, susținut de CEC Bank, îi îndeamnă pe tineri să-i ghideze pe vârstnicii din viețile lor prin noile tehnologii, să-i ajute să descopere online banking-ul și felurile în care își pot ușura, astfel, crâmpeie din viața de zi cu zi.
„Bunicii tăi au inventat calculatoare. Tu inventează un mod să-i înveți banking” e unul din apelurile programului. Sau: „Te-au învățat cum e cu banii. Tu învață-i cum e cu cardurile”.
Astfel, elevii de liceu și studenții din anul I și II sunt invitați să facă un video de maximum un minut, în care explică pe limba bunicilor teme de educație financiară și pot să înscrie videoul în concurs. Click oriunde pe acest chenar pentru detalii.
Banking pentru bunici e un proiect al Asociației 50 de Minute, susținut de CEC Bank.
Are o experiență de peste 15 ani în presa generalistă și economică. Îi place să pună informațiile în context, fiindcă o privire de ansamblu aduce mereu noi perspective. Scrie în special despre antreprenori, retail și start-up-uri, dar urmărește cu atenție tendințele care ne pot schimba viața de zi cu zi. Crede în puterea exemplului și în lucrurile care nu sunt făcute cu superficialitate.