„Revoluția Milei”

Ce se întâmplă în Argentina?

Computer Hope Guy
Un protestatar, în fața forțelor de ordine, la protestele din Buenos Aires, de pe 12 iunie 2024 / Sursa foto: SOPA Images / Sipa Press / Profimedia

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

După decenii de criză, guverne populiste, incompetente și, mai rău, corupte, alegătorii din Argentina au decis să încerce o nouă cale politică. Așa a venit la putere, la sfârșitul lui 2023, Javier Milei, un economist clasic, exponent al statului minimal, care consideră socialismul un „cancer” și care a devenit, în jumătatea de an de mandat pe care o are la activ, un superstar al politicii economice neoliberale.

Încă din primele zile de mandat, președintele argentinian a semnat un decret cu aproape 1.000 de modificări legislative, menite să „ajusteze” economia, să reducă inflația și influența statului în economie și să elimine deficitele bugetare printr-o austeritate cruntă.

Dacă va fi într-adevăr înfăptuită, „revoluția Milei” va însemna o perioadă de mari sacrificii economice pentru toți argentinienii, în speranța că vor ieși din spirala crizelor și a default-urilor.

La mijlocul lunii iunie, una dintre reformele lui economice, supusă la vot în Parlamentul din Buenos Aires, a generat proteste violente, semn că perioada de grație a noului președinte s-a scurs.

„O să transformăm Argentina și o vom face cea mai liberală țară din lume”, a fost replica lui Milei, în contextul protestelor.
  1. „Anarho-capitalistul” Javier Milei a ajuns președinte al Argentinei după șapte ani de criză economică și decenii de inflație galopantă și frustrări pentru argentinienii de rând.
  2. Încă din primele zile de mandat, președintele argentinian a semnat un decret cu aproape 1.000 de modificări legislative, menite să „ajusteze” economia, să reducă inflația și influența statului în economie și să elimine deficitele bugetare, printr-o austeritate cruntă.
  3. Deși parte din alegători, dar și comunitatea investitorilor par să aibă încredere în planurile lui Milei, nu toată populația argentiniană e de aceeași părere. Unele dintre măsurile economice au generat deja proteste violente în Buenos Aires.
  4. Cu toate că este mult prea devreme ca Milei să declare succesul primelor lui măsuri de reformare a economiei, inflația galopantă dă deja semne de temperare, iar în primul trimestru din acest an a fost înregistrat unicul surplus bugetar pe care l-a avut țara, din 2008 încoace.
  5. Toată lumea privește către Argentina să vadă dacă politicile neoliberale mai au vreo șansă de revenire într-o lume în care dirijismul economic, protecționismul și politicile industriale au revenit la modă în Vest, și nu singure, ci de mână cu ultra-reglementări și deficite fiscale imense.

„Puteam fi noi”. Tragica istorie economică a Argentinei și asemănările cu România

Cea mai recentă criză care a lovit Argentina a început cu circa șapte ani în urmă, când banca centrală și-a modificat ținta de inflație de la 10% la 15%. Criza a distrus valoarea monedei naționale, a dus la pierderea puținei încrederi pe care piețele financiare și investitorii o acumulaseră în clasa politică și decidenții din Argentina, în urma alegerilor din 2015, și a dus la încă un acord de împrumut/asistență financiară cu Fondul Monetar Internațional (FMI), cel mai mare din istorie al Fondului, cu o valoare de 57 de miliarde de dolari.

Argentina este o țară cu un specific similar cu cel al României, în sensul că a fost și este o țară extrem de prost administrată, în special în ultimele trei decenii și jumătate. Dacă România nu a avut surplus bugetar în niciunul din ultimii 35 de ani, dar beneficiază de apartenența la blocul vestic (prin NATO și UE), care ne asigură ceva îngăduință din partea piețelor financiare și a creditorilor, Argentina are zero ancore instituționale și a avut surplus bugetar doar sporadic în ultimii 40 și ceva de ani.

