NU E CEAI PRECUM CAFEAUA

Spinosul drum al ceaiului prin România, de la leacul de iarnă al bunicilor la finețea unui ritual educat

Computer Hope Guy
Ceaiul intră puțin câte puțin în tiparul de consum al românilor, fără a lua însă locul cafelei. Foto: Shutterstock

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Asociat cu răcelile și sezonul rece, ceaiul are în România statut de Cenușăreasă, uitat într-un dulap. Are potențial, însă puțini sunt cei care se încumetă să facă din băutul ceaiului un ritual zilnic, indiferent de anotimp. 

Vestea bună este totuși că piața de ceai a crescut în România, în perioada pandemiei, cu 30%, însă nu suficient pentru a lua caimacul cafelei, care rămâne preferata românilor.

Cu un consum de circa 200 de grame pe an (echivalentul a 86 de cești), potrivit datelor Euromonitor International, furnizate la cererea Panorama, românii iubitori de ceai rămân mai degrabă excepția. Turcii, de pildă, a căror pasiune pentru ceai este mai mult decât evidentă și chiar ocupă primul loc în lume la acest capitol, beau circa 238 de tone pe an. Cu alte cuvinte, consumul mediu anual în Turcia este de puțin peste 3 kilograme de ceai de persoană

Chiar dacă România este deocamdată departe de aceste valori, locurile în care se poate bea ceai de înaltă calitate nu lipsesc și, cel mai adesea, au rolul de a rupe din agitația orașului. Dar niciuna dintre aceste ceainării nu ar fi putut să existe fără oameni care s-au încăpățânat să investească emoțional și material, să educe publicul despre universul rafinat al ceaiului și să reziste atunci când vremurile le-au fost potrivnice.

ceai
Tipuri de ceai. Foto: Shutterstock.

De la magazin cu obiecte orientale, la unul de ceai

„După ce m-am lăsat de sport, m-am trezit de pe o zi pe alta că nu știu ce să fac cu mine și cum să îmi continui viața”. Căci așa e când toată viața ta s-a învârtit doar în jurul unui singur element: sportul. Pentru Szarukán László, multă vreme sportul a fost centrul universului său: alergător la 110 metri garduri în lotul național al României, multiplu campion balcanic, a avut în palmares și o participare la Campionatul Mondial de Juniori. Dar viața de sportiv este scurtă, iar László nu a vrut să facă pasul natural spre cariera de antrenor.

Alături de un prieten din copilărie, Dani Zoltán, și cu o investiție de 2.000 de mărci germane, în 1998, și-au făcut un mic business de comerț în Cluj-Napoca: „Am deschis un mic magazin de suveniruri orientale. Aduceam lucruri din India, din Indonezia. Statui, bețișoare, uleiuri esențiale”.

Atmosfera prietenoasă din micul magazin îi făcea pe mulți clujeni să vină „măcar să salute”. Și atunci László s-a gândit că atmosfera ar fi și mai primitoare dacă i-ar putea întâmpina pe clienți cu un ceai. A mers la „plafar”, printre puținele locuri unde puteai găsi ceai la vremea respectivă în România, și s-a lovit de ceea ce, probabil, mulți iubitori ai ceaiului s-au lovit de-a lungul timpului: majoritatea ceaiurilor de acolo erau doar din plante medicinale.

„Doream ceva mai deosebit”, spune el. Așa începe aventura unui nepasionat și neconsumator de ceai, de la plantele medicinale la licoarea preparată din planta de camelia sinensis – cunoscută și sub numele de arborele de ceai.

Nu își mai aduce exact aminte cum a auzit de Demmers Teehaus, însă fiind din Cluj s-a gândit, împreună cu prietenul lui din copilărie, să se urce în mașină și să dea o fugă până la Viena – pentru că era mai aproape. Au ajuns acolo fără programare, doar pentru a cumpăra câteva kilograme de ceai pentru samovarul lor din micul magazin clujean de obiecte orientale.

