Un material de Claudia SPRIDON și Edit GYENGE
Dacă întâmpini dificultăți în încărcarea paginii, te rugăm așteaptă câteva secunde.
Românul:
În primii doi ani de viață are 86% șanse să fie vaccinat împotriva bolilor copilăriei (DTPa).
Europeanul:
În primii doi ani de viață are 94% șanse să fie vaccinat împotriva bolilor copilăriei (DTPa).
Românul:
La vârsta la care intră la școală are 12% șanse să devină obez.
Europeanul:
La vârsta la care intră la școală are 18% șanse să devină obez.
Românul:
Până la vârsta de 15 ani are 23% șanse să practice sport.
Europeanul:
Până la vârsta de 15 ani are 34% șanse să practice sport.
Românul:
Sunt peste 40% șanse să nu fi trecut niciodată pe la medicul generalist.
Europeanul:
Sunt 25% șanse să nu fi trecut niciodată pe la medicul generalist.
Românul:
Are 60% șanse să moară de boală cardiacă
Europeanul:
Are 37% șanse să moară de boală cardiacă
Acest material interactiv prezintă în detaliu evoluția stării de sănătate a românilor din ultimii 30 de ani, precum și modul în care este organizată infrastructura din sistemul public de sănătate. Cu un click pe județul care te interesează, vei vedea radiografia locală din perspectiva sănătății: poți afla care sunt bolile care produc cele mai multe decese în județ, dar și care sunt patologiile în care numărul deceselor e sub media națională.
Vei afla care este numărul de spitale din sistemul public, câte cabinete de medicină de familie sunt pe teritoriul României, unde sunt acestea amplasate, precum și un tablou la zi cu situația medicilor care mai profesează în România. Vei vedea și care sunt localitățile din care aceștia lipsesc cu desăvârșire.
De asemenea, accesând un județ din harta de mai jos poți vedea unde se află spitalele de stat de pe raza lui, care este numărul total de paturi de spital, distribuția cabinetelor de medicină de familie.
Pentru detalii specifice fiecărui județ, folosește harta de mai jos. Pentru situația la nivel național, scroll în continuare.
CLICK PE JUDEȚUL CARE TE INTERESEAZĂ și vei vedea mai multe date despre fiecare localitate – medici, spitale, boli, paturi, evoluția lor.
Rata mortalității evitabile în România este a treia cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Principalele cauze de deces sunt bolile cardiovasculare, cancerul pulmonar și decesele cauzate de consumul de alcool. Cancerul de prostată și cancerul mamar fac mai multe victime în categoria deceselor din cauze ce pot fi tratate.
COVID-19 a fost, de asemenea, o cauză importantă de deces în 2020, arată raportul State of Health in the EU 2021. Mai exact, 15.979 de decese au fost puse pe seama COVID-19 în 2020. Accidentul vascular cerebral a produs și el peste 40.000 de decese la nivel național, în timp ce cancerul pulmonar a răpus peste 10.000 de români.
Studiile de specialitate evidențiază că povara mortalității cauzate de cancer este considerabilă în România, cu aproximativ 95.000 de noi cazuri la nivelul anului 2020 și aproximativ 54.000 de decese în același an, conform raportului State of Health in the EU 2021. Faptul că România se situează peste media europeană la decese cauzate de cancer indică nu doar “deficiențe în diagnosticarea timpurie a cancerului, ci și o ineficiență a tratamentelor administrate bolnavilor”, indică raportul citat.
Selectează de jos cercul aferent bolii care te interesează pentru mai multe detalii.
Bolile de inimă reprezintă principala cauză de deces din România. Peste 150.000 de români se sting anual din cauza problemelor cardiace – adică 60% din totalul deceselor înregistrate pe teritoriul ţării. Principalii factori de risc pentru apariția bolilor de inimă sunt hipertensiunea, obezitatea, fumatul şi sedentarismul, susţin specialiştii.
Afecțiunile cardiace afectează în mai mare măsură femeile decât bărbații. Motivul? Femeile sunt diagnosticate mai târziu, fiind asimptomatice. Cele mai recente statistici ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces la nivel global.