De ce este Argentina o țară așa de prost administrată, cu deficite bugetare perpetue? Pentru că elitele din Argentina fac parte din categoria celor prădătoare, conform clasificării realizate de politologii Daron Acemoglu și James A. Robinson, în cartea lor „De ce eșuează națiunile”. Aceștia fac o distincție vitală între societățile organizate pe un model extractiv, precum cele din America Latină, Europa de Est sau Africa, și societățile organizate în Occident pe un model incluziv, care se remarcă prin domnia legii și faptul că elitele nu vin la putere doar pentru a se îmbogăți.

La fel ca România, Argentina a avut în toată istoria sa o societate organizată după modelul extractiv. Asta a contribuit la rămânerea permanentă în urmă și la menținerea decalajelor față de civilizația occidentală.

Modelul extractiv este caracterizat de existența unor elite prădătoare care folosesc pârghiile puterii pentru a se îmbogăți, acordând puțină atenție dezvoltării generale a societății. Pentru a face acest lucru, elitele prădătoare au nevoie de un stat slab și de o justiție supusă și ușor manipulabilă.

Potrivit celor doi politologi, domnia legii reprezintă un element central al dezvoltării economice, în contextul în care o justiție independentă îi obligă pe conducători să lucreze în interesul comun al societății și întărește drepturile de proprietate, prin care se stimulează inovația.

Problema datoriei

Spre deosebire de România, care, deși are taxe mici, este incapabilă să le colecteze din mai multe motive (evaziune fiscală, optimizare fiscală și o administrație fiscală cel puțin ineficientă), Argentina a avut mai mereu taxe mari, care, la fel, nu sunt colectate la buget. Ca România, Argentina are venituri bugetare cam de 28-30% din PIB și cheltuieli bugetare între 37-39% din PIB.

Desigur, Romania a ajuns o țară mult mai stabilă din punctul de vedere al ciclurilor de afaceri si al ciclurilor inflationiste, după perioada de tranziție din anii ‘90. De exemplu, inflația cumulată din România, din iulie 2005 și până în prezent, este de aproximativ 140%, în timp ce în Argentina doar în 2019 ea a fost de 53%. În același timp, pe fondul inflației mai moderate, PIB-ul real al României, adică cel ajustat la inflație, a crescut mult mai rapid decât cel al Argentinei.

Cheltuielile bugetare cu mult peste nivelul veniturilor au dus la cronicizarea deficitelor, care au devenit structurale și au făcut ca Argentina să fie dependentă de finanțare externă.

Subdezvoltarea Argentinei se poate vedea într-o singură statistică: în ciuda deficitelor bugetare constante, doar 16% din drumurile din Argentina sunt asfaltate, iar doar 11% sunt în condiții bune, conform datelor guvernului de la Buenos Aires.

Desigur, pe lângă cheltuielile mari cu asistența socială (+ subvenții și pensii) ale guvernului argentinian, vorbim și despre un stat supradimensionat, care asigură 3,5 milioane de locuri de muncă la un total al forței de muncă ocupate de 13,5 milioane. Din acest total, mai bine de jumătate sunt locuri de muncă  din economia informală.

Piața muncii din Argentina

0 milioane
de lucrători
0 milioane
bugetari
0 milioane
de lucrători în economia informală

Sursa: Guvernul Argentinei, raportări oficiale

Aici există un cerc vicios: la un raport venituri:cheltuieli (ca procent din PIB) atât de disproporționat precum cel al Argentinei, cheltuielile mari cu asistența socială ajung să fie finanțate din împrumuturi.

În același timp, sărăcia este accentuată de crizele care se tot repetă, de cele mai multe ori din cauza deficitelor bugetare mari și a fugii repetate a capitalului internațional, de care Argentina este, după cum am arătat, dependentă.

Argentina are o cheltuială anuală cu dobânzile similară cu cea a României, undeva la 2,2% din PIB sau 7%-8% din totalul veniturilor bugetare. Asta înseamnă o povară ridicată, dar care ar fi gestionabilă – se vede din experiența României – dacă se reușește menținerea încrederii finanțatorilor internaționali și se creează o fundație locală, solidă, de capital.

La cheltuielile cu dobânzile ale guvernului argentinian se adaugă însă pasive purtătoare de dobândă aflate pe bilanțul băncii centrale care s-au dublat în 2023 și au ajuns la o valoare de aproape 9% din PIB.

