De la BTS, la Blackpink și Squid Game: ce-i atrage pe români la cultura pop coreeană, senzația globală devenită mină de aur

În București, de pildă, avem restaurante cu specific coreean și magazine de unde poți cumpăra tot felul de ingrediente, produse de machiaj, dar și literatură coreeană tradusă în română. De asemenea, la o privire în datele Spotify, vedem că K-pop-ul este ascultat de un număr semnificativ de utilizatori români. Ca să luăm cel mai recent exemplu, solo-ul lui Jungkook, membru al celebrei formații BTS, lansat în iulie, are deja aproape un milion și jumătate de ascultări la noi.

Cât despre serialele coreene, la noi au prins încă din 2010, însă în special la publicul senior, când TVR a început să le difuzeze dramele istorice, precum „Furtună la palat” și „Secretele de la palat”. Pe atunci, televiziunea de stat conducea topurile pe acest segment, depășind serialele de pe aceleași tronsoane ale Pro TV, Antena 1 sau Acasă TV.

Prin televiziune a ajuns la dramele coreene și Sorina, cunoscută pe internet sub nickname-ul Sori Kim, care a administrat un grup online pe Facebook dedicat pasionaților de ritmurile coreene. Zapa, într-o noapte, printre canale când a descoperit figuri asiatice pe Euforia. Firul poveștii a prins-o rapid, așa că ulterior s-a interesat și de alte seriale.

„Cred că multe persoane au fost «ajutate» de faptul că televiziuni precum TVR 1 și Euforia au ales să difuzeze K-drame ca <<Giuvaierul Palatului>>, în care descopereau practic o lume nouă”, a explicat Sorina într-o discuție cu Panorama.

De altfel, dovada cea mai clară a rapidității cu care s-a extins și a luat amploare fenomenul este comunitatea de pasionați K-pop de pe Facebook de care aceasta s-a ocupat. Dacă în 2013, când l-a preluat în gestiune, grupul avea în jur de 1.000-1.500 de membri, în câțiva ani, erau aproape 10.000. Iar începuturile au fost dificile, căci pasiunea era greu de hrănit pentru că nu aveau mai nimic la îndemână:

„Nu exista merch (marfă – n.r), nu aveam concerte nici măcar în Europa, darămite la noi în țară. De asemenea, era destul de dificil să ai acces la informații actuale. Atunci ne luam cu toții informațiile de pe diferite fanpage-uri și forumuri, acum există site-uri internaționale, actualizate aproape în timp real. Pe atunci, nici nu visam să interacționăm cu idolii K-pop, cum sunt acum diferite căi (Instagram, VLive, Twitter etc)”.

N-a fost doar cultura, a fost și mâna statului

Dar cultura pop a Coreei de Sud nu s-a disipat pe întreg globul întâmplător, ci ca urmare a unor strategii bine puse la punct de casele de producție, precum și datorită intervenției statului, care a sprijinit puternic domeniul entertainmentului. În 2022, de pildă, Ministerul coreean al Economiei și Finanțelor a acordat 585 milioane de dolari industriei, cu 43% mai mult decât în anul anterior, tocmai pentru a răspunde cererii tot mai mare de produse culturale coreene, conform The World Financial Review.

O investiție cu un randament foarte bun. K-popul și K-dramele aduc sume importante la bugetul de stat. O singură trupă de băieți, celebra BTS, împreună cu ecosistemul său de produse și evenimente (concerte, marfă legat de trupă etc.) a adus, în 2020, încasări de 4,9 miliarde de dolari la bugetul de stat, adică 0,30% din PIB-ul țării, conform Business Harvard Review. Iar acum, când membrii formației fac serviciul militar obligatoriu al țării, guvernul pierde sume importante de bani.

BTS împreună cu Blackpink – o trupă feminină, lansată în 2016 – au reușit să capteze atenția tinerilor din întreaga lume, cucerind internetul, dar și tot felul de distincții.

BTS deține recordul pentru cel mai vizionat videoclip în 24 de ore pe YouTube, cu 113 milioane de redări, în timp ce Blackpink se află pe locul 1 printre artiști, ca număr de urmăritori de pe aceeași platformă. Totodată, BTS a fost primul grup coreean nominalizat la premiile Grammy, iar Blackpink, prima trupă de K-pop cap de afiș la renumitul festival american Coachella.

Chipul și profilul unui star K-pop

Ca să ajungă la acest succes răsunător, rețeta aplicată nu a fost și nu este simplă. Pentru ca o trupă K-pop să cucerească lumea, este nevoie de o armată de oameni, o groază de timp și o strategie gândită la milimetru de casele de producție. Spre deosebire de culturile vestice de entertainment, în Coreea se organizează tabere de training, unde sute de fete și băieți se prezintă din preadolescență cu visul de a deveni următoarele staruri pop.

După ce este decisă componența și conceptul unui grup, membrii intră, în această nouă formulă, în noi perioade de training-uri, care se întind de-a lungul de la trei, uneori chiar până la șapte ani.  În acest timp, printre altele, membrilor le sunt decise stilul și ce roluri vor avea în grupurile din care vor face parte.

