Nostalgici după ce?

VIDEO | Cea mai bună perioadă pe care am trăit-o

Computer Hope Guy
Inquam Photos / Octav Ganea

România trăiește, de cel puțin 15-20 de ani, cea mai bună perioadă a istoriei sale, una în care am reușit o recuperare nemaiîntâlnită a decalajelor istorice față de Vest, crede istoricul Bogdan Bucur.

Asta, deși țara noastră a avut cea mai grea tranziție din rândul statelor foste comuniste. Reforme lente și fără efecte, o economie încremenită în modelul socialist, scădere a nivelului de trai și două recesiuni la capetele primului deceniu postcomunist. Pe urmă, odată cu începerea negocierilor de aderare la UE, România a intrat în ceea ce avea să devină o perioadă de creștere economică fulminantă și de recuperare a decalajelor față de Vestul Europei. 

Cu tot cu „deceniul pierdut”, dacă tragem linie după primii 30 de ani de democrație și de economie de piață, bilanțul e cât se poate de clar: „Această țară aparține, pentru prima dată în întreaga ei istorie, din punct de vedere instituțional și civilizațional spațiului occidental. Este ceva excepțional!”

Într-un interviu acordat redacției Panorama, istoricul Bogdan Bucur, profesor în cadrul Departamentului de Sociologie al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, face o radiografie a României, la trei decenii de la ieșirea din comunism.

O discuție extrem de revelatoare și de cuprinzătoare despre toate datele relevante, cum trebuie să le privim, care era contextul european și la ce momente istorice trebuie să ne raportăm, găsiți în interviul de mai jos.

Am dezbătut împreună cu Bogdan Bucur de ce ultimii 30 de ani pot fi priviți drept cei mai de succes din istoria României, care sunt răspunsurile la nostalgiile față de viața din comunism sau față de o nostalgie și mai greu de înțeles, aceea conform căreia adevăratul moment de glorie și de apogeu al României ar fi fost în perioada interbelică, în timpul României Mari.

„Am intrat în tranziție dintr-o stare de dezvoltare cumplit de joasă”

Statele din fosta Cortină de Fier nu au ieșit egale de sub comunism, spune Bogdan Bucur. E realitatea de la care trebuie să pornească orice bilanț al ultimilor 30 de ani. Chiar mai important, e ancora pe care trebuie să o păstrăm când încercăm să comparăm tranziția românească și cele din țări precum Ungaria, Polonia sau Cehia.

„Noi am intrat în această perioadă de tranziție dintr-o stare de dezvoltare materială și civilizațională cumplit de joasă”, explică istoricul, în interviul acordat redacției Panorama.

El adaugă că „România a ieșit dintr-o zonă crepusculară cumplită și dintr-un regim care amenința însăși supraviețuirea civilizațională, materială și fizică ale acestui popor”. Chiar și în rândul țărilor comuniste, România era la coada clasamentului, punctează Bucur. „Produsele generate de economia românească erau necompetitive și în interiorul CAER, nu mai vorbesc să le comercializezi pe o piață liberă unde nu erau deloc interesante. Am avut, așadar, niște probleme cumplite”.

Am ieșit din comunism cu o economie cu un secol în urmă

Tocmai din acest motiv, spune el, recesiunea care a urmat anului 1989, adică cea din 1990-1992, e simplu de înțeles, pentru că România nu avea cu ce să intre pe o piață liberă, iar economia era complet necompetitivă

„România avea o organizare a economiei cam de secol XIX – început de secol XX, la sfârșitul comunismului”, explică istoricul. „Economia pe care o deplâng nostalgicii comunismului era un model economic cam cu 100 de ani mai vechi decât era în care ne aflam. E inutil să vă spun unde se afla Occidentul la sfârșitul anilor ‘80. Comparația e atât de gravă!”

Deși nu neagă greșelile și lipsa de viziune din anii ‘90, Bogdan Bucur, la fel ca mulți economiști și istorici români, arată către gradul de analfabetism economic din România, la final de comunism: „România intră în această tranziție către capitalism incompetentă în proporție de 99%, în ceea ce privește dimensiunea politică democratică și dimensiunea economica, economia de piață”.