0 % din PIB
veniturile bugetare ale Argentinei în 2022
0 % din PIB
cheltuielile bugetare

În prezent, aproape 60% din datoria publică a guvernului de la Buenos Aires este deținută de investitori externi și este denominată în valută, mare parte în dolari. Asta face ca Argentina să fie vulnerabilă la șocuri valutare care pot majora – și au majorat în repetate rânduri – costul plății datoriei, care împinge Argentina în brațele FMI.

Nici măcar Consiliul monetar implementat în anii ’90 – prin care nivelul dobânzilor și valoarea peso-ului argentinian au fost strict fixate de nivelul dobânzilor la dolar și de valoarea dolarului – nu a putut fi menținut, din cauza șocurilor externe care au reaccentuat dezechilibrele macroeconomice.

Aceasta a fost totuși singura perioadă în care inflația a fost ținută sub control în Argentina, în ultimii 90 de ani.

Asta pentru că printr-un Consiliu monetar, emisiunea de monedă nouă, adică îndatorarea, se face doar când există valută pentru acoperirea integrală a emisiunii. Asta impune o disciplină financiară severă asupra guvernului, sistemului bancar și asupra băncii centrale și duce la eliminarea aproape forțată a deficitelor și a anumitor dezechilibre.

Războiul lui Milei contra „diavolilor socialiști”

Într-o asemenea situație economică și politică internă, este normal ca Milei să îi frustreze pe mulți cu abordarea sa ideologică și să fie urât de către cei cu afinități politice de stânga. La fel, este normal ca susținătorii săi conservatori și libertarieni să îl vadă ca pe un mesia, un fel de Friedrich Hayek contemporan sau un economist erou pogorât din ceruri să salveze Argentina de socialism. Sau măcar să o scoată din criză.

Președintele argentinian este un economist clasic, exponent al statului minimal, care a fost preluat ca stindard și de către libertarieni de la noi, precum Claudiu Năsui, deputat USR. Năsui a scris despre Milei că este „cel mai bun lucru care s-a întâmplat libertății de la căderea Zidului Berlinului până acum”.

Milei s-a autointitulat drept un anarho-libertarian. Este un adept de neînduplecat al ideologiei neoliberale, cuantificate în sintagma liberalizare, privatizare, globalizare, integrare.

Ce propune el este foarte aproape de știința economică clasică, de capitalismul laissez-faire al secolelor de dinainte de Primul Război Mondial, curent al cărui principali exponenți au fost Adam Smith, David Ricardo sau John Stuart Mill și care propune un non-intervenționism total din partea statului în treburile economice ale societății.

Stânga politică, însă, îl consideră pe Milei un dictator, un lider semi-fascist, de extremă dreapta, în slujba capitalului. La rândul lui, Milei nu ratează nicio ocazie să facă valuri sau să spună că „socialismul reprezintă cancerul umanității”. Milei a egalat socialismul cu forța întunecată din Star Wars și a spus că socialismul este „negru, satanic și atroce”.

Pentru context, peronismul (după fostul lider argentinian, Juan Peron), ideologia prin care a fost condusă Argentina, cu mici intermitențe, în ultimele opt decenii, e o formă de naționalism-populist de stânga.

La nivel de filosofie inflaționistă, Milei este un „monetarist”, un economist care crede că numai banii contează” când vine vorba de sursele inflației. În același timp, austeritatea, eliminarea deficitelor bugetare, dereglementarea sau implementarea de programe de stabilizare a monedei naționale sunt măsuri stas în țările cu hiperinflație.

 

„Argentina a fost contaminată, infectată, și s-a săturat. La nivel politic s-a săturat de socialism. Pentru că ideea că «unde există o nevoie, există și un drept» (citat din Eva Perón, soția fostului președinte argentinian Juan Perón – n.r.) produce o problemă. «Nevoile» sunt infinite, resursele sunt limitate, iar cineva trebuie să plătească pentru acele «drepturi».

Economia liberă rezolvă această problemă prin intermediul proprietății private, a piețelor libere neatinse de intervenția statului, prin competiție, diviziunea muncii, cooperare socială și așa mai departe. Acestea sunt instituțiile capitalismului care rezolvă această problemă.

