Open minds

Suntem datori să votăm? O discuție sinceră despre prezența la urne și „răul cel mai mic”, într-o Românie pe steroizi electorali

Computer Hope Guy
Nu avem întotdeauna datoria morală de a vota, dar e imperios necesar să avem cultură politică/ Sursa Foto: Inquam Photos / Oana Pavelescu

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Pe 10 mai a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare, primele două din cele patru runde de vot prin care ne putem decide reprezentanții politici. Câți vom fi la vot în toate aceste ture, rămâne de văzut, dar prognoza nu pare prea strălucită, căci sondajele ne arată că încrederea cetățenilor în instituțiile politice e șubredă.

De altfel, atitudinile cetățenilor români în privința votului sunt aceleași dintotdeauna: cei convinși că toți trebuie să mergem la vot, pentru că altfel ne batem joc de democrație sau ca să nu ni-l „fure” alții, cei care nu vor să audă de el și cei care merg ca să aleagă „răul cel mai mic”.

Totuși, cât de datori suntem din punct de vedere moral să votăm? Și cât de întemeiat este mersul la urne din considerentele de mai sus?

Am discutat despre asta cu Alexandru Volacu, directorul grupului de cercetare Bucharest Center for Political Theory și conferențiar universitar la Facultatea de Administrație și Afaceri din cadrul Universității din București, care a cercetat îndelung votul și democrația.

Alexandru Volacu, directorul Bucharest Center for Political Theory:

  1. „Ar fi bine, desigur, dacă am avea politicieni care să ne inspire și pe care să îi votăm cu încrederea că vor face lucruri foarte bune pentru noi și pentru societate. Deși și aici ar merită să facem o observație: nu de puține ori, astfel de competitori «carismatici» sunt tocmai cei care vin la pachet cu o ideologie extremistă și care subminează regimul democratic atunci când ajung să aibă putere”.

  2. „Mecanismul electoral, așa cum arată el azi în România, nu ne dă posibilitatea de a transmite prin vot informații cu privire la aprecierea pozitivă sau negativă a competitorilor, deci între candidați «buni» și «răi»”.

  3. „Cred că trebuie să conștientizăm că, indiferent de dezamăgirea noastră cu privire la anumite partide sau la anumiți politicieni, cineva tot va trebui să guverneze, așa că «fuga» de politică nu poate fi niciodată o soluție”.

  4. „Există multe motive pentru absenteism, și unele sunt îngrijorătoare, dar aș vrea să subliniez că nici o prezență ridicată la vot nu semnalează neapărat existența unui climat politic sănătos. De multe ori, și mai ales în contextul actual, ea poate fi generată de un nivel foarte ridicat de polarizare politică, care nu e tocmai benefică pentru democrație”.

  5. „Realitatea e că în această privință, a atașamentului față de sistemul democratic, stăm foarte prost”.

Nu doar dacă votăm, ci și cum votăm

Panorama: Într-unul din volumele dumneavoastră, „Avem datoria de a vota?”, spuneți că e greșit să răspundem la această întrebare cu un „da” sau un „nu” hotărât, și că doar uneori am avea această datorie.

Alexandru Volacu: Așa este. Mulți dintre noi avem una din următoarele două poziții atunci când vine vorba de participarea la vot: fie credem că ar trebui ca toți să meargă întotdeauna la vot și că a nu vota e tot timpul greșit; fie credem că mersul la vot e o decizie strict personală, în luarea căreia nu avem de ce să ținem cont de alții. Niciuna dintre aceste două poziții nu îmi pare însă plauzibilă.

Votul e o formă de exercitare a puterii politice asupra altora, deci decizia de a vota trebuie să țină cont și de interesele altora, nu doar de cele personale.

De aici nu decurge însă că întotdeauna facem ceva moral greșit dacă nu votăm: uneori, am putea avea alte angajamente mai presante care fac dificil nu doar votul, dar și informarea prealabilă cu privire la candidați.

