Bucureștiul sub caniculă: cine suferă cel mai mult și ce așteptări ar trebui să avem de la următorul primar

Bucureștiul se confruntă cu veri din ce în ce mai fierbinți, iar numărul zilelor cu peste 30°C și al nopților tropicale, în care temperatura nu coboară sub 20°C, crește rapid. Tendința e clară: următoarele decenii vor aduce tot mai multe episoade de caniculă extremă, iar impactul nu va fi resimțit în mod egal de toți locuitorii.

În timp ce clasa de mijloc își poate permite soluții de protecție (aer condiționat, plecări din oraș, locuințe mai bine izolate), există categorii profesionale și sociale care nu au această opțiune, arată un nou studiu realizat de Irina Zamfirescu, Sorin Cheval și Alexandru Dumitrescu, publicat de Friedrich-Ebert-Stiftung România. E vorba de muncitorii din construcții, livratorii, angajații din salubritate, persoanele fără adăpost sau cei care trăiesc în zone informale, fără acces la apă curentă și electricitate.

Felul în care orașul a fost construit și administrat e un factor determinant: urbanismul haotic de după anii ’90, excepțiile repetate de la regulile de construcție, traficul sufocant și lipsa unei politici coerente pentru transport public au creat un mediu care amplifică valurile de căldură. Rezultatul? Temperaturile din București sunt constant mai ridicate decât în zonele rurale din jur, aerul este mai uscat, iar în unele zone se formează microclimate greu de suportat.

Autorii avertizează că răspunsul administrației locale trebuie să includă nevoile acestor grupuri vulnerabile, prin politici de adaptare la schimbările climatice care să fie atât sociale, cât și tehnice. 

Printre recomandări pe care le regăsim în studiu se numără:

• asigurarea accesului universal la apă și energie,
• combaterea gentrificării în proiectele de regenerare urbană,
• încurajarea transportului alternativ
• reducerea efectului de insulă de căldură, prin soluții bazate pe natură: extinderea spațiilor verzi cu rol climatic, reducerea suprafețelor de beton și asfalt, folosirea luciului de apă pentru răcorire și amenajarea unei infrastructuri publice adaptate: zone umbrite, stații STB acoperite, cișmele, locuri de joacă verzi.

Am stat de vorbă cu Irina Zamfirescu, co-autoare a studiului, sociolog, activist pentru drepturile omului și expert în administrația publică, ca să înțelegem mai bine de ce este Bucureștiul atât de în urmă când vine vorba de politicile climatice, ce se poate face, ce ar trebui să cerem de la viitorul primar și ce motive de optimism avem.

Cum ne luptăm cu canicula: schimbarea de abordare și „urgența urgențelor”

Panorama: Din punctul tău de vedere, care ar fi cele mai importante măsuri pe care primăria nu le ia în acest moment, pentru a diminua efectele caniculei în București?

Irina Zamfirescu: Există măsuri pe termen scurt, mediu și lung și toate sunt importante, însă există una pe care o consider cea mai importantă, dar și cea mai greu de făcut. Este legată de paradigma în care autoritatea publică locală alege să gândească și să administreze orașul. Din ce am observat, nici măcar departamentele tehnice din primării nu au expertiza necesară, iar partea politică este foarte departe de a înțelege corect problema în care ne aflăm, vară de vară.

Cea mai importantă schimbare ar fi, deci, modul în care gândim orașul. Din documentarea mea, multe primării de sector nu au răspuns deloc pe tema crizei climatice; doar în Sectorul 2 există un mic departament care se ocupă de schimbări climatice.

Primăria Capitalei, teoretic cea mai importantă instituție locală, are același tip de departament de mediu, care lucrează cu proceduri învechite și o viziune limitată: numără spațiile verzi, dar nu complet și fără instrumente actualizate. 

Urgența urgențelor, din punctul meu de vedere, este lipsa Registrului Verde — un inventar detaliat al cantității și calității spațiilor verzi din București, obligatoriu prin lege.

Documentul a fost finalizat în 2011-2012, dar nu a fost adoptat de Consiliul General, deci nu are valoare juridică. Motivul este simplu: odată recunoscut oficial, ar fi mai greu să „dispari” spații verzi sau să le construiești. Așa, lipsa lui lasă loc pentru intervenții abuzive.

Orașele care gestionează responsabil fenomenul se bazează pe soluții bazate pe natură: spații verzi extinse, culoare verzi și albastre îngrijite, pentru a genera viață și răcoare. Nu trebuie să construim ceva nou, ci să deconstruim modul în care am construit Bucureștiul în ultimii 30 de ani.