Când îi vorbesc despre felul în care s-au făcut unele privatizări, exclamă: „Dar nu am știut! Știu că nu e glorios să spui „n-am știut”, dar acesta e marele adevăr. N-a știut aproape nimeni cu ce se mănâncă democrația și ce înseamnă economia de piață. Le-am făcut și noi cum am putut”.

Înșelătoarea comparație cu alte țări

O altă realitate istorică imposibil de trecut cu vederea e că regimurile comuniste din spatele Cortinei de Fier au fost foarte diferite, cu consecințe vizibile mai ales în primul deceniu de tranziție.

„Comunismul românesc, alături de cel albanez, au fost printre cele mai cumplite și mai închistate dintre toate regimurile comuniste, în sensul în care nu a permis nicio formă de libertate politică și economică”, spune Bogdan Bucur.

Mai mult, adaugă el: „Nu a fost posibilă nicio formă de manifestare a unei libertăți economice măcar mărunte, la nivelul unui chioșc de ziare, al unui prăpădit de aprozar, care să fie privat, la nivelul unui bar sau al unui restaurant. În România anului 1989, în pre-ziua căderii regimului Ceaușescu, poporul român, după un regim instaurat de 45 de ani, habar nu avea de nimic din ceea ce înseamnă libertate politică și economică”.

Prin urmare, e incorectă comparația dintre România comunistă și celelalte țări, care au avut regimuri comuniste mult mai permisive decât am cunoscut noi: „E indiscutabil. Cred că ar trebui să fim mai realiști, cel puțin în ceea ce privește critica”.

De ce nu s-au înghesuit investitorii să vină în România în anii ‘90

E adevărat că, după 1990, investițiile străine directe s-au lăsat așteptate în România, pentru că vecinii noștri erau, din rațiuni evidente, primii pe lista investitorilor:

„După 1990, investițiile străine au fost cu precădere în țările Europei Centrale, care erau cele mai aproape de Occident și cu care lumea occidentală avea o întreagă tradiție, o întreagă istorie a apartenenței civilizaționale comune. Să spunem că Cehia, Ungaria, Polonia, Slovenia, Slovacia au fost toate provincii ale spațiului occidental. Ele au făcut parte din acest Imperiu al Estului, din lumea comunistă cu un hiatus de doar 50 de ani. În rest, ele au aparținut dintotdeauna spațiului occidental”, explică Bogdan Bucur. 

În plus, aceste țări ale Europei Centrale începuseră multe reforme economice la final de comunism, ceea ce le-a dat, în startul tranziției, un avantaj incomparabil față de România.

„Puteam fi Ucraina”

Dacă vrem să facem comparația și mai grea, putem să ne uităm la un alt set de date: când a ieșit din comunism, PIB-ul pe cap de locuitor al României, în valori brute, era de 10 ori mai mic decât cel al Austriei, amintește istoricul.

În timpul primei recesiuni din tranziție, în 1992, prăpastia era mult mai mare: PIB-ul pe cap de locuitor al Austriei era de 22 de ori mai mare decât al României. În 2019, mai era doar de 4 ori mai mare. Și în comparație cu Franța, am ieșit din comunism cu un PIB pe cap de locuitor de 10 ori mai mic. În 2019, decalajul de dezvoltare economică era de ori ori mai mic.

„Întotdeauna ne place să ne uităm la ce e mai bun, mai înfloritor. E un deziderat firesc și uman. Dar trebuie să încercăm să avem o perspectivă 3D asupra realității. Nu trebuie să ne uităm doar către Vest. Ar trebui să ne uităm și către Est”, spune Bogdan Bucur, care adaugă o comparație mai potrivită, din punctul lui de vedere: „Hai să vedem situația Ucrainei. Ucraina intră în acest proces de transformare post-comunist cu un PIB pe cap de locuitor aproximativ similar cu al României”. Astăzi, doar prin prisma acestui indicator, Ucraina are un nivel de dezvoltare de 3,5 ori mai mic decât al României. 