Tumorile sunt ucigașul numărul doi al românilor, conform datelor strânse de Institutul Național de Statistică (INS). Mortalitatea este mai ridicată în cazul bărbaților decât în cel al femeilor. În cazul bărbaților, cancerul pulmonar, cel de prostată și cancerul colorectal au cea mai ridicată prevalență. Cancerul mamar, cancerul colorectal și cancerul de col uterin fac cele mai multe victime în rândul femeilor.
În România, ratele de supraviețuire la cinci ani pentru cancerul tratabil sunt situate sub media europeană. Un motiv e și faptul că România nu investește suficient în prevenție și depistare precoce (screening). Drept urmare, tumorile sunt identificate în stadii târzii, când tratamentele nu își mai fac efectul, iar pacientul nu poate fi salvat.
Numărul paturilor de spital destinate tratării bolilor oncologice a rămas aproape constant în ultimii ani în România. În schimb, numărul medicilor oncologi a crescut, în 2020, la 897 de oncologi, față de 820 în anul precedent, potrivit INS.
Virusul SARS-CoV-2 a produs numeroase decese în 2020. Practic, numărul deceselor a crescut lent în primăvara anului 2020, urmând ca, în toamna și iarna aceluiași an, numărul morților să crească semnificativ.
Specialiștii spun însă că numărul real de decese ar putea fi mai mare decât cel prins în statistici. O explicație poate fi legată de capacitatea redusă de testare din România, fapt cunoscut pe plan internațional. În privința bolilor infecțioase, în general, graficul arată că bărbații sunt mai predispuși la decese prin cauze infecțioase decât femeile.
Statisticile compilate de INS numără decesele cauzate de COVID-19 fie în categoria „boli infecțioase”, fie la „boli respiratorii”. Totul ține de felul în care medicii au completat fișa de deces a pacientului. Cifrele, însă, nu sunt dublate.
Numărul de paturi de boli infecțioase din spitalele cu internare continuă (adică mai mult de o noapte) a înregistrat o scădere constantă din 1990 până în prezent. O ușoară creștere se remarcă în 2018, când România s-a confruntat cu o epidemie de rujeolă, dar și în 2020, când mulți români au ajuns în spitale pentru a beneficia de sprijin specializat pentru tratamentul COVID-19.
Considerată o boală silențioasă, diabetul este un alt ucigaș al românilor. Dezechilibrul alimentar, excesul de grăsimi și de dulciuri sunt doar câțiva dintre factorii de risc care favorizează apariția bolii. Un român din 10 suferă de diabet zaharat, arată datele celui mai recent studiu realizat de agenția de cercetare iSense Solutions la comanda Ponderas Academic Hospital. În prezent, peste 820.000 de pacienți sunt tratați prin programul național de diabet zaharat. Estimările societăților medicale de profil arată că, în realitate, 1,5 milioane de români suferă de diabet, jumătate nefiind diagnosticați.
Dacă în 1990 numărul celor care mureau din cauze endocrine și de metabolism era mai mic, curba are o tendință de creștere începând cu 2020. Explicația este că decesele COVID-19 s-au produs, în special, în rândul celor care sufereau de diabet sau alte cauze de natură endocrină.
Mortalitatea prin bolile aparatului respirator a avut o pondere importantă în totalul deceselor survenite în 2020, arată Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Se remarcă o creștere accentuată a deceselor produse de COVID-19 abia în valul 2 al pandemiei. Recorduri au fost înregistrate în valurile 3 și 4. Bărbații au căzut mai des victime infecției cu noul coronavirus decât femeile.
Printre bolile respiratorii cu cea mai înaltă incidență se numără și tuberculoza, România fiind pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de îmbolnăviri și de noi cazuri. De asemenea, numărul deceselor provocate de TBC este în continuare ridicat, conform statisticilor oficiale.
Printre bolile aparatului digestiv se numără arsurile stomacale, boala de reflux gastro-esofagian, bolile inflamatorii intestinale, respectiv boala Crohn sau sindromul de colon iritabil. Chiar dacă numărul deceselor provocate de bolile aparatului digestiv a scăzut drastic în ultimii ani, situația este îngrijorătoare față de restul statelor europene.
Totuși, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, mortalitatea prin acest tip de boli a scăzut în 2020 față de 2019. În ceea ce privește decesele, acestea sunt mai frecvente în mediul rural decât în mediul urban. Principalele afecțiuni care au dus la mortalitate prin bolile aparatului digestiv sunt ciroza ficatului, boala alcoolică a ficatului, pancreatita acută și boala toxică a ficatului.
