Cum am ajuns aici și de ce lipsa de încredere în ceilalți influențează felul în care votăm

O nouă perspectivă asupra votului anti-sistem

În ultimul deceniu, tot mai multe țări de pe întreg globul au trecut printr-un val politic anti-sistem, de la Brexit în 2016, la victoria lui Javier Milei în Argentina până la realegerea lui Donald Trump în 2024. În această perioadă, nemulțumirea față de „sistem” a crescut în aproape toate statele europene.

Tot mai mulți votanți par să privească cu reținere imigrația și globalizarea, protecționismul devine din ce în ce mai popular, iar scepticismul la adresa științei și a presei tradiționale (de „establishment”) devine tot mai ridicat. Elitele, mainstream-ul, statu- quo-ul nu mai sunt atractive.

Această revoltă anti-sistem își are originea într-o prăbușire a încrederii în partidele clasice – indiferent dacă sunt de dreapta sau de stânga – și, mai general, într-o pierdere a încrederii în elitele politice și economice. De aici s-au născut noile „partide anti-sistem”. 

Lipsa de încredere în sistem e, în general, alimentată atât de motive economice (inegalitățile socioeconomice din ce în ce mai mari, efectele nefaste ale globalizării asupra unui segment important din populație), cât și de motive culturale, care implică o respingere masivă a ceea ce înseamnă modern și disruptiv și o dorință de întoarcere la „origini”, amplificată de o mistificare a trecutului.

Totuși, deși explicațiile economice și culturale sunt relevante și reprezintă baza de la care ar trebui să plecăm când ne uităm spre sursele unui vot anti-sistem, ele nu par să fie suficiente pentru a lămuri de ce, în fața acelorași probleme, unii alegători se îndreaptă spre extrema dreaptă, iar alții spre extrema stângă. 

Rămâne neclar și de ce, deși programele politice sunt radical diferite – mai ales în privința inegalității și imigrației –, oameni aflați în dificultate economică ajung adesea să voteze partide care se opun redistribuirii veniturilor. 

Implicațiile mai puțin vizibile ale unei vieți lipsite de satisfacție

Noua cercetare World Happiness Report propune un nou cadru care să explice migrarea voturilor anti-sistem fie către populismul de dreapta (naționalist, anti-imigrație, anti-redistribuire), fie către stânga (cu viziuni pro-redistribuire, pro-imigrație).

Pentru a înțelege cum votează oamenii nu este suficient să ne uităm doar la factori economici sau demografici. Trebuie să ținem cont și de felul în care aceștia își percep viața. Persoanele cu un nivel scăzut de satisfacție în ceea ce privește viața au mai puțină încredere în partidele politice și în sistemul politic în general sunt mai înclinate să susțină idei autoritare (precum nevoia unui lider puternic care să conducă țara) și tind să sancționeze partidele aflate la putere.

Pe lângă satisfacția față de viață, un rol esențial îl joacă și nivelul de încredere socială – adică măsura în care oamenii simt că pot avea încredere în cei din jur. În plus, autorii raportului atrag atenția și asupra celor care aleg să nu voteze deloc, oameni a căror lipsă de incluziune socială îi face să se retragă complet din jocul politic.

Încrederea socială are un impact major asupra ideologiilor politice. De exemplu, oamenii sunt mai dispuși să accepte să plătească taxe mai mari și să sprijine serviciile publice, atunci când cred că ceilalți sunt oameni de încredere și vor contribui și ei într-un mod similar. 

Societățile în care statul social este mai generos tind să fie acelea în care nivelul de încredere între oameni este mai ridicat. La polul opus, acolo unde neîncrederea predomină, sprijinul pentru redistribuirea veniturilor este mult mai slab. 

Potrivit World Happiness Report, cele mai virulente atitudini anti-sistem se regăsesc în rândul celor mai nemulțumiți cetățeni, care percep că instituțiile democratice și autoritățile publice nu i-au protejat suficient. 