 „Ne-am întâlnit cu directorul executiv al companiei, care nu înțelegea ce naiba făceau aici doi tineri și ce caută ei la poarta fabricii”. Nu mică i-a fost uimirea directorului austriac când cei doi i-au zis că nici măcar nu vor să comercializeze ceaiul, ci vor să îl ofere gratuit clienților. 

Am primit cadou acele 5-6 kilograme și noi ne-am întors mega-bucuroși acasă. Aveam un fierbător, un samovar, o măsuță rotundă și aceste ceaiuri super-aromate și deosebite”.

Așa a ajuns ceaiul Demmers Teehaus în ceștile românilor, iar László a început să citească tot mai mult despre universul ceaiului: de la modalitatea de a culege ceai pentru a avea ceai alb, negru, verde sau oolong, până la finețuri legate de prepararea ceaiului și ce înseamnă un ceai de înaltă calitate. 

Nici Demmers nu a fost ales la întâmplare. Este sinonimul calității, iar ceainăria deschisă în Viena de Andrew Demmer, în 1981, a devenit locul preferat de întâlnire pentru cunoscătorii de ceai. 

Lui Demmer, un londonez crescut în Viena, ceaiul nu îi era necunoscut. Dar familia lui avea o afacere în domeniul cafelei, iar el și-a dorit să o ia pe o altă cale și să își deschidă o ceainărie și în Viena. A și creat primul ceai din mix de fructe, foarte popular până în ziua de azi în Viena. A fost atent la calitate, pentru că ceaiul care ajunge să poarte eticheta Demmers este cules din plantații necontaminate și atent verificate în laboratoare speciale. Așa a ajuns să se extindă prin francize în Finlanda, Ungaria, Polonia, România și chiar în Japonia.

Pe de altă parte, provocări încă mai are, mai ales într-o țară ca România, unde se consumă anual 8,5 kilograme de cafea și doar 580 de grame de ceai de persoană. 

„Sunt în acest domeniu de peste 40 de ani și încă mă lupt să transform austriecii în băutori de ceai. Este o cale spinoasă”, mărturisea el într-un interviu pentru Der Standard, în 2018, înainte de a anunța că își lasă afacerea în mâinile managementului. 

Cum a scos ceaiul din universul plantelor medicinale

„Febra” ceaiului l-a cuprins atât de puternic și pe Szarukán László, încât în 1999, a decis să închidă magazinul de obiecte orientale din Cluj și să deschidă o ceainărie. Iar obiectele aflate până deunăzi la vânzare s-au transformat în decor pentru micuța ceainărie.

Au început să vândă ceai – tot de la Demmers Teehaus – într-o perioadă în care, pentru România, încă părea o excentricitate. Vindeau la cană, cu 2-3 lei. Deși ceainăria era plină, nu reușeau să își acopere costurile.

„Nu știa nimeni nimic despre ceaiuri la momentul respectiv în România, ca să-l putem vinde pentru acasă. Nu cunoștea nimeni conceptul, lumea era obișnuită cu anumite plante medicinale, cu efecte medicale”, spune László. Și, în plus, ceaiul este asociat, de regulă, cu perioada iernii, nicidecum nu e considerat o băutură care se poate bea tot timpul anului.

Cu toate acestea, interesul exista și, treptat, curiozitatea a venit și din partea celor din HoReCa. În mod natural, acesta a fost pasul următor: comercializarea ceaiurilor către hoteluri, restaurante și cafenele. 

A devenit master francizor pentru Demmers, a deschis și magazine de ceai în Cluj-Napoca, București, Constanța, Slatina și Târgu-Mureș, unde comercializează peste 350 de sortimente de ceai, dar și accesorii necesare preparării lui. Prin distribuitorii din HoReCa, prin magazinele proprii și cel online vinde anual zece tone de ceai vrac.

În plină pandemie, în 2020, a reușit să încheie un parteneriat cu lanțul de cafenele “5 to go”, deținut de antreprenorul Radu Savopol. Astfel, cinci sortimente de ceai bio de la Demmers Teehaus se regăsesc în rețeaua românească, care a depășit recent 400 de unități proprii și în franciză.