Alteori, s-ar putea ca diferiții competitori să fie suficient de similari încât să nu conteze prea mult cine va câștiga sau s-ar putea să credem că alegerile îi vor influența pe alții mai mult decât pe noi și că e bine ca preferințele lor să determine rezultatul – spre exemplu, pentru cineva din diaspora care nu plănuiește să se întoarcă în țară.

Totuși, cred că există și unele runde electorale în care avem o astfel de datorie de a vota. Pot fi mai multe motive, dar ca să dau doar un exemplu, ne putem gândi la o situație în care unul dintre competitorii cu șanse de a intra în Parlament reprezintă – prin platforma propusă, tipul de discurs public asumat, măsurile sau propunerile legislative anterioare – o amenințare serioasă la adresa sistemului democratic. E esențial să observăm însă că o astfel de datorie va fi întotdeauna legată nu doar de participarea electorală, ci și de modul în care ne exercităm votul – în cazul acesta, ar trebui să votăm pentru unul dintre competitorii favorabili democrației.

Politicianul „carismatic” și drumul alunecos către extremism

Panorama: Pare că datoria apare și în contextul pe care românii l-au întâlnit des la vot, anume alegerea „răului mai mic”.

Alexandru Volacu: E o frază des folosită, și nu doar în România. Nu știu însă în ce măsură surprinde ceva cu adevărat fundamental. 

Ar fi bine, desigur, dacă am avea politicieni care să ne inspire și pe care să îi votăm cu încrederea că vor face lucruri foarte bune pentru noi și pentru societate. Deși și aici ar merita să facem o observație: nu de puține ori, astfel de competitori „carismatici” sunt tocmai cei care vin la pachet cu o ideologie extremistă și care subminează regimul democratic atunci când ajung să aibă putere. Europa interbelică e probabil cel mai bun exemplu în acest sens, însă vedem și în lumea contemporană – mai ales în ultimele două decenii – mișcări în aceeași direcție, chiar dacă de proporții cu totul diferite.

Revenind însă la problema răului cel mai mic, mecanismul electoral, așa cum arată el azi în România, nu ne dă posibilitatea de a transmite prin vot informații cu privire la aprecierea pozitivă sau negativă a competitorilor, deci între candidați „buni” și „răi”.

Acest lucru poate fi făcut, spre exemplu, printr-un mecanism de tipul votului prin aprobare, unde trebuie să bifezi candidații pe care îi consideri buni/acceptabili (poate fi unul sau mai mulți) și să îi lași nebifați pe cei răi/inacceptabili.

Sistemul nostru electoral însă ne cere să ierarhizăm competitorii între ei (partide sau persoane), singura informație surprinsă prin vot fiind prima preferință din această ierarhie.

Faptul că noi o vedem ca fiind o opțiune excepțional de bună sau doar o opțiune ceva mai puțin rea decât altele nu e detectabil prin acest sistem și, în consecință, nu e ceva ce ar trebui să conteze pentru noi atunci când decidem dacă și cum să votăm.

Panorama: La alegerile prezidențiale din 2014, am avut o cetățeancă care a ieșit cu deja celebrul tricou cu mesajul „mă p** pe el de vot”, care spunea că nu mai vrea să aleagă răul cel mai mic, când mor pacienți fără tratamente sau când avem atât de mulți copii aflați în sărăcie cruntă. Încă se mai face referire în online și azi la acel moment…

Alexandru Volacu: E o expresie populară binecunoscută că „o imagine face cât o mie de cuvinte”. Eu cred însă că întotdeauna e bine să avem în vedere contextul din spatele unei imagini. În acel caz, de exemplu, vorbim de o persoană dezinteresată de politică, care încurajează la boicot electoral pentru că vrea să pară „tăioasă” și/sau nu îi pasă de democrație? Nu.

În realitate, mesajul respectiv era o formă de protest în primul rând împotriva ofertei electorale – în particular, a dezinteresului tuturor partidelor principale față de situația celor mai vulnerabile grupuri din societate – și în al doilea rând împotriva sistemului care îngreuna apariția unor noi competitori. OK, e o exprimare cel puțin inelegantă, însă de multe ori din acest tip de mesaje controversate se pot naște dezbateri publice importante.