Acești oameni nemulțumiți sunt însă divizați în funcție de valorile lor culturale, diferența fiind explicată de nivelul lor de încredere socială. În ceea ce privește atitudinile față de imigrație și drepturile comunității LGBTQ+, încrederea interpersonală este factorul decisiv: persoanele nemulțumite de viață, dar cu un nivel ridicat de încredere sunt mai tolerante decât cele nemulțumite și cu un nivel scăzut de încredere.

Aceeași logică se aplică și în ceea ce privește principiile economice, cum ar fi sprijinul pentru redistribuirea veniturilor. Persoanele cu satisfacție scăzută și încredere ridicată susțin mai mult redistribuirea veniturilor, în timp ce cele cu încredere scăzută sunt mai sceptice față de astfel de politici. 

„Această lipsă de încredere poate duce la îndoieli privind reciprocitatea socială și la o opoziție față de contractul social și față de finanțarea bunurilor publice, explicând astfel de ce o parte semnificativă a clasei muncitoare, deși nemulțumită de propria situație, sprijină partide care se opun politicilor redistributive”, se arată în World Happiness Report.

Deși ideologia anti-sistem și lipsa de încredere în instituții sunt legate de un nivel scăzut de satisfacție în viață, acest factor singur nu explică apariția populismului de dreapta. Pentru ca o mișcare populistă de dreapta să prindă contur, este necesară și prezența unui nivel redus de încredere interpersonală, care este asociată cu atitudini ostile față de imigrație și față de politicile de redistribuire a veniturilor.

Cum stau românii cu încrederea

Conform studiului la nivel mondial asupra valorilor 2017-2022 (World Values Survey), doar 11,4% dintre români cred că „se poate avea încredere în majoritatea oamenilor”, în timp ce 87,3% consideră că „trebuie să fii foarte prudent în relația cu ceilalți”.

Această lipsă generalizată de încredere între indivizi creează, inevitabil, un teren fertil pentru discursurile politice care valorifică teama de „celălalt” și suspiciunea față de instituțiile statului. Într-un astfel de context, retorica populistă găsește un public receptiv. 

Conform unui sondaj recent INSCOP, cea mai mare parte a românilor consideră că principala problemă a României e reprezentată de corupția care amplifică nedreptățile din societate. De asemenea, 66% dintre români cred că România merge în direcția greșită, iar 68% susțin că legea nu e aplicată în mod egal pentru toți cetățenii. 

Dacă oamenii percep societatea ca fiind fundamental nedreaptă și nesigură, ceea ce reiese și din nivelul mare de neîncredere în guvern, politicieni și instituții, atunci vor fi atrași de ideea sosirii unui salvator din afara sistemului, omul nou care vine să schimbe fundamental statu- quo-ul.

Cum s-a deteriorat încrederea românilor de-a lungul istoriei

De ce nu au, însă, românii încredere unii în ceilalți? Răspunsurile nu sunt simple, fiind mai degrabă reprezentate de un cumul complex de factori istorici și culturali.

„Nu cred că putem scoate din ecuație rolul pe care comunismul l-a avut în formarea tipului de societate și a culturii neîncrederii pe care o resimțim astăzi. Aranjamentele sociale din perioada comunistă — mă refer aici la regimul de proprietate impus, la diverse politici economice și demografice — au contribuit semnificativ la asta. 

Vorbim, de exemplu, despre decretul anti-avort, despre strămutările de populație, când omul era mutat ca un pion pe tabla de șah: era luat dintr-un sat din Bărăgan și mutat în Balta Albă, în București”, explică Radu Uszkai, doctor în filosofie, asistent universitar la ASE și membru al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată.

„Apoi, experiența poliției secrete din perioada comunistă a fost și ea extrem de importantă. Nu știm exact câți oameni au fost informatori ai Securității, dar știm sigur că au fost foarte mulți. Și această experiență a avut un impact profund asupra celor care au trăit-o — oameni care sunt încă în viață.