Szarukán László, în fața ceainăriei Demmers Teahouse, din Cluj-Napoca, savurând, bineînțeles, o ceașcă de ceai.

Creșterea mare a numărului de parteneri și dorința de a trimite către ei ceai cât mai proaspăt – ceaiul trebuie să stea cât mai puțin în contact cu oxigenul, pentru a-și păstra savoarea – l-a determinat să deschidă, în 2007, un centru logistic și de ambalare în Valea Crișului, județul Covasna. Din acest centru pleacă ceaiul în întreaga țară. În afară de anii pandemici, Demmers a avut o creștere de aproximativ 3,8% anual. Potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe, doar online, Story of a Tea, compania care deține site-ul DemmerTea, a avut vânzări de circa 150.000 de euro și un profit de 28.000 de euro în 2021.  

Dar Szarukán László speră ca, post-pandemie, toată afacerea (vânzările online, ceainăria din Cluj-Napoca și centrul logistic) ajunsă la vânzări cumulate de 600.000 de euro, să revină pe un trend ascendent.

De la „lasă-mă, domnule, cu ceaiul tău” la cultura ceaiului e cale lungă

Românii au prins gustul ceaiului, iar, treptat, au apărut și spații dedicate. Nu sunt atât de răspândite precum grădinile de ceai din Turcia sau ceainăriile britanice unde ceaiul de la ora 5 presupune un ritual extrem de bine pus la punct. Totuși, în România, unii pasionați au deschis ceainării care au devenit puncte de reper pentru iubitorii acestei băuturi.

Ceainăriile sunt adesea pline de clienți de toate vârstele în Turcia. Foto: Panorama
Ceainăriile sunt adesea pline de clienți de toate vârstele în Turcia. Foto: Panorama

Sunt spații cu grădină, încăperi cu mobilă stil sau altele care încearcă să respecte principiile zen, de unde nu lipsesc cărțile, muzica în surdină și lumina difuză și unde timpul pare că s-a oprit în loc.

Ceai la Vlaicu, Camera din față, Ceai la Metoc, Green Tea, Chaya TeaHouse sunt doar câteva dintre ceainăriile care se găsesc pe străduțele Capitalei. Dar pentru că este un business din zona de consum, nu doar calitatea ceaiului este importantă. Oamenii sunt numitorul comun, fie că este vorba despre clienți sau despre angajații ceainăriilor.

Pe lângă pasiunea pentru ceai a proprietarilor unei ceainării și produsele de calitate, este nevoie și de o echipă profesionistă. Ei sunt cei care ar trebui să știe nu doar istoria și originea ceaiului, ci și ce să le recomande clienților mai puțin cunoscători.

De pildă, ceaiurile de specialitate nu au întotdeauna un gust pronunțat și, de aceea, un ceai cum este cel alb, cu note subtile, nu i-ar impresiona pe cei care abia iau contact cu lumea ceaiului, ci mai degrabă pe cei care au deja papilele gustative mai antrenate.

Szarukán László și-a dat și el seama că e nevoie de multă muncă pentru a familiariza mai mult românii cu ceaiul. Își amintește că, atunci când a început afacerea, „oamenii priveau pierduți și nu înțelegeau de unde există atâtea tipuri de ceai. Trebuia la fiecare 100 de grame vândute să povestesc o jumătate de oră, o oră”.

Szarukán László, în timpul unui workshop de preparare a ceaiului. De 25 de ani, de când face această meserie, László încearcă să crească gradul de conștientizare a importanței ceaiului și a modurilor corecte de preparare.

Totuși, consumul de ceai a crescut în perioada pandemiei și se află pe un trend ascendent. Estimările Euromonitor arată că piața de ceai din România va ajunge, în 2023, la 372,6 milioane de lei (aproximativ 76 de milioane de euro), în creștere de la 285,4 milioane de lei (aproximativ 59 de milioane de euro) în 2020.

În continuare, în România, aproape jumătate din consumul de ceai aparține mai degrabă categoriei de vârstă 35-54 de ani, arată datele Statista. Doar 35% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani consumă ceai.