Ca să fii selectat într-un grup K-pop, culmea, nu vocea este principalul atu pe care trebuie să-l bifezi, nici măcar înfățișarea, căci în Coreea de Sud intervențiile estetice sunt ceva destul de banal. „În loc de înfățișare și talent, K-pop e mai degrabă un produs. Acel produs ar putea fi modelat în ceva impecabil”, declara, la un moment dat, Cho Shin, manager asistent al companiei de marketing internațional Warner Music Korea.

Și, totuși, în ciuda acestei declarații, există anumiți parametri fizici de care se ține cont. În primul rând, idolii sunt slabi și zvelți, în cazul fetelor, de exemplu, fiind de preferat să nu depășească „47 de kilograme, indiferent de vârstă sau înălțime”, după cum descria în 2020, britanica Euodias, candidată la titlul de idol, pentru BBC.  Dacă se întâmplă asta, atunci trainerii intervin cu planuri de diete.

În al doilea rând, idolii au în general o imagine curată, cel puțin în public: nu fumeză, nu au tatuaje și piercing-uri . În ultimii ani, au apărut și  excepții, printre ei Jungkook (BTS), care are mai multe tatuaje și piercing-uri, inclusiv unul în buză și care, vara asta, a făcut un live în care și-a explicat alegerea în fața fanilor, motivând că pierce-ul îi contrabalansează rotunjimea feței.

Mai puțin sexualizat și vulgar decât entertainmentul vestic

După întrebările despre cum se „naște” un idol, semnul de întrebare se mută, desigur, deasupra fanilor din Occident. Coreea de Sud nu e SUA, nici UK, deci de unde toată această fascinație pentru idoli, pentru analiza oricărui mic detaliu din jurul personajelor lor?

Unii ar putea spune, de exemplu, că pe noi, românii, mai logic ar fi fost să ne prindă turcii (pun intended, cum s-ar zice pe net), care au scos serial după serial, nu doar telenovele, ci și serii, inclusiv pe Netflix. Și totuși, am ales să ne concentrăm admirația de partea cealaltă a globului.

Avem petreceri cu muzică K-pop, dar și concursuri de dans și voce pe cover-uri K-pop care au acaparat întreaga țară. Coregrafiile în sincron perfect ale idolilor i-au captat pe tinerii de peste tot, care și-au dorit să încerce și ei să facă această performanță, inclusiv la noi, unde e plin de fete care se adună și în grupuri de până la 15, pentru a lua lecții de dans pe melodiile preferate.

O altă explicație prin care unii fani își justifică admirația pentru K-pop este că e mai puțin sexualizat, mai puțin vulgar decât entertainmentul vestic. În vreme ce la noi, la Insula Iubirii, de pildă, tema jocului este chiar sexul, unii refuză astfel de angajamente sau formate, preferând cumințenia idolilor, imaginea „curată” pe care aceștia o oferă, un sexy care se formează la intersecția dintre zâmbetul perfect, reacții ca de copil și personalitate calmă și caldă. E un tipar larg răspândit în culturile coreene și japoneze, de pildă.

„Ar putea fi o reacție, pentru că, da, există enorm de multă sexualizare la TV, în muzică, în emisiuni, e multă obiectificare a femeii. Da, e un straight edge (mișcare culturală aparținând unei minorități a mișcării punk radicale, ai cărei adepți se angajează voluntar să urmeze un stil de viață curat, fără consum de alcool, tutun și droguri –n.r.). No drinking, no piercing, dar presupune un living in a bubble”, mai punctează Trifan.

Și Sorina consideră că foarte importantă pentru ascensiunea în popularitate a culturii pop coreene a fost această îndepărtare de modelul din Occident, axat pe sexualizare:

Pentru ea are sens că fenomenul a prins la noi în țară, dintr-un motiv foarte simplu: avem un element comun, pudicitatea. În România avem o moștenire din familie, aceea de ne face griji cu privire la ce gândesc ceilalți despre noi, ceea ce ne face rușinoși și anxioși. Iar cultura asiatică este, în general, destul de restrictivă. „Într-o oarecare măsură, din punct de vedere al valorilor ce țin de relația dintre bărbați și femei, cele două culturi se aseamănă”, adaugă Sorina.

Fanii te ridică și fanii te coboră. Cazul Lisei Manoban

Și, totuși, pentru mulți fani, idolii trebuie să-și păstreze încă o imagine perfectă, nealterată de acțiuni care să se bată cap în cap cu pudicitatea despre care menționam anterior. Cine deviază prea mult de la imaginea curată e puternic blamat de cohortele de fani. Un star care a făcut asta recent a fost Lisa Manoban, principala dansatoare și rapperiță a trupei Blackpink.

Aceasta s-a remarcat în lume și ca solistă, începând să fie tot mai prezentă și în Europa, în special după ce tot mai multe branduri importante și-au dorit să le reprezinte, printre care Bulgari, Mac, Prada și Celine.

Pasionată în special de partea de dans, a primit cu mult entuziasm invitația „Crazy Horse”, un celebru cabaret parizian, unde au apărut de-a lungul timpului mai multe vedete internaționale, precum Carmen Electra, Dita Von Teese și Pamela Anderson.