„În 30 de ani de tranziție, PIB-ul Ucrainei s-a majorat doar de două ori”, atrage atenția istoricul. De cealaltă parte, PIB-ul României, în aceleași valori brute, a crescut de aproape 7 ori. PIB-ul brut pe cap de locuitor al Ucrainei de azi coincide cu situația economică a României de la nivelul anului 2004. 

„Ca să înțelegem ce a însemnat integrarea în UE pentru România, îi rog pe cei care ne privesc sau ne citesc să aibă această raportare. Imaginați-vă o Românie stagnantă, împietrită la nivelul anului 2004”, explică profesorul Bucur. Ca să nu mai spunem cât de diferită era viața în România anului 2020 față de cea din 2004.

„80% din decalajul economic a fost recuperat între 2001-2008”

În ciuda „deceniului pierdut”, pe care îl consideră, inevitabil, Bogdan Bucur e convins că aproape tot decalajul pe care România a reușit să-l recupereze față de Vest l-a recuperat în primii ani din 2000.

Nu e o idee deloc excentrică, datele arată cât de mult au însemnat pentru noi începerea negocierilor de aderare la UE și toate reformele pe care le-am făcut atunci, sub atenta monitorizare a Bruxelles-ului.

„80% din decalajul de dezvoltare economică pe care noi l-am recuperat, dintre România și Europa Occidentală la care ne place și e bine să ne raportăm, 80% din acest decalaj economic a fost recuperat între perioada 2001 și 2008”, spune Bucur.

Decalajele, însă, erau chiar mai mari decât o arătau statisticile: „Evident că noi discutăm despre niște decalaje de natură culturală, educațională, civilizațională care sunt cumplite și pe care ne chinuim în continuare să le recuperăm”. 

„Analfabetismul din România secolului XIX, egal cu al Occidentului în Evul Mediu”

Aici, prof. Bogdan Bucur dă niște exemple simple: „gândiți-vă cum arată în continuare satul românesc, după ce prin Programele Naționale de Dezvoltare Rurală ale Ministerului Agriculturii s-au pompat bani importanți. Sunt o grămadă de linii de finanțare ale Uniunii Europene, prin care ne dorim să scoatem… – e un deziderat pe care l-au avut și România interbelică, și România comunistă, dar și cea post-decembristă. Să ne gândim doar la asfaltare, la introducerea gazelor naturale în majoritatea satelor, la canalizare, la chestiunile cele mai simple.  Iar aici discutăm la civilizația la nivelul cel mai de jos.  Ei, imaginați-vă cum arată satele din țările occidentale, care de fapt nici nu sunt sate, sunt mici orășele simpatice. În multe sate din Franța, avem niște restaurante gastronomice de o stea Michelin”. 

Ca să arate cât de nedrepte sunt comparațiile, istoricul plusează: „Ce să comparăm, de fapt? Prima stradă pietruită în România e Calea Victoriei, undeva la 1840-1841. Păi romanii pietruiau orașele de acum 2000 de ani. Primul pod de piatră din România Veche e peste Dâmbovița, finalizat pe la începutul anilor 50. Apolodor din Damasc a făcut ceva similar peste Dunăre, în urmă cu 2000 de ani”.

Încă un exemplu de comparație care ne arată clar despre ce fel de decalaje vorbeam: „Să ne gândim că gradul de analfabetism al României, la final de secolul XIX, este egal cu cel al Europei Occidentale, de la sfârșitul Evului Mediu (pre-1500, n.red.)”. 

Unde ar fi fost România fără UE

Absolut toate analizele performanțelor economice și politice ale României din ultimii 30 de ani arată clar că șansa istorică și cheia tuturor succeselor noastre a fost aderarea la Uniunea Europeană. Fără această șansă, România ar fi fost azi unde e Ucraina, „o țară stagnantă din punct de vedere economic, neinteresantă pentru investitori. Am fi fost, poate, o prelungire perpetuă a anilor ‘90.”