Nu a fost cazul acolo, pentru că, cu excepția câtorva jurnaliști, oamenii doar au decupat mesajul din context și l-au inserat atunci când era nevoie de o imagine care să caricaturizeze absenteismul electoral. 

Bineînțeles că putem să nu fim de acord nu doar stilistic, ci și pe fond, cu mesajul respectiv, cu atât mai mult cu cât el apăruse în preajma alegerilor europarlamentare, iar problemele vizate nu țineau de Uniunea Europeană, ci de politicile naționale. Dar ca să nu fim de acord cu el trebuie prima dată să îl înțelegem, iar din înțelegerea mea nu cred că era o invitație la boicot general anti-democratic, ci mai curând era o încercare de semnalare a unor probleme punctuale.

vot
Tânăra care a stârnit dezbateri despre atitudinea față de vot, în 2014/ Sursa foto: Inquam Photos/Oana Pavelescu

Panorama: Este, totuși, democratic să mai și lăsăm baltă votul, dat fiind că simțim că și guvernanții ne lasă uneori baltă pe noi?

Alexandru Volacu: Cred că trebuie să conștientizăm că, indiferent de dezamăgirea noastră cu privire la anumite partide sau la anumiți politicieni, cineva tot va trebui să guverneze, așa că „fuga” de politică nu poate fi niciodată o soluție.

Situația în care degeaba votăm pentru că „au murit oameni la Revoluție”

 Panorma: Noi, românii, mai avem un argument pentru vot, prin apelul la emoție: o facem pentru cei care și-au dat viața pentru acest drept, în decembrie 1989. Ar trebui să fie acest moment istoric un reper mental când decidem dacă mergem să dăm cu ștampila sau nu?

Alexandru Volacu: Sigur, invocarea unui moment istoric cum ar fi instaurarea democrației sau extinderea unor drepturi politice ca motivație a participării la vot e ceva ce se întâmplă în multe state, nu doar la noi. Dar e adevărat că poate în cazul nostru are o greutate ceva mai mare, pentru că e vorba de un eveniment mult mai recent, la care unii dintre cei care merg acum la vot chiar au participat.

Am discutat pe larg această problemă în cartea pe care ați menționat-o în prima întrebare, concluzia mea fiind că nu putem justifica o „datorie” de a vota în baza unui astfel de argument, pentru că sunt numeroase moduri prin care putem onora sacrificiul făcut de participanții la revoluție, și nu orice exercitare a votului ar face acest lucru.

Chiar și așa însă, cred că e o motivație bună, în măsura în care prin votul nostru continuăm într-un sens proiectul democratic început prin Revoluția din 1989. Subliniez însă că pentru a face acest lucru nu e suficient doar să votăm, ci să o facem pentru acei competitori care sunt în asentimentul acestui proiect.

Prezența mare la vot nu înseamnă neapărat politică mai sănătoasă

Panorama: În România și, în general, la nivel global, avem un declin de-a lungul anilor în participarea cetățenilor la vot. La noi, diverse sondaje ne arată că majoritatea cetățenilor au tot mai puțină încredere în partide sau Președinție. Spune asta ceva despre un declin al politicianului ca personaj sau mai degrabă despre cetățean și așteptările lui? Unde și de ce se pierde interesul de a mai vota?

Alexandru Volacu: Să le luăm pe rând. Când vorbim de percepții și atitudini față de politică în spațiul european, o sursă care cred că ne oferă o imagine bună asupra realității este Eurobarometrul. Procesul de colectare a datelor e unul serios, metodologia e în linii mari disponibilă public și ne permite să facem comparații în timp, dar și cu alte state ale UE. Dacă ne uităm la datele din Eurobarometre, care măsoară inclusiv încrederea în instituțiile politice, vom vedea că nu avem un declin în ultimii ani.