Panorama: Crezi că problema e doar lipsa de voință politică sau și lipsă de know-how la nivelul primăriei?

Irina Zamfirescu: Cred că avem, pe de-o parte, această lipsă de voință politică, dar și o lipsă de know-how. Nu am niciun dubiu în privința asta. Toate aceste lucruri se discută de foarte mult timp în vestul Europei și în alte țări din lume, dar în București conversația a apărut abia recent, și tot prin inițiativa organizațiilor neguvernamentale și a mediului academic.

Oamenii din primărie au rămas ancorați în același mod de lucru. Nu cred neapărat că e vorba de lene, ci de resursă umană insuficientă. Dacă te uiți pe schemele de personal, câți oameni ar trebui să îngrijească efectiv orașul – să ude, să întrețină, să planteze – o să vezi că sunt foarte puțini. Insuficient, raportat la nevoile reale.

În primărie există departamente care fac strategii mai degrabă „pe sub mână”, pentru că trebuie bifate. De exemplu, planul de mobilitate urbană durabilă – angajăm și subcontractăm firme cu expertiză, ceea ce nu e greșit în sine, dar apoi, din lipsă de fonduri și expertiză tehnică, nu implementăm strategiile pe care le-am plătit scump.

Totuși, în ultimii ani s-au schimbat câteva lucruri. De exemplu, primăria Capitalei are acum un ofițer climatic. O funcție nouă, apărută în urmă cu câteva luni. Asta îmi arată că există atenție, dorință și o minimă expertiză. Problema e dacă mai avem timp să facem schimbările necesare.

Panorama: Spuneai mai devreme că soluțiile bazate pe natură și înverzirea orașului sunt esențiale. La fel de importantă e și încurajarea transportului alternativ, ca să reducem dependența de mașini. Cât de pregătită ți se pare primăria să ia măsuri care să schimbe mentalitatea oamenilor și să încurajeze transportul alternativ?

Irina Zamfirescu: Mai bine decât acum 10 ani, dar mult mai prost decât ar fi trebuit în prezent. Dacă vorbim de mobilitate sustenabilă, mersul pe jos este una dintre cele mai ieftine și sănătoase forme de transport. Asta înseamnă să te asiguri că oamenii pot merge pe jos în lunile de vară fără riscul de a leșina la propriu pe asfalt.

Trebuie regândit spațiul urban: coridoare verzi, coridoare umbrite – nu e nimic de inventat, se face deja în alte orașe. Diferența de temperatură la umbră e semnificativă. În București, oamenii așteaptă autobuzul ascunzându-se după un stâlp sau o clădire, pentru că stațiile nu oferă protecție reală.

Primăriile sunt în continuare blocate în discuții despre benzi dedicate transportului public și pentru biciclete, dar ignoră mersul pe jos. Or, chiar și un pasager al autobuzului merge o parte din drum pe jos. În condițiile actuale, 80% din timp mergi în soare direct, ceea ce descurajează complet acest mod de transport. Așa ajung oamenii să prefere mașina personală: aer condiționat, confort, evitarea aglomerației.

Panorama: Pe lângă lipsa spațiilor verzi și poluarea generată de mașini, ce ar putea face primăria pentru eficientizarea energetică a locuințelor?

Irina Zamfirescu: Există strategii europene pentru eficientizarea locuințelor, mai ales pentru persoanele vulnerabile care nu își permit să facă investiții. În București, cea mai mare problemă rămâne sistemul centralizat de căldură, moștenit de la Oprescu și Firea. Sigur, CET-urile poluează mult, dar e mai eficient să reduci poluarea acolo, decât să încerci să rezolvi problema miilor de centrale de apartament.

Există și centrale pe combustibil solid, inclusiv pe peleți din lemn, folosite chiar și în zone urbane, care poluează enorm. Familiile vulnerabile ard uneori orice material disponibil, pentru că încălzirea iarna e o cheltuială uriașă. Fonduri europene există, însă nu e clar cât de bine a reușit Bucureștiul să le acceseze.

„Marea anvelopare” a blocurilor era gândită pentru eficiență energetică, dar de multe ori lucrările au fost de slabă calitate. În ultimii ani, fenomenul de debranșare de la sistemul centralizat s-a redus, dar timp de 4–5 ani, fiecare apartament debranșat însemna o centrală nouă, deci o sursă suplimentară de poluare.