Realitatea, din fericire, e alta: „România aparține pentru prima dată din punct de vedere instituțional spațiului politic occidental. Niciodată nu s-a mai întâmplat asta. Pentru prima dată, apartenența la NATO și la Uniunea Europeană, mai ales, și exercițiul președinției Consiliului Uniunii Europene de către România în 2019 sunt cea mai temeinică demonstrație că această țară aparține, pentru prima dată în întreaga ei istorie, din punct de vedere instituțional și civilizațional spațiului occidental. Este ceva excepțional”.

„Banii gratis” și cum a devenit diaspora un mare investitor în România

Tot pentru prima dată în istoria noastră, primim, de vreo două decenii, „bani gratis” pentru a ne dezvolta și a recupera decalajele față de UE. „Așa ceva nu se întâmplă niciodată în viață”, comentează istoricul Bogdan Bucur: „E un act de generozitate extraordinară al Uniunii Europene – aceste investiții excepționale pe care le-a făcut în România. Sigur că avem și noi o anumită contribuție la PIB-ul european…”.

De la aderarea noastră la Uniunea Europeană, pentru fiecare euro dat către Bruxelles, România a primit înapoi 3, după cum Panorama a arătat AICI.

Dincolo de fondurile europene, știm acum că deschiderea granițelor a avut o importanță uriașă în dezvoltarea României. „Deschiderea granițelor și plecatul la muncă în străinătate după 2001 au însemnat o uriașă supapă socială”.

bani diaspora remitente remiteri

De la an la an, valoarea remitențelor a transformat diaspora într-unul dintre marii investitori ai României: „Cei mai mari investitori strategici în propria lor țară au fost românii aflați la muncă în Occident, care au expediat acasă cele mai mari sume de bani, care au ajutat teribil România”.investitii straine romania

Ca să arate cât de mare a fost transformarea vieții în România, mai ales după 2000, Bogdan Bucur se uită la ce s-a întâmplat cu gradul de ocupare în agricultură – unde vorbim, în principal, de agricultura de subzistență: 

„România intră în această perioadă de tranziție cu aproximativ 30% din populație ocupată în agricultură, la nivelul anilor 1989-1990. După 10 ani, la nivelul anilor 2000, pe fondul transformărilor din industrie, al creșterii șomajului, a părăsirii orașelor, gradul de ocupare în agricultură crește de la 30% către 40%. Această cifră e colosală. Ei bine, odată cu deschiderea acestei supape extraordinare care e anul 2001 și migrarea masivă, în special la muncă în Italia și Spania, acest procent cumplit de 40% începe să scadă cam cu 10 procente la fiecare 10 ani. Astăzi, avem o ocupare în agricultură puțin peste 20%”.

Iluzia gloriei României Mari

Am vorbit despre succese, despre statistici și transformări. Ar mai fi, totuși, un unghi important al acestei povești despre România ultimilor 30 de ani. El se referă la o altă privire spre trecut.

Dincolo de nostalgicii vieții în comunism, mai sunt cei care și-au fixat în minte perioada interbelică drept etalon de modernizare și dezvoltare a României. Cum cea mai recentă carte a lui Bogdan Bucur se referă fix la felul în care a fost guvernată (foarte prost, e concluzia) România Mare, l-am rugat pe profesor să cearnă miturile de fapte: 

„Niciodată nu vom putea șterge din memoria colectivă cea mai mare înfăptuire istorică a poporului român, care e, indiscutabil, Marea Unire. În opinia mea, pe locul 2 se află Revoluția din decembrie 1989 drept unul dintre momentele fondatoare pentru ceea ce trebuie să însemne construcția democratică a acestei țări”, începe Bogdan Bucur explicația, după care prezintă principala concluzie a cărții lui:

„Pentru românii din provinciile alipite, care și-au dorit și au luptat în Primul Război Mondial pentru ca România să fie întreagă, pentru acești oameni, România Mare a guvernat mai prost Basarabia decât Imperiul Țarist, mai prost Bucovina decât Imperiul Austriac, mai prost Transilvania decât Regatul Maghiar din cadrul Imperiului Austro-Ungar”.