Numărul de paturi destinat secțiilor de boli interne a scăzut constant începând cu 1990. În prezent, există aproape 26.000 de paturi de internare continuă dedicate acestor patologii la nivel național.
Bolile aparatului genito-urinar au produs 3.244 de decese în 2020, respectiv 1,4% din totalul deceselor produse pe teritoriul României în anul amintit. Așa arată cel mai recent bilanț publicat de Institutul Național de Statistică. Conform graficului, decesele prin boala aparatului genito-urinar au atins un minim istoric în perioada 2000-2010. Ulterior, curba deceselor a fost ascendentă. Printre afecțiunile care intră la această categorie se numără litiaza urinară, tulburările rinichiului, tulburările sânului precum și bolile inflamatorii ale organelor pelviene feminine.
Numărul de paturi destinate bolilor din sfera aparatului uro-genital este de 8.500 la nivel național, remarcându-se o scădere constantă din 1990 și până azi.
Bolile sistemului nervos sunt frecvente în România. Printre ele se numără boala Parkinson, Alzheimer, bolile neurodegenerative sau scleroza multiplă. Specialiștii susțin că gradele de severitate ale afecțiunilor și simptomele prezentate sunt diferite.
Bolile sistemului nervos înregistrează o creștere în ultimii ani. Femeile sunt mai afectate de bolile sistemului nervos central decât bărbații. Concret, curba ascendentă a deceselor poate fi remarcată pe grafic începând cu 2010, când femeile au luat avans în fața bărbaților.
Numărul de paturi destinat tratării bolilor neurologice a evoluat ascendent până în 2010. Ulterior, din 2011, numărul de paturi a scăzut constant la nivel național.
Chiar dacă numărul deceselor produse prin tulburări mintale și de comportament a scăzut drastic din 1990 și până în prezent, tot mai mulți români se confruntă cu probleme de sănătate mintală. Concluzia reiese din rapoarte publicate de Ministerul Sănătății și de Institutul Național de Sănătate Publică. Doar în 2019 au fost diagnosticate peste 500.000 de cazuri de tulburări de comportament, de două ori mai multe decât în 2009.
Cât despre raportarea în funcție de mediul de rezidență, datele arată că peste 50% dintre persoanele diagnosticate cu depresie provin din mediul urban. În următorii ani, statele lumii vor fi nevoite să pompeze sume considerabile în serviciile de sănătate mintală pentru a gestiona problemele de sănătate date de depresie și anxietate resimțite în ultimii ani din cauza pandemiei, apoi din cauza războiului.
Numărul de paturi de psihiatrie și neuropsihiatrie a scăzut începând cu 1990, ajungându-se, de la peste 22.000 la nivel național, la 17.000 .
Malformațiile congenitale, cunoscute și ca defecte congenitale, tulburări congenitale sau anomalii, apar în timpul vieții intrauterine și pot fi identificate prenatal, la naștere sau mai târziu, în copilărie. În această categorie intră malformațiile cardiace sau sindromul Down. În România, numărul deceselor prin malformații congenitale a scăzut drastic în ultimii 20 de ani, date fiind investigațiile de înaltă performanță care se pot face acum în sarcină.
De asemenea, copiii care se nasc cu malformații cardiace pot fi operați nu doar în țară ci și în străinătate, cu șanse reale de supraviețuire. În plus, pentru diverse patologii rare au fost dezvoltate terapii inovatoare, care pot prelungi viața pacienților și pot îmbunătăți calitatea vieții acestora.
Sistemul medical din România rămâne centrat pe spitale, ceea ce presupune cheltuieli foarte ridicate din toate punctele de vedere. Prin urmare, și numărul de paturi de spital este foarte mare, peste media din alte state europene. În ciuda intenției de a inversa piramida serviciilor medicale, cu focus pe prevenție, medicina de spital continuă să fie utilizată în exces în România.
Teoretic, accentul ar trebui pus pe medicina primară, adică medicina de familie, și pe cea ambulatorie – adică serviciile de internare de zi din policlinici. În practică, deși pandemia a mai tăiat din avântul românilor de a merge în spital pentru a-și trata problemele, cei mai mulți se prezintă direct la camera de gardă.