Szarukán László își explică reticența românilor de a bea ceai fie prin faptul că, pentru majoritatea, ceaiul înseamnă, încă din copilărie, amestecul de plante medicinale pregătit de bunici – care nu avea neapărat un gust foarte bun -, fie băutura care avea un gust amărui, din cauză că nu era preparată corect.

Pe de altă parte, știe că în momentul în care angajatul din HoReCa nu cunoaște tehnica bună pentru a prepara un ceai perfect și nu are nici cunoștințe legate de tipurile de ceai, scad șansele de a populariza această băutură.

De altfel, în România, „rege” este în continuare ceaiul din fructe și cel din plante medicinale. Potrivit datelor Euromonitor, principalele locuri de unde cumpără românii ceai sunt de la producătorul local Fares, urmat apoi de Novaplus (distributorul mărcii poloneze Belin) și de Unilever (care are în portofoliu ceaiurile Lipton). Ceaiul este cumpărat în proporție covârșitoare (99,5%) din retailul offline și doar 0,5% dintre consumatori achiziționează ceai online.

Pe antreprenorul clujean îl necăjește dezinteresul industriei de HoReCa vizavi de ceai: „ceaiul e văzut ca fiind un produs complementar, alături de zahăr și scobitori, pe când cafeaua e un produs de sine stătător. Niciodată nu a fost interes pentru ceai și e greu să scoți industria, darămite oamenii din această mentalitate”, spune el. 

„Din păcate, în România, multă lume îmi zice: «lasă-mă, domnule, cu ceaiurile tale, că eu beau ceai numai când sunt bolnav». Iar răspunsul meu pentru ei este: «stimate domn, ai întârziat, e târziu deja. Dacă ești bolnav, ia medicamente, nu bea ceai, că nu te mai ajută»”, își amintește Szarukán László cele mai frecvente idei preconcepute pe care le-a auzit legate de ceai.

Timid, ceaiul a început totuși să câștige teren, iar românii au început să îi prindă gustul. A ajutat la acest lucru și faptul că mulți au călătorit în Occident, dar mai ales în Orient, în țări unde ceaiul e o componentă economică importantă. Au putut merge chiar și pe plantații de ceai și au văzut cu ochii lor migălosul proces de producere a ceaiului. 

Dar ceaiul este în continuare cu mult în urma cafelei, în special a celei de specialitate, care a câștigat mult teren în ultimii ani, în România.


Mai multe despre cum a ajuns cafeaua să fie preferata din ceștile românilor, Panorama a scris aici:
Cafeaua de specialitate e un drum cu sens unic. Cum s-au îndrăgostit românii de un produs de nișă

O explicație poate fi și faptul că diferența de preparare dintre ceai și cafea face cafeaua mult mai dorită. Pentru un espresso bun, de pildă, e nevoie de o aparatură specială și cunoștințe pe măsură. Și atunci este mai simplu să o prepare un barista, într-o cafenea de specialitate.

În schimb, un ceai de calitate se poate prepara cu ușurință și cu ustensile relativ ușor de folosit și acasă. Dar poate că tocmai această ușurință în privința preparării a impulsionat consumul, mai ales în pandemie, când statul în casă era norma, nu excepția.

Ceaiul de înaltă calitate și unde găsim cel mai scump ceai din lume

„Ceaiul e mai delicat decât cafeaua, infinit mai interesant decât apa, mai sănătos și mai subtil decât sifonul. E băutura perfectă – una care poate să fie consumată frecvent și în mari cantități, cu plăcere și fără vreun sentiment de vinovăție”, scrie autoarea Laura C. Martin, în „Istoria și arta ceaiului” (ed. Curtea Veche, 2018).

Practic, ceaiul – fie că este verde, negru sau alb – provine din arbustul care poartă numele „camelia sinensis”. Există două varietăți ale acestei plante – sinensis (orginară din China) și assamica (pe care o găsim în principal în India, Myanmar, Thailanda, Laos, Cambodgia, Vietnam, dar și în sudul Chinei), după cum explică autoarea. 