Spre exemplu, în primăvara lui 2018 încrederea în Guvern era de 20%, în Parlament de 19% și în partide de 17%, iar în primăvara lui 2023 încrederea în Guvern era de 23%, în Parlament de 23% și în partide de 22%, în cel mai recent Eurobarometru (din toamna lui 2023) procentele ajungând chiar la 32% pentru Guvern și 29% pentru Parlament.

Sigur, sunt procente relativ scăzute, însă în linie (inclusiv această ultimă creștere) cu cele din alte state europene – de regulă ușor sub media UE, dar nu cu mult.

Participarea la vot în România tinde într-adevăr să fie scăzută, mai ales în alegerile parlamentare și europarlamentare, dar așa cum ați punctat bine, și aici există o tendință mai generală, chiar dacă nu atât de accentuată, care merge în aceeași direcție, în special în Europa de Est.

Există multe motive pentru absenteism, și unele sunt îngrijorătoare, dar aș vrea să subliniez că nici o prezență ridicată la vot nu semnalează neapărat existența unui climat politic sănătos. 

De multe ori, și mai ales în contextul actual, ea poate fi generată de un nivel foarte ridicat de polarizare politică, care nu e tocmai benefică pentru democrație. Cazul american e ilustrativ în acest sens: participarea la vot la alegerile prezidențiale din 2020 a fost cea mai ridicată din ultimul secol (chiar din 1900, de fapt), dar puțini ar susține că această creștere vine pe fondul unui context politic sau social exemplar.

Votul obligatoriu și paradoxul din sondaje

Panorama: În mod ironic, într-o țară în care avem absenteismul la vot ridicat, fie el din indiferență, fie din dezamăgire, avem sondaje care ne arată că mulți români ar fi de acord cu votul obligatoriu.

Alexandru Volacu: Dacă datele din sondajul menționat sunt corecte, ele arată ceva foarte interesant, pentru că în ultimii 20 de ani am avut o singură dată o prezență la vot de peste 60%, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din 2014. Deci datele sugerează că unii (poate chiar mulți) români ar fi de acord cu votul obligatoriu, chiar dacă ei nu ar intenționa să meargă la vot.

Aș vrea însă să văd exact modul în care a fost formulată întrebarea, pentru că în articol cel puțin apare o exprimare foarte ciudată care cuplează votul obligatoriu cu o schimbare în bine și opoziția la votul obligatoriu cu ideea că „actuala clasă politică nu poate schimba lucrurile în bine”. Nu există niciun motiv bun pentru a face o astfel de alăturare.

Panorama: Am avut câteva încercări de a-l introduce, dar s-au rătăcit constant.

Alexandru Volacu: Au fost într-adevăr mai multe inițiative legislative în acest sens: una, din 2012, a fost respinsă aproape în unanimitate în Camera Deputaților, iar ultima, introdusă în 2015, a fost respinsă în unanimitate în 2021.

La nivel global, tendința e mai curând de stabilitate, adică statele care au vot obligatoriu tind să îl mențină și cele care nu au vot obligatoriu tind să nu îl introducă. Există și unele excepții, dar mai curând în direcția renunțării la votul obligatoriu: Olanda și Italia sunt cazuri de notorietate și, mai recent, Cipru. În direcția opusă, Bulgaria a încercat să îl introducă în 2016, dar prevederea a fost declarată neconstituțională ulterior.

Panorama: Ne-ar ajuta votul obligatoriu? Ar însemna introducerea lui neapărat o înflorire a democrației?

Alexandru Volacu: Din punctul meu de vedere, introducerea votului obligatoriu nu e justificată. Am argumentat pe larg de ce în „Avem datoria de a vota?” și într-o serie de articole academice, dar dacă ar trebui să condensez totul într-o singură frază, aș spune că prezența la vot nu e în sine esențială nici pentru democrație și nici pentru altceva important. Ce e esențial e modul în care votăm.