Dar fanii Lisei s-au revoltat. Hate-ul a venit în cascade, în online, puternic și împrăștiat nu doar către cântăreață, ci și către cei apropiați ei. Mama sa, de exemplu, a fost nevoită să-și închidă contul de Instagram. Iar contul cântăreței s-a umplut de critici, în special din partea fanilor chinezi. Asta deși nu a rămas nud în niciun moment al spectacolului, după cum au relatat mai multe surse.

Astfel de reacții din partea fanilor ilustrează și refuzul acceptării realității, căci oamenii văd în K-pop un refugiu, o fantezie unde nu există rău sau nuanțe, ci doar imagini perfecte, crede Elena Trifan:

Și Sorina este de părere că în spatele unor astfel de comentarii se află tot o dorință de refugiere într-o lume unde există perfecțiune, cu oameni care ne merită admirația prin conduita și înfățișarea lor.

„Nu cred că este neapărat intenția de a păstra partea restrictivă, cât ar fi obsesia pentru perfecțiune, pentru o ființă ideală, inocentă, fără vicii sau defecte, atât defecte morale, cât și fizice. Recunosc, m-am gândit de multe ori că viața de vedetă coreeană trebuie să fie un calvar, să fii nevoit mereu să te ridici la niște așteptări nerealiste, iar la orice urmă de abatere să fii ostracizat de propriii fani”, a detaliat Sorina.

„Există o fetișizare a membrilor din trupe”

Fanii înfocați ai K-pop sunt devotați pasiunii lor, investind mult timp, bani și energie cu gândul la figurile idolilor preferați. De aici, probabil, și pretențiile foarte ridicate, precum și apariția a ceea ce în sociologie poartă denumirea de relații parasociale. Acestea sunt definite ca o relație unilaterală, în care o parte consumă bunuri pe figuri care îi fascinează, dar care nu știu de existența lor individuală. Figuri care sunt, de regulă, vedete, influenceri sau personaje animate.

Bizareria unor astfel de relații este însă la cote mai înalte decât relațiile parasociale pe care le-am avea cu o vedetă din Occident, pentru că, așa cum am arătat, imaginea sud-coreenilor este construită și întreținută cu mare migală.

În interviuri, de pildă, nu tot ce spune o vedetă vestică este dictat de PR, își permite divagații și plonjări personale, însă mulți membri K-pop rămân cu discursurile la un nivel mult mai superficial.

„Există, într-adevăr, o fetișizare a membrilor din trupele coreene, care în România nu pare să fie atât de accentuată precum în mediul internațional. Sunt destul de convinsă că ambele părți sunt conștiente de această fetișizare, fetele căutând în vedetele masculine partenerul ideal”, explică și fosta administratoră a gupului de K-pop din online-ul românesc.

„Industria K-pop a înțeles foarte bine această cerință și «antrenează» înainte de debut fiecare membru în parte pentru a învăța cum să se comporte, ce să răspundă, cum să reacționeze pentru a satisface așteptările nerealiste ale tinerelor”, continuă Sorina.

Nu doar muzică și filme, și mâncare

În cele din urmă însă, visatul cu ochii deschiși la idolii sud-coreeni rămâne un escapism, „e ceva ce ne ajută să ne ducem viețile de zi cu zi”, după cum mai punctează Trifan. În momentul în care unele comportamente de-ale idolilor ne crapă iluzia spectacolului, teatralul, atunci fanii se confruntă cu o întoarcere la o realitate pe care o resping.

Totuși, să spunem că fanii K-pop și/sau ai K-dramelor nu suferă de superficialitate. Se îndrăgostesc de idoli și melodii, dar și de cultura coreeană, în ansamblul ei. Investesc energie în asta. Multă lume se apucă să le învețe limba sau încearcă, de exemplu, să îi cunoască și din punct de vedere gastronomic. A fost și cazul Elenei, în vârstă de 29 de ani, care a descoperit cultura pop a coreenilor în pandemie, din greșeală, atunci când algoritmul TikTok i-a deschis cutia pandorei.

Deseori, serialele sud-coreene, la fel ca altele asiatice, pot părea o metodă de promovare a culturii lor gastronomice. Se aduc des în discuție feluri de mâncare și sunt multe scene când personajele mănâncă împreună.

„Mâncau cu atâta poftă în unele scene, că am vrut și eu să încerc. Am început cu cea mai simplă mâncare, ramen-ul, iar după ce am găsit un magazin coreean, am putut să gătesc mai multe. Și acum înțeleg mai bine reacțiile din anumite seriale. Mi se pare că ei mănâncă mai sănătos decât noi și folosesc în mod inedit tot felul de legume pe care și noi le folosim”, detaliază Elena.

O încântă și aspectul social din jurul gastronomiei, faptul că adesea coreenii se adună să mănânce împreună și să socializeze, cu felurile de mâncare așezate în boluri din care să ia toată lumea. Ideea de a nu avea fiecare porția lui și de a împărți tot ce vine pe masă, în combinații simple, dar de efect, i se pare și ea atractivă, căci astfel oamenii se apropie mai ușor.