În ultimii doi ani, prețul boabelor de cacao a crescut într-un ritm amețitor, însă apogeul a fost atins acum, în 2024. E un fenomen cu implicații profunde atât pentru producători, cât și pentru consumatorii de ciocolată, care vor observa direct în propriile buzunare cum unul dintre cele mai populare și accesibile dulciuri – ciocolata – se scumpește pe zi ce trece. Și nu din vina comercianților puși pe profit.
Potrivit datelor Fondului Monetar Internațional, în luna februarie 2024, prețul tonei de boabe de cacao a ajuns la peste 5.600 de dolari. De atunci, prețul pe bursă aproape s-a dublat. Tona de cacao se tranzacționa cu peste 9.700 de dolari, la finalul lunii martie, însă a atins și un maximum de peste 10.000 de dolari pe tonă.
De la începutul anului, valoarea contractelor pe tona de cacao s-a apreciat cu peste 130%, la bursă. Dacă e să facem o paralelă cu aurul, boabele de cacao au fost o investiție de peste 10 ori mai profitabilă în acest an. Uncia de aur a crescut cu doar 8%, de la începutul anului, pe bursa americană de mărfuri.
Cauzele sunt multiple, însă poate cele mai relevante se numără schimbările climatice, care afectează producția de cacao în țările cultivatoare, precum Coasta de Fildeș și Ghana. Schimbările climatice au condus la condiții meteorologice imprevizibile, perturbând astfel ciclurile tradiționale de cultivare și recoltare, ceea ce a redus oferta disponibilă și a pus presiune pe prețuri.
Pe de altă parte, oamenii sunt mai interesați acum de calitatea și sustenabilitatea ciocolatei, ceea ce a făcut ca cererea pentru cacao de bună calitate să crească și, implicit, să ducă la creșterea prețurilor.
În România, importul boabelor de cacao a scăzut considerabil în ultimii 30 de ani, de la 5 milioane de euro în 1991, la doar 80.000 de euro, în 2022. A crescut, însă, masiv importul de materie procesată, adică de pudră de cacao, care s-a ridicat, în 2022, la circa 15 milioane de euro.
Articol editat de Andrei Luca Popescu
Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.