După căderea comunismului, tranziția din anii ’90 și din prima parte a anilor 2000 a fost extrem de dificilă. Au fost ani de mari dificultăți economice, ani cu multe tragedii personale, care au creat un climat social de tip „junglă”, în care supraviețuirea părea să depindă de eforturi individuale supraomenești. Valori precum solidaritatea au trecut în plan secundar. Așa că experiența comunistă și cea a tranziției au jucat un rol esențial în modelarea actualei culturi a neîncrederii”, continuă Uszkai.

Ajungând până în prezent, nu putem să ignorăm nici efectul mediului digital, în care ne petrecem cu toții cea mai mare parte a timpului.

Deși inițial internetul și rețelele sociale au fost privite ca instrumente capabile să apropie oamenii și să întărească legăturile sociale, în realitate, efectul lor a fost adesea invers: în loc să stimuleze încrederea și solidaritatea, au contribuit la fragmentarea relațiilor sociale și la amplificarea suspiciunii față de ceilalți.

Cocktailul neîncrederii care ne-a adus valul anti-sistem

În lipsa unui nivel minim de încredere socială și instituțională, nu doar nemulțumirea economică sau inegalitățile sociale contează, ci mai ales felul în care oamenii interpretează aceste probleme: prin prisma suspiciunii, a fricii și a dorinței de a înlocui actualul sistem cu o soluție percepută mai degrabă ca radicală și purificatoare.

World Happiness Report subliniază că, în societățile caracterizate de neîncredere profundă, polarizarea politică este accelerată. Grupurile sociale devin tot mai închise, intoleranța față de alte opinii crește. În astfel de condiții, riscul de instabilitate politică și socială se amplifică.

Realitatea e că, în aceste condiții, e foarte greu pentru politicienii mainstream să recapete încrederea electoratului:

Inegalitatea socială e unul dintre factorii importanți care duc la pierderea încrederii sociale, iar România înregistrează cea mai mare inegalitate economică din Uniunea Europeană: venitul mediu al celor mai bogați 10% dintre români este de aproape cinci ori mai mare decât cel al celor mai săraci 10%. În UE, acest raport este de 3,6.

De asemenea, țara noastră are și cel mai ridicat procent (34,5%) de persoane care se confruntă cu riscul de sărăcie sau excluziune socială în rândul statelor membre ale UE.

„Un lucru interesant e că oamenii văd viitorul personal în culori pozitive, dar viitorul societății în culori sumbre. Apare ideea salvării personale, nu a salvării colective, ca societate. Asta ține de încredere. Încrederea generalizată se corelează bine atât cu atitudini de solidaritate, cât și cu optimism”, adaugă el.

Astfel, în ultimele decenii, România a ajuns să fie marcată de un cocktail al neîncrederii în care se îmbină neîncrederea față de ceilalți, față de instituțiile statului și față de politicienii care au condus țara în ultimii 35 de ani, în special PSD și PNL. Această lipsă de încredere a dus la o polarizare a scenei politice, ceea ce a favorizat apariția unui vot masiv antisistem, cu partide precum AUR și lideri cum e Călin Georgescu, care promit schimbări fundamentale ale statu-quo-ului.

Polarizarea din societate, alimentată de lipsa de încredere și de disensiunile economice, riscă să conducă la un climat tot mai instabil, în care extremismul și retorica antisistem pot prinde rădăcini adânci. Iar răspunsul politicienilor mainstream este să copieze retorica lui Călin Georgescu, o strategie falimentară.

Într-o astfel de atmosferă socială și politică tensionată, în care neîncrederea este la cote maxime, este evident că sistemul democratic tradițional din România, dar și cel internațional se confruntă cu provocări majore. 

Polul antisistem românesc, reprezentat de AUR, POT, SOS și Călin Georgescu, a captat atenția unei mari părți din electorat prin promisiuni de schimbare radicală și a ajuns astfel eficient la cei care se simt abandonați de instituțiile statului și care consideră că soluțiile convenționale nu mai au nicio putere de convingere.

Trebuie să ne întrebăm dacă este capabilă clasa politică mainstream să recâștige încrederea oamenilor și să răspundă provocărilor sociale și economice cu o viziune reformistă autentică.