Ei bine, politicienilor nu le place asta. Nu le place ideea «mâinii invizibile» a pieței, le place «mâna vizibilă», adică gheara statului. Iar aceasta are și un nume, justiție socială. Doar că ea este profund injustă pentru că presupune un tratament inegal în fața legii și presupune și existența unui furt: dacă vreau să fac un act de caritate pentru un tânăr, trebuie prin urmare să fur de la tine și să îi dau lui o parte.

Iar aici este problema: o societate de hoți nu poate funcționa. Dacă în mod constant încerci să elimini inechitățile, atunci în mod inexorabil – chiar dacă bugetele au limite –, ele vor fi reduse. Dar, dacă în mod constant ți se fură fructul muncii tale, vei mai munci? Nu. Iar atunci ce se întâmplă? Sistemul intră în colaps, iar acest lucru se întâmplă în Argentina”.

Sursa: X

Terapia de șoc e contrară ca abordare gradualismului, iar, în anii ’90, țări ca Polonia, Letonia, Estonia, Cehoslovacia și bineînțeles România au aplicat măsuri radicale, nepopulare, pentru ajustarea economiilor și accelerarea tranziției către capitalism.

Vorbim despre măsuri de liberalizare a piețelor și eliminare a barierelor comerciale, reducerea prin vânzare a participației statului în economie pentru sprijinirea acumulării de proprietate privată, austeritate, integrare în lanțurile de producție globale și deschidere a piețelor interne, inclusiv a pieței muncii.

În 2018, cumva șocant, FMI și Banca Mondială au ajuns să deplângă creșterea inegalităților și să ceară taxare mai mare și creșterea cotei statului în economie, măsuri contrare celor promovate în primii ani post-1989.

javier milei argentina

„Terapia de șoc” a lui Milei. Ce urmează

Cum Javier Milei este un economist școlit în anii ’90, când gândirea economică convențională era dominată de neoliberalism și de tendința de globalizare, programul său economic seamănă cu „terapiille de șoc” implementate de guvernele din România și toată Europa ex-comunistă, post-1989, la recomandarea Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale, pentru tranziția de la economia centralizată la economia de piață.

Totodată, noul președinte argentinian este împotriva deficitelor bugetare, considerând că ele sunt imorale și fac politicienii să fie leneși când vine vorba de guvernare și de reglarea dezechilibrelor economice și a conturilor naționale. Milei este de părere că deficitele sunt principalul motiv pentru care inflația din Argentina este scăpată de sub control și pentru care țara reintră periodic în crize economice.

În sfera economică, pe palierul măsurilor mai radicale încă neaplicate, Milei a promis:

  • să elimine influența băncii centrale asupra economiei prin simpla închidere a acesteia;
  • să adopte dolarul ca monedă națională;
  •  
  • privatizări în masă.

În curând, potrivit declarațiilor liderului argentinian, guvernul său va purcede la eliminarea restricțiilor pe mișcarea capitalulului și a restricțiilor pe convertabilitatea peso-ului argentinian, ceea ce va oferi din nou Argentinei acces la piețele internaționale de capital. Pentru asta, Buenos Aires negociază un nou acord cu FMI în valoare de circa 15 miliarde de dolari care va consolida rezervele valutare.

În zona măsurilor deja adoptate pentru ajustarea economiei și recâștigarea încrederii în Argentina vorbim despre:

– tăieri masive de cheltuieli guvernamentale, inclusiv subvenții pentru transport, încălzire și electricitate și până la 98% din transferurile fiscale discreționare către administrații locale, totul în scopul reducerii deficitului bugetar (ajustare fiscală necesară de 5% din PIB) și temperarea inflației galopante;

– devalorizarea cu 54% a peso-ului argentinian, supraevaluat în raport cu dolarul american și cu cursul de schimb „la negru”, în condițiile a unor rezerve valutare de doar 30 de miliarde de dolari la banca centrală;

– liberalizarea și flexibilizarea pieței muncii prin reducerea drepturilor angajaților și facilitarea concedierilor;

– eliminarea controlului prețurilor la medicamente și chirii pentru normalizarea piețelor;

– eliminarea restricțiilor pe străini la achiziția de terenuri.

argentina milei
Drujba a fost unul dintre simbolurile campaniei electorale ale lui Milei / sursa foto: Profimedia