Iar votul obligatoriu nu ne poate determina să votăm informați, să votăm ținând cont și de interesul altora, nu doar cel personal, să votăm împotriva partidelor care sunt mai curând anti-democratice, și așa mai departe.

La 34 de ani de la Revoluție, indiferență în fața democrației

Panorama: Conform Democracy Index 2023, România este în grupul „democrații deficitare”, stând foarte prost inclusiv la cultură politică. Într-o țară care are una dintre cele mai mari viteze la internet, pare că tehnologia nu ne-a adus și o mai bună informare pe terenul minat al politicii. De ce credeți că tot batem pasul pe loc la acest capitol, al culturii politice?

Alexandru Volacu: Din punctul meu de vedere, aici avem în față unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte din politica românească contemporană. Într-adevăr, pe această componentă a culturii politice din Democracy Index, România stă atât de prost, încât e sub state precum Siria, Turcia, Qatar, Kazahstan, Azerbaidjan, Belarus și multe altele. Pare ceva realmente bizar, deci trebuie să vedem ce înseamnă mai exact această idee de „cultură politică” în contextul Democracy Index.

Din fericire, modalitatea în care se calculează scorurile pe fiecare componentă e disponibilă public, iar dacă ne uităm peste ea vom vedea că ceea ce caută să surprindă componenta culturii politice e, în linii mari, percepția cetățenilor cu privire la cât de dezirabilă e democrația, fie în raport cu alte regimuri, fie din anumite perspective (de exemplu, a ordinii publice sau a economiei).

Iar realitatea e că în această privință, a atașamentului față de sistemul democratic, stăm foarte prost.

Într-un capitol din volumul „Atlasul valorilor sociale. România la 100 de ani”, Mircea Comșa prezintă datele din World Values Survey (pe care se bazează în parte și componenta din Democracy Index), din 1998 până în 2018, din care reiese foarte clar acest lucru. Spre exemplu, în 1998, 47% susțineau că e bine sau foarte bine să avem un „conducător puternic”, în 2018 procentul fiind de 79%. În 1998, 25% credeau că e bine sau foarte bine să avem un regim militar, comparat cu 34% în 2018.

E adevărat că 91% apreciau în 2018 că e bine sau foarte bine să avem un regim democratic (identic cu 1998), însă cu toate acestea unul din trei români credea în urmă cu șase ani – și e posibil ca procentul să fie similar și azi – că nu ar fi nimic în neregulă dacă am avea o dictatură militară, în loc de un regim democratic. Acest procent ar trebui să ne dea de gândit.

Nu cred că poate exista un răspuns simplu la cum ar putea fi îmbunătățită situația, dar cred că o parte din răspuns poate fi legată de introducerea unei forme de educație democratică în sistemul preuniversitar și de introducerea unor mecanisme care să stimuleze implicarea democratică, mai ales la nivel local, unde acest lucru e mai simplu de făcut decât la nivel național.


Despre Alexandru Volacu

Este directorul Bucharest Center for Political Theory și membru al cooperativei de teoreticieni politici Justice Everywhere. Cercetările sale se concentrează în principal pe teoria politică, cu accent pe teme precum votul, democrația și justiția. Pe lângă publicarea în reviste internaționale de profil, își propune să contribuie la îmbunătățirea înțelegerii publice a problemelor politice și etice din România, publicând în acest sens mai multe volume.

De asemenea, este conferențiar la Facultatea de Administrație și Afaceri, din cadrul Universității din București, unde predă cursuri despre guvernare, politici publice, gândire critică și etică academică. Înainte, a predat și la  Universitatea Națională de Științe Politice și Administrative (SNSPA).

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Dana Mischie

Și-a început drumul în presă în facultate, scriind recenzii de filme și cărți pentru un blog cultural. Apoi, la master, s-a angajat la ziarul Adevărul, unde a fost pe rând redactor, reporter și apoi editor. Aici, a realizat interviuri, analize și reportaje despre personalități culturale, fenomene sociale, subiecte medicale și despre digitalizare.


Urmărește subiectul
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
8 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    3
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x