Război în Ucraina

Găsiți aici cele mai importante articole pe această temă: situația la zi, scenarii pentru ce ar putea urma, explicații pentru cum am ajuns în acest punct, principalele reacții internaționale, impactul economic, dar și raportul de forțe de pe flancul de est al NATO.

Panorama războiului

Dacă-i musai, Rusia se retrage cu plăcere, neutralitatea Ucrainei are nuanțe și lecții din războaiele SUA

La 1 mai 2003, George W. Bush susținea un discurs care avea să-i bântuie președinția, pentru că anunța prematur „misiune îndeplinită” în Irak, la o lună și jumătate de la începerea operațiunii americane. Războiul din Irak avea să mai continue încă opt ani de zile / foto: Profimedia
Ce înseamnă anunțurile făcute de Rusia și Ucraina după noile negocieri de pace din Turcia, ce ar presupune, concret, neutralitatea Ucrainei și cum se pot pune americanii acum în papucii rușilor, pentru a ajuta la obținerea păcii.
Panorama războiului

Gura președintelui adevăr grăiește (?), scenariul cu Ucraina divizată și criza refugiaților schimbă Europa

Președintele Joe Biden a făcut o vizită istorică în Polonia în contextul războiului din Ucraina. Foto: Profimedia Images
Promovează Statele Unite fățiș înlăturarea lui Vladimir Putin de la putere? Cât de veridic e scenariul ca Ucraina să fie divizată pe linia est-vest? Și cum vor transforma refugiații ucraineni Europa în următorii ani? Răspunsurile, în Panorama războiului de astăzi, 28 martie.
AICI SAU AFARĂ

Efectul nebănuit al războiului din Ucraina asupra IT-iștilor români: de ce-au plecat, de ce ar mai rămâne

Freelancing-ul câștigă tot mai mult teren în rândul IT-iștilor. De asemenea, plecatul din țară rămâne pentru ei o opțiune care nu e neglijată. Sursa foto: Shutterstock
Războiul din Ucraina are efecte chiar și acolo unde te aștepți mai puțin. A început să consolideze o tendință care se manifesta de multă vreme în rândul IT-iștilor: munca la distanță. Nu contează cum și de unde. Oricum le-ar fi mai bine, de oriunde nu e război.