În continuare, în multe regiuni, ceaiul de calitate continuă să fie cules manual, iar un culegător experimentat poate culege zilnic chiar și 35 kg de ceai. Pentru ceaiul de cea mai bună calitate, scrie Laura C. Martin, nu sunt culese decât primele două frunze și mugurul, iar uneori, doar mugurul. 

Apoi, în funcție de tipul de ceai dorit – alb, verde, negru sau oolong, metodele de procesare variază: ofilire, rulare, oxidare, uscare și apoi clasificare, cu mențiunea că ceaiul negru trece prin toate cele cinci etape, iar celelalte tipuri nu au nevoie de toți acești pași. 

Apoi, e nevoie de atenție și atunci când este preparat. Durata de infuzare este importantă, altfel ceaiul își poate schimba gustul cu ușurință.

La fel ca în cazul cafelei, există și sortimente care au prețuri foarte mari. Cel mai scump ceai din lume este Da Hong Pao, care crește în munții din provincia Fujian din China și costă 1,2 milioane de dolari pe kilogram. Prețul este atât de mare pentru că, în țara unde ceaiul e o tradiție de mai bine de o mie de ani, arbuștii care datează din epoca dinastiei Ming sunt tot mai puțini.

Ceaiul, la alții

Datorită tradiției, China reprezintă una dintre cele mai importante piețe pentru ceai. Este cel mai mare producător de ceai din lume, produs care generează venituri estimate la 99 de miliarde de dolari în 2022, potrivit Statista

Însă atunci când vine vorba de consumul pe persoană, nimeni nu este mai presus de turci. Nici nu este de mirare că, recent, cultura ceaiului din Azerbaidjan și Turcia, alături de tehnicile tradiționale de procesare a ceaiului din China, au intrat în patrimoniul UNESCO.

În Turcia, unde îi găsim pe cei mai mulți consumatori de ceai din lume, consumul ajunge la mai bine de 3 kilograme anual per capita, adică echivalentul a 1.300 de cești. De aproape două ori mai mult față de China, unde consumul mediu anual este de 1,5 kilograme per capita.

România este departe de aceste cifre. Un român a consumat, în medie, în 2022, cam 200 de grame de ceai, echivalentul a 86 de cești, arată datele companiei de cercetare de piață Euromonitor International, furnizate la solicitarea Panorama. 

Ceaiul are toate șansele să iasă din zona de nișă în care se află, fie și dacă ne gândim că uneori, pe piața ceaiului din România, loc de creștere mai este. Nu doar dacă luăm în calcul numărul de oameni care ar avea nevoie de informații despre această băutură, ci și din rațiuni pragmatice: un pliculeț de ceai de 30 de grame (din care poți face circa 15 cești de ceai) are prețul unui latte la o cafenea de specialitate. Dacă am alege ceaiul, măcar din când în când?


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Cristina Dobreanu

Are o experiență de peste 15 ani în presa generalistă și economică. Îi place să pună informațiile în context, fiindcă o privire de ansamblu aduce mereu noi perspective. Scrie în special despre antreprenori, retail și start-up-uri, dar urmărește cu atenție tendințele care ne pot schimba viața de zi cu zi.
Crede în puterea exemplului și în lucrurile care nu sunt făcute cu superficialitate.

Cristina Dobreanu

Mălina este jurnalistă și pasionată de politică, cultură, digitalizare și consum. Cu studii în Marea Britanie și Statele Unite, ea este absolventă de Istorie & Politică la Queen Mary University of London și deține un Master în Terorism & Violență Politică de la University of St. Andrews.

Specializată în politică americană și studii de securitate, Mălina caută mereu să iasă din bula de confort, iar prin poveștile pe care le scrie, dorește să gasească mereu acel unghi nou și inedit. A fost publicată în presa internațională, precum Foreign Policy și Balkan Insight.

Colaborează cu analize pe politică externă pentru True Story Project, proiect al German Marshall Fund.

[email protected]


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    2
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x