În aceste condiții, nu e de mirare că aproximativ 44% din cheltuielile totale pentru sănătate în România anului 2019 au mers către servicii spitalicești. Prin comparație, media europeană la acest capitol este de 29%. Datele se desprind din raportul State of Health in the EU 2021.
Centrarea pe medicina de spital se vede și din abundența de spitale publice din România: 376 de unități sanitare la nivelul anului 2020. Potrivit Institutului Național de Statistică, cele mai multe dintre acestea sunt concentrate în centrele universitare, cu județele Cluj, Iași și municipiul București depășind pragul de 10 unități sanitare.
După anul 1990, numărul spitalelor publice la nivel național a variat. S-a pornit de la 300 de spitale și s-a ajuns la un vârf în 2002. Atunci, 442 de unități sanitare erau funcționale în România. Un punct de cotitură l-a reprezentat anul 2011, când Attila Cseke (UDMR), fostul ministru al Sănătății din Guvernul Boc, a desființat 60 de spitale și a descentralizat sănătatea. România a ajuns atunci, de la 428 de spitale, câte existau în 2010, la 368 de unități medicale. Decizia luată la vremea respectivă a fost extrem de controversată și a fost însoțită de o clasificare a unităților medicale, în funcție de performanță.
În urma exodului medicilor, România a rămas cu un deficit major pe diferite specialități. Se estimează că peste 40.000 de doctori au părăsit sistemul medical începând cu 2008 și profesează, la ora actuală, în alte state. Consecințele sunt directe: timpii de așteptare pentru anumite intervenții sau investigații sunt foarte mari.
Carențele referitoare la forța de muncă, despre care se vorbea de ani buni, au fost și mai evidente în timpul pandemiei. Atunci, autoritățile s-au văzut nevoite să redistribuie cadre medicale între județe și între spitale pentru a putea face față numărului mare de bolnavi care necesitau tratament specializat.
În prezent, România are doar 3,2 medici la mia de locuitori, adică una dintre cele mai scăzute rate din Uniunea Europeană.
Pe lângă cei 12.000 de medici de familie care activau în sistem în 2020, la nivel național mai există 2.700 de anesteziști, peste 2.200 de cardiologi, peste 3.000 de interniști, 3.000 de generaliști și 2.900 de oncologi, alături de medici de alte specialități. În total, în sistemul public profesează peste 45.000 de doctori.
Și anul 2018 este considerat reprezentantiv pentru sistemul medical românesc. De această dată, din perspectiva resurselor umane, care au beneficiat de dublări și chiar triplări de salarii. Scopul a fost menținerea lor în sistemul de sănătate. La scurt timp de la decizia luată de guvernarea PSD, efectele au început să se vadă. Valul de plecări în străinătate s-a mai estompat, iar absolvenții și-au îndreptat privirea și spre spitalele de la noi.
Date obținute de Panorama de la Colegiul Medicilor din România și Ministerul Sănătății arată și că doctorii au cerut mai puține certificate de bună practică și de conformitate necesare pentru a putea profesa în străinătate. Potrivit specialiștilor, nu doar nivelul salarial a stat la baza exodului medicilor, ci și dotările inferioare din spitale și infrastructura precară a acestora.
O altă problemă în România o reprezintă discrepanța dintre urban și rural atunci când vine vorba de accesul la servicii medicale. Mai exact, peste 550.000 de români nu au un medic de familie în proximitate. În această situație se află 2,52% din populația țării, după cum arată un studiu făcut de Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF).
La nivel național, 327 de localități din mediul rural sunt lipsite de medic de familie. Cu puține alternative la îndemână, oamenii din aceste localități fie renunță să mai meargă la un control medical, fie profită de caravanele mobile, fie apelează direct la ambulanță atunci când starea de sănătate li se înrăutățește. În ciuda faptului că cea mai mare pondere din doctorii români o reprezintă chiar medicii de familie – peste 12.000 – cabinetele acestora sunt distribuite inegal pe teritoriul țării.
O problemă acută care a intrat recent în atenția experților de sănătate publică este legată de fenomenul de îmbătrânire din rândul medicilor de familie. Piloni de bază ai oricărui sistem medical (gatekeeper), în urma medicilor de familie români vin prea puțini absolvenți interesați să practice această ramură a medicinei.