Implementarea unor astfel de măsuri este explicată de: deficitele fiscal și extern care cumulează 17% din PIB, de faptul că economia nu a mai crescut din 2011, de contracția PIB per capita cu 15% din ultimii 12 ani, cuplată cu o inflație cumulată de aproape 5.000% în aceeași perioadă. Mai sunt justificate și de salariul real lunar, care în Argentina se situează la 300 de dolari, de șase ori mai mic comparativ cu nivelul din perioada 1991-2002, anii de Consiliu Monetar, și de faptul că 20 de milioane de argentinieni trăiesc în sărăcie sau în prag de sărăcie, din care șase milioane sunt copii, potrivit statisticilor guvernamentale.

Pentru implementarea acestei „terapii de șoc”, în condițiile unei guvern minoritar (partidul președintelui are doar 15% în parlament), Milei a declarat stare de urgență națională și chiar a dispus măsuri represive anti-protest.

Problema sa politică este că nu are sprijin legislativ, iar următoarele alegeri parlamentare vor avea loc abia în final de 2025. Parlamentul argentinian i-a ciopârțit deja marele proiect legislativ de reforme, iar guvernul său a fost forțat să-l retragă complet. Practic, Milei este forțat să guverneze prin decrete și ordonanțe până în finalul lui 2025, când vor avea loc noi alegeri. Potrivit propriilor declarații, Milei are însă în plan alte 3.000 de reforme legislative.

Cum stă, în realitate, economia Argentinei și ce va mai rămâne de salvat din ea

Merită toate sacrificiile? Deși toată lumea o să-și dea cu părerea despre libertate, liberalism vs. socialism, economie de piață și o să laude „miracolul argentinian” sau o să deplângă suferința populației – în funcție de rezultat, desigur –, cert este că numai argentinienii pot spune dacă merită sau nu.

Luând în considerare că Javier Milei și-a expus în clar programul economic în timpul campaniei prezidențiale din 2023, este subînțeles faptul că majoritatea argentinienilor au făcut o decizie informată când l-au ales. De altfel, Milei și-a câștigat mandatul cu cea mai largă majoritate (55,7% vs 44,3%) pentru un tur doi de scrutin de la tranziția Argentinei la democrație și chiar cu cel mai mare vot popular din istorie – 14,55 milioane de voturi.

Argentinienii de rând consideră suferința cauzată de măsurile luate de Milei ca pe un „mare sacrificiu”, necesar pentru ieșirea din criza ultimilor șapte ani. Deși este încă devreme, economia dă semne pozitive în unele zone.

argentina milei

Tăierile de cheltuieli guvernamentale se văd deja în dinamica inflației: în mai, inflația calculată prin indicele prețurilor de consum (IPC) a crescut cu un ritm lunar de doar 4,2% –  încă în galop, dar aceasta a fost a cincea lună la rând de temperare a creșterii prețurilor. E mult sub ritmul lunar de 25% din decembrie 2023, după devalorizarea peso-ului. În același timp, inflația pe piața comerțului cu ridicata (angro) a înregistrat în aprilie un ritm lunar de creștere de doar 3,4%.

În ritm anual, inflația IPC a avut în luna mai o rată de creștere de 276%, în scădere de la 290% în martie și aprilie, ceea ce indică un probabil vârf de la care va începe o tendință dezinflaționistă relativ rapidă, care se va resimți în special în a doua parte a anului.

Scăderea rapidă a inflației, care necesită o stabilizare a monedei naționale, ar deschide ușa pentru o revenire a salariilor reale și o redresare lentă a puterii de cumpărare.

În același timp, măsurile administrației Milei au reechilibrat deja balanța bugetară, în condițiile în care, în primul trimestru din acest an, Argentina a înregistrat primul său surplus bugetar din 2008 încoace. Unul marginal, de 0,2% din PIB, dar simbolic, care îi oferă lui Milei capital politic pentru a continua ajustarea și reducerea influenței statului în economie. Totul, desigur, cu un cost social foarte mare.