În „Sociologia proastei guvernări din perioada interbelică”, Bogdan Bucur prezintă un parcurs istoric al performanțelor politice democratice ale României, comparate cu ale altor țări europene, de la 1859 și până în 2017. Face asta cu ajutorul unui indice dezvoltat de cercetători americani. Indicele e măsurat pe o scală de la -10  la 10, unde -10 înseamnă un regim perfect dictatorial, iar 10 e un regim perfect democratic. 

Practic, indicele arată o transformare și, mai important, viteza cu care s-a făcut această transformare după un anumit moment al istoriei noastre. Și nu e o discuție despre teorie politică. Aceste performanțe politice instituționale sunt strâns legate de cele economice și, deci, de calitatea vieții în țara noastră, comparativ cu alte state la care ne uităm.

Când a început să fie măsurată, în 1859, România a avut cel mai bun scor de până la Revoluția din 1989, adică 0, la mijloc între cele două extreme, între dictatură și democrație perfectă. „Avem un scor care baleiază între -4 și -7 de la 1864 până la 1989, ceea ce este cumplit”

Din 1989 și până în 1996, scorul politic al României e de 4 și abia după 1996, scorul se dublează, și putem vorbi despre o consolidare a tinerei noastre democrații. După 2004 și până în prezent, am ajuns la un scor de 9.

romania mare romania interbelica
Foto din „Sociologia proastei guvernări în România interbelică”, Bogdan Bucur, Editura Rao, 2019

„Așadar, perioada pe care o traversăm, cel puțin în ultimii 15-20 de ani, este de departe cea mai bună perioadă pe care am traversat-o, din punct de vedere material, civilizațional și din punct de vedere democratic. Pe toate cele trei coordonate esențiale, e cea mai bună perioadă pe care am trăit-o, ca medie națională, dar și ca scoruri absolute. De aceea, vă spun că nu prea înțeleg nostalgia”, e concluzia fermă a istoricului.

De ce trecutul pare mereu mai bun

Există o carte care a revoluționat felul în care privim lumea și statisticile și care e de folos și când vorbim despre cum se raportează românii la felul în care s-a schimbat viața lor după Revoluție. Cartea se numește „Factfulness. Zece motive pentru care interpretam gresit lumea si de ce lucrurile stau mai bine decat crezi”

Din păcate, autorul, Hans Rosling, expert în sănătate globală, a murit înainte să termine cartea, dar munca i-a fost dusă mai departe de către fiul și nora lui, cei care administrează acum proiectul Gapminder. 

Rosling a demonstrat cum, atunci când ni se pun întrebări simple despre cum stau lucrurile în lume (de exemplu, ce procent din populația lumii trăiește în sărăcie), răspundem greșit. Suntem, sistematic, atât de departe de adevăr, încât Rosling a arătat că până și un cimpanzeu care alege răspunsurile absolut la întâmplare le nimerește mai bine decât laureați ai Premiului Nobel, decât profesori respectați, jurnaliști, bancheri și studenți de Ivy League. Chiar a făcut asta, nu e o metaforă.

Apăsați butonul de play din animația de mai jos pentru a vedea cum au evoluat speranța de viață și PIB/capita, de la 1800 încoace:

Sursa: Gapminder

Adevărul e că, în întreaga lume, viața s-a îmbunătățit extraordinar de mult în ultimele decenii, a arătat Rosling, dar noi nu suntem conștienți de asta. Credem mereu că lucrurile stau mult mai rău decât sunt ele, în realitate. 

Explicațiile sunt multe: în primul rând, avem foarte multe biasuri cognitive. În trecut, suntem mereu mai tineri, mai sănătoși.

Pe urmă, problemele din trecut tind să se estompeze în memoria noastră.

Apoi, dacă ne raportăm la prezent, consumul nostru de informație este preponderent despre ce nu merge. Știrile sunt, înainte de orice, despre probleme, despre lucruri negative la nivel micro.

Dacă tragi linie, imaginea de ansamblu se pierde în toate aceste detalii. 

Sunt lecții care se aplică și la felul în care generații de români fac comparația între viața de dinainte și cea de după 1989.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Alina Mărculescu Matiș

    E jurnalistă cu 13 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește firul poveștii