De aceea, e crucială eficientizarea sistemului centralizat. Subvenția la gigacalorie în București nu este socială, ci are scopul de a-i încuraja pe oameni să rămână conectați la rețea. Chiar dacă sistemul încă funcționează prost, ideea este că îl vom optimiza și va fi mai ieftin decât centralele individuale.

Legislația actuală obligă dezvoltatorii de ansambluri rezidențiale noi să se conecteze la un sistem centralizat, tocmai pentru a opri extinderea centralelor individuale. Dar am avut 15–20 de ani în care montarea lor a explodat, iar efectele se simt în continuare.

Persoanele vulnerabile, cele mai afectate de caniculă

Panorama: De ce schimbările climatice afectează disproporționat persoanele vulnerabile?

Irina Zamfirescu: Este, de fapt, o formă foarte importantă de injustiție socială. În primul rând, pentru că acești oameni, la nivel global, contribuie cel mai puțin la cauzele crizei climatice. Cauzele sunt multiple, dar nu sunt generate de ei. Ei nu contribuie, dar suferă cel mai mult.

Perioadele de caniculă, de exemplu, adâncesc vulnerabilitatea. Orice este mai scump pe perioada verii pentru ei și mai puțin sigur. Ei nu au alternativa răcoririi. Primesc avertizarea de cod roșu de caniculă: „Stați în casă, că vine pârjolul”. Dar unde să stea? Ei se sufocă, pentru că nu au electricitate, nu au ferestre, nu au posibilitatea izolării sau controlării temperaturii din locuință.

Există studii care arată că pe perioada verii au o capacitate mult mai scăzută de muncă fizică — cum avem cu toții — dar munca lor este aproape 100% fizică. Asta înseamnă că li se reduce sursa de venit, iar apoi sunt acuzați că „stau pe banii noștri”.

Ce ar trebui să așteptăm de la viitorul primar și ce motive de optimism avem

Panorama: Ce ar trebui să așteptăm de la candidații la primărie? La ce ar trebui să ne uităm dacă suntem preocupați de cum impactează schimbările climatice orașul?

Irina Zamfirescu: M-aș uita și aș căuta activ să discut cu orice candidat. Nu m-aș mulțumi doar să citesc promisiunile. Aș verifica dacă are aceste două orizonturi: unul pe termen scurt și mediu și unul pe termen lung. În programul electoral, trebuie să existe atât lucruri mărunte și realizabile rapid, cât și obiective pe termen mai lung. De exemplu, m-ar fi ajutat foarte mult ca în 2025 să avem Planul Urbanistic General, promis de Nicușor Dan încă din 2020.

Mi se pare important ca discursul politic să nu rămână doar la nivel de strategii ample și viziuni, ci să fie clar ce se va face concret, an cu an. „Ce facem în primul an, în al doilea, în al treilea?”.

Dar este la fel de important să existe un orizont pe cinci-zece ani: unde vrei să ajungi, ce vrei să lași viitorului primar pe baza căruia el să construiască mai departe. De exemplu, Bucureștiul are angajamente de emisii zero până în 2030. Nu poți ajunge acolo, dacă nu începi construcția încă din 2022, anul în care ai luat angajamentul.

Panorama: Avem și motive de optimism în ceea ce privește politicile de mediu din București?

Irina Zamfirescu: Optimismul meu vine, în primul rând, din organizațiile neguvernamentale și grupurile de cetățeni. Dacă te uiți la grupurile informale din București, majoritatea sunt implicate în zona de mediu, spații verzi, calitatea aerului. Ai o forță civică extraordinară, cu know-how inclusiv academic. Sunt oameni care fac cercetare, care învață ce înseamnă „Nature-Based Solutions” și încearcă diverse soluții în București.

Aceasta este o resursă extraordinară. Bucureștiul este un oraș cu o abundență de expertiză în societatea civilă, ceea ce este grozav.

Pe de altă parte, doza mea de optimism vine și din apariția unor structuri mici, cum ar fi ofițerii climatici în Primăria Capitalei, departamentele de mediu și criză climatică, ofițerii de climă din Sectorul 2. Încep să răsară astfel de „muguri” și în primării, iar eu mă aștept, cu sprijinul societății civile, să crească.

Mai mult, presiunea din partea Uniunii Europene pentru diverse agende de mediu și forme de finanțare pentru proiecte în această direcție este un alt factor important.

Toate aceste elemente cred că vor pune suficientă presiune asupra autorităților publice, astfel încât acești mici muguri de expertiză să prindă avânt în primăriile din București.

Articol editat de Andrei Luca Popescu