Planul administrației Milei este păstrarea echilibrului fiscal-bugetar, cu prețul unei recesiuni scurte, care să nu se extindă în 2025. Totul, pentru calmarea rapidă a inflației și revenirea în 2025 pe piețele internaționale, mișcare ce ar trebui cuplată cu atragerea de investiții străine, menite să restimuleze economia într-o manieră neinflaționistă și să sprijine moneda națională. Așa se și explică vizitele externe ale lui Milei, relativ numeroase pentru un președinte proaspăt în funcție și care se confruntă cu cea mai cruntă criză din istoria recentă a Argentinei.

O luptă prea lungă cu inflația și o creștere majoră și de durată a șomajului ar putea da peste cap planurile lui Milei, a cărui agendă de reformă depinde totuși de sprijinul opiniei publice. Până acum, conform ultimelor sondaje de opinie, Milei continuă să aibă favorabilitate în rândul populației argentiniene, cu un scor doar ușor în scădere la 49%, față de procentul de 55%, cât a luat în alegeri.

Votanții lui Milei înțeleg că prezentul este greu, dar sunt convinși că viitorul va fi mai bun.

Investitorii și piețele îl creditează pe Milei cu încrederea și banii lor

Mulți investitori din piețele internaționale, de care depinde succesul revitalizării Argentinei, par să parieze și ei pe Milei.

O emisiune de obligațiuni argetiniene, denominate în dolari, cu scadența în 2030, se tranzacționează în prezent la 52 de cenți/dolar, un nivel nemaiatins de la momentul emisiunii, în septembrie 2020.

Prețul obligațiunilor respective a tot crescut după victoria și preluarea mandatului de către Milei, ceea arată că investitorii îl creditează cu încredere. Mai mult, obligațiunile suverane ale Argentinei înregistrează cea mai bună evoluție, în acest an, din rândul obligațiunilor emise de economii clasificate drept emergente, conform datelor Bloomberg.

În același timp, prima de risc asociată Argentinei, un indicator financiar echivalent cu riscul de țară, a scăzut recent la cel mai mic nivel din 2019 încoace, în ciuda faptului că riscul politic și social a crescut în condițiile ciopârțirii măsurilor de reformă în parlament și înmulțirea mișcărilor de protest.

De asemenea, riscul de intrare, în următorii 5 ani, în incapacitate de plată a datoriei externe (calculat prin așa-numitele 5 year credit default-swaps) a tot scăzut și el în ultimele luni.

Până și Elon Musk, devenit în ultima perioadă un fel de cruciat anti-woke, a recomandat întregii lumi să „investească în Argentina”, în urma unei întâlniri tête-à-tête cu Milei.

Și evoluția pieței bursiere argentiniene indică faptul că investitorii îl creditează pe noul președinte cu încrederea lor.

Unii investitori sunt de părere că reformele lui Milei vor garanta Argentinei un succes ce va ține câțiva ani buni. Cu o scădere rapidă a inflației și creșterea investițiilor străine, într-adevăr, va veni și scăderea semnificativă a dobânzilor, care deja a început, iar economia Argentinei ar trebui să beneficieze de pe urma reformelor pro-business, la fel cum s-a întâmplat cu Asia și Europa de Est în ultimele decenii.

Desigur, până acum, soluția lui Milei a fost să se taie în carne vie, de peste tot. Ce va rămâne de salvat din economie? Probabil că Milei ar spune „libertatea”.

Dar odată cu stabilizarea prețurilor și a monedei naționale, investițiile în economia reală ar trebui să înceapă să intre în țară, mai ales având în vedere costurile reale scăzute cu forța de muncă, agenda reformistă pro-business a administrației lui Milei și faptul că Argentina este o țară bogată în resurse naturale și agricole.

Toată lumea privește către Argentina să vadă dacă politicile neoliberale încă au vreo șansă într-o lume în care dirijismul economic, protecționismul și politicile industriale au revenit la modă în Vest, și nu singure, ci de mână cu supra-reglementare și deficite fiscale imense.

 

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Mihai Gongoroi

Cu o experiență de patru ani în presă, Mihai a lucrat la ziarul Bursa și la Mediafax, unde a scris despre economie, bănci centrale și piețe financiare. E pasionat de istorie economică și politică externă și crede că George Carlin e cel mai bun comediant din istoria recentă a comediei.


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
14 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    8
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x