Un sistem sanitar axat pe internări continue, așa cum este cel românesc, se traduce printr-un număr excesiv de paturi de spital. Mai exact, în 2020 existau 130.000 de paturi la nivel național. Adică șapte paturi la mia de locuitori. Prin comparație, media europeană la capitolul paturi de spital este de 5,3 la mia de locuitori. Și din acest punct de vedere, România a mers împotriva curentului european: nu a tăiat la fel de multe paturi ca restul statelor europene, ci a preferat să le păstreze, dată fiind preferința românilor de a se trata direct în unitățile medicale.
Potrivit raportului State of Health in the EU 2021, numărul de paturi de pe secțiile de terapie intensivă s-a dublat în timpul pandemiei. În prezent, secțiile de psihiatrie, interne și chirurgie găzduiesc cele mai multe paturi de spital.
Speranța de viață a românilor la naștere este a doua cea mai scăzută din Uniunea Europeană. Accesul mai rapid la investigații și tratament a făcut ca românii să trăiască mai mult acum decât o făceau în anii 2000. Cu toate acestea, ei se confruntă în continuare cu numeroase inegalități din perspectivă socio-economică și sanitară comparativ cu restul europenilor.
Situația actuală nu este altceva decât o consecință a instabilității politice și mai ales a lipsei de coerență care s-a propagat la vârful Ministerului Sănătății. Fiecare dintre cei 20 de miniștri ai Sănătății din ultimii 22 de ani a încercat să producă schimbări în sistemul medical, prin implementarea unor reforme. Acestea nu au avut întotdeauna efectele așteptate. Așa s-a ajuns în situația în care sistemul, considerat al doilea cel mai puțin performant din Uniunea Europeană, abundă în disparități.
Speranța de viață la nivelul regiunilor statelor Europene (2019)
Click/hiver pe regiune pentru detalii
Speranța de viață la naștere este unul dintre cei mai importanți indicatori prin care se măsoară performanța și eficiența unui sistem de sănătate. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), speranţa de viaţă la naştere reprezintă numărul mediu de ani pe care îi are de trăit un nou-născut, dacă ar trăi tot restul vieţii în condiţiile mortalităţii pe vârste din perioada de referinţă a tabelei de mortalitate.
România pică testul nu doar la indicatorul privind speranța de viață la naștere – ci și la cel privind speranța de viață sănătoasă. Cel mai recent raport făcut de Comisia Europeană, State of Health in the EU 2021, evidențiază că deși ambii indicatori menționați au înregistrat îmbunătățiri în perioada 2010 – 2019, avansul a fost umbrit de pandemie. Situația epidemiologică din ultimii doi ani a arătat, încă o dată, limitările sistemului medical public românesc.
Potrivit graficului, chiar dacă speranța medie de viață este de 74 de ani în România, există diferențe între regiuni. De pildă, un român din vestul țării trăiește 75,6 ani în timp ce unul din estul țării e mai puțin norocos: trăiește cu un an în minus. Experții pun discrepanțele pe seama alimentației și a factorilor de risc comportamentali precum fumatul, consumul de alcool sau sedentarismul. Nu în ultimul rând, o influență directă asupra speranței de viață o au și factorii de mediu.
În context european, România lasă în urmă un singur stat, respectiv Bulgaria. La pol opus, în topul națiunilor cu cea mai ridicată speranță de viață, se situează Franța. O franțuzoaică trăiește 88 de ani, iar un francez trăiește 84 de ani. Clasamentul este completat de italieni, urmați de nordici.
România alocă doar 1,4% din bugetul destinat Sănătății către programele cu scop preventiv. Cu alte cuvinte, investim doar 8 euro pe cap de locuitor în prevenție. Ne plasăm, astfel, la mare distanță de Franța sau Italia, state care se pot lăuda că dețin recorduri în ceea ce privește speranța de viață la nivel european. Dintre statele europene, cei mai mulți bani în prevenție îi pompează Suedia, care alocă 165 de euro pe cap de locuitor. Prevenția este o preocupare și pentru Germania, care alocă 148 de euro pe cap de locuitor în același tip de programe.
Sursa datelor:
Institutul Național de Statistică
State of Health in the EU, Country Statistics, Romania 2021
Comisia Europeană, Statistics on sport participation
Physical Activity Factsheets for the 28 European Union Member States of